Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Datorită programului Active Citizens Fund România, românii au făcut peste 2.300 de donații pentru a susține Școala Încrederii

Advertorial - Scoala Increderii

În perioada 1 aprilie 2022 - 31 octombrie 2023, Asociația Școala Încrederii a derulat proiectul „POVESTEA merge mai departe - Creșterea capacității de fundraising pentru schimbare în educație”.

Cu sprijinul acestui proiect, asociația și-a dezvoltat capacitatea organizațională de a desfășura campanii de donații de la persoane fizice, în mediul digital și prin SMS, iar sumele astfel obținute au fost și vor fi utilizate pentru derularea programului Școala Încrederii. Din primăvară și până acum, au fost făcute peste 2.000 de donații prin SMS și mai mult de 300 de donații online. 

Cea mai importantă campanie organizată de Școala Încrederii anul acesta a fost „Revoluție în Educație”, prin care toți românii au fost încurajați să spună experiențele lor legate de bullying și violență prin care au trecut în copilărie și nu numai. Peste 300 de oameni s-au deschis și au avut curaj să povestească prin ce au trecut, iar în acest fel au reușit cu toții să arate că fenomenul bullyingului este, în realitate, mai mare decât în statistici. Drept urmare, au fost apoi încurajați să susțină Școala Încrederii, programul care contribuie la scăderea bullyingului din școli, prin schimbarea strategiei de gestionare a conflictelor din abordarea punitivă în una reparatorie. În urma trainingurilor și a sesiunilor de coaching oferite de specialiști în educație, aceste școli devin locuri sigure, unde se promovează bunătatea și respectul, unde profesorii sunt instruiți să gestioneze conflictele, iar părinții sunt sprijiniți pentru a menține copiii în siguranță atât la școală, cât și acasă.

„La început părea dificil și, pe alocuri, fără succes. Dar iată-ne acum, aici, cu sute de școli care și-au exprimat nevoia de a se alătura rezolvării problemei identificate de noi: elevii din școlile noastre se simt singuri, triști, neînțeleși, neauziți. Într-un cuvânt, invizibili. Pentru asta am apăsat o pedală grea a misiunii noastre și am început prin a spune <<stop>>, prin campanii în care poveștile dureroase ale părinților, elevilor și profesorilor au zguduit rețelele de socializare, au redeschis răni adânci și au tras semnale de alarmă. Am ales să fim noi cei care spun lucrurilor pe nume: elevii din România nu sunt în siguranță la școală. Am primit sute de mesaje care ne-au confirmat că nu mai avem timp de pierdut. Dar toate aceste rezultate nu ar fi fost posibile fără fondurile obținute prin programul Active Citizens Fund România, care ne-a dat avânt și am putut da mesajul cât mai departe. Mulțumim cu recunoștință!”, completează Ruxandra Mercea, fondatoarea Școlii Încrederii

Proiectul a fost derulat cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului a fost creșterea capacității de atragere de fonduri și asigurare a sustenabilității Asociației Școala Încrederii din Cluj-Napoca, având ca impact pe termen lung îmbunătățirea situației beneficiarilor finali.

Bugetul proiectului a fost de 99.790 euro pentru creșterea capacității organizației de a atrage fondurile necesare pentru implementarea programului „Școala Încrederii în 1.200 de grădinițe și școli de stat până în 2023”.

***

Despre Școala Încrederii

Demarat în septembrie 2020, Școala Încrederii este cel mai mare program de educație din România, care implementează un nou model de școală românească, în care fiecare copil contează, profesorii au grijă de elevi, directorii sunt lideri și părinții se implică. Durata programului este de 5 ani pentru fiecare instituție de învățământ înscrisă. După 4 ani de la lansare, Școala Încrederii lucrează deja cu 284 de școli și grădinițe de stat din 37 de județe din România plus municipiul București, o comunitate de circa 148.000 de elevi și aproape 11.000 de cadre didactice.

Despre Programul Active Citizens Fund România

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Alexandra Căpitănescu finala Eurovision / sursa foto: Profimedia

Alexandra Căpitănescu și trupa ei au obținut rezultat istoric la Eurovision 2026. Cifrele arată așa: locul 3 în clasamentul final, locul 2 la televot în finală, locul 2 în semifinală. Însă, în spatele acestora, se ascunde povestea unei fete de 22 de ani, care urmărește Eurovision de când era mică, și care a ajuns acum să-și transmită mesajul pe scena mult visată, în văzul a peste 160 de milioane de telespectatori.

Citește mai mult

Alexandra Căpitănescu Eurovision / sursa foto: Profimedia

Alexandra a fost înainte de toate mare fană Eurovision, urmărind concursul încă de când era copil. La unele ediții, poate a și adormit înainte de miezul nopții. Sâmbătă, cam pe la aceeași oră, va rupe scena cu „Choke me” și vreo 170 de milioane de oameni o vor privi. Piesa e despre luptele noastre interioare. Și, iată, despre cum le dăm afară în văzul tuturor.

Citește mai mult

bulgaria - profimedia

Românii sunt pasionali și impulsivi când vine vorba de politică. Ne-am obișnuit să fie o caracteristică pe care o justificăm cu originea noastră latină, însă e un aspect negativ. Am observat evoluția vecinilor noștri de la sud, de-a lungul anilor și cu predilecție în ultima perioadă. Cu toate că au avut o instabilitate politică — între 2021 și 2026 au avut loc 8 alegeri pentru diferite structuri de putere și s-au schimbat 10 guverne, iar în aprilie 2026 au ales un pro-rus să facă guvernul — Bulgaria a aderat la moneda euro și a rămas o țară stabilă economic foto: Profimedia

Citește mai mult

Biserica cu Moartea / sursa foto: Google Maps

Ceea ce face Biserica cu Moartea unică – și ceea ce, consider, a popularizat acest nume pentru ea, chiar și printre localnici, unii dintre ei chiar necunoscând faptul că numele oficial al bisericii este “Sf. Nicolae” – este multitudinea de evenimente stranii și tragice ce s-au desfășurat în jurul ei. foto Google Maps

Citește mai mult