„Mai opriți-vă, fraților, cu fiestele astea, că vreau să-mi trag și eu sufletul!” (Foto Guliver/Getty Images)

„Eu nu vreu să trăiesc așa, dar nici nu voi să mor. O să vii, Nicușor mamă, la nunta mea? Îmi promiți? Să vii că mă supăr dacă nu vii.”

Cu ajutorul prietenilor de pe Facebook am găsit rapid alte 19 nume de femei care ar merita să le fie recunoscut mult mai mult meritul pentru impactul pe care l-au avut asupra dezvoltării (sau chiar existenței) României și a imaginii țării noastre la nivel internațional.

Am în față un carnețel roz pal, care probabil a fost cândva sângeriu. (Foto: Guliver Getty Images)

De pe dealul unde ne-au condus ca să vedem mai bine biserica și valea lor încărcată de istorii pitorești, copiii ne arată casele lor și ne povestesc despre ultimii doi copii sași care au rămas în sat.

Orașul de jos, adică strada principală și cele câteva ulițe adiacente, nu-și poate reveni din spasmele celei mai umilitoare sărăcii. Trotuarele sunt niște epopei ale jegului, un jeg persistent care capătă vara, vorba poetului, „un lucit fantastic”. De pe jegul trotuarelor e imposibil să nu aluneci în exasperant de multele dughene cu haine de mâna a doua sau de mâna întâi care arată ca de mâna a zecea. În locul unor afaceri prăbușite cu diverse mărunțișuri au apărut fast-fooduri imunde și fără viitor. (Foto: Octav Ganea/Inquam Photos)

Ce mai găsim prin sufletul, de-acum destul de mare, al românului? Dragostea de învăţătură! Nu, nu de învăţat, românului nu-i place să înveţe, dar îi place ideea de învăţătură, aşa, ca termen abstract. (Foto: Octav Ganea/Inquam Photos)

„Din nefericire, găsesc această asociere cu Dracula cam ieftină și este păcat, având în vedere potențialul enorm pe care Transilvania îl are datorită culturii ei variate și frumuseții ei bucolice”, spune vlogger-ul de călătorii Conor Clyne.

Când pleci din ţară, fără să ştii dacă te mai întorci, cu domiciliu, iei cu tine, pe lângă ceva haine şi obiecte fără de care nu poţi trăi, friptura de porc, slănina, usturoiul verde, cârnaţii şi caltaboşul, sarmalele şi caşcavalul afumat. (Foto: Guliver Getty Images)

Au existat zvonuri în oraş dar, spre deosebire de altele, care înfloreau în micul oraş de la Dunăre şi se transformau în adevarate păduri ecuatoriale, în acest caz, zvonul a însemnat un firicel de praf în faţa adevărului pe care l-am aflat.

Vintilă Mihăilescu: „Prin anii 1980, în plină Cântarea României, niște dascăli din satul respectiv, supărați că localitatea lor nu câștiga nici un premiu, s-au hotărât să readucă la viață Sânzienele, de care bătrânii satului își mai aduceau aminte. Drept care au recurs...la Cantemir! Au citit cu grijă relatarea sa de acum trei secole, au ales un grup de elevi din sat și le-au învățat pe fete vechiul obicei. În anul următor au câștigat un premiu județean.”

Turul Castelului se încheie în minute, ies pe unde am intrat, învăluit în aburul de porumb fiert ca-ntr-o ceață din care apar vampiri cu dinți de lapte. (Foto: Mircea Radu)

N-am ratat ocazia să mă dau rotund că am o iapă grozavă... (Guliver Getty Images)

N-a apucat să trăiască aceste vremuri înălțătoare, când un ministru al Agriculturii, în persoana lui Petre Daea, a găsit soluția pentru revigorarea industriei lânii. Statul urmează să achiziționeze lâna, urmând să facă 12 milioane de plăpumi pentru săraci. (Sursă foto: captură ProTV)

M-am conformat unei legi, n-am spălat rufe de bărbat ieri, aşa zice folclorul. Popa n-are treabă cu de astea, în calendar a fost cruce neagră, deci liber la activități gospodărești. (Foto: Sonia Ungureanu)

Tremurând din toate încheieturile, Victor a scos din buzunarul interior al alendelonului o foaie de hârtie. I-a întins-o bunicului meu. (Inquam Photos/ George Călin)

Timp de 30 de minute am prezentat la Târg un slide show, „Discover Romania”, în care am arătat fotografii din diverse părți din țară și am spus povești despre România. Acest lucru a stârnit un interes mare, copleșitor. (Foto: http://visitromania.no/)

Colindul s-a desacralizat atât de mult, încât a ajuns să semene mai puțin a ritual și mai mult a cerșetorie

Mă uit înainte – ce va fi, greu de estimat. Cui predăm ștafeta? Vom crește o generație de bărbați care, ancorați în realitățile mileniului trei, cu toate consecințele derivate de aici, vor ști totuși că este eroic să nu dezertezi așa de ușor dintr-o responsabilitate?

- Ce s-a întâmplat, părinte? spune tatăl. - Uite, naşul zice că nu are bani. Mie nu îmi trebuie 50 de lei. Știi ceva, mai bine... (Foto: www.filphoto.ro)

Mircea Eliade justifică atitudinea resemnată ca soluție de supraviețuire a românului într-o lume în permanență ostilă. Căci nu este o resemnare pesimistă, ci o reevaluare a istoriei vitrege în termenii unui destin cosmic. Ca și cum românul, în loc să înfrunte istoria, ar trage un joint și s-ar refugia, astfel, într-o lume a fantasmelor.

În fața unui pahar de lichior, Ciungu a diagnosticat vremurile: ”Or să dispară oile, că s-or gătat nărozii!” Cum eram singurul din sat care voia să-și cumpere mioare, n-a fost greu să devin nărodul satului. Mai mult, cei care îmi considerau intenția doar o vorbă în vânt m-au poreclit Păcală

Niciun steag nu e o simplă bucată de pânză. Ceea ce pentru unii poate fi o afirmare a identității, pentru alții poate fi o insultă.

Corto este și rămâne liber până la capăt. De aceea merită să-i stai prin preajmă cât se poate de mult. E contagios. În plus – i-o spune Pandorei, mai în glumă, mai în serios – poartă noroc. Chiar poartă.

Am spus adesea că aș putea veni în România doar pentru mâncărurile și băuturile sale. Mâncarea românească este, de fapt, necunoscută și este, din acest motiv, un punct bun de plecare pentru a surprinde călătorul într-un mod plăcut.

Când am hotărât ca drumul din acest an spre Băile Herculane, să urmeze cursul Dunării nu mi-am închipuit ce surpriză frumoasă îmi era rezervată.

„Acest proiect a început ca o soluție reală de a-i face pe străini conștienți că existăm, că putem oferi o experiență de călătorie unică, într-un loc în care ne-am păstrat tradițiile și obiceiurile, unde mâncarea este sănătoasă, aerul este curat și peisajul o binecuvântare”, spune fondatoarea Discover Bucovina. (Foto: Flavius Paul)

„Este nevoie ca elevii să învețe meserii adaptate vremurilor, să știe să lucreze cu mâinile, să facă sport” (Alina Zară Prunean, fondator Mândra Chic)

Astăzi, e o zi specială: 100 de ani de când România a intrat în Marele Război, un carnagiu care a implicat zeci de state, s-a încheiat cu destrămarea a patru imperii, dar și cu 30 de milioane de morți și invalizi de război. 100 de ani de la un război care a început prost și s-a terminat excelent pentru România. (Foto: Guliver Getty Images)

O călătorie în Alba Iulia poate oferi o experiență multi-senzorială a unui oraș plin de istorie, o combinație fermecătoare, pitorească de nou și vechi. (Foto Facebook / Cetatea Alba Iulia)

Prefer un sincer necredincios decât adunătura asta de farisei care mimează ritualurile, de dive politice înnebunite după publicitate creștin-ortodoxă, de creștiincioși raw-vegani care fac paradă de credința lor în zilele cu roșu din calendar. (Foto: Facebook Elena Udrea)

Am reușit să-i tai gâtul din prima lovitură. Imaginea e una emblematică în propria memorie. (Foto: Justinel Stăvaru/Inquam Photos)

Dacă ar avea 30 de ani astăzi, cu siguranță că Regina Ana ar purta blugi și ar merge la manifestațiile pentru cauze ecologiste sau pentru drepturile persoanelor defavorizate. (Foto: Facebook Familia Regală a României)

„Experiența ne-a învățat că dacă noi credem că ceva este posibil, atunci devine posibil”.

A murit Elie Wiesel, un neobosit căutător al interiorului frumos și cald al ființei umane, dar și un răzvrătit împotriva indiferenței în fața dramelor din jurul nostru. (Guliver Getty Images)

Are sandale maro ponosite și un costum vechi. Dar dacă îl vezi pe stradă, părul alb, spatele drept și demnitatea lui rufoasă te-ar face să îți scoți pălăria. (Foto: Andrei Cucu)

Spre sfârșitul lui iulie, încă nu plouase deloc. Satul era pârjolit. Până și din pomi, fructele căzuseră, stafidite, iar frunzele păreau că stau să se-aprindă. Oamenii se căinau, se rugau, blestemau temători că vine sfârșitul. Era în anul 2000 și lumea se aștepta ca Dumnezeu să piardă Pământul cu foc.

Miercuri, Muzeul Satului din București împlinește 80 de ani de existență, ocazie cu care a inaugurat o nouă aripă. Satul Nou are în jur de trei hectare și deschide pentru vizitatori porțile a 25 de obiective tradiționale.

Cum este posibil ca într-o țară privită cu atâta suspiciune să fiu primită cu atâta ospitalitate și căldură? Vorbesc despre cât de bine îi primesc românii pe oaspeți și pe străini în casa și în țara lor și despre cât de bine mă simt atunci când mă aflu în România sau printre românii din străinătate. (Guliver Getty Images)

Aveam senzația că știu combinația de undeva, dar mi-era imposibil să spun de unde. Unde și când ascultasem ceva asemănător? (Foto:stefanosaletti.it)

În curte, dis-de-dimineață, mirosea a cozonaci. Cuptorul aburea. Tușa venea de la grajd, desculță prin rouă, cu o găleată de lapte. În urma ei, șchiopăta o oaie mușcată de șarpe.

Ouăle românești sunt unele dintre cele mai bune, dacă nu cele mai bune din lume. Sunt bogate și galbene, pline de gust. Sunt perfecte de mâncat fierte sau prăjite, dar sunt de asemenea perfecte pentru a găti cu ele la cuptor.

De multe ori, inima mea a plâns în România, când m-am gândit la rădăcini și la cum au fost ele amuțite în trecut, în anumite situații. (FOTO: Oana Pavelescu/Inquam Photos)

Astăzi plângem de oftică, de supărarea că nu suntem mai bogați, mai împliniți. Adormeam târziu. Spre dimineață...

Imagini spectaculoase cu Palatul Culturii din Iași și un reportaj de la redeschidere, după 8 ani de lucrări de reabilitare. (Foto: Andrei Cucu)

- Nu, n-am brichetă. - Cum, băăă, să n-ai? Ce om i-ahăla fara foc, fara brișcă șî fara ceas?

11 aprilie - 30 septembrie este perioada în care Ministerul Culturii speră să strângă de la români 6 milioane de euro pentru completarea sumei de 11 milioane pe care statul o va achita moștenitorilor sculpturii „Cumințenia pământului”, a lui Constantin Brâncuși.

Zilele acestea se vorbește mult, dar în devălmășie despre Coran, Islam, moschei, fundamentalism și terorism, ba chiar despre islamizarea forțată a României. (Guliver Getty Images)

Avea un rucsăcel de pânză subțire, tot roșu; singurul său bagaj era compus dintr-un prosopel și un portmoneu. M-a frapat pe loc un lucru: buzele foarte asemănătoare cu buzele lui Osama Bin Laden.

Românul bolnav de românism percepe asediile la excepţionalitatea statutului de român drept atacuri de lezmajestate asupra fiinţei naţionale (Foto: Le Monde)

Eram cu atât mai stupefiat, cu cât știam că măgarul era castrat. Ce să le fac? Mi-am văzut de ale mele. Am ridicat măgărița cuminte, i-am pus la loc samarul, am pus pe ea disagii cu ceea ce fusese odinioară caș și am legat deasupra și celelalte două samare. Amorezii erau acum liberi să își consume dragostea.

În copilărie, mergeam des la cinematograf. Cele mai multe cinematografe din București erau în centru, pe un bulevard căruia eu îi spuneam Kogălniceanu. Acum se cheamă Regina Elisabeta. Tata îi spunea, cu dispreț, „6 martie”. (Guliver Getty Images)

Nu departe de drumurile naționale ori de canalul fluvial pe care circulă puternice bărci cu motor, se află o Românie pe care timpul a tratat-o cu blândețe: i-a lăsat sute de ani construcțiile în picioare, inima veche neatinsă, natura încă bogată.

Va urma un turneu prin mai multe orașe și se va încheia, probabil, la București. Cândva la sfârșitul lui mai, începutul lui iunie, bănuiesc.

„Cân bălmăje, omu vordiește șî iel să nu tacă. Ahăla-i omu bolund. Da cân rostește, atuncea vorba omului îi înțaleaptă”

Doi buni prieteni, un fost corporatist și un publicitar, și-au pus în gând să revitalizeze tradiţia producţiei de bere în micile fabrici locale şi să îşi facă loc printre multinaționalele care domină piaţa autohtonă, evaluată la 1,8 miliarde de euro. (Foto Facebook/Zăganu)

CSCI a dat marți publicității un studiu, care arată ce personaje din istorie ar alege astăzi românii la șefia statului român.

Capitala ar urma să aibă o altă înfățișare în următorii 8-10 ani. Mai multe zone centrale din București ar urma să fie regândite fundamental, între care Piața Constituției, Bulevardul Unirii, Piața Cantacuzino, Piața Lahovari, Parcul Izvor, Piața de Flori.

Parcă parașutat în București, senzația că lucrurile se petrec cu prea mare repeziciune, făcând abstracție de existența mea abulică, s-a proiectat asupra întregii mele ființe. Viața trecea pe lângă mine ca un tren de mare viteză de care stai prea aproape și care te trage sub roți.

Restauratorul de mobilă Ion Burcea a lucrat 55 de ani în același atelier din centrul Capitalei. Zilele trecute a nevoit să își închidă afacerea, de care se leagă o parte din istoria Bucureștiului (Fotografii de Alexandra Pandrea)

Mi-am auzit critici cum că mă dau bun la toate, că-mi depășesc domeniul, etc.; am zis că, probabil, oamenii au dreptate. Am fost întotdeauna convins că fiecare trebuie să facă ceea ce se pricepe mai bine, de aceea am și rămas cioban. La altceva chiar nu mă pricep. (Foto George Călin/ Inquam Photos)

O galerie foto de la „coada pentru apă sfințită” de la Patriarhie, realizată de Alexandra Pandrea, corespondent Republica.ro (Credit foto mesageruldesibiu.ro)

Dacă majoritatea românilor care consumă producții culturale nu merg la cinematograf, nu citesc cărți, dar fac audiență „fără număr pă sistem” revelioanelor cu maneliști și dau peste cap contoarele conturilor lor de You Tube, de ce am detesta, în numele unui elitism discutabil, șansa de a încerca să înțelegem ce anume ordonează acest univers aproape paralel din care ne tragem?

Câinii de legendă încă se nasc, există, mor spintecați de urs și devin eroi în eternul război pe care-l poartă cu lupii. Există încă realitate învăluită de mit. (Sursă foto: arhiva proprie)

Diana Zeyneb Alhindawi a purtat peste tot în lume amintirea colindătorilor îmbrăcați în urși, o tradiție aproape uitată în multe părți ale României. Anul trecut, pe când se afla în vizită la bunica ei, i-a fotografiat și a făcut un obicei pe cale de dispariție cunoscut în lumea întreagă. (FOTO: Diana Zeyneb Alhindawi)

În deplasare fiind, vrea să afle toți cât de român este și cum Crăciunul nu înseamnă nimic fără caltaboș, Hrușcă, mesaje cu „fie ca” și alte câteva lucruri care trebuie bifate.

Am uitat de mulți, foarte mulți eroi ai credinței, ai nădejdii ai dragostei și demnității noastre ca popor. Care nu mai încap în manuale. (Ovidiu Dumitru Matiu / Inquam Photos)

Duhul lui Moș Crăciun e real. Atâta doar că nu îl pot vedea decât cei care cred. (Foto Guliver Getty Images)

Un mesaj de Crăciun: refuz să fiu tratat cu amăgeli și fantezii de prosperitate, fericire, dragoste și căldură sufletească, dacă eu știu că se poate acționa și altfel, și mai ales comunica altfel. (Foto Guliver Getty Images)

Opt mitíci participă activ la o operație care altădată era făcută de un singur om. Care-i meseriașul dintre ei? (Foto Dan Mazilu)

Suntem bombardați cu mesaje de marketing bine calibrate care ne spun despre daruri, „bucuriei de a oferi“, „bucuriei de a primi“, etc. Ne gândim că e firesc să oferim copiilor ce-și doresc, să le oferim rudelor ceva semnificativ. (Foto Guliver Getty Images)

Părinţii au impresia că jucăriile reprezintă cadoul ideal pentru copii, de Crăciun. Această percepţie este parţial greşită pentru că între o jucărie şi o experienţă cu părintele, cei mai mulţi dintre copii vor alege ultima variantă, cu condiţia ca experienţa de relaţionare dintre copil şi părinte să fie una de calitate (FOTO: Guliver Getty Images)

În materie de divertisment, și Moldova are un film care se repetă anual de sărbători. Nu e Home Alone I sau II, ci o comedie clasică, din perioada sovietică.

Cât de adecvat este în zilele noastre să-i amenințăm pe copii cu bățul lui Moș Nicolae, cu băgatul în sac și alți monștri înfiorători? Persistă încă, peste tot în lume, obiceiuri în care apar figuri demonice terifiante. (Foto Guliver Getty Images)

Au luat fonduri europene. Au împrumutat bani de la bancă. Au cerut ajutor de la cei trei „F”: „family, friends and other fools”. Și-au tăiat punțile spre teritoriile sigure în care se puteau întoarce. Și au ajuns într-un loc de basm.

Poate că e vorba nu de gradul de sfințenie, ci de grad pur și simplu, având în vedere harul securist dovedit al Cuvioșiei Sale.

Despre copiii de la țară îmi povestesc, cel mai adesea, profesorii lor. Că sunt greu de urnit. Că au probleme de atenție, de logică, de motivație (FOTO: Pixabay.com)

Dacă tot preamărim lupta de Ziua Națională, de ce nu iese la defilare și Biserica Ortodoxă Română? Nu e ea alături de Armată în încrederea populației? (Foto Ziua de Constanța)

Nu suntem o mare putere armată, totuși facem din parada militară de 1 Decembrie evenimentul central al Zilei Naționale.

Naționaliștii nu iubesc altceva decât pe ei înșiși, practică amorul de sine în grup, sub lozinca dragostei de țară. Naționalii, în schimb, înțeleg și acceptă că țara suntem toți.

Cum ar fi ca și la noi să poți să alegi și să culegi singur câte fructe de pădure vrei, apoi să te relaxezi cu familia la un gratar, la poalele muntelui?

Tânărul zice: nu cred în ceea ce crezi tu. Custodele-i răspunde, răcorind sufletul celor care-l ascultă: Respectul pe care-l datorezi ospitalității acestei Biserici te obligă la altă atitudine. Nu ți-am cerut să te descalți, cum îmi ceri tu în locașul tău de cult, ci să respecți minimum din ceea ce cred eu. (Foto Guliver Getty Images)

NELU este român. Dar Nelu este și patriot. Cele două atribute merg mână în mână; “român zice, viteaz zice”. Nelu a învățat ce înseamnă să fii patriot la școală. Cam asta e tot ce a învățat el în școală. Românii sunt marea reușită a lui Dumnezeu, cu care El, însă, în divina sa modestie, nu prea vrea să se laude. (Foto Guliver Getty Images)

Cu oamenii trebuie să reînvăț să vorbesc, într-un efort pe care-l socotesc necesar, fundamental, al întoarcerii de la creștinismul obiectiv la cel uman. Pentru că e limpede că în România nu ne-am pierdut creștinismul, cât omenia. (Foto Guliver Getty Images)