Că N. Ciucă e un plagiator, și încă unul nătâng, care nici să plagieze nu e în stare fără ajutor, pentru mine este evident după ce am citit materialul publicat de Emilia Șercan. Dar un verdict oficial de plagiat nu poate da decât organul specializat, CNADTCU. Care nu are cum s-o facă.
Pentru că însuși premierul Ciucă a dat în judecată propriul guvern, adică ministerul Educației, cerând suspendarea a 3 sesizări prin care lucrarea sa de doctorat a fost reclamată pentru plagiat la CNADTCU. Iar Parchetul General a declanșat o investigație cu privire la teza de doctorat a lui Ciucă, cu care prilej, procurorii PG au confiscat toate documentele referitoare la studiile premierului și dosarul de analiză a acuzelor de plagiat. Astfel încât, în clipa de față nimeni nu poate să vadă teza lui Ciucă, CNADTCU nu poate acționa, iar Parchetul General tace mâlc. Cel puțin anul acesta, nu se va face niciun pas semnificativ în anchetă.
Deci, acuzatul Ciucă blochează cu sânge rece, cu ajutorul organelor, acțiunea CNADTCU, pe care tot el o ceruse în văzul lumii. Pentru mine, încă o dovadă că e vinovat.
Acum, imediat după ce jurnalista Emilia Șercan a depus la Poliție probe în dosarul amenințărilor la care a fost supusă după ce l-a acuzat pe premierul Ciucă de plagiat, fotografiile respective, ținând de viața privată a doamnei Șercan, au fost „scurse” pe internet, în scop vădit de a-i leza imaginea. E vorba de Poliția dlui ministru Bode, marele amic al dlui Ciucă.
După ce a fost amenințată cu moartea de șefi ai Academiei de Poliție, tot pentru descoperirea unor plagiate, infracțiune dusă în justiție și sancționată, Emilia Șercan spune că se simte din nou în pericol...
O cred. Pentru că, dincolo de ce am scris până acum, mai e un argument, poate cel mai puternic.
Ciucă nu e numai un plagiator, e mult mai mult decât atât: un uriaș și periculos impostor.
Acest om are trecute în CV lucrări în limba engleză, studii și cursuri fără număr în Statele Unite, lucrează de ani în șir cu americanii, și vorbește, după cum l-am putut auzi public, o engleză de mlaștină. Însă, ce-i drept, engleza sa e mai bună decât româna. Nu l-am auzit rostind o singură frază care să pară gândită cu capul lui, silabisește de pe hârtii pe care le-a primit, pesemne, cu un minut în urmă. Dăncilă era ceva mai bună la citire. Nu îmi amintesc ceva de luat în seamă spus de Ciucă în vreun domeniu. Nu mai vorbesc de minciuna patetică până la vomă, „Armata e sfântă pentru mine, nu voi intra niciodată în politică” a generalului, apoi senatorului, premierului, șefului PNL și probabil candidat la președinția României. Sau: „În niciun caz nu-mi depun mandatul de premier desemnat” și, 3 zile mai târziu, „Îmi depun mandatul...”.
Fățăul buflei, cu bujori de fată mare în obrăjori, al premierului nu mă poate înșela. După ce am analizat o viață întreagă dejecțiile și abjecțiile figurilor publice, pot să spun un lucru: cu cât prăpastia între ce vrea să pară și ce este în realitate un personaj politic este mai largă și adâncă, cu atât înverșunarea respectivului de a-și apăra impostura merge până la prin orice mijloace...
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
