Există o secvență în filmul lui Michael Haneke, „Funny Games”, care mi-a revenit mereu în minte în anii scurși după 1989.
Cei doi adolescenți demenți, sociopați până la sadism, torturează bestial, fizic și psihic, o familie, tată, mamă și băiețelul lor, peste care au intrat în casa de vacanță de pe malul lacului.
Prizonierii nu sunt capabili de niciun gest eroic, nu apare niciun salvator providențial, nu se petrece niciun miracol. Caznele continuă fără pauză. Până când, brusc, cei doi monștri tineri dispar. Ca și cum n-ar fi fost. Tatălui și mamei nu le vine să creadă. Le trebuie câtva timp până când îndrăznesc să răsufle ușurați și să se miște liber. Și atunci, de nicăieri, vine spre ei o minge de golf – crosa de golf fusese folosită ca unealtă de cei doi chinuitori. E semnul că n-au plecat și că vor apărea din nou, mai groaznici. Osândiților le fusese aplicată cea mai rafinată tortură – iluzia libertății.
Îmi amintesc senzația că înaintez printr-un spațiu necunoscut, ireal, din clipa în care, pe 21 decembrie 1989, am pășit de pe trotuar pe carosabilul Pieței Romane, străbătut de primii demonstranți. Cu ei am început să strig „Jos Ceaușescu!”. Ani în șir nu mi-a venit să cred că sunt liber. Că dihania roșie lăsase să-i scape din labe România și Estul european. Nu-mi puteam șterge gândul că totul e o înscenare crudă și că tovarășii se vor ivi din nou, ca să ne reia în stăpânire.
Obsesia a devenit realitate: mingea de golf mi s-a rostogolit la picioare în dimineața zilei de februarie în care Rusia a invadat Ucraina. Mingea nu avea nas sau sprâncene, avea însă o gură oarbă, care rânjea: „Konieț maskirovka! Ne-am întors!”.
În Moldova, uneltele lui Putin au câștigat teren la alegeri. Sprijinul occidental se clatină, Ucraina face față din ce în ce mai greu mașinii de tocat rusești în care e îndesată, pe lângă ucraineni, carne de tun din întreaga Rusie, cât cuprinde, la nesfârșit. Republicanii blochează miliardele pentru Ucraina, Trump e deasupra lui Biden în sondaje. Ura împotriva Americii și democrațiilor explodează odată cu rachetele din Gaza. Silită să aleagă între Ucraina, Europa și relația cu China plus Orientul Apropiat, opțiunea Statelor Unite mă înfioară în ce ne privește.
15 noiembrie este ziua eternă în care muncitori și studenți ai Brașovului au respirat adânc, pentru noi toți, aerul libertății în întunericul sufocant al dictaturii. Când au ieșit în stradă, acei români știau că înfruntă o forță infinit mai puternică și mai bine înarmată decât ei. Că îi pasc temnița, torturile și moartea. Și totuși, au ieșit la luptă.
Acum, în locul mingii dure de golf, mă lovește în cap, din ce în ce mai des, întrebarea: de va fi să vină ziua, noi, noi cei de azi, vom fi în stare?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
