Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Ce știe Bulgaria și nu știm noi: în curând, în țara vecină, numărul turiștilor străini, inclusiv români, îl va depăși pe cel al bulgarilor

Plajă în Bulgaria

Foto: Albena.bg

„Așteptăm 6 milioane de turiști în această vară”, a declarat ministrul Turismului din Bulgaria, Hristo Prodanov. Cei mai mulți vor veni din Polonia, Ungaria, România, Germania, Marea Britanie, Serbia, Cehia, Israel. Ne așteptăm să existe un flux mare și de turiști bulgari, deoarece mulți dintre ei preferă litoralul bulgăresc al Mării Negre”, a mai spus oficialul bulgar.

O fi mult, o fi puțin?! Un lucru e sigur: în ritmul pe care-l are, Bulgaria va avea cât de curând, mai mulți turiști decât locuitori. Cum i-a reușit asta?

Cu multe fapte, efort și dorința de-a face, întotdeauna, lucrurile mai bine. Ș sunt și-acolo multe de îmbunătățit, dar avem și câteva lecții de învățat de la ei.

Și prima lecție se numește:

Campanie de promovare în publicații media din toată Europa

În acest moment Bulgaria se promovează în 25 de țări din Europa, în care se difuzează deja videoclipuri la cele mai mari televiziuni și platforme digitale din piețele respective. Vorbim de toate țările vecine Bulgariei (România, Serbia, Macedonia de Nord), dar și de țări prioritare, precum Germania, Polonia, Marea Britanie, Cehia, Israel, Ungaria, Țările de Jos, Danemarca, Suedia, Norvegia Marea Britanie, Germania, Polonia, Cehia. Scopul este de a promova sezonul de vară 2022, iar bugetul alocat este de aproape 2,5 milioane de Euro, în condiții preferențiale negociate de Ministerul Turismului, a mai spus ministrul.

Iar noi trecem la lecția 2

Infotripuri de documentare la care sunt invitați jurnaliști, bloggeri, influenceri din țările vecine și prioritare

În aceste infotripuri, Ministerul Turismului de la Sofia invită oameni de media și creatori de conținut digital să descopere litoralul bulgăresc cu tot ce înseamnă el: peisaj, mare, nisip, obiective turistice naturale, mănăstiri, castele, stațiuni, hoteluri, terenuri de golf, aquaparcuri, restaurante, crame de vinuri... Programul de vizitare este încărcat, însă este alocat timp și pentru mers la piscine infinity, la masaj în centrele SPA, degustări de vinuri. Hotelierii cu bucurie își așteaptă invitații cu welcome drink, cu tururi de vizitare, mâncăruri delicioase. Pe lângă bucuria de a-i avea alături, ei știu că munca lor de creatori digitali este să facă content și să împărtășească cu audiența un check-in, o fotografie, un videoclip. Totul pleacă instant pe social media către sute de mii de oameni din țările de unde sunt ei.

În tot acest timp, un ghid vorbitor de limba nativă a invitaților este alături de ei, le povestește despre istorie, cultură, gastronomie, curiozități despre Bulgaria și le răspunde la orice fel de întrebări.

Apoi, oamenii de media se întorc în țara lor natală, și zeci de texte bine documentate și fotografiate pleacă către acele sute de mii de oameni care spun „Uau! Ce locuri minunate! Vreau și eu vacanță în Bulgaria.”

Iar noi trecem la lecția nr. 3

Participarea la târgurile de turism internaționale

Cu standuri adevărate, nu cu poze atârnate pe perdele negre.

Nu-mi amintesc să fi avut loc vreun târg de turism internațional major și să nu fi citit în presa bulgară, articole de genul „Țara noastră va participa la expoziția internațională de turism x, în perioada Y în țara/orașul Z cu un stand de xx metri pătrați, în care vor expune Ministerul Turismului, asociații în branșă, municipalități și unități de cazare. Participarea la târg are ca scop nu numai promovarea Bulgariei ca destinație pentru tipuri diferite de turism tot timpul anului, dar și stabilirea de contacte cu tour-operatori străini pentru a include Bulgaria în programele lor pentru sezonul următor sau pentru îmbogățirea acestora, și și cu potențiali investitori în domeniu” .

Și dacă vă imaginați că odată cu lecția asta de B2B, cursul nostru s-a încheiat, vă înșelați!

Lecția 4

Diplomații străini prezenți în Bulgaria nu trebuie și ei să cunoască țara în care sunt în misiune diplomatică? Ba da, normal!

Știu asta și ministrul turismului, și cel de externe de la Sofia. Motiv pentru care, în week-end-ul care tocmai s-a încheiat, 30 de reprezentanți ai unor misiuni diplomatice din Bulgaria au fost invitați pe litoralul bulgăresc să viziteze obiective turistice și să participe la diferite evenimente și prezentări.

Și unde se putea mai bine decât la Nisipurile de Aur? Această legendă vie, simbol al turismului în toată Europa. Nu de ieri, nu de azi. Ci de 65 de ani, câți a împlinit, anul acesta, vestita stațiune.

Acesta a fost și motivul pentru care ministrul bulgar al Turismului a fost în acest weekend în Nisipurile de Aur, de unde ne-a anunțat și numărul de turiști care vor veni vara asta la mare în Bulgaria.

Acolo îi așteaptă peste 3300 de hoteluri de toate categoriile, amplasate în zeci de stațiuni, resorturi, și terenuri de golf dispuse pe cei 378 km de litoral, 209 plaje din care 19 anul acesta au obținut distincția Blue Flag, 5 insule și altitudini care ajung în sudul Bulgariei și 600 de metri.

Și iată-ne ajunși aproape de final, dar stați aproape, urmează lecția următoare despre sustenabilitate în turism pe care ne-o oferă o altă legendă a Bulgariei: stațiunea Albena.

Noi să fim sănătoși, iar cei responsabili de la noi, să-și facă temele mai bine!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • N-am apucat sa pun link-ul referitor la faptul ca numarul de turisti straini a depasit numarul cetatenilor bulgari, in precedentul comment. Sorry, o fac acum !
    https://www.capital.ro/bulgaria-bate-recorduri-mai-multi-turisti-decat-populatia-tarii.html
    • Like 1
  • Draga Iulia...articolul in sine este ok, bine structurat, rezonabil argumentat, numai ca informatia ta este cam prafuita !
    Iata un articol din 2018, care se referea la 2017: " Peste 8,4 milioane de turişti au vizitat în primele zece luni din acest an Bulgaria (ţară a cărei populaţie este de aproximativ şapte milioane), o creştere de 5% faţă de 2017, cei mai mulţi vizitatori străini fiind din România, Grecia, Germania, Turcia şi Rusia, a anunţat ministrul Turismului, Nikolina Angelkova."
    Oamenii lucreaza bine, lucreaza cu cap si asta nu de ieri de azi ! Noi frecam menta !
    Брава България !
    Brava Bulgaria !
    • Like 1
  • Lecţiile doamnei Bahovki sunt bune pentru promovare. La noi trebuie să se meargă mai adânc, la atitudine. La atitudinea celor care lucrează în aşa-zisa industrie a ospitalităţii. Când mergi la mare în Bulgaria te aştepţi să primeşti ceea ce este scris în pliant. Când mergi la mare în România, te aştepţi să fii jupuit. Faceţi comparaţie între preţuri şi atitudinea gazdelor faţă de turişti (străini sau neaoşi) şi o să vedeţi de ce pierde litoralul nostru. Eu, cel puţin, am peste 20 de ani de când n-am mai călcat pe litoralul românesc. Şi este puţin probabil ca lucrurile să se schimbe.
    • Like 1
  • Nume check icon
    Bravo lor. Asa procedeaza cineva care doreste sa faca afaceri pe termen lung si nu tepari de Romania.
    • Like 0


Îți recomandăm

blocuri - Bucuresti

Locuiesc într-un bloc de 4 etaje. Unii i-ar spune “bloc comunist”, pentru că e construit înainte de cutremurul din 1977, pe care l-am și prins, de altfel, aici. În urmă cu aproape 20 de ani, la câteva zeci de metri de blocul alăturat, tot de 4 etaje, un dezvoltator străin a construit un complex rezidențial, care include și un turn de 20 de etaje. (Foto: Inquam Photos / George Călin)

Citește mai mult

Alex Livadaru

Cu sau fără referendum propus de Nicușor Dan (altfel discutabil din punct de vedere procedural & legal)- puterea judecătorească trebuie să accepte că e nevoie să fie controlată | verificată | auditată (în sensul de ”checks & balances”) de celelalte 2 puteri (legislativă | executivă). Așa cum puterea legislativă trebuie și poate să le controleze pe celelalte două (legislativă | executivă).

Citește mai mult

Daniel van Soest - Suceava

Totuși, văd o diferență. PNL arată o anumită capacitate de autocurățire — altfel domnul Bolojan nu ar fi devenit prim-ministru. PSD, în schimb, s-a băgat în tranșee ca să lupte până la capăt, transformându-se într-un partid-zombie, pe care pare să-l mai poată îndrăgi doar un alt partid insalubru, precum AUR.(În imagine, Daniel van Soest)

Citește mai mult

Crăciun

Mă gândeam zilele trecute că anul ăsta și anul anterior au fost cei mai răi ani pe care i-am trăit eu vreodată. Și da, nu m-am născut ieri. Am prins și pandemia, și debutul invaziei din Ucraina, și joaca lui Dragnea de-a puterea, și mandatul de premier al lui Adrian Năstase. Am prins cam toate plăgile ultimelor trei decenii și jumătate, dar tot mi se pare că anul ăsta și anul trecut au fost cei mai răi ani ai vieții mele.

Citește mai mult

Revoluția

Stăteam chitiți, cu lumina stinsă, încercând să ghicim la ce distanță se trăgea. Focurile de armă se auzeau surd. Apoi, dintr-odată, o ploaie de metal a căzut peste casă. Tata ne-a apucat pe mine și pe sora mea de câte o aripă și ne-a zvârlit în pivniță. Acolo am stat o vreme, desculțe, învelite într-un preș vechi, în beciul care mirosea a varză murată, până când nu s-au mai auzit nici împușcături, nici maşini.

Citește mai mult