Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

În mediul de business, m-am lovit de parteneri sau clienți agresivi, nepăsători, egoiști, caracterizați de comportamente de „politicieni”

Furie business

Foto: Guliver Getty Images

Situația din Piatra Neamț ne-a îngrozit pe toți.

Imediat au fost readuse în discuție evenimente similare, precum Colectiv sau Maternitatea Giulești. Cum era de așteptat, toată lumea și-a întors armele spre mediul politic, acuzând actuali și foști miniștri de incompetență și nepăsare.

Chiar și oamenii politici s-au acuzat între ei, doar doar pentru a mai scoate un vot pe 6 decembrie. 

Miza este destul de mare, iar fiecare partid încearcă, sub umbrela interesului național, să câștige încrederea opiniei publice. Indiferent pe cine am asculta, concluzia este întotdeauna aceeași: alții sunt de vină.

Nu este clar cine sunt acești alții, dar știm sigur că sunt oameni politici. Orice merge prost în această țară este exclusiv vina mediului politic, iar ce funcționează bine a fost creat de noi, în ciuda piedicilor puse intenționat de politicieni.

Cred că trebuie să fie foarte comod să privești totul atât de simplist. Dar dacă așteptările noastre sunt nerealiste?

Dacă totuși înțelegem că și oamenii politici fac parte din aceeași societate?

Mi-am început și dezvoltat cariera oferind consultanță strategică de PR. Am consiliat lideri de companii medii și mari, board-uri sau echipe de management. Am avut experiențe extraordinare și am întâlnit oameni incredibili. 

Dar în aceeași măsură, m-am lovit și de situații pe care mi-aș dori să le uit. Mi s-a întâmplat să nu fiu plătit? Da!

Mi s-a întâmplat să fiu păcălit? Da! Mi s-a întâmplat să fiu umilit? Deși pare un cuvânt dur, da!

De prea multe ori, chiar și în mediul comercial, m-am lovit de parteneri sau clienți agresivi, nepăsători, egoiști, caracterizați de comportamente la care nu m-aș fi așteptat.

Lașitatea și ignorarea unui telefon sau email… Agresivitatea… Tentativa de a obține servicii suplimentare la aceeași sumă de bani… Jignirile, tonul ridicat…

Promisiunile neîndeplinite… Lipsa asumării…

Aroganța… ooo …aroganța…

Și lista poate continua. Vă rog să nu uitați că nu discut despre așa ziși antreprenori, ci despre persoane care conduc sau conduceau organizații importante.

Apoi, ușor ușor, am făcut trecerea spre mediul politic. Am întâlnit tot felul de politicieni și, atenție, am recunoscut exact aceleași comportamente. 

Ele nu ar trebui să vă fie străine. Sigur le-ați întâlnit și voi, poate că uneori ați și apelat la ele. Toți am făcut-o. Și da, îmi asum ce spun: toți am făcut-o pentru că acest tip de comportament reprezintă rezultatul educației de care avem parte.

Și astfel revin cu întrebarea: dacă așteptările noastre sunt greșite?

Politicienii fac parte din aceeași societate. Dacă noi nu suntem în stare să respectăm niște reguli, ei de ce ar face-o?

Dacă noi nu suntem în stare să îmbrățisăm valorile corecte, ei de ce ar face-o?

Dacă noi ne comportăm precum niște tirani, ei de ce ar face-o?

Dacă noi nu ne respectăm promisiunile sau contractele, ei de ce ar face-o?

Și lista poate continua…

Adevărul este că ei sunt, de fapt, noi. Toți suntem aici. Toți venim din același loc. Aceștia suntem.

Și sigur, știu că vei spune: „Eu nu sunt așa”. Probabil, dar aici nu este vorba despre tine și bula ta. Aici este vorba despre media membrilor societății. Iar media nu arată deloc bine…

Și ok, să presupunem că „tu ești altfel”. Poate… Dar dacă este așa, de ce oamenii nu se implică în politică? De ce nu votează? De ce se arată nepăsători de evoluția societății?

Nu cumva tot din lipsă de responsabilitate?

Nu cumva noi suntem ca ei? 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Salutări!
    -sta e comentariul meu:
    /\
    Crud(ne-fezandat),
    N.T. Purice
    • Like 0
  • Parerist check icon
    In anii '90 a existat poate o intreaga "generatie" de businessmani eterogena, multi fiind fosti nomenclaturisti, fie bisnitari transformati in businessmani. Unii dintre ei sunt probabil activi si acum.
    • Like 0
  • Emil check icon
    Si eu m-am lovit de patroni, directori, manegeri, aroganti, cu goma sau chiar impertinenti. Oameni!
    • Like 0


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Corporatist.

Presiunea legată de locul de muncă a devenit un subiect tot mai frecvent în discuțiile pe care le avem în diferite grupuri de prieteni. Tot mai mulți dintre ei spun că se simt copleșiți, intimidați și supuși hărțuirii psihologice la locul de muncă, și asta indiferent de Indiferent de vârstă sau de poziția managerială. foto Getty Images

Citește mai mult

Sting la Untold 2026

De altfel, din comentariile pe care le-am auzit în jurul meu după concert, dar și pe care le-am citit pe net, trag următoarea concluzie: celor care nu l-au mai văzut pe Sting li s-a părut extraordinar, iar celor care l-au mai văzut li s-a părut că a fost mai bine altădată. Practic, lumea se împarte între vrăjiți de Sting și cunoscători de Sting, ceea ce nu e rău deloc.

Citește mai mult

Amalia Săftoiu

În cel mai nou episod al podcastului economic al Băncii Transilvania, BT Business Talks, am stat de vorbă cu Amalia Săftoiu, fondatoarea brandului românesc de tricotaje Ami Amalia, despre trecerea de la o carieră internațională în corporații la antreprenoriat, despre alegerea de a produce în România și despre răbdarea necesară pentru a construi un brand în care valorile să nu rămână doar o promisiune de marketing.

Citește mai mult