Alin Savelie

Ce se întâmplă cu gândirea noastră dacă, de fiecare dată când nu știm ceva, întrebăm imediat AI-ul? foto: Profimedia

Există momente în istorie în care tăcerea încetează să mai fie neutralitate și devine complicitate. foto: Profimedia

Nu toate formele de violență lasă urme vizibile. Controlul psihologic, manipularea, intimidarea, umilirea repetată sau amenințările subtile nu pot fi fotografiate cu ușurință și nici explicate în câteva minute unei persoane care nu a trăit astfel de experiențe.

Oamenii care îi învață pe ceilalți cum să își gestioneze stresul, emoțiile și limitele personale ajung, uneori, exact cei care ignoră cel mai mult propriile semnale de alarmă.

A devenit un laitmotiv faptul că, într-un proces terapeutic, se ajunge inevitabil la felul în care am fost crescuți de părinții noștri. foto Profimedia

Puțini oameni vin la terapie spunând direct: „Am o problemă cu social media”. În schimb, apar alte formulări: „Nu mai pot să mă concentrez.” „Simt că mintea mea e mereu obosită.” „Parcă nu mai am răbdare cu nimic.” „Sunt anxios fără să am un motiv clar.” Iar undeva, aproape inevitabil, în povestea lor zilnică apare și telefonul. Mult timp petrecut cu ochii în ecran. Mult scrolling. Mult conținut consumat fără pauză.

Sunt momente în care un simplu detaliu, o frază, o întâmplare te poate arunca înapoi în timp cu o forță pe care n-ai cum să o prevezi.

Scriu cu convingerea că o discuţie serioasă despre acest subiect nu trebuie să pară declarație de război, monolog trîmbițat de la balcon sau infatuarea adevărului absolut, Îmi permit însă să fiu direct: faptul că anumite voci politice se scandalizează de numirea Oanei Gheorghiu arată mai degrabă slăbiciunile sistemului şi intoleranţa faţă de cetăţeanul activ, decât vreun motiv real de justificare. Foto: Inquam Photos

Ne place să credem că „luăm decizii raționale”, dar în realitate, extrem de des, suntem conduși de scurtături mentale, așa numitele biasuri cognitive. foto Profimedia

Am observat de multe ori la mine și la cei din jur că cele mai mari tensiuni nu vin din ceea ce ni se întâmplă „din afară”, ci din contradicțiile pe care le purtăm înăuntru. Poți să ai un job bun, prieteni, o viață „așezată”, și totuși să simți că ceva nu se leagă. Că trăiești cu frâna trasă. Psihologia are un nume pentru acest lucru: disonanta cognitivă. Sună tehnic, dar, de fapt, e un lucru pe care îl trăim cu toții. E acel moment în care spui una, faci alta și simți în tine un gol sau o neliniște.