Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Care sunt primele semne care pot indica afectiuni ale sistemului circulator. AspiVita 100, o soluție împotriva cheagurilor de sânge

Dietă corectă

De la ce vârstă apar riscurile legate de sănătatea sistemului circulator care se traduc în tromboze, infarcturi și accidente vasculare cerebrale? „În general după 40 de ani începem să avem probleme cu colesterolul, coagularea, tensiunea arterială, din cauza vieții stresante de azi. De aceea este necesar sa facem controale periodice la medicul de familie și analize de laborator, chiar dacă nu avem simptome de boală, deoarece prevenția este mult mai importantă decât tratamentul”, spune dr. Savu Angelica, Medic Primar Pneumologie, la clinica Angisan Bragadiru.

Primele semne care ar trebui sa ne pună pe gânduri sunt astenia fizica progresivă, creșterea în greutate, amețelile trecătoare, durerile de cap matinale, modificările analizelor de sânge cum ar fi colesterolul, glicemia, acidul uric, lipidele totale, trigliceridele, INR și valorile crescute ale tensiunii arteriale.

Anual, peste 17 milioane de persoane din întreaga lume își pierd viața ca urmare a afecțiunilor inimii și ale sistemului circulator, a trombozelor venoase, a embolismului pulmonar. În România, studiile arată ca unul din trei români suferă de insuficiență venoasă cronică, mulți dintre ei, fără să știe. 

Când sângele se îngroașă și stagnează, se produc trombi (popular, cheaguri), care pot ajunge la organe vitale, unde pot produce accidente vasculare grave. AspiVita 100 concentrează într-o capsula cu eliberare controlată puterea super-enzimei naturale nattokinaza, cu proprietăți fibrinolitice remarcabile. AspiVita100 păstrează fluiditatea sanguina prin potențarea mecanismelor naturale de degradare a cheagurilor din sânge, hidrolizând (desfăcând) anumite proteine care se pot acumula în organism în exces, precum Fibrina. Efectul demonstrat științific de dizolvare a cheagurilor de sange este de 4 ori mai puternic decât al plasminei- enzima din plasma sangvină care descompune cheagurile de sânge. 

Nattokinaza, descoperită în 1987 de doctorul Hiroyuki Sumi, de la Universitatea din Chicago, este un trombolitic natural, capabil sa dizolve trombii sau popular „cheagurile de sânge”, asociate cu infarctul miocardic și accidentul vascular cerebral. Este izolată din boabele de soia sub acțiunea Bacillus subtilis natto. Este învelită în capsule vegetale care împiedică inactiviarea în stomac și asigură eliberarea ei la nivel intestinal de unde este ușor absorbită.

Putem lua AspiVita100 când avem o viață sedentară, stresantă. Este indicată la pacientele care folosesc anticoncepționale sau la cele aflate la la menopauză, dar și în cazul unei alimentații sărace în fructe si vegetale crude, la primele semne date de creșterea tensiunii arteriale - adică amețeli, dureri de cap, mobilitate redusă data de vertij la coloana cervicală. AspiVita 100 menține fluiditatea sanguină optimă prin potențarea mecanismelor de degradare a cheagurilor de sânge. De asemenea, Aspivita100 inhibă o enzimă din rinichi responsabilă de creșterea presiunii arteriale și împiedica îngroșarea pereților vaselor de sânge, iar la nivel cerebral încetinește procesul de degradare neuronală.

„AspiVita100 nu este un panaceu - dacă o luăm nu reglează toate procesele metabolice, de aceea concomitent cu administrarea ei va trebui să facem sport, să mâncăm rațional - predominat legume și fructe. Trebuie să avem grijă de greutate, să o menținem în limite rezonabile, să ne odihnim suficient, într-un cuvânt să avem o viață echilibrată”, spune medicul Savu Angelica.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

11 septembrie 2001 / sursa foto: Profimedia

Acum 25 de ani, frica avea o adresă. Avea o dată, un contur de zgârie-nori și un nume pe care toată lumea îl putea pronunța. Pe 11 septembrie 2001, pericolul a apărut ca ceva vizibil, ceva ce puteai filma. Astăzi, aceeași frică circulă printr-un SMS, o voce clonată la telefon sau un link care pare aproape corect. Nu mai are contur de oraș. Tocmai de aceea, foarte mulți oameni au încetat să îi mai acorde atenție.

Citește mai mult

Sandra Paul

La 16 ani, Sandra Paul știe deja că performanța nu arată întotdeauna ca o medalie de aur. Uneori arată ca o dimineață începută prea devreme pentru un antrenament. Alteori, ca un robot care nu funcționează după zeci de încercări. Sau ca o zi în care trebuie să alegi între o petrecere și câteva ore de studiu în plus.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon De la joacă la teme: cum amenajezi o cameră de copil care crește odată cu el

Toamna schimbă ritmul întregii familii. Copiii s-au întors la școală, vacanța a lăsat loc temelor, proiectelor și dimineților în care fiecare minut contează, iar camera copilului începe din nou să îndeplinească mai multe roluri în aceeași zi. Este dormitor, loc de studiu, spațiu de joacă, bibliotecă și - pentru copiii mai mari - primul teritoriu al casei pe care încep să-l simtă cu adevărat al lor.

Citește mai mult