Când începi te gândești că nu se mai poate inventa nimic în teatru, că viața spectacolelor de teatru comercial începe să apună din considerente de filme pe internet, jocuri și alte distracții electronice, apare câte o rază de lumină care dă speranță actorilor care iubesc adrenalina show-urilor live.

„Eu am o părere foarte proastă, de exemplu, despre oamenii care produc un anumit gen de muzică în țara asta, consider că este o problemă reală, că spală pe creier generații de copii și adolescenți și tot nu intru pe profilul lor să îmi exprim părerea și să vărs gunoiul din sufletul meu în inboxul lor” (Maria Popovici)

Ce înțelegem e că se pregătește o mare”paranghelie” mulgătoare de bani publici care ar asigura unui mic regiment salarii pe tot parcursul anului. Cum compari un dans african cu …cazacioc-ul, de pildă? Care ar fi rostul acestei uriașe vitrine, altul decât unul propagandistic ce amintește de megalomania ceaușistă?

„Niciodată n-o să fac personaje negative într-o singură culoare: am luat pistolu-n mână, l-am împușcat în cap și mamă, ce rău sunt. Nu-mi place”, spune actorul Vlad Ivanov. (Articol de Ionuț Dulămiță. Fotografii de George Popescu)

Se iau trei actori tineri, independenți, dintre care unul român, plecat în urmă cu cinci ani la NY. Se adaugă una bucată regizor și producător și câteva texte de Matei Vișniec. Se aduc la București în cadrul zilelor UNTEATRU și se arată publicului cu un two-men-show - „We should have seen the lights already”.

Dintotdeauna, actorii au măsurat valoarea artei lor în aplauzele publicului. Însă această răsplată imediată se poate dovedi înșelătoare, a văzut Andi Vasluianu.

După ce văd documentarul despre copilăria lui în Ferentari, mulți îl caută pe Toto pe Facebook, găsesc poza unui puști serios cu părul mare care seamănă cu cel din film și-i trimit cereri de prietenie. (Articol de Vlad Odobescu. Fotografii de Adi Bulboacă)

Am văzut actori uriaşi stingându-se de mult. Egoistul Radu Beligan şi-a legumit viaţa, a trăit zgârcit, mai mult cu gândul, ca să aibă de unde dărui teatru atâtor generaţii. (Foto: tnb.ro)

În 2015, Cluj Napoca a intrat agresiv, direct în top, într-o industrie evaluată la peste 7 miliarde de dolari anual. În lume, piața muzicii electronice crește 10-12 procente pe an, iar o felie foarte importantă o reprezintă evenimentele.

Când li se cere să numească doi actori români, 8,2% dintre conaționali o pomenesc pe Stela Popescu, iar 5,2% pe Alexandru Arșinel. Text de Vlad Odobescu. Fotografii de Adi Bulbocă

Pentru Gigi Căciuleanu noțiunea de dans nu există în afara celei de libertate și a învățat acest lucru încă de la prima sa lecție, pe care a luat-o pe când avea doar patru ani. (Foto: Alexandra Pandrea)

Nu îmi iese din cap replica unui cascador abulic, care se lăuda prin anii '90 în câte filme a jucat el și c-a avut și replici și bătăi și c-a schimbat nu știu câți cai și cel putin tot atâtea partenere, actrițe în vogă. Ce mai: mușchiul cu sclipici! Replica lui mă obsedează

Cum este, de fapt, gândită funcția de manager al teatrului? (FOTO: Cornel Putan / Inquam Photos)

De câte ori, după ce ai ieșit din sala de teatru, răvășit sau extaziat sau pur și simplu bucuros, cu sufletul ușor și mintea revigorată după ce i-ai văzut pe Actori și după ce ți-a plăcut Spectacolul, mai încerci așa ceva reîntors la identitatea ta civilă? De câte ori în viață? (FOTO: tnb.ro)