Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Ce șanse mai are România să se transforme din „sat fără câini” într-un stat puternic, în care guvernează legea

Marcel Ciolacu, Gabriela Firea și Paul Stănescu

Asistăm, de mai mulți ani, la o serie de incidente sau accidente, numite de public „tragedii”. În urma acestora, morți, răniți, mutilați pe viață. La final, o senzație de neputință în fața nepăsării decidenților, a triumfului șmecherilor și infractorilor, care acționează la lumina zilei, sub protecția politicienilor. Autorități impotente, cu fermitatea amputată în fața tupeului celor care sunt tot mai mulți și tot mai răi.

E o tensiune apăsătoare- pare că răul este peste tot, e nu doar tolerat, e chiar încurajat și perpetuat la toate nivelurile. Oamenii cu bun simț, cu șapte ani de acasă, care respectă legea și normele sociale devin, încet-încet, o minoritate. 

În acest proces în care răul devine banal, în care violarea cu perversiuni a legii devine regulă, ai impresia că România s-a transformat într-un jurnal de știri de la ora 17:00.

Lupta pentru bine ar trebui să pornească de la lucruri mărunte. Spre exemplu, week-end de week-end, indivizi cu mașini preparate special pentru a face un zgomot infernal pe străzi pornesc alarmele spațiilor comerciale și autoturismelor parcate pe bulevarde și străzi în București, într-un fel de distracție dementă. Se întâmplă și noaptea, se întâmplă și în mijlocul zilei.

E imposibil să nu te întrebi cum este posibil ca făcând un asemenea zgomot, turând motoarele dinadins pentru a-i scoate din minți pe cei din jur, indivizii cu creier puțin și atitudine de piloți de Formula 1 reușesc să bată capitala de la un cap la altul fără să fie opriți și amendați de zeci de ori în câteva minute. 

Sunt cel puțin două-trei instituții care se pot sesiza și pot sancționa astfel de fapte, Garda de Mediu pentru poluare fonică, Poliția Rutieră și probabil chiar RAR. Toate sunt inexistente în trafic.

România este un iad rutier- țara cu cele mai multe accidente soldate cu răniți grav și morți

Nu trebuie să ieși pe drumurile naționale pentru a-i vedea pe cei care încalcă toate legile- trec pe roșu, merg fără centură de siguranță, depășesc pe linie continuă, sfidează limitele vitezei pe patru roți, fac manevre periculoase în intersecții, se mută de pe o bandă pe alta trecând peste linia continuă, pe poduri și în pasaje, parchează pe trotuare sau pe liniile de tramvai. Alții stau pe avarii ca să-și cumpere un pachet de țigări. La Calea Moșilor, mașinile MAI staționează ilegal pe trotuar sau prima bandă, încurcând circulația, ca să-și ia membrii echipajelor merdenele de la patiseria din stația de troleibuz.

Dacă și-ar face treaba, Poliția Rutieră ar lăsa fără carnetele de conducere jumătate din șoferi și ar deveni instituția cu cele mai multe venituri atrase din amenzi la bugetul de stat. 

Dar Poliția Rutieră nu există, iar când iese pe străzi, se face că nu-i vede chiar nici măcar pe cei care au droguri în mașină, în torpedou. Singura misiune a Poliției Rutiere tinde să devină asigurarea culoarelor pentru coloanele oficiale ale puternicilor zilei.

Studiile sociologice au demonstrat că tolerarea unor contravenții considerate mărunte au un efect sigur

Acesta se vede imediat și devine fenomen la nivel de comunitate- cei care încalcă legea și scapă vor avea tendința să transforme excepțiile comportamentale în atitudine recurentă și să escaladeze. Dacă nu au fost prinși | sancționați când au trecut pe roșu la semafor sau au depășit pe linia continuă, de ce nu s-ar urca beți la volan? Dacă depășirea vitezei legale se lasă cu câteva puncte de penalizare și jumătate din jumătate din jumătatea amenzii din lege, de ce nu s-ar droga înainte de a conduce un vehicul? 

Dacă într-un incident rutier culpa este evidentă, starea de ebrietate este demonstrată și ai voie să conduci cu „dovadă”, iar pedeapsa este de fiecare dată cu suspendare (chiar și după ce mutilezi victimele pe viață) de ce ai respecta legea?

Lupta pentru o societate normală începe cu pedepsirea oricărei contravenții. În acest fel, se creează senzația că „nu scapi” de brațul legii, că sigur o cameră de supraveghere te vede și vine amenda acasă. De asemenea, pentru infracțiuni rutiere, pedepsele ar trebui mărite drastic și ar trebui să aibă rol de prevenție. La ce să numeri răniții și morții după eveniment, când poți să-l previi? 

Dacă politicienii ar dori cu adevărat să facă ordine, ar încerca să schimbe paradigma legislației- pedepse cu mult mai dure, care să ducă la amenzi procent din venituri, confiscarea autoturismului, ridicarea dreptului de a conduce pe viață, sisteme de camere de supraveghere cu inteligență artificială care să penalizeze și cea mai mică depășire a vitezei- amenzi pe bandă rulantă expediate la domiciliile celor care au un comportament agresiv la volan.

La scară mai largă, orice act antisocial cu violență ar trebui penalizat cu închisoare. E inadmisibil că un judecător i-a considerat pe niște bătăuși ce au agresat oameni în stânga și dreapta în stațiunea Costinești și apoi s-au bătut cu jandarmii că nu reprezintă pericol public și a dispus cercetarea acestora în libertate (sub control judiciar). Un astfel de judecător ar trebui eliminat din sistemul judiciar. Nu e vorba despre ingerințe în actul de justiție, e despre faptul că un domn cu ciocănelul în mână fie e analfabet funcțional, fie corupt, fie îi lipsește capacitatea de a discerne ce înseamnă un pericol și ce nu.

Ce lecție au învățat „bombardierii” cum îi numea Marcel Ciolacu dacă se bat cu jandarmii și sunt liberi ca pasărea cerului? De ce nu s-ar bate parte-n-parte cu oricine, pe stradă, fie că sunt oameni simpli sau forțe de ordine? Premierul declara „toleranță zero” față de astfel de găști. A doua zi, indivizii ieșeau din arest flancați de polițiști și îi amenințau cu bătaia pe cei care-i filmau. Aveați așteptarea să fie din nou încătușați și duși în arest, fiind reținută o nouă infracțiune? Nicidecum. Au plecat sfidători liberi în societate, amenințând și înjurând în direct la televizor.

Pe străzi, la terase, în cluburi, în stațiunile de la mare, pe șosele- indivizi în bolizi de lux care îi sfidează pe cetățenii cu bun simț, sfidează și poliția și sistemul judiciar. Totuși, nimeni nu-i întreabă cu ce se ocupă, care sunt sursele lor de venit, dacă și-au declarat câștigurile și și-au achitat impozitele și taxele. 

O simplă schimbare de paradigmă a colectării veniturilor la bugetul de stat cu filosofia „toleranță zero” pentru evazioniști- ar putea porni din stradă. 

De ce să se pitească inspectorii prin birouri, pe după mormane de dosare ca să-i recalculeze unui contribuabil cinstit dările, când ar putea să iasă pe străzi și să încerce să aplice strategia „follow the money” de la îmbogățiții timpurilor? Afișezi bunuri de sute de mii de euro- inspectorii merg în sens invers pe fir- care este proveniența bunurilor | cine ți-a dat banii | care sunt documentele justificative din spate | există declarații fiscale | au fost sau nu achitate taxele și impozitele la stat?

Însă pentru începe aplicarea imediată și cu justețe a legilor (fie și pe cele actuale, nemodificate), instituțiile statului ar trebui să se comporte exemplar, iar reprezentații acestora și să-i trateze pe toți la fel, inclusiv pe ai lor. 

Astăzi, PressOne publică un amplu material despre atitudinea sfidătoare a primarului de la Sectorul 3, Robert Negoiță. Pentru acest individ, legea nu mai este nici măcar opțională, este numai pentru încălcat. Sfidând pe toată lumea, cercetat într-un dosar în care firma primăriei făcea lucrări neautorizate pe malul Dâmboviței anul trecut și câțiva muncitori au murit, Robert Negoiță și anturajul său se comportă în stil mafiot, ignorându-i și finalmente intimidându-i  pe pe locuitorii care se opun distrugerii spațiilor verzi prin aplicarea de pavele și betonarea rădăcinilor copacilor între blocuri. 

Pentru cine nu știe, Robert Negoiță este edilul care a plantat fără autorizație palmieri în Piața Unirii, pentru că așa a văzut în străinătate prin vacanțe.

Plângerile făcute de cetățeni se lasă cu nimic- cel mult niște amenzi infime

Dacă instituțiile statului și oameni care gravitează în jurul liderului PSD, Marcel Ciolacu, își permit să încalce legea în mod flagrant, de ce nu ar fi România țara în care fiecare face ce vrea? Vă miră că există stații GPL care funcționează ani la rând fără autorizații, deși 7 entități de control au fost sesizate și au fost depuse zeci de sesizări de la cetățeni? Nu ar trebui. 

Vă miră că există aziluri în care bătrânii sunt torturați și înfometați? Nu ar trebui. 

Dincolo de gravitatea faptelor, nu poți să nu remarci că și în cazul azilelor din Ilfov și în cazul exploziei de la Crevedia, oamenii care le administrează sau ar trebui să vegheze la respectarea legii sunt din anturajul de protejați ai baronului Paul Stănescu (cuplul Firea-Pandele, clanul Doldurea). Legea se încalcă flagrant și infracțiunile se desăvârșesc atunci când există combinația politic-numiri politice în instituții- afaceri cu statul deținute de politicieni, rude și apropiați.

Următoarea catastrofă în România se va numi cutremur de peste 7 pe Richter

Vom constata stupefiați cum sute de blocuri la care s-au încălcat norme elementare de construcție în ultimele decenii vor cădea peste cei care și-au luat credite imobiliare ca să le achite. 

Ne vom mira iarăși că „toți știau”- de la poliție locală, la MAI, la Mediu, primării și mai ales Inspectoratul General în Construcții, toți au ignorat sesizările și plângerile făcute de vecini.

Toți închid ochii și se fac că nu văd modul haotic în care se construiește- iar campion la ilegalități este Sectorul 3, unde mafia stăpânește toate construcțiile dintre blocuri și case, sub tăcerea protectoare a primarului Negoiță. Blocuri de 8 etaje lipite de case cu un etaj (inginerii și arhitecții știu cât de periculos se comportă în caz de seism), angajați la negru, pereți strâmbi, structuri și stâlpi de rezistență inegali, măsurați „din ochi”.  

Dacă primăria Sectorului 3 nu respectă nicio regulă și nicio lege, de ce ar face-o firmele cu activitate în sector?

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Soluția nu cred că este prea complicată, cu toate că... bine-nțeles, este departe de a fi simplă.
    Metaforic vorbind, este echivalentul unui părinte... care - STIE, sau NU STIE... să-și educe odrasla.
    Poporul roman, nu a fost educat... NICIODA!
    Nici măcar nu s-au făcut încercări timide de a fi educat.
    Boborul, trebuie educat!
    Așa cum trebuie sa-ti educi copilul dacă vrei să nu ajungă șofer de taxi, ospătar sau să împingă vagoane la CFR... - tot așa și poporul. Trebuie educat.
    Să nu mă înțelegeți greșit. Am f. mare respect pt. orice om care își câștigă o pâine cinstită... - fie el chelner, vatman, sau vânzător întrun magazin.
    Ce am vrut să spun mai devreme, este faptul că... dacă ai un copil cu mintea ascuțită și nu te ocupi de el, el nu va urca mai sus în societate... decât partea de jos a societății în care trăiește.
    Ați văzut vreodata un om de cultură sau vreun politician, explicând în vreo emisiune TV sau pe YouTube omului de rand....- ce înseamnă să-l votezi pe cel care-ți promite 'marea cu sarea'.... când nu sunt bani la bugetul de stat, ca el să se poată tine de cuvânt?
    Sau, le-a deschis cineva vreodată ochii părinților și bunicilor, și să arate spre copiii și nepoții lor... și să explice, că adevăratul motiv pt. Copiii și nepoții lor bat străinătățile... este faptul că au acceptat păcăleala PSD-ului, de a-i vota pt. un kg de ulei și/sau de zahar?
    Nu, nu le-a explicat nimeni. Nici nu cred că s-au gândit vreodată, că... ar trebuie să le explica.
    Ma refer la politicienii cu conștiință, și nu la lichelele și la escrocii care sunt la putere acum.
    Nu, nu le-a explicat nimeni.
    Și atunci, de ce ne mai tot mirăm... că România, a fost adusă la sapă de lemn?
    • Like 0
  • Gecaba Gecaba check icon
    ADN-ul nostru trebuie sa se schimbe, caci acum majoritatea vrea schimbare, dar ptr altii. Societatea se schimba prin presiune in strada: fara dictatura Curtii Constitutionale, fara pensii speciale, referendumul ptr 300 de parlamentari trebuie legiferat urgent,numar fix de ministere, numar fix de angajati pe minister, politicieni doar de la subsecretari in sus, raspunderea legala daca promisiunile cu care se castiga alegerile nu sunt respectate, statul sa raspunda ca oricare altul ptr datoriile sale, invatamantul si sanatatea prioritate zero. Si cate altele or mai fi! Tara asta nu cred ca se mai face bine vreodata, caci noi nu vrem sa ne facem bine.
    • Like 4
  • Nume check icon
    ZERO!!!!!!!!!! Din pacate Romania nu mai are sanse sa isi revina pentru ca nu are cu cine. Da, mai exista inca vreo 10% maxim din populatie care doreste si care poate sa faca schimbare, dar posibilitatea ca acestia sa poate schimba restul de 90% este practic zero.
    Si din ce observam indolenta devine brand-ul nostru de tara. Iar aici nu ma refer numai la cei care lucreza la stat, dar si la particular.
    • Like 4
  • 1: Romania nu are oameni dedicati. Sistemul clientelar, coruptia, patrunderea in structuri si ocuparea diverselor posturi doar pe apartenenta la un grup favorizeaza si intretin mizeria. Nimeni nu razbate si oricine incearca este marginalizat, discreditat, calcat in picioare, luat in ras, indepartat. Mi-o amintesc pe Ioana Petrescu venita de la Harvard si aterizata in mijlocul mocirlei. Nici in ziua de azi nu am inteles ce cauta in guvernul Ponta. Tratata cu dispret de Basescu si plimbata de Ponta de colo-colo sa vada lumea ce ministru destept si-a tras el. In rest, nimeni n-o baga in seama. In parlament, marii grobieni analfabeti (pardon, barbati) ai neamului isi dadeau coate si se unflau de ras, cand Ioana Petrescu incerca sa faca ceva. Poate nu toate ideile ei erau aplicabile Romaniei, dar sigur a fost cea mai desteapta persoana din toate guvernele Romaniei. Sper ca s-a lasat de politica. O alta persoana pe care studiind-o retroactiv cred ca era o persoana ce putea avea un cuvant in politica noastra, este Simona Marinescu.
    „Secretarul executiv al PSD si totodata senator de Vrancea Simona Marinescu a cazut in dizgratia partidului, dupa ce, recent, a redactat un proiect politic care propune "curatarea" PSD prin eliminarea baronilor locali. "Are inclinatii gospodaresti (...) este predispusa pentru curatenie", a comentat sec vicepresedintele partidului Dan Ioan Popescu, o fraza care suna prost pentru cariera politica a doamnei senator.
    "Inca nu a reusit sa se integreze intr-o structura politica puternica cum este PSD. Ea vorbeste ca membru in consiliul de administratie la fotbal, restul nu stiu la ce se mai refera. Probabil ca are inclinatii gospodaresti feminine si este predispusa pentru curatenie.", a spus Popescu. „- https://www.zf.ro/politica/dan-ioan-popescu-o-trimite-pe-simona-marinescu-la-cratita-2980092
    Din activitatea Simonei Marinescu dupa ce a plecat din politica romaneasca: „Din ianuarie 2008, Simona Anamaria Marinescu este Senior Economist pentru Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare și coordonează reformele economice în Irak în parteneriat cu Banca Mondială și cu Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.
    În perioada 2004-2008, Simona Anamaria Marinescu a coordonat reforma socială în Irak ca specialist al Băncii Mondiale și apoi al USAID, timp în care a creat sistemul de asistentă socială "Social Safety Net" pentru un milion de familii sărace și a început reforma sistemului public de pensii.” - https://ro.wikipedia.org/wiki/Simona_Anamaria_Marinescu
    Pentru aia era OK, pentru noi, nu. La noi, oricine e capabil, primeste un sut in fund.
    S-or mai gasi cativa oameni destepti si corecti care sa faca fata sistemului corupt romanesc. Italia este un exemplu elocvent, iar noi nici nu putem sa ne comparam cu anvergura mafiei de acolo si totusi Italia a razbit si s-a „luminat” pentru ca multi oameni din sistemul de justitie au constientizat pericolul in care aluneca tara. Si au tras si trag la caruta binelui si a dreptatii. La noi, in mizeria asta romaneasca, semnificativ mai mica si mai neinsemnata (in ceea ce priveste dimensiunile, puterea, anvergura internationala) nu se gasesc niste insi sa puna piciorul in prag. La noi toata lumea e cu mana in borcanul cu miere si nimanui nu i s-a aplecat.

    2: „Ca recunoaștere a eforturilor lor în procesele anti-mafia, în numărul din 13 noiembrie 2006 al revistei Time Magazine, Giovanni Falcone şi Paolo Borsellino au fost numiți „eroii ultimilor 60 de ani”” - https://www.rador.ro/2017/05/23/falcone-si-borsellino-dupa-25-de-ani/

    3: „Poliția italiană a arestat astăzi 56 de persoane la nivelul întregii țări pentru legături cu gruparea mafiotă 'Ndrangheta și a confiscat active în valoare de aproximativ 250 de milioane de euro. Suspecții sunt acuzați, printre altele, de extorcare, răpire, trafic de arme, corupție și fraudă.
    Acțiunea poliției are loc la doar o săptămână după ce unul dintre cei mai căutați fugari ai Italiei, celebrul șef al mafiei siciliene Matteo Messina Denaro, a fost arestat la Palermo.” - https://www.veridica.ro/stiri/operatiune-in-italia-impotriva-mafiei-calabreze

    4: „Nicola Gratteri, procurorul care conduce lupta statului italian împotriva mafiei, s-a obișnuit să trăiască cu pericolul planând deasupra sa. Permanent însoțit de gărzi de corp, el luptă cu una dintre cele mai puternice organizații interlope din lume: ‘Ndrangheta.
    „Trăiesc cu acest nivel de securitate din 1989, când s-a tras în casa logodnicei mele și cineva a sunat-o în toiul nopții ca să-i spună că se mărita cu un om mort”, îi explică el reporterului BBC . Gratteri se gândește adesea la judecătorii uciși și la modul în care ei au devenit ținte pentru crima organizată. "Vorbesc des despre crimă, fiindcă trebuie să înțelegi teama ca să mergi mai departe. Altfel n-aș fi putut face munca asta", mărturisește el....
    În urma acestei acțiuni, considerată cea mai mare lovitură primită de organizația mafiotă în istoria sa, acum doi ani a început în Calabria cel mai mare proces împotriva mafiei din ultimii 30 de ani. Spațiul imens al unui fost call-center de la periferia orașului Lamezia Terme a fost transformat într-o sală încăpătoare pentru cei 600 de avocați și 900 de martori, mulți dintre aceștia depunând mărturie video, de la distanță. Acuzațiile au inclus crime, extorcare și trafic de droguri. Peste 70 din cei acuzați au fost deja condamnați.
    Acesta este cel mai mare proces din cariera lui Nicola Gratteri. Doar pentru a fi citite numele acuzaților a fost nevoie de peste trei ore, potrivit BBC. Arestările au lăsat 'Ndrangheta fără 70% din controlul asupra provinciei Vibo Valentia, unul dintre fiefurile sale rodnice.
    Procurorul și-a sacrificat viața pentru munca sa. "Eu nu am o viață. Ca să intru într-o cafenea, trebuie să mă opresc și să discut cu echipa mea de protecție. Cineva intră să plătească și apoi merg să beau cafeaua. Trebuie să oprim și să discutăm unde să folosesc toaleta. N-am mers niciodată la cinema sau într-un restaurant în 25 de ani. Frizerul meu vine aici la birou când trebuie să mă tundă. Îmi văd rar și familia. Dar în mintea mea, eu sunt un om liber", se destăinuie el.
    "Totul în viață are un preț, nu? Ca să am o viață normală, ar fi trebuit s-o iau mai ușor. Poate ar fi trebuit să muncesc mai puțin. Dar m-aș fi simțit ca un laș. Și să trăiesc ca un laș n-are niciun sens pentru mine." „- https://spotmedia.ro/stiri/eveniment/omul-care-infrunta-cea-mai-temuta-organizatie-mafiota-din-italia-a-renuntat-la-o-viata-normala-pentru-cea-mai-buna-meserie-din-lume

    5: „Italia are cea mai vastă experiență de confiscare a bunurilor infracționale din UE. În 2020, statul a confiscat bunuri în valoare de 1,5 miliarde euro. În 2021 valoarea acestora s-a ridicat la 1,9 miliarde de euro, o sumă aproape echivalentă cu Produsul Intern Brut al insulei Sfânta Lucia din Caraibe, în anul 2020.
    Cifrele sunt impresionante mai ales că, potrivit legislației din Italia, toate bunurile infracționale confiscate sunt reutilizate în scop social, ceea ce înseamnă că sunt alocate asociațiilor, cooperativelor sociale, autorităților locale pentru a fi folosite de cetățeni.” - https://www.moldova.org/cum-lupta-italia-cu-mafia-7-exemple-uimitoare-de-transformare-sociala-a-bunurilor-confiscate/

    6: “Experienţa din ultimii ani ne-a arătat că există o legătură strânsă între criminalitatea organizată şi corupţie, care apar deseori îngemănate, întărindu-se pe rând: grupările infracţionale nu mai recurg la violenţă sau intimidare, ci folosesc modalităţi de corupţie pentru a se infiltra în administraţia publică şi în licitaţiile publice prin spălarea banilor, afectând astfel economia legală.” Ambasadorul Italiei la Bucureşti, Alfredo Maria Durante Mangoni. - https://adevarul.ro/stiri-interne/societate/judecatorii-antimafia-giovanni-falcone-si-paolo-2169116.html
    Cuvintele astea le-a rostit ambasadorul Italiei la ceremonia de comemorare a 30 de ani de la dispariţia tragică a magistraţilor italieni Giovanni Falcone şi Paolo Borsellino,in prezenta ministrului de interne, Lucian Nicolae Bode şi a ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, la Bucuresti in 23.05.2022. Nu stiu daca anul asta Bode sau Predoiu s-au mai gandit la cei doi judecatori, eu, personal, ca sa zic asa, nu cred. Au alte treburi mai importante. Bode care a fost si la Ministerul Transporturilor si la Ministerul Economiei si la Ministerul de Interne, iar in prezent vicepresedinte la Camera Deputatilor, ce sa spun? E clar, ocupat. Omul e competent rau de tot. Cred ca nici nu mai stie pe unde lucreaza, oricum, se pare ca poate sa ocupe orice functie in orice domeniu. Acesta e genul de om bun la toate, lipit de partid ca marca de scrisoare. Cum cer interesele partidului, Bode se executa. Ce bine! Ma intreb cum se simtea ambasadorul cand rostea discursul despre lupta impotriva coruptiei.

    In final, ce am vrut sa subliniez: daca se vrea si se doreste, se poate. Ca sunt oameni care pun mai presus de orice dorinta de justitie, de mai bine. Si cand spun „de orice”, e chiar asa: mai presus de familie, prieteni, tihna, mai presus de propria viata. Acum, nimeni nu-si doreste asemenea drame, iar in Romania nu am ajuns atat de departe (vreau sa cred) tocmai de aceea a fi erou aici nu presupune atata curaj si totusi nimeni nu se baga, nimeni nu se arata, nimeni nu ridica mana.

    Articolul dvs. este foarte bun. Ati atins multe din problemele la zi ale Romaniei, dar nimic nu se va schimba pentru ca mafiotii, interlopii, gastile, clanurile, traficantii etc. produc bani, multi bani, foarte multi bani care ajung pana sus de tot. Pana la varf. Sunt acoperiti, au spate, iar politia are ordin sa-i protejeze, iar justitia sa-i elibereze.
    • Like 6
  • Am sa repet la nesfarsit: lichidati psd si satelitii, oricum numai lichidati-i! Pana nu va lichideaza ei pe voi. Refuzati-le laturile cu care va "ospateaza" in ziua alegerilor si scoateti-i cu totul de la putere. Numai astfel ii vom putea face sa raspunda pentru talhariile, devenite deja istorice. Numai astfel vom curata societatea de nemernicii, de toate categoriile. Dar, dupa cum o demonstreaza si istoria, aceasta adunatura de natii si etnii de pe "plaiurile mioritice" nu a fost capabila, nu este si nu va fi.
    • Like 2
    • @ Zugravu Mircea
      Din păcate mai toate partidele sunt pline de pușcăriabili. Dacă era vorba de un singur partid coclit, opțiunea la alegeri ar fi fost simplă. Dar lucrurile nu stau așa. Asta au înțeles demult milioanele de români care nu au mai suportat corupția, hoția și incompetența clasei politice și au plecat unde au văzut cu ochii.
      România zilelor noastre nu e un sat fără câini. Din contră, e un sat plin de căței, cățeluși și câțiva dulăi care fac legea (a se citi: înfulecă ciolanul și aruncă resturile primelor două categorii, după bunul plac).
      • Like 0
  • Ce aș putea să comentez la cele de mai sus? Stimați compatrioți, aveți grijă de voi! Când traversați strada mai ales PE TRECEREA DE PIETONI! Aveți grijă să NU VĂ ÎMBOLNĂVIȚI! Și mai ales să NU VĂ ARDEȚI! Aveți grijă pe unde va plimbați, pe unde se joacă cei mici, unde parcați mașina, ce mâncați, ce beți!AVEȚI GRIJĂ DE VOI! Pe Cei plătiți din taxele și impozitele pe care le suportăm fiecare nu îi interesează aceste probleme...
    • Like 6

Îți recomandăm

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult

Testat e Hot

Vreau să vă arăt azi un program inedit de educație la firul ierbii: el începe chiar pe pajiștea a două festivaluri care atrag în fiecare an zeci de mii de tineri și își propune să fie un fel de curs introductiv într-o materie pe care școala românească se jenează să o predea.

Citește mai mult

BT Go

Într-o eră în care tehnologia avansează rapid, IMM-urile sunt nevoite să adopte rapid inovații digitale pentru a rămâne competitive și a profita de oportunitățile de pe piață. Serviciile care simplifică birocrația permit antreprenorilor să se concentreze pe inovație și dezvoltarea afacerilor lor.

Citește mai mult