Și gata, acum știți. Suntem albi de cel mult 10.000 de ani, de când fermierii anatolieni s-au mutat în Europa cu porcii, cu vacile și cu grâul lor. Sau hai să spunem de 6.000 de ani, de când fermierii au ocupat întreaga Europă.

Iar multilingvismul ăsta le ținea mintea deschisă și spre alte spații culturale – nu doar din Balcani, ci din Europa în ansamblul ei.

Din punct de vedere administrativ, nu vom avea o „țară ca afară” decât dacă, în prealabil, societatea însăși va deveni una high-trust. Iar pentru asta, e nevoie de alte politici sociale, culturale și securitare, care să calmeze memoria istorică.

Și toate funcționau cel puțin ok. Adică indiferent de locul din care porneai în viață, aveai șanse rezonabile să urci pe scara socială și să-ți depășești condiția.

De la nașterea principatelor și până azi, România a fost tot timpul un safe haven al Balcanilor (și ulterior, dar cu o intensitate mai redusă, și al Levantului) - și casă bună pentru toți cei care au visat la - și au luptat pentru - emanciparea popoarelor lor din regiune.

Iar ca să-i înfurie definitiv pe greci și ca nimeni să nu uite cine sunt și de unde vin, i-au spus statului ăstuia Romania - țara romanilor.

Păi, alfabetul. Alfabetul latin este forma de scriere cu cea mai largă răspândire geografică, el e folosit pe toate continentele locuite de oameni (inclusiv în Asia, chiar dacă acolo e cel mai puțin folosit). Continentele Lumii Noi folosesc exclusiv alfabetul latin.

Ceea ce face Biserica cu Moartea unică – și ceea ce, consider, a popularizat acest nume pentru ea, chiar și printre localnici, unii dintre ei chiar necunoscând faptul că numele oficial al bisericii este “Sf. Nicolae” – este multitudinea de evenimente stranii și tragice ce s-au desfășurat în jurul ei. foto Google Maps

„Cultura nu e cheltuială – e infrastructură neurologică.”

„Mătușa mea, pe care o evoc în carte și care era adolescentă în perioada interbelică, îmi povestea cum puneau pe masa de Paști doi cozonaci mari, cilindrici, tip panettone. Se punea un cozonac la un capăt al mesei, alt cozonac la celălalt capăt și între ei bunătățile de Paști, mielul, drobul, ouăle roșii, Dar cu cozonac se mânca tot, era un fel de pâine, nu se făceau încă umpluturi”, spune Tatiana Niculescu.