Creștinismul nu e fondat pe eroare, ci pe mărturisirea lucidă a Adevărului

foto: Profimedia

Creștinismul real asumat invită stăruitor la cultivarea, deopotrivă, a minții și a inimii, act integrator din care rezultă o necesară cultură intelectuală și duhovnicească.

Creștină, deci deschisă spre alteritate.

Reducționismul păgubitor intelectual și religios, acela al absurdei opoziții dintre credință și cultură (laică și religioasă), încurajat printr-un ieftin misticism cu aere apofatice și apucături calistratice, a devenit aproape o „tradiție”, conform căreia cultura, ca act de asimilare intelectuală a Scripturii, dar și a istoriei, literaturii și filosofiei locuite de spirit, nu doar că nu e necesară, ci direct smintitoare, o nocivă „tradiție” care face ravagii în organismul eclezial, dar și în cel laic confesional, unde se abuzează triumfalist de conținutul noțiunilor de „creștin”, „drept-credincios” și mai ales „popor creștin”.

Care popor creștin? Cel dominat de irațional, frici ancestrale, superstiții „încreștinate”, corupție reflexă, misoginism criminogen, enormă credulitate vecină cu prostia, analfabetism religios, grav relativism moral, care fac din el mai degrabă o populație ruptă existențial de Evanghelia lui Hristos?

Excepțiile, numeroase, abia ele simt, gândesc și trăiesc creștin.

Cum ar putea exista în realitate substanța termenilor derivați din „creștinism” în absența unei minime cunoașteri (intelectuale) a Tradiției în care te-ai născut, Tradiție care include masiv cultura rodită de spiritul cultivat și de credință, o cunoaștere istorică și intelectuală (nu intelectualistă) a mesajului, principiilor și viziunii creștine?

Ce modele umane pot conta pentru un creștin? Ignoranții, idolatrii moderni, șarlatanii cu (e)misiune, golanii cățărați în politică, interlopii de succes, preferații „zeiței oarbe” în fața (ne)dreptății?

Conform Evangheliei și autenticei tradiții patristice fondate de hipercultivații Părinți ai Bisericii, mesajul lui Hristos nu e orientat „trăirist” doar spre „inimă”, ci spre persoana umană în integralitatea ei: trup–suflet–duh (σῶμα–ψυχή–πνεῦμα).

Hristos restaurează persoana integrală care se întoarce liber, rațional și conștient spre El, urmându-L fidel, nu doar partea ei „sensibilă”, sentimentală, care se mulțumește ușor cu dulcegăriile formalismului și ale gesticulației religioase.

„Sufletul” include mintea/rațiunea ca receptacul al Revelației care e inteligibilă, deci descifrabilă rațional. Creștinul are datoria să descifreze și să înțeleagă Revelația în siajul căreia urmează să-și (con)ducă viața hristocentric și „rațional” (nu raționalist).

„Duhul”, distinct de sufletul vital, învelește „inima” ca pe un miez, ca pe un (epi)centru al persoanei în care poate fi cultivată „isihia” necesară întâlnirii mistic-mistagogice cu Hristos („Oaspetele tăcerii”).

Trupul va fi cel care se va bucura (nu autoflagela) de bogăția plurală a „pâinii celei de toate zilele”, de seninul lăuntric al vieții cotidiene cristalizate în jurul prezenței Celui care a rostit cuvintele nedrept neglijate de „creștinul” cu numele: „Cu voi sunt în toate zilele”. Aici și acum!

Cei care au ajuns să creadă, rupți de realitatea creștină, că știința de carte/cultivarea și agilitatea minții nu contează în Biserică și în ecuația mântuirii, că totul e „să simți”, chiar dacă nu ai (habar) ce, că prost citata remarcă deliberat îngroșată de Țuțea referitoare la „baba analfabetă murdară pe picioare care se roagă în fața unei icoane” ar surprinde modelul ideal de creștin care poate da disprețuitor cu tifla oricărui laureat Nobel „necredincios” (eventual ca Toma), acești formaliști religioși și străini chiar și de „abecedarul (cultural) al credinței”, sunt preponderent „creștini închipuiți”, cei care cred că cred și care își permit în ignoranța lor fudulă și stearpă să se folosească ingrat și sacrileg de Hristos, Biserică și icoane ca de niște arme împotriva celor ce-i îndeamnă, în spiritul Evangheliei, să-și deschidă ochii, să caute pentru a afla, să cerceteze pentru a înțelege, să nu disprețuiască și să urască ceea ce nu cunosc (încă). Să prețuiască deschiderea lacomă de cunoaștere a minții spre Dumnezeu, Cel care ne dorește pe toți, după posibilități, deștepți/deșteptați (treziți din somnul ignoranței), nu proști (adormiți) făcuți grămadă și mai ales nu răi.

„Fecioarele înțelepte care-L așteptau pe Mire” au ales (rațional și prudent) să nu se culce (pe o ureche), să nu închidă leneș ochii (minții), să nu adoarmă, să nu disprețuiască valorile așteptării cu sens, ale trezviei inteligente, onorante și roditoare.

În context, ar fi putut oare vreodată „Înțelepciunea personificată din Proverbe” (Cartea Proverbelor, capitolele 1, 8 și 9), cea care străbate cetatea chemându-i pe „nebuni” să se dezmeticească, regele Solomon însuși, profeții biblici, „fecioarele înțelepte” din Evanghelia după Matei, Apostolii trimiși să „trezească” și să „seducă” spre Adevăr prin mărturie inteligentă, martirii perfect lucizi și fideli Adevărului, erudiții Părinți ai Bisericii și Sfinții care au întrupat virtutea discernământului descris de Sf. Pavel, ar fi putut ei îmbrăca vreodată haina înregimentării electorale în politicul castrat intelectual și moral, haina pestriță a compromisurilor impardonabile, haina murdară a complicității, a urii față de victime și a decerebratei simpatii pentru agresor, haina orbirii și nebuniei populist-„suveraniste” care „călăuzește”, pe calea promisiunilor mincinoase, direct spre prăpastie, ar fi putut ei (re)acționa în răspăr cu dumnezeieștile cuvinte ale lui Hristos:

„Eu pentru aceasta m‑am născut și pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie despre adevăr”?

Dacă Hristos, Dumnezeu întrupat, se identifică cu Adevărul, care ar putea fi legătura dintre El, „Duhul adevărului” și minciuna populismului care învrăjbește, calomniază, smintește până la orbire, anulează rațiunea și naște rebeliunea?

Care este legătura, oricât de subtilă, dintre creștinism și geto-dacii fondatori ai Europei, care trăiau exclusiv cu apă și fructe de pădure, limba bătrână geto-dacă, limba primordială a lumii, originea geto-dacă a lui Iisus (născut, totuși, la „Nazaret”), Carpații ca stâlpi energetici ai lumii, fiii de Carpați în foc botezați, apa cu memorie, sucurile cu nanocipuri, Dumnezeu ca agent electoral și misterios creditor ceresc de mari sume de bani etc.?

Când ajungi să „simți enorm” și să „vezi monstruos” vreo legătură între credința creștină și elucubrațiile de mai sus, între sobrietate politică și citate din desene animate, când, deși monah, preot sau episcop lipsit de discernământ creștin sau bântuit de interese pământești (ceea ce e totuna) girezi public pe „cel prin care vine sminteala” și, alături de el, facțiunea politicianistă care dorește scoaterea țării de pe orbita civilizației europene în numele „suveranității” și „identității” prezentate ca „amenințate” de străini și folosite cinic ca momeală electorală, când învrăjbești o societate și o contaminezi deliberat cu ura care împiedică vederea clară în timp ce o măgulești cu toate vulgatele bunului, viteazului, credinciosului și veșnic sabotatului român, poți fi, într-adevăr, destul de sigur că te afli nu în interiorul creștinismului, ci ferm situat în afara lui.

Ignoranța, prostia ca păcat, mândria, batjocorirea celor mai buni, mimarea credinței și a creștinismului însuși, nu salvează România.

A-ți imagina că poți trăi „mândru că ești român și pe veci aici stăpân” cu mintea leneșă, răvășită și îmbâcsită de minciuni care te prostesc în față tocmai în „Grădina Maicii Domnului”, invadată de bandiții „demnității” și „suveranității” naționale, e o mare eroare.

Creștinismul nu e fondat pe eroare, ci pe mărturisirea lucidă, adesea martirică, a A/adevărului curajos apărat și rostit.

„Cel ce va răbda până la sfârșit...” nu se va lăsa trombonit, înșelat, sedat, deraiat. Va rămâne treaz, va striga către Domnul ca Iov, se va lupta, la nevoie, cu El ca Iacob.

Un creștin real nu va capitula în fața „tatălui minciunii” și a legiunilor sale descinse azi de la Răsărit, nu de la Apus. Se va gândi la Hristos, la cum ar gândi El, la cum ar reacționa El în locul nostru, în situația noastră. Se va gândi și se va ruga Lui.

Doar e cu noi în fiecare zi! 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp