Nu știu de ce, câteva date recente, oferite de un raport al Comisiei Europene, m-au făcut, încă o dată, să mă gândesc la cât de prost sunt gândite unele politici publice.
În mediul rural, peste două treimi din oameni merg la toaletă în fundul curții. Racordare la apă au doar 27%, iar 5,3% la canalizare. O treime din școli nu au aviz sanitar, aproape jumătate nu au racordare la apă, iar peste jumătate nu sunt încălzite corespunzător. 80% dintre asistații social sunt în mediul rural. Asistați, școli, bani. Nivel de civilizație. Iar în acest timp?
În acest timp, se petrec lucruri precum: bani europeni cheltuiți nu o dată aiurea, bani europeni necheltuiți, parlamentari care nu numai că și-au aprobat privilegii, dar vor să aibă direct statut de funcționar public, fără pregătire de specialitate și examen căci, vorba unuia dintre ei, supărat de-a dreptul, să nu poți fi ambasador după ce termini cu parlamentăria, e chiar prea de tot!
În acest timp, la concursul pentru posturile de directori județeni ai filialelor Casei Naționale de Asigurări de Sănătate niciun candidat nu a trecut de prima probă. Cineva din presă a întrebat, pe bună dreptate: ce faceți cu cei/cele care sunt interimari acum și n-au luat prima probă?
În acest timp, deciziile ministrului Educației au produs reacții, guvernul a aprobat, finalmente, noul cadru legislativ pentru studiile de doctorat, iar opinia publică așteaptă, și nu vede limpede că se va întâmpla, primul ordin de retragere a titlului de doctor (cazul dlui Victor Ponta). Acesta din paranteze, într-un efort gigantic de martirizare pe altarul politicului, împroașcă Universitatea din București după un tipar care trimite la …bunicul său spiritual. Care, și el, ne îndeamnă să ne ocupăm de altceva decât de morții din decembrie 1989 sau de mineri. Cum ar dori și alții, mai ales în cazul doctoratelor sau publicațiilor plagiate. Întotdeauna să ne ocupăm de altceva decât de ce trebuie și care nu a fost făcut.
În acest timp, România din fundul curții e încă acolo. Nu vine acasă. Obiceiul de a nu face în casă, ci în afara ei, în fundul curții sau altundeva, e multimilenar. Ideea că, astfel, păstrezi curată casa e o iluzie. Căci murdăria se ține scai de tine. Iluzia conservă barbar obiceiuri și, mai ales, o nepotolită stare de a a nu face ce trebuie cu și în casa ta. E de mirare, însă, că aceiași folosesc telefonul mobil, că au permis curentul electric în casă. Unii beau, cei care pot să muncească preferă ajutorul de la stat, întrețin violența în familie, mai abandonează copii pe unde-apucă și fură ce le cade în mână.
În acest timp, comune românești primesc fonduri europene pentru a construi stadioane, parcuri închise și altele de care oamenii au atâta nevoie. Mediatic, Arena Națională devine o vedetă căci, în stil românesc, să nu faci un acoperiș care să respecte proiectul, e mană cerească pentru federație, politicieni care văd aici un călcâi al lui Ahile. Al cui? Al lucrurilor prost făcute cu bani mulți. Exemplele sunt atât de multe, încât te ia jalea.
De ce nu există o preocupare viguroasă pentru a scoate România din fundul curții? De ce nu concentrăm resursele politicilor publice pentru asta? La propriu, nu pe hârtia proiectelor, licitațiilor publice, ordinelor, deciziilor, legilor care fac față tot mai greu unei realități ce nu se schimbă. Pentru că așa funcționăm noi. Legiferăm, dar nu schimbăm cum trebuie. Ne interesează progresul, și atunci suntem fruntași la olimpici, viteza internetului, și alte câteva lucruri.
Punem tablete în mâinile copiilor, facem benzi pentru bicicliști (distruse între timp), lovim cu croșeuri puternice ale deciziilor consiliilor generale și locale în urbanistică (vezi construcțiile anapoda, scuaruri și statui aiurea, distrugerea sistematică a patrimoniului imobiliar) căci trebuie să arătăm că suntem o civilizație europeană, cu standarde privind viața urbană, fără să evaluăm o clipă impactul acestora asupra vieții citadine, asupra esteticii urbane. Oamenii care sluțesc orașul în aceeași măsură în care ruralul se degradează prin necivilizare. Mergem în fundul curții. Mulți vor vota din nou de acolo. Ceilalți, citadinii, vor vota, firește, apreciind rezultatele obținute de aleșii partidului preferat. Le-a cerut cineva vreo evidență a acestor rezultate?
Într-un local din centrul Bucureștiului intru să mănânc ceva rapid, între un curs și un seminar (am o „fereastră”). În timp ce aștept, aud constant un zgomot de ronțăit, ca și cum un rozător lucra fără pauză. M-am uitat mai mult pe jos, recunosc, după care, pe urma zgomotului, văd la bar, un tânăr, cineva din personalul localului, casierul cred, cu capul ușor plecat care își ducea alternativ ambele mâini la gură într-un ritm amețitor. Spărgea semințe! Când a fost să plătesc i-am spus domnișoarei: „nu știam de unde vine zgomotul, dar acum știu” și am arătat spre bar. „Ne cerem scuze, am încercat, dar nu putem să-l oprim”. Omul arunca cu o mână-n gură semințele și lua cojile cu cealaltă, pe neve. Sper că le arunca undeva, dar nu pe jos. Nu făcea mizerie în localul acesta de la Universitate, făcea numai zgomot. E un progres. Și o tradiție care ne asigură continuitatea. Aici, în București. Unde multe din ce seamănă a progres, amintesc de ce suntem încă în fundul curții.
TEXT APĂRUT MAI ÎNTÂI PE BLOGUL AUTORULUI
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Despre wc-ul din fundul curtii spun atat : in loc sa urbanizam romania am preferat sa construim XVII forturi in jurul bucurestiului.
Progres? Au trecut 103 ani de la acel moment:)
Despre wc-ul din fundul curtii spun atat : in loc sa urbanizam romania am preferat sa construim XVII forturi in jurul bucurestiului.
Progres? Au trecut 103 ani de la acel moment:)
E o realitate ce o traim: la tara sunt oameni cu 100 ani in urma.