Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Consultant fiscal, despre valul de pensionări la 40 de ani: „E reacția firească pe care oamenii o au în fața schimbării legislației”

Consultantul fiscal Dan Schwartz a vorbit, în timpul emisiunii „În fața ta”, de la Digi24, despre valul de pensionări din Armată, SRI și Poliție, după anunțul privind schimbarea legii ce reglementează pensiile speciale.

„E reacția firească pe care oamenii o au în fața schimbării legislatiei. E celebru cazul din Australia când legislația fiscală a fost anunțată a se schimba cu un număr de luni înainte, legislația fiscală referitoare la reglementarea taxelor de moștenire. Până la o anumită dată, moștenirile erau impozabile. Dupa acea dată, deveneau neimpozabile. S-au observat fenomene formidabile. Persoane care erau în spitale au fost ținute artificial în viață, pentru a trece în lumea drepților după data schimbării legii, pentru că moștenitorii lor ar fi beneficiat de facilitatea fiscală”, a declarat consultantul.

„Întotdeauna rezolvarea unei probleme mici va genera alte probleme, mult mai mari”

Atâta vreme cât există perspectiva unei legi mai puțin favorabile și riscul de a pierde facilitățile este mare, cei care doresc să beneficieze de acele prevederi fac orice este posibil ca să beneficieze de ele, continuă el.

Întrebat de moderatori dacă crede că e vorba despre o lege cu dedicație, Schwartz a răspuns: „Se poate pune problema așa. Legea nu e facută pentru toată lumea, e adresată unei anumite categori profesionale ori sociale, dar nu se poate spune cu ferminate ca e vorba numai de așa ceva, pentru că va fi un pachet de schimbări, nu numai în zona pensiilor speciale, ci în tot sistemul de pensii și atunci între intenție și rezultat s-ar putea să apară discrepanțe”.

Jurnaliștii Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu au remarcat că acesta este un fel de a cârpi sistemul de pensii. „Asta e problema mea, nu numai cu Guvernul actual, ci cu guvernele României din ultimii 30 de ani. Lipsa unei abordări generale nu a unei singure probleme, ci a României, lipsa unei strateg de dezvoltare a țării ăsteia. Întotdeauna rezolvarea unei probleme mici va genera alte probleme, mult mai mari decât problema care a fost rezolvată în felul acesta”.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    Bietii oameni,nu mai vor sa-si apere tara,vor sa-si apere pensiile,cat spirit de sacrificiu!
    • Like 1
  • Ionel check icon
    Am renuntat la fotbal sa urmaresc interviul cu dl. Schwartz. Daca am avea ministri ca el (mai sunt si altii...ex Piperea) lucrurile ar merge altfel in Romania. Dar atunci cand pui ministru la finante unul ca cel care este acum si care face afirmatii aiuritoare cu desfiintarea pilonului 2 sau habar nu are ca exista case sectoriale de pensii la MI si MAN ce mai poti spune !?
    • Like 1


Îți recomandăm

Alex Livadaru

„Și ce dacă un om e analfabet funcțional? Al meu merge la facultate”, se întreabă unii. Este relevant și te afectează și pe tine, ne afectează pe toți. Societatea, țara, statul (și tot ce reprezintă el) au nevoie de indivizi cu minimum de cunoștințe și capacitatea de a gândi, de a raționa. Ești antreprenor? Nu vei avea pe cine angaja, indiferent de post, de la secretară la casieriță (nu vei găsi un salariat care să știe să calculeze cât trebuie să pună pe etichetă dacă unui produs de 100 de lei i se face un discount de 20%, și apoi unul de 5% din noul preț - acesta a fost unul dintre subiecte la ultimele teste).

Citește mai mult

Avion privat Romania / sursa foto: Profimedia

Nu Inspecția Judiciară a aflat. Nu CSM-ul. Nu ANI, nu declarațiile de avere, nu vreun mecanism de integritate. Un hacker a intrat în serverele companiei Toyo Aviation și a scos la vânzare, pe dark web, lista pasagerilor. Așa a ajuns România să afle cine zboară cu jetul privat și cu cine.

Citește mai mult

Deschiderea anului scolar / sursa foto: Inquam Photos

Dragi diriguitori ai învățământului românesc, cu cât veți face mai complicate teoriile alea „savante” de la română și de la matematică cu care îi îndopați forțat pe copii, de foarte micuți, cu atât analfabetismul funcțional în țara asta va fi mai mare.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Fabrica auto China / sursa foto: Profimedia

Vorbeam într-un articol anterior despre aspectele sociale ale Chinei. În acest articol, o să vă vorbesc despre ce am observat din punct de vedere industrial în China și ce aspecte sunt diferite față de cele europene. Mă voi concentra pe partea de Industrie auto, deoarece în această industrie activez.

Citește mai mult