Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Ce se dă? PeSeDă

Drumul legii, drumul oaselor…de ros. Un proiect de lege prin care este propusă înființarea Festivalului internațional București „Pasărea Măiastră”, fusese inițiat în iunie 2016 de către senatorul PSD Sorin Ilieșiu și asumat de alți trei parlamentari PSD, Gabriela Firea, Mihai Fifor și Gabriel Mutu.Parcursul său legislativ a fost așa: obține avizele care permit trimiterea la Senat unde nu este discutat. 

La 1 august 2016, inițiativa ajunge la Consiliul legislativ care o validează favorabil, cu observații și propuneri între care, „pentru un spor de rigoare normativă”, și lungirea titlului festivalului în: „Festivalul internațional de dansuri și de muzică tradițională și laică București-Pasărea Măiastră”. Totodată, întrucât e cerută bugetarea și de la Primăria generală a Capitalei, dar și de la guvern, se cere punctul de vedere al acestuia. Care survine în 2 noiembrie 2016. Guvernul nu susține adoptarea propunerii legislative, cu argumente profesioniste nu propagandistice. 

În 22 decembrie 2016, proiectul este considerat adoptat tacit de Senat, conform procedurii atunci când nu e luat în discuție în 30 de zile, iar în 1 februarie 2017 e prezentat în Biroul permanent al Camerei Deputaților. 

Până la 14 februarie se pot aduce amendamente iar în 23 februarie trebuie depus Raportul privind proiectul legislativ. În vederea realizării raportului, proiectul de lege a fost trimisă la două Comisii de specialitate: cea pentru administrație publică și cea pentru cultură. Iar pentru avize, la: Comisia pentru buget și cea juridică. Despre ce e vorba, deci? Despre un proiect de…lege prin care se înființează un festival! Despre cum respectă el cadrul legislativ, scrie foarte bine Iulia Popovici. Pare o…antrepriză care ar urma să dea un os de ros. Cui?

Ce se dă? Ce ar fi acest festival? Care nu e anual, nu e la doi ani, ci de două ori pe an! Primăvara și iarna. În București. Ar fi un efort grandios de a ne afirma identitatea și toleranța și multiculturalismul, și neamul, al nostru și al altora, într-o mondială cuprindere a dansurilor și cântecelor sacre, laice, oricum tradiționale.

Iată descrierea evenimentului planetar Festivalul Pasărea măiastră. Cum se vede, cele două ediții anuale au un conținut aproape identic: concursuri (pentru copii și tineret de muzică, dansuri, de creație muzicală cultă „inspirată de muzica tradițională românească sacră și laică”, de creație coregrafică „inspirată de dansuri tradiționale din patrimoniul românesc, audiții (muzică „tradițională sacră și laică”), vizionări („dansuri tradiționale din patrimoniul românesc și universal”). Lor li se adaugă, în ediția de iarnă, concerte festive (cum altfel?) de Crăciun și de Anul Nou.

Și premii, firește, la fiecare secțiune. Marele Premiu pentru fiecare secțiune „va fi însoțit de o statuetă în forma sculpturii Pasărea Măiastră de Constantin Brâncuși”. Dar, atenție!, denumirea grandiosului festival nu vine de la marele sculptor, ci de la…Maria Tănase, supranumită „Pasărea măiastră” de către Nicolae Iorga. Într-o frază, scopul grandiosului festival este „conservarea și promovarea patrimoniului românesc și universal de dansuri și de muzică tradițională sacră și laică.”

Pentru buna desfășurare a acestuia nu e nevoie de un trafic civilizat în București, de noi spații de spectacole, ci de un director artistic, un director general, un președinte de onoare care, cu toții, vor desemna consilieri. Vor face un Regulament de organizare (nu și de funcționare?), vor primi un sediu de la Primăria generală care, împreună cu Guvernul, va finanța grandiosul eveniment ce va fi mult mai apreciat la noi, în România, decât e concertul de Anul Nou de la ei, de la Viena pentru că, iată, aflăm acum, muzica tradițională e „mai apreciată de marele public decât muzica clasică”.

Ce înțelegem e că se pregătește o mare”paranghelie” mulgătoare de bani publici care ar asigura unui mic regiment salarii pe tot parcursul anului. De ce „paranghelie”? De ce nu ar fi asigurate condițiile de creație și promovare a muzicii și dansului tradițional românesc, de pildă, astfel încât ele să circule în lume? Ce înseamnă premiile în acest cadru? Cum compari un dans african cu …cazacioc-ul, de pildă? Care ar fi rostul acestei uriașe vitrine, altul decât unul propagandistic ce amintește de megalomania ceaușistă? 

Ideea însăși de a-l organiza la București și nu într-o zonă unde dansul și muzica tradițională sunt la ele acasă, nu pare serioasă. Se simte aici un complex cultural care apare în expunerea de motive (muzica tradițională e „mai apreciată de marele public decât muzica clasică”). Nu cred că inițiatorii s-au gândit realmente la articulațiile inițiativei care, o știam până și eu, nu printr-o lege se reglează, ci printr-o hotărâre de guvern. Nu cred că s-au gândit la relevanța propunerii, la modul selecției, la gradul de ocupare al sălilor și e vorba de cele…existente care, în consecință își vor modifica propriul program. Ce public, în București, va participa la atâtea și-atâtea – se presupune – manifestări prevăzute în expunerea de motive? Nu mai adaug alte întrebări căci inițiativa mi se pare străvezie.

Recidive? Primăria generală a Capitalei a dat cu banii publici anul trecut în d-na artistă Rodica Popescu-Bitănescu căreia i-a finanțat un festivălaș numit timid cu propriu-i nume (doamna a scris piesele, le-a pus în scenă și a jucat în acele spectacole, ideea fiind…”să facem totul…”).

A aruncat niște bani și într-o noua instituție, o ciudățenie administrativă, Teatrul principal, subordonat (!?) teatrului cu același nume din Barcelona. Cum va îmbogăți noul teatru viața culturală bucureșteană? Ce își propune? Păi, tot așa: „promovarea valorilor cultural-artistice, autohtone şi universale, pe plan naţional şi internațional.” Valorile ar fi spectacolele: „Mă mut la mama”, „Mă mut la…tata?” sau „Mă mut sau nu mă mut? Aceasta e-ntrebarea! Și ” Toate acestea se vor întâmpla pe termen lung, în contextul construirii unei clădiri și a redimensionării instituţionale aflate în plină desfăşurare”. Încă de la lansare, am aflat că: „cu o medie de 21 reprezentaţii şi peste 8840 de spectatori pe lună Teatrul Principal va fi, de departe, cel mai vizitat dintre teatrele româneşti.” Acest „peste 8840” pare ceva mistic. Secțiunea „Despre noi” de pe site-ul teatrului e hilară.

Dar ce să spunem despre urgența înființării anul trecut a Teatrului Stela Popescu pentru copii şi tineri care îi bucură pe micii melomani și pe tineri cu două Chirițe, de pildă, unde, desigur, evoluează celebra actriță de revistă și reclama aceea. Site-ul teatrului e o ciudățenie: informațiile, textele promo, transmit, cum să spun, o vetustă jubilație. Oare ce copii și tineri au în vedere interpreții lirici, corpul de balet și, în general, repertoriul instituției?

E, totuși, îngrijorător faptul că Primăria generală e atât de…generoasă cu banii public azvârliți cu drag către unii îndrăgiți artiști, (foști) consilieri, celebri fani electorali. Recenta mărire a salariilor artiștilor cu 50%, un alt avânt tip „PeSeDă” pune deja probleme privind lipsa evaluării impactului mai ales în teritoriu unde unele autorități locale, în subordinea cărora se află instituții de spectacole, nu au pur și simplu bani pentru acoperirea costurilor salariale pesedate fără o strategie bugetară cu cap. S-a mai întâmplat ceva similar în guvernarea Năstase când salariile profesorilor universitari au fost mărite tot cu 50% (mi s-a părut și atunci incorect). Se numește populism această „generoasă” aruncare cu bani în categorii de beneficiari? Dacă nu se numește așa, atunci cum?

Cum evaluează oare Primăria generală „nevoile culturale” ale publicurilor din București? E conștientă că există mai multe? Abordează profesionist necesarul de infrastructură culturală al Capitalei? Dacă e ca Bucureștiul să devină credibil, dincolo de câteva evenimente majore (în teatru, muzică, de pildă), pentru lumea culturală, crearea condițiilor de lucru pentru artiștii emergenți (mai ales în lumea dansului, a filmului, a teatrului, a creațiilor multimedia) ar trebui să devină o prioritate. Stilul pesedă nu arată că există o strategie în acest sens, ci doar puseuri clientelare. Din păcate. În fața dezolantei mutilări urbanistic-arhitectonice a Capitalei, operată în ani și cu sprijinul Primăriei generale, desigur, beneficiul stimulării artelor și culturii, în general, ar da consistență unei direcții de înnoire, dincolo de propagandă. Dar e Primăria generală în stare de așa ceva? Cât de interesată (dacă?) este actuala deținătoare a funcției de decizie în a depăși stilul pesedă?

Articol publicat pe blogul autorului.

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Cand va avea lor prima editie a festivalului "Deszapezire Europeana", ca e asteptat de mai multe sute de ani in Bucuresti si tot nimic... sa nu imi spuna cineva ca atunci cand va lua baiatul Firei "bacul"...
    • Like 1


Îți recomandăm

Protest 10 august

„Dacă se rostesc astfel de cuvinte cum face Liviu Dragnea, adică moarte, omor, bătăuşi, droguri, fascişti, toate sunt calculate, repetate de domnul Dragnea şi de consilierii săi pentru a construi o justficare în ochii opiniei publice a unor intervenţii asupra manifestanţilor anti-PSD care, până acum nu au comis nicio violenţă”, spune Cristian Tudor Popescu. (Foto: Inquam Photos)

Citește mai mult