Suntem o țară medie spre mare, cu aspirații mici.
Când ajungi în Gara de Nord sau pe Aeroportul Otopeni - porțile de intrare în capitala României -, ai exact imaginea aspirațiilor românești.
“Dac-aș fi pentru o zi președinte”, adică dacă aș avea o putere mare, primul lucru pe care l-aș face ar fi să repar gardul. Oare ei, nesimțiții care-și umflă de 36 de ani burdihanul și cutiile de pantofi, nu pleacă și nu vin din/în acest sat cu miniștri, numit București, prin aceleași porți? Nu le e rușine de cum arată Gara și Aeroportul?
Construcțiile publice din București și din mai toată România reflectă aceleași aspirații pitice. Oameni fără gust și fără cultură, puși să gestioneze bugete de zeci sau sute de milioane de euro, nu reușesc să ridice - atunci când totuși reușesc! - altceva decât niște monstruozități arhitectonice, care mutilează fața orașelor. Capitala României nu a reușit, în 36 de ani, să ridice o operă de arhitectură de care să fim mândri - o gară, un aeroport, o bibliotecă, o sală de concerte -, în urma unui concurs internațional la care să participe cele mai mari case de arhitectură din lume. Performanțele noastre administrative supreme sunt să înlocuim șina veche cu șina nouă.
Arhitectura este pentru „ctitorii primari” un fel de rudă săracă a constructorului de casă, a prețului cel mai mic și a parandărătului cel mai mare.
Am fost anul ăsta la Medellin, în Columbia, și am văzut cum arhitectura bună schimbă aspirațiile, demnitatea și viața oamenilor. “Cea mai frumoasă arhitectură trebuie să ajungă la cei mai săraci oameni”, mi-a spus filosofia lui administrativă legendarul primar al Medellinului Sergio Fajardo, cel care a reconstruit orașul, cu cei mai buni arhitecți. Efectul urbanismului social a fost că oamenii s-au simțit văzuți, respectați, incluși. Criminalitatea a scăzut. Școlile nou construite - cu zone deschise, grădini și terenuri de sport - au devenit spații din care copiii nu mai voiau să plece. Oamenii s-au întors în oraș, pe care l-au simțit ca fiind al lor.
Nu zic să renunțați la cutiile de pantofi, dar dacă doar o cutie din 10 s-ar duce pentru renovarea Gării de Nord sau a Sălii Palatului sau pentru edificarea unei școli-grădină în Ferentari sau în Gârcini (n.r. cartier sărac din apropierea Brașovului), sau pentru un nou aeroport, asta ar valora cât toate reformele nefăcute din PNRR.
Adică rețineți mai puțin la sursă, dați mai mult oamenilor pe umerii cărora plângeți!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.