Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Cu durere în suflet, ca fiică de polițist, am retras azi stelele Poliției Române

Facebook Poliția Română

Foto: Facebook Poliția Română

Nu credeam să ajung să fac asta vreodată, dar s-a întâmplat: am acordat o singură stea Poliției Române pe pagina sa de Facebook.

Cei care mă cunosc știu că am făcut-o cu mâna tremurând și cu durere în suflet. Fiind fiică de polițist, am început să cunosc sistemul din interior încă de mică. Ca reporter de investigație, am ajuns apoi să lucrez cu ei mai bine de un deceniu. Majoritatea prietenilor mei au fost la un moment dat polițiști, alții sunt și astăzi.

Știu astfel că mulți dintre ei și-au pierdut familiile din cauza meseriei, au fost răniți sau nenorociți pe viață ori chiar și-au dat sufletul, la propriu. Totul din devotament și iubire față de uniformă, dar mai ales de semeni. Căci mulți dintre tinerii care aleg acest drum chiar cred în cele două cuvinte inscripționate pe mașinile de serviciu: siguranță și încredere.

Am iubit mereu această instituție și tot ce a reprezentat ea, mă mândream mereu când „oamenii mei” scoteau câte un dosar mai interesant și le plângeam de milă din cauza dotărilor precare, a salariilor mici și a legislației care nu a fost niciodată de partea lor, permițându-le borfașilor să le râdă în nas. 

Însă cum de la dragoste la ură nu e decât un pas, astăzi mă declar scârbită. De la agenții care l-au ridicat și l-au dus la audieri pe Răzvan Ștefănescu cu tot cu copil, după două săptămâni în care omul circulase nestingherit (deci nu văd unde a fost urgența), până la colegul lor de la biroul de presă al Brigăzii Rutiere care ne-a trimis la popi și mai ales la cei care au ordonat toate astea și care acum dau din colț în colț – cu toții sunt demni de dispreț.

Si nu este nici pe departe vorba despre acele plăcuțe de înmatriculare, dacă sunt legale sau nu, ori imorale sau nu. Este vorba despre cum au gestionat autoritățile tot acest caz, de la început și până în ziua de azi. Tocmai de asta nu am zis nimic până acum, însă comentariul public al comisarului Munteanu, care ne trimite la popi, rude și vecini în loc de poliție, a fost picătura care a umplut paharul răbdării mele. Oare sa-l trimitem și noi pe dumnealui tot acolo să-și ridice salariul, sau mai bine în Kiseleff 10?

Se pare că unii efectiv uită ca Poliția este o instituție publică, plătită din bani publici. Adică din banii acelor cetățeni pe care au jurat să îi protejeze. „Sigurață și încredere”, însă întrebarea e: pentru cine?

Așa cum Marian Godină sau Traian Berbeceanu au avut mereu curajul să se pună contra sistemului și să scoată la iveală neregulile, așa am pretenția de la fiecare purtător de uniformă să fie mai mult decât un executant de ordine, atât timp cât acestea nu sunt justificate. Am pretenția să aveți mândrie personală și profesională, tărie de caracter și mai ales curaj să îi înfruntați pe toți cei care, în loc să apere legea, o încalcă flagrant zi de zi, clipă de clipă. Jos pălaria petru cei care își fac treaba, dar și un îndemn: curățați-vă pădurea de uscături, începând de la vârf și până la cei care vă reprezintă.

Domnilor foști milițieni care acum nu mai știți pe unde să scoateți cămașa și o dați dintr-o bâlbă în alta, știu că dumneavoastră sunteți obișnuiți ca lumea să tacă și să se teamă, dar am o veste: nouă, după 30 de ani de la Revoluție, nu ne mai este frică de sistem. Felicitări, ați reușit ceea ce nici cei mai mari infractori nu au putut: să băgați Poliția Română în cea mai mare criză de imagine de la înființare. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Liviu check icon
    Lamuriti-ma, va rog, asta cu scaderea ratingului pe Facebook - se desfiinteaza Politia Romana daca ajunge sub o stea pe un site de asa-zisa "socializare"?
    Inteleg pentru business-urile private - potentialii cumparatori i-ar putea ocoli si merge catre concurenta, dar la o institutie publica e frectie la un picior de lemn.
    • Like 1
    • @ Liviu
      VARLY VARLY check icon
      Nu e chiar frectie, uite ca si-au inchis rubrica de comentarii.....oare de ce ???? DOARE, DOARE CA LUMEA II VORBESTE DE " BINE ", binele pe care mai marii de sus ii obliga sa-l faca societatii
      • Like 0
  • Ionel check icon

    Deutsche Welle, ipoteză ȘOCANTĂ: Cum a fost PLANIFICAT scandalul M...E PSD
    M... PSD placute scoase
    Ipoteză - șoc pe plan internațional. Scandalul amendării șoferului cu numere anti-PSD ar fi fost pus la cale intenţionat, după o metodă folosită şi în alte părţi.
    "Scandalul plăcuțelor suedeze de înmatriculare aduce la prima vedere cu o campanie publicitară. N-avem dovezi că ar fi vorba de o acțiune planificată, dar etapele scandalului corespund cu o strategie axată pe provocare. O imagine sau un text scandalos, șocant, care bruschează pudoarea sau care încalcă un tabu caută să marcheze spiritele pregătindu-le pentru receptarea unui anumit mesaj. Insolența este consubstanțială acestui tip de comunicare. În cazul de față se pregătește un miting anti-PSD al ”diasporei”, în plină vară, în perioada concediilor și se simțea, pesemne, nevoia unei reclame mai ofensive.
    • Like 0
    • @ Ionel
      Paul check icon
      Ionel candideaza cu sanse mari la premiul Veorica Vasilica Dancila pentru cel mai bun formator de opinie pe internet.
      • Like 0
  • Iti multumesc, Madalina, pentru curatenia gandirii tale. Multumesc parintilor tai pentru ca au stiut sa te educe si sa nu te lase sa cresti precum buruienile, precum copiii marlanilor care ne calca in picioare. Existand tineri ca tine, tineri precum compatriotul nostru din Suedia, oameni precum aceia din orasele importante ale tarii, care au stat in ger , in ploaie, sa protesteze impotriva nulitatilor care nu stiu sa faca nici acordul intre subiect si predicat, oameni precum Marian Godina si Berbeceanu, precum unii jurnalisti de marca, parca mai indraznesc sa sper ca vom ajunge sa traim in curatenie asa cum ne-am dorit dupa cacealmaua din decembrie 1990.
    • Like 3
    • @ Ana-Eugenia Manea
      E foarte frumos ce ați scris, dar din păcate mi-e teamă că sunteți la fel de visătoare ca tinerii din decembrie 1989.
      • Like 0
    • @ Florian Nicolaescu
      VARLY VARLY check icon
      Suntem la fel de visatori ca tinerii din 1989 ( eram in armata atunci, dar asta nu are importanta ) si nu e rau sa fi visator si sa ai sperante,,,,,,visele si sperantele nu ni le poate lua nimeni, nici cu cele mai absurde sau nemernice ordonante de guvern
      • Like 0
  • Iti multumesc, Madalina, pentru curatenia gandirii tale. Multumesc parintilor tai pentru ca au stiut sa te educe si sa nu te lase sa cresti precum buruienile, precum copiii marlanilor care ne calca in picioare. Existand tineri ca tine, tineri precum compatriotul nostru din Suedia, oameni precum aceia din orasele importante ale tarii, care au stat in ger , in ploaie, sa protesteze impotriva nulitatilor care nu stiu sa faca nici acordul intre subiect si predicat, oameni precum Marian Godina si Berbeceanu, precum unii jurnalisti de marca, parca mai indraznesc sa sper ca vom ajunge sa traim in curatenie asa cum ne-am dorit dupa cacealmaua din decembrie 1990.
    • Like 0
  • Eu nu am acordat niciodată mai mult de o steluță poliției; după ce am constatat că singura metodologie de lucru este aceea de a ascunde vinovăția persoanelor cu relații. Vă dau un singur exemplu. Un șaralatan, care nu avea nicio legătură cu asociația și-a întocmit contract de muncă -el, lui - pentru funcția de administrator. Am chemat poliția, prin ”112” și, deloc surprinzător, am fost amendat eu, pentru că apelasem abuziv ”SNUAU”. Amenda a fost anulată în instanță, tot pe banii, sănătatea și timpul meu. polițienii nu au suportat nicio sancțiune. În instanță, sub atenta observație și lipsă de imparțialitate a jude-lui, procurorul și polițianul mă apostrofau direct, și-mi dădeau ”sfaturi”. După trei ani, printr-o decizie a CA Craiova, (chiar dacă și decizia tribunalului era executorie) am reușit să trimit șarlatanul acasă, la el. Instanțele au hotărât că șarlatanul nu avea calitatea de reprezentant pentru a putea să semneze contractul său de muncă. Primăria, IPJ și parchetul au tras mâța de codă și, complici, au mușamalizat faptele penale ale șarlatanului cu relații. Și acesta este doar un caz.
    Împuternicirea unor indivizi pentru funcțiile de conducere ale polițienilor, fără examen, ani la rând, este un alt mod de supunere a instituției...
    • Like 1
  • Paul check icon
    Poliția romana este de fapt o copie a societății, are o minoritate de mafioti combinați cu prosti și prostiti și o majoritate de oameni de treaba, însă prostii și mafiotii sunt la conducere.
    • Like 8
  • Bravo, Mădălina!

    Rușine milițienilor lui Dragnea—Dăncilă—Dan! D—D—D—ă-vă-n ...
    • Like 5


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult