Concetățeanul nostru, jihadistul

Ce faci când ai impresia că această lume nu îți mai oferă nimic? O arunci în aer și te muți în cea de dincolo.

Suntem europeni prin naștere. Avem valori, reguli de comportament, repere etice. Ne pasă de noi și de ai noștri și, mai presus de orice, ne este dragă viața. Când nu ne place cum arată existența noastră facem tot ce ne stă în puteri să ne schimbăm soarta. 

Încercăm, zi de zi, să fim mai buni, să oferim iubire și grijă familiilor noastre, să ne găsim locul în societate, să stabilim legături cu cei din jur. Ne străduim, de când ne naștem și până când murim, să obținem cât putem de mult de la această lume. Și îi oferim mult. Așa suntem noi.

În jurul nostru se întâmplă astăzi lucruri cumplite. Atentatori sinucigași se detonează în inima Europei în care s-au născut și au crescut. În cluburi și redacții de ziare, oamenii sunt mitraliați în numele religiei islamice de către agresori de aceeași naționalitate ca și ei. Statul Islamic câștigă noi și noi adepți cu pașaport UE. În fiecare dintre aceste cazuri șocul e dublu: pe de-o parte sunt crimele, pe de alta faptul că teroriștii nu vin dintr-o zonă sălbăticită și fanatizată, ci sunt concetățenii noștri europeni.

Un articol publicat anul trecut de jurnalistul danez Jakob Sheikh vorbea despre un terorist care măcelărea oameni în Siria în numele lui Allah. Criminalul de azi, prezentat sub pseudonimul Amir, i-a fost, în copilărie, prieten. 

Amândoi aveau aceeași vârstă, amândoi erau pe jumătate pakistanezi. Amândoi apar în aceeași fotografie de la aniversarea de cinci ani ai lui Jakob. Amândoi se află, într-o alta, pe aceeași stradă din Danemarca: Jakob pe jos, Amir pe bicicletă. Este aproape insuportabil gândul că omul care ar arunca azi în aer întreaga lume civilizată sufla în copilărie în lumânări de tort sau se distra în timpul liber cu prietenii în fața unei mascote. Nu este singurul astfel de caz. 

Acești tineri s-au născut în societatea occidentală. Nu au trăit însă cu adevărat în ea, nu i-au internalizat valorile și, chiar dacă acestea au existat, nu i-au simțit beneficiile. Pentru ei, această lume nu oferea nimic

Jurnalista Julia Ioffe scrie într-o anchetă excepțională despre alți tineri scandinavi care s-au fanatizat, au fugit și murit în Siria, nu înainte de a comite atrocități de care nimeni nu i-ar fi crezut capabili în viața lor de dinainte. Unii se născuseră în religia musulmană, alții s-au convertit la islam mai târziu, însă cu toții au sfârșit prin a ucide în umbra steagului negru al ISIS. Ancheta, publicată sub titlul „The Mothers of ISIS”, le reconstituie povestea de viață prin ochii mamelor pe care le-au lăsat în urmă. Cu un hău de durere în suflet, un munte de vinovăție în spate, supuse oprobriului public, femeile vorbesc despre fiii lor, ucigașii ISIS.

Experții în de-radicalizare, oameni care încearcă în ultimii ani să îi scoată pe acești tineri din transa fanatică, vorbesc despre similitudini de biografie. În majoritatea cazurilor este vorba despre băieți care au crescut fără tată sau al căror tată a fost ca și absent din viața lor. Au început să petreacă timp în găști care comiteau infracțiuni mărunte. Unii, nu toți, fuseseră diagnosticați cu diferite tulburări de comportament sau de învățare, unii, nu toți, consumaseră în decursul adolescenței lor droguri. Erau angajați în slujbe mărunte sau nu aveau nicio ocupație. Nu aveau nicio perspectivă. Apoi s-a întâmplat ceva. S-au lăsat de vechile obiceiuri. Au început să meargă la sală și să facă arte marțiale. Au căpătat o lumină în ochi.

Aidoma teroriștilor proveniți din enclavele musulmane din Franța, acești tineri s-au născut în societatea occidentală. Nu au trăit însă cu adevărat în ea, nu i-au internalizat valorile și, chiar dacă acestea au existat, nu i-au simțit beneficiile. Pentru ei, această lume nu oferea nimic, în interiorul ei erau niște nimeni.

Și a apărut cineva. Cineva care le-a dat mai întâi atenție, iar apoi un scop și o șansă la măreție. Cineva care le-a sucit mințile până când au început să creadă că vor primi tot ceea ce nu avuseseră vreodată și mai mult de atât de la instanța supremă, în fața căreia toți oamenii sunt fire de nisip. I-a făcut să creadă că sunt eroi care luptă pentru musulmanii asupriți, că măcelul pe care îl fac este o datorie sfântă, de la care doar lașii se dau în lături. Brusc nu mai erau nimeni. Brusc deveniseră cineva.

Fascinația pentru faptele de arme

Profesorul olandez Mark van Vugt, doctor în psihologie, vorbește într-un articol publicat online despre „efectul războinicului”, tradus prin fascinația pe care bărbații o au pentru faptele de arme. În ciuda posibilității de a muri, războiul dă „unui bărbat tânăr șansa de a obține statutul de erou pentru el și familia lui și, prin aceasta, accesul la faimă, femei și sex. Cele 72 de virgine oferite drept recompensă pentru jihadiștii uciși în luptă reprezintă o metaforă a acestei recompense. Mai mult decât atât, participarea la război asigură o experiență memorabilă prin crearea de legături cu tineri care gândesc la fel, similară, poate, cu cea oferită la asocierea cu o bandă de stradă sau cu un grup de huligani. Probabil că în crearea legăturilor din timpul luptei este implicată o doză zdravănă de oxitocină, hormonul dragostei. Amestecul de excitare, statut superior și eliberare de hormoni puternici este motivul real pentru care mulți bărbați tineri aleg să se alăture ISIS”, este de părere Mark van Vugt.

Peste 25.000 de străini s-au pus în slujba teroriștilor islamiști din Siria și Irak, începând cu anul 2011. În jur de 5.000 dintre aceștia sunt europeni, cei mai mulți provenind din Germania, Franța și Marea Britanie. În mari capitale europene celule ISIS pun neobosit la cale atentate. Din ele fac parte tineri fanatizați de profesori ai răului, extrem de abili în manipularea minții umane. De veritabili scouteri care caută verigile slabe ale societății noastre. Și, odată ce au găsit un punct permeabil, rup fâșii mari din lumea așa cum o știm și o iubim. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp