Mădălina Lungu

Mă uit la copilă. Și ea e surprinsă, dar nu înțelege ce se întâmplă. Nu înțelege că un om, care cel mai probabil nu are nimic, își dă ultimii bani din buzunar, cu care și-ar fi putut cumpăra o pâine, pe o pictură de-ale ei.

A trecut mai bine de o lună de la invazia Rusiei în Ucraina, timp în care cei rămași încă în țară sunt nevoiți să lupte nu doar pentru propria supraviețuire și apărarea patriei, ci și pentru aju­torarea semenilor. Printre raiduri aeriene, bombardamente și tranșee, companiile care au rămas pe metereze caută zi de zi soluții să își poată continua activitatea.

„Ursu băă!” scria pe telefoanele brașovenilor acum 6 luni, în timp ce dispozitivele țiuiau de zor. Era încă una dintre multele alerte pe care le primeam deja de multă vreme privind prezența urșilor în zonele populate de oameni. Tocmai ca să ne atragă atenția însă, a fost formulată diferit. Pentru că deja ne obișnuisem cu ele, ne săturasem. „Încă un urs”, ne spuneam în gând, în timp ce ne dezactivam serviciul Ro-Alert. (În prima săptămână a lunii martie, multe companii străine au anunțat încetarea activităților lor în Rusia. Foto SOPA Images / ddp USA / Profimedia)

„Ciclismul românesc, după Revoluție și până în 2015, a fost într-un colaps”, spune cu amărăciune sportivul, care face în același timp o mărturisire tare dureroasă: în ultimii 8 ani, toate punctele pe care le-a adus României au fost pe banii echipelor sale de club din Franța și Italia.

Peste 2000 de apeluri la 112 provocate de prezența urșilor în zonele locuite de oameni – adică de 8 ori mai multe decât în urmă 4 ani. Atât au numărat până acum autoritățile, iar cifrele sunt într-o continuă creștere.

De ce în secolul depresiei evităm să cerem ajutor și de ce ar fi bine să o facem, cum recunoaștem semnele unei afecțiuni și în ce măsură putem să ne ajutăm apropiații? De ce în secolul depresiei evităm să cerem ajutor și de ce ar fi bine să o facem, cum recunoaștem semnele unei afecțiuni și în ce măsură putem să ne ajutăm apropiații? (Foto: Hanna Kuprevich / Alamy / Alamy / Profimedia)

Cu un ochi râdem și cu celălalt plângem în timp ce privim neputincioși, an de an, cum zeci de copii buni, care ar putea pune umărul la evoluția țării, lasă totul în urmă și pleacă să studieze la universități de peste hotare.

Și atunci vin și întreb: este legal ca un om aflat într-o astfel de situație să fie obligat să renunțe la un drept deja câștigat, fie el pensie ori salariu? Pentru că ambele au fost obținute legal și procedural. Cu ce drept este el obligat acum de stat să renunțe la ceva obținut prin prisma aceluiași stat? Pentru că nu vorbim despre un vid legislativ, ci despre niște reglementări clare. Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Subiectul zilei: deschiderea școlilor. Întrebarea tuturor: e bine sau e rău? (Foto: Inquam Photos / George Călin)

Să ridici starea de urgență – adică să lași părinții fără sprijin economic și legal –, dar să menții școlile închise nu e un mecanism care să meargă, cel puțin pentru o parte din populație. (Foto: Mădălina Lungu)