Marinela Ardelean este expert în vinuri, ambasador al unor branduri importante și Dame Chevalier, L’Ordre des Coteaux de Champagne. Este autoarea a trei cărți despre vinurile românești și a unui volum, „50 vinuri românești întâlnesc 50 preparate culinare italiene”. Este premiată în domeniu, face parte din elita experților mondiali în vinuri și șampanie, este mamă, locuiește în Italia și știe totul despre vinuri.
Am vorbit cu Marinela Ardelean mult despre șampanie și HoReCa, poate și pentru că avem nevoie să mai aflăm și alte lucruri în afară de pandemie, criză, sau suferință.
Am „fugit” cu Marinela Ardelean în lumea șampaniei și vă iau și pe voi cu noi chiar acum…
Marinela Ardelean, cum ai ajuns să cunoști șampania? Cu vinurile a fost mai simplu, sau cu șampania?
Hm… Răspunsul meu ar fi, oare chiar o cunosc? Descoperirea șampaniei nu are sfârșit și, cu cât ajungi să afli mai multe, cu atât îți dai seama că mai ai multe de descoperit. Dar să știi că șampania m-a ajutat să iubesc vinul, nu invers!
Și asta, pentru că șampania este o băutură elegantă, poate mai ușor de înțeles de către noi, femeile, iar pentru mine a fost ușa către vinuri, chiar ușa către vinurile din România. Înainte eram mai aproape de vinurile albe, vinurile mai elegante, mai proaspete, iar șampania m-a ajutat să văd dincolo de ceea ce era la îndemâna femeilor. Nu-mi place să împart consumatorii pe sexe, dar în cazul șampaniei, societatea a impus un astfel de trend cu care eu nu sunt de acord. Știi cum se zice, șampania e pentru femei, vinul roșu e pentru bărbați… O prostie. Revenind, mie, concret, șampania mi-a deschis drumul către vinul pe care îl iubesc fie că e roșu, structurat, fie că e vin proaspăt, alb, îmbuteliat, nu mai am bariere. Șampania m-a învățat că rațiunea nu e totul și că, uneori trebuie să trăiesc după instincte, senzații, după ceea ce spune corpul meu. Șampania te învață să te deschizi pentru a-i cunoaște mirosul „tridimensional” care, pe măsură ce îl simți, se schimbă de la fructe, la flori și la alte note sofisticate pe care nu le poți simți în nicio altă băutură din lume, indiferent câte bule ar avea.
Ai fost în toate zonele care produc șampanie?
Da, de mai multe ori, am locuit chiar o lună acolo pentru a mă pregăti pentru un concurs la care am participat în Italia, Ambassadeur du Champagne, acum 7 ani. Trebuia să studiez despre unicitatea șampaniei și țin minte că am avut întâlniri cu diverse persoane cheie pentru a înțelege terroir-ul, brandingul etc., lucruri pe care nu le poți afla din cărți, ci de la oamenii care au bunăvoința de împărtăși din experiența lor.
Ai avut mentori?
Am avut norocul să am doi mentori, unul este chiar din Champagne care mă îndrumă și azi foarte generos către persoane care mă pot învăța lucruri pe care nu le găsești pe internet sau în cărți.
Poți să-ți dai seama de gustul șampaniei, dacă nu are etichetă?
Da, și de la miros îmi dau seama, pentru că am degustat foarte multe și am avut un ghid potrivit atunci când am început să le memorez structura, amprenta și am înțeles de ce există un miros specific șampaniei care nu se va regăsi în alte spumante. Una e când înveți superficial pentru a lua un examen, alta este atunci când înveți pentru a afla esența, pentru a descoperi sufletul acestei regiuni, Champagne, pe cât de misterioasă, pe atât de plină de succes la nivel mondial, indiferent de condiții, pentru că, chiar dacă au avut pobleme de climă, sau economice, oamenii ăștia au ieșit mereu învingători.
„Consumatorii de șampanie nu vor renunța niciodată la ea pentru un pahar de prosecco”
Prosecco este și el un spumant despre care s-a crezut că va face concurență și va influența vânzările de șampanie din lume.
Eu lucrez chiar cu o casă, Foss Marai pentru care sunt și ambasador și încă de la boomul acesta al spumantului, am întrebat dacă el va afecta lumea șampaniei, numai că nu a fost așa. Cei din Champagne au spus că, pentru ei este un avantaj apariția prosecco-ului pentru că nu face altceva decât să stârnească pofta de a se consuma spumant mai des, primul pas fiind prosecco, al doilea fiind șampania. M-a surprins plăcut acest răspuns, în plus consumatorii de șampanie nu vor renunța niciodată la ea pentru un pahar de prosecco, spuneau cei din Champagne.
Ce șampanii ai pune în Top 10?
Îmi place mult să descopăr ce nu știu și rămân oarecum fidelă unui anumit gust sau stil, nu unui producător. Îmi plac pinot noir și pinot meunier, cele două soiuri care alături de chardonnay se găsesc în șampanie. Îmi plac vinurile structurate, cu personalitate puternică, iar cele două soiuri, pinot noir și pinot meunier, asigură caracterul pe care îl caut eu la o șampanie. Îmi plac producătorii mici, vignerons, pentru că au mai multă autenticitate față de marile branduri, dar trebuie să recunosc că-mi plac și casele mari de șampanie precum Maison Bollinger spre exemplu, care au spumante mai structurate, mai sofisticate față de șampania Krug, să zicem, care pune accentul mai mult pe chardonnay, Krug fiind brandul de top pentru marele public.
Atunci când îmi aleg un vin sau soi prefer să nu aleg numai după gust sau miros, urmăresc un întreg complex de criterii: istoria, abordarea lui pe piață, felul în care este comunicat. Lucrând în această industrie, mi-e greu să aleg un produs doar pentru că e bun la gust… mai contează și dacă este coerent, că azi e bun, dar mâine poate nu mai e la fel. Una e gustul meu personal, alta este atunci când fac o prezentare pentru platforma mea sau pentru un producător, atunci sunt obiectivă.
Șampania te învață să te deschizi pentru a-i cunoaște mirosul „tridimensional” care, pe măsură ce îl simți, se schimbă de la fructe, la flori și la alte note sofisticate pe care nu le poți simți în nicio altă băutură din lume, indiferent câte bule ar avea.
De ce poate ajunge o sticlă de șampanie la mii de euro?
Ca să faci o sticlă de șampanie costă aproximativ 7 euro. Tot ce vine după, ține fie de cât timp a fost ținută la învechit (pentru că șampania stă minimum 3 ani într-un loc, și depozitarea costă), apoi depinde de unde au venit strugurii, fiindcă una e să vină din Montagne de Reims, alta e să fie din afara zonei grand cru. Depinde apoi de brandingul care se face în jurul șampaniei respective, sunt multe elemente care definesc prețul unei șampanii. Dar astăzi poți lua o stică de șampanie cu 20, 30 de euro de la case de renume, poate nu la aceste prețuri în România. Ceea ce determină deci prețul unei șampanii ține de multe motive, nu de prețul ei de producție.
Ce fel de pahare folosești pentru șampanie?
Nu-mi plac acele pahare flute, cele care se folosesc la wellcome drinks. Deloc nu-mi plac. De ce? Pentru că, dacă folosim paharele de genul acesta, este ca și cum ai strânge o femeie într-un corset.
Așa și acel spumant este strâns între pereții paharului. Obișnuiam să merg la cine în timpul strânsului recoltei în regiunea Champagne cu proprietari și oenologi cu care aveam discuții de tot felul. Și, când am vorbit despre aceste pahare, mi s-a spus că tocmai ele sunt asociate cu șampania atunci când se află pe o masă, fiindcă dacă pui șampania într-un pahar de vin alb, ea nu va fi percepută ca șampanie, nu va stârni pofta.
Mie îmi plac cupele largi, modelul vechi, mi se par foarte sexy…
Diferența între cupele vechi și cele de azi este că, în vechime, șampania era mult mai dulce ca azi, și atunci paharele de genul acesta lăsau ca mirosul și aromele șampaniei să „iasă” liber. Sunt case de șampanie care folosesc și azi acest gen de pahare ca să lase vinul să se exprime mai intens, mai liber că, dacă nu „strângi” vinul, atunci îi dai libertatea consumatorului de a-l simți exact așa cum este el. Iar șampania, să nu uităm, este un vin. Bulele, perlajul lor sunt lăsate cumva în plan secundar.
Care este cea mai intensă amintire a ta legată de șampanie?
Când am devenit Dame Chevalier, L’Ordre des Coteaux de Champagne la Reims m-am simțit ca într-un film așa cum vedeam eu când eram adolescentă, cu regi și regine. Toată lumea era îmbrăcată spectaculos, erau mese din acelea lungi, cu sticle de 3, sau 6 litri de șampanie, am avut prima mea rochie Valentino, m-am simțit ca o prințesă! Nici azi nu îmi vine să cred că am reușit să intru în această confrerie în care se adună oameni care protejează șampania prin comunicarea ei, prin cunoștințele pe care le dobândesc, e un grup restrâns de persoane, majoritatea sunt proprietari, sau vignerons, iar ca să intri în acest grup, ai nevoie de două persoane care garantează pentru tine și care trebuie să vină din două zone, una de la o casă mare, alta din partea viticultorilor. La mine o persoană a fost oenologul de la Champagne Barons de Rothschild, iar cealaltă a fost Președintele Asociației de producători din anul 2014 când s-a întâmplat evenimentul. Eu nici nu știam că există o asemenea comunitate, pentru că e restrânsă, discretă, nu este cunoscută de marele public.
Alături de Marchizul Antinori - cel care deține a zecea cramă cea mai veche din lume (1385), în proprietatea unei familii - si Renzo Cotarella (desemnat cel mai bun oenolog din lume în 2001)
S-a schimbat gustul consumatorului de-a lungul timpului?
S-a schimbat de-a lungul timpului, da, și se schimbă și acum. Vorbim de un compromis îmbrățișat și de mulți producători din lumea șampaniei, tocmai pentru există consumatori care nu mai vor să testeze lucruri noi, nu mai vor să descopere, caută certitudini, vor să știe pentru ce plătesc. Există un nou trend care face să avem șampanii mai scurte la gust, mai puțin structurate. E o mișcare care afectează și vinurile, simțim această trecere de la vinuri mai vechi la vinuri mai proaspete, cu mai mult fruct, vinuri care nu au nevoie de asocieri astronomice. Iar cei care au curajul să-și păstreze amprenta și stilul, în pofida vremurilor, sunt branduri puternice.
Cum va schimba anul acesta, pandemia, industria șampaniei, sau pe cea a vinului?
Dacă e s-o luăm logic, șampania se consumă la evenimente, or, ele acum nu se mai țin, deci există o oarecare influență și mă întreb cum va fi peste un an sau doi când vom ieși din această perioadă… Se va reduce, cred, numărul de spumante produse anul acesta și cred că și noi ne schimbăm obiceiurile. Deja trăim în alt fel pandemia, una a fost în martie când lumea, aici în Italia, era plină de speranță și empatie și alta este cea de acum în care empatia nu se mai simte, a intervenit oboseala și oamenii și-au creat un oarecare ritm.
În Italia cum este acum?
Italia este împărțită în trei zone, galbenă, portocalie și roșie, în funcție de numărul de cazuri pe care spitalele pot să le primească. Eu sunt într-o zonă galbenă pentru că guvernatorul a luat, înaintea guvernului, măsurile de protecție. În weekend nu mai sunt deschise supermarketurile, sau magazinele comerciale, după ora 3 nu mai pot fi servite la baruri sau în alte localuri niciun fel de băutură în picioare, da, restaurantele și barurile sunt deschise. Și școlile sunt deschise, mai puțin liceele sau facultățile.
Vezi vreo salvare sau renaștere a industriei HoReCa? Când? Cum?
Anul acesta, nu. Anul viitor va fi o renaștere undeva prin toamnă, zic eu. E ca un efect de domino care se va revărsa în timp asupra acestei industrii, pentru că cei care au închis azi afectează distribuitorul, producătorul. Puțini sunt cei care vor reuși să rămână în picioare, în Italia jumătate se vor închide, ceea ce este foarte mult, în România și mai mult…
Industria se va reinventa, ceea ce este și bine pentru că, din constrângere- așa cum s-a întâmplat și cu șampania asta bună care a ieșit, de fapt, din constrângerile date de climă, sau de soiuri- se vor naște și în industrie noi idei și noi abordări. Vom schimba relațiile consumator-local, vom căuta experiența mai mult decât mâncarea într-un restaurant. Cred că această pandemie va accelera pașii către ceea ce oricum era natural. Inclusiv în Italia unde sunt atâtea stele Michelin și atâtea locuri sofisticate unde nu mai aveau ce să inventeze, luna de pe cer dacă i-o aduceai omului nu mai era suficient, un zâmbet, sau o vorbă bună spusă cu omenie fac acum mult mai mult. Vom fi surprinși prin atitudine, prin experiențe frumoase, dar simple, chiar și produsele vor fi mai simple, o simplitate de care ne era dor…
Ajunsesem la un mod de viață prea sofisticat, prea prețios, iar acum este momentul să ne întoarcem la simplitate, la origini, iar cei care vor reuși să simtă acest lucru și să întâmpine nevoile consumatorilor, a celor care vor să se întoarcă în restaurante, vor avea succes. Eu simt că pauza asta ne-a făcut să ne dăm seama ce ne lipsea și ce aveam din abudență, pentru că amestecam mult lucrurile, trăiam o frenezie a muncii, bifam în agendă liste întregi de lucruri de făcut și ajunsesem ca noi să ne lipsim chiar nouă înșine.
Citiți mai multe pe cristinastanciulescu.ro
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
- Cu paharul spre sus, încă ne-gol, și tălpile spre sol ...
Ne-dus,
purice