Cum să devii un om de succes. Cursul scurt pentru exhibiționiști, narcisiști și divele de Facebook

Uneori mi se pare că problema Facebook, una dintre cele mai grozave invenții ale acestui mileniu, este că a venit la pachet cu utilizatorii săi. Paradoxal, marele neajuns al unei rețele sociale este tocmai acela că este (excesiv de) socială.

Când îi ai în vedere pe unii români care activează pe Facebook, simpatia față de această invenție sprintează către linia de minim cu viteza lui Usain Bolt.

Poate aspectul cel mai surprinzător dintre toate este, dincolo de anacronismul ce rezultă din alăturarea unor categorii de utilizatori şi postările lor „intelectuale” (faptul că îi reprezintă tot atât de mult cât îl defineşte pe un afon un concert de muzică clasică), uşurinţa cu care îşi agaţă momente semnificative din viaţă pe frânghia facebook-ului, în văzul tuturor. De parc-ar fi nişte izmene puse la uscat în curtea casei.

Pe Facebook, lumea se expune pe ea însăşi, numai că o face cu atâta lipsă de delicateţe, încât – spre deosebire de Banksy, cel care acoperă pereţii scorojiţi ai clădirilor londoneze cu stencil-uri originale – transformă peretele gol (wall-ul virgin pe care expun) într-o dărăpănătură kitschoasă.

Henry Miller avea o mare preţuire pentru cei care „preferă să fie fericiţi în intimitate şi care consideră că o demonstraţie publică de fericire e... obscenă”. Eu aş extinde această preţuire la toţi cei care păstrează în intimitate detaliile care ţin de viaţa personală. Sau măcar nu abuzează de ele.

Nu toţi cei care vorbesc despre sine sunt indigeşti, normal. Sunt unii pentru care comportamentul virtual îmbracă o oarecare formă naivă de manifestare. Ei distribuie inocent tot felul de dulcegării crezând cu sinceritate că ajută la ceva. Sunt ca un roi de fiinţe amorfe, bulucite în jurul oricăror postări inepte, care distribuie cu bucurie fiecare vorbă de duh ce le este aruncată de un culegător de Like-uri.

Când postează un citat, mai că simţi tu însuţi presiunea forţelor tectonice din capul lor la citirea adevărurilor revelate în banalitatea aia, când li se cere să dea like dacă-şi iubesc mama, eşti convins că, în felul acesta, ei cred în mod onest că îşi dezvăluie dragostea pentru cea care le-a dat viaţă.

Pentru astă categorie de utilizatori simt o oarecare duioşie, căci prostioarele pe care, involuntar, le alimentează pe wall izvorăsc dintr-o bună intenţie autentică.

Ei aşa simt, aşa fac. Nu urmăresc să iasă în evidenţă, sunt doar ei înşişi. Dacă stai de vorbă cinci minute cu ei, simţi că îi cunoşti de când lumea. Se simt bine recitând idei primite de-a gata și nu fac caz din asta.

Alţii se iau însă foarte în serios şi se înfăţişează în postura unora demni de a fi luaţi în seamă. Ceea ce, de la un moment încolo, e agasant. Pentru aceştia, nimic din ceea ce fac şi li se întâmplă nu e lipsit de importanţă. Totul are legătură cu persoana lor şi, întrucât îi are pe ei în prim plan, cu siguranţă trebuie să îi intereseze şi pe cei din lista de prieteni.

Mai mult, orice postare se doreşte a fi un fel de extensie a personalităţii lor, ca şi cum cuvintele gândite de alţii, prin simplul fapt că sunt distribuite de ei, le-ar autentifica automat anumite calităţi sau comportamente ce rezultă în mod subînţeles din acele postări.

Astfel, un citat din Freud nu e, ca la prima categorie de distribuitori, doar un citat din Freud, ci o chestie adâncă pe care ţin să o aducă la cunoştinţa publicului şi care, în subsidiar, vorbeşte despre preocupările intelectuale ale celui care a postat respectivul citat.

Când share-uiesc un link cu trimitere la o cauză socială sau întrebări „adânci” din categoria „Tu ştiai că un copil care citeşte e un adult care gândeşte?”, ei vor să-ţi dezvăluie, în afara faptului că nu prea au citit când erau copii, natura ascunsă a unei firi sensibile care îşi exprimă empatia faţă de semeni sau preocuparea pentru viitorul societăţii în care trăim.

Când descoperă pe net că în orice înghiţitură de Nutella se găseşte 55% zahăr (vai, cine s-ar fi gândit?), indignarea lor şocată pomeneşte, în fapt, despre principiile sănătoase după care îşi organizează dieta. Şi la fel se petrec lucrurile cu hrana spirituală furnizată de maeştrii genului: Dale Carnegie, Budha, Kahlil Gibran, Coelho, Osho etc.

Pentru ei, o fotografie cu clătite, hăpăite dimineaţa cu X, Y şi Z, alături de care se simt minunat, nu e doar o natură moartă insipidă, care nu interesează pe nimeni, ci o trimitere la micile bucurii ale vieţii, pe care le gustă fericiţi alături de prieteni. Prezenţa, confirmată tot prin poze, la o piesă de teatru autentifică pasiunea lor pentru cultura de calitate, la fel cum participarea la o conferinţă – fapt certificat prin alte fotografii sugestive – marchează seriozitatea cu care îşi petrec timpul liber şi determinarea cu care privesc alegerile în viaţă.

Şi cam la fel de preţios le e CV-ul. El reprezintă imaginea în oglindă, din punct de vedere profesional, a contului de facebook. Nu iartă nimic spre a te convinge de excepţionalitatea lor. CV-ul e o colecţie aşa stufoasă de conferinţe, workshop-uri, training-uri şi responsabilităţi speciale revenite prin prisma joburilor ce s-au perindat în viaţa lor, încât, pentru a răsfoi etapele specializării lor multiple, ai nevoie de mai mult timp decât pentru a citi „În căutarea timpului pierdut”.

Îmi pare că mare parte dintre cei care, zi de zi, „sapă” în pereţii moderni ai Facebook-ului pentru a înfaţişa momente ale existenţei lor nu exprimă câtuşi de puţin „bogăţia lăuntrică” şi „graţia ascunsă a propriei vieţi”, cât mai ales absenţa acestora.

Şi exemplificările pot continua.

Astfel de persona alcătuiesc sau aspiră să (re)definească societatea zilelor noastre. Preponderenţi din aşa-numita clasă de mijloc, ei sunt conectaţi mai degrabă la tehnologie decât la realitatea per se, se raportează la existenţă prin sloganuri luate de pe internet, îşi petrec timpul citind articole în locul cărţilor, au păreri bine conturate despre aproape orice au răsfoit câteva pagini, înlocuiesc procesul de reflecţie prin participarea la cursuri care le confirmă calităţile de care au nevoie prin insuflarea unor comportamente „de succes”, se simt mai împăcaţi încercând să pară decât să fie şi, nelipsindu-le tupeul şi mizând pe incultura şi ignoranţa celor din jur, au convingerea deplină că merită să fie „în top”.

Ei se dezic dispreţuitor de galopul turmei celor mulţi şi nedescurcăreţi numai pentru a forma o turmă separată, mai elitistă, în care spleen-ul mărturisit prin luări de poziţie dezabuzate, pe teme la modă, se împleteşte cu aspiraţia către un „dolce far niente” golit de substanţă – deşi tributar unei manipulări la fel de nemiloase. Astfel, se văd angrenaţi într-un vârtej care îi obligă să rezoneze mai ales cu preceptele în continuă schimbare promovate insidios în media decât cu necesităţile sinelui, iar fiinţa lor ajunge tot mai confuză din pricina încercărilor repetate de a se plia peste o lume pe care nu o înţeleg.

Întorcându-mă la utilizatorul român de facebook, nu pot să nu mă opresc asupra unui pasaj din „Istoria artei” a lui Elie Faure, unde se descriu cavourile din Egiptul antic: „Frumosul mormânt era săpat pentru rege sau pentru bogat şi pe pereţi trebuia înfăţişată existenţa lor fastuoasă… Şi mulţimea meşterilor lucra în întuneric, ea credea că exprimă farmecul, puterea, fericirea, bogăţia vieţii stăpânului, ea însă exprima mai ales sărăcia, dar şi bogăţia lăuntrică, graţia ascunsă a propriei vieţi.”

Urmărind postările şi fotografiile de pe Facebook, urmărind această plăcere uriaşă întru exhibarea unor detalii ale vieţii particulare în faţa unor persoane care, majoritar, sunt nişte străini, am senzaţia că asist nu atât la etalarea unei vieţi frumoase, cât la o anume sărăcie a existenţei personale, înecată în plictiseală, rutină şi un soi de disperare morbidă.

Îmi pare că mare parte dintre cei care, zi de zi, „sapă” în pereţii moderni ai Facebook-ului pentru a înfaţişa momente ale existenţei lor nu exprimă câtuşi de puţin „bogăţia lăuntrică” şi „graţia ascunsă a propriei vieţi”, cât mai ales absenţa acestora.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp