Mihnea Rudoiu

A existat printre noi, dar mai ales printre ai lui şi, în ultimii ani, aproape toţi l-au ignorat. S-au amuzat pe seama lui, l-au ridiculizat, l-au numit narcisist, megaloman, arogant şi fanfaron. Ziarele i-au ciugulit ultimele fărâme de viaţă privată. Era bolnav şi ele se ospătau cu scandalurile din familia lui. Acum, că a plecat, îl redescoperă plini de regrete. Foto: Christophe Simon/ AFP/ Profimedia

Alain Delon ştia cine este şi voia să fie tratat ca atare. Mulţi îl urau pentru simplul motiv că, pur şi simplu, nu puteau rivaliza cu el. Pe niciun plan. Dar mult mai mulţi l-au iubit şi admirat. De pe toate continentele. De la oameni simpli, la artişti, preşedinţi de stat şi aristocraţi. Acorda prietenia sa foarte greu. (Foto: Profimedia Images)

Fără doar şi poate, David Popovici este omul zilei. Nu numai un mare campion, dar, uman vorbind – deși trăsăturile îl definesc mai degrabă în termeni supraumani –, e exemplar și aproape fără pată.

Oricum ar fi, am dezaprobat ”fusta profesorului Nae”, dar mi-a plăcut ceremonia de deschidere de la Paris. Păcat de ploaie! Foto: colaj / sursa foto: Profimedia și facebook

Un profesor de engleză, Andrei Nae, lector la Universitatea Bucureşti, a venit îmbrăcat în fustă la facultate. S-a stârnit rumoare, a început bâlciul.

Acum câteva zile, am publicat un articol în care, exprimându-mi blazarea în faţa acestui sport naţional numit vânătoarea de diplome universitare, am apelat la generalizare şi, astfel, mi s-a atras atenţia că i-am băgat pe absolvenţii merituoşi în aceeaşi oală cu cei care caută să aibă doar o patalama la mână, jignindu-i nepermis. Deşi scopul meu era altul, să subliniez legătura păguboasă dintre o diplomă universitară oarecare şi obţinerea unui job (de regulă, la stat), vehemenţa comentariilor m-a determinat să revin cu câteva lămuriri pe care nu mi-aş fi imaginat să le consider necesare. Foto: Alla Rudenko / Panthermedia / Profimedia

Nu trebuie sa fii un profet perspicace pentru a indica direcția în care o va apuca societatea. Rolul predominant al imaginilor asupra ideilor, locul neînsemnat ce-i revine, de la o vreme, gândirii în ansamblul activităţilor cotidiene, toate acestea vorbesc singure despre mutaţia care s-a produs la nivel social. Practic, din perspectiva influenţei, minţile privilegiate ale epocii actuale nu mai sunt erudiţii şi specialiştii, ci tik-tokerii. Foto: Profimedia Images

Cu excepţia „fericiţilor câştigători” de la Loto, unde afli, o dată la câteva luni, că potul cel mare a fost umflat cu un bilet de 2.5 lei jucat la o agenţie din Zimnicea sau Pucioasa, nicio companie nu se mai laudă cu câştigătorii. Repet, cu cei care înhaţă premiile babane. (Foto: Profimedia Images)

Suntem în 2024 şi tot nu ne săturăm să dăm din codiţă când o trupă faimoasă concertează în România, de parcă am fi publicul Ales de zeii turneelor mondiale. Iar idiosincrasiile pe care le cultivăm sunt în consonanţă cu acest tip de mentalitate cvasiumilă, de popor aflat la marginea Europei.

Ce s-a întâmplat la concertul Coldplay nu a fost discriminare. Când zeci de mii de oameni, aparţinand unor medii sociale diferite, veniţi din toată ţara, huiduie un moment inopinat, nu poţi trage concluzia că s-au vorbit între ei să reacţioneze la unison. Nu poţi compara momentul acesta cu ceea păţea Ray Charles în Sudul segregaţionist acum şase decenii. Atunci, oamenii huiduiau omul Ray Charles, deşi le plăcea muzica, acum spectatorii huiduie muzica, deşi nu au nimic de împărţit cu Babasha (de a cărui existenţă, sunt convins, mulţi au aflat pentru prima oară chiar atunci).