Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

David Popovici a donat medalia de aur de la Mondiale în semn de speranţă pentru copiii bolnavi de cancer: „Adevărul este că, de departe, cel mai important campionat este campionatul vieţii, menţinerea sănătăţii”

David Popovici - medalie

Foto: InquamPhotos / Alex Nicodim

David Popovici, multiplu campion european şi mondial la nataţie, a donat copiilor bolnavi de cancer medalia de aur obţinută la Mondialele de la Budapesta în proba de 200 m liber masculin. Demersul său vine în susţinerea programului #SperanţaNuMoareDeCancer, lansat de MedLife, în cadrul căruia s-a alăturat în calitate de Ambasador al Speranţei, scrie News.ro.

Medalia de la Budapesta, din proba de 200 m liber, este primul titlu mondial în bazin olimpic pentru înotul masculin românesc.

Medalia donată a fost topită şi este în curs de a lua forma a peste 100 de fundiţe aurii, simbol al luptei împotriva cancerului la copii. Acestea vor fi oferite copiilor care înving cancerul, David Popovici dorind ca fiecare copil să câştige această bătălie pe viitor.

“Am ales să donez o medalie de suflet, foarte importantă pentru mine, către cei care au mai mare nevoie de ea, pentru ca speranţa să meargă mai departe. Adevărul este că, de departe, cel mai important campionat este campionatul vieţii, menţinerea sănătăţii. Copiii diagnosticaţi cu cancer au nevoie de susţinerea noastră. Talentele pe care le au, ambiţiile lor pentru viitor, dar mai ales temeritatea de care sunt nevoiţi să dea dovadă în lupta cu această boală fac din ei nişte oameni extraordinari. Pentru a fi cât mai mulţi cei care ajută aceşti copii, vă invit pe voi toţi să donaţi puţin din timpul vostru pentru a da un share programului #SperantaNuMoareDeCancer, astfel încât să ajungă la cei care au cu adevărat nevoie. Credeţi-mă, fiecare dintre voi contează, fiecare share contează, fiecare copil contează, iar un gest normal din partea voastră poate însemna o şansă mare de supravieţuire pentru aceşti copii”, a declarat David Popovici.

David Popovici „Cred că performanța și succesul vin și trec și că ceea ce este cu adevărat important este ce poți clădi bun în jurul tău, pornind de la ele”

Nu este prima oară când David alege să se implice în susținerea unor comunități. La începutul lunii aprilie, David Popovici a devenit ambasador Hope and Homes for Children România. 

„Cred că performanța și succesul vin și trec și că ceea ce este cu adevărat important este ce poți clădi bun în jurul tău, pornind de la ele. Am avut șansa ca munca mea să fie încurajată și susținută, pentru a ajunge să fie recompensată ulterior. Viața este un campionat și merităm cu toții să îl câștigăm, mai ales acești copii. Și nu vreau să îmi imaginez cum ar fi fost ca părinții mei să nu fie în fiecare dimineață lângă mine, să îmi pregătească micul dejun la 5 dimineața; sau toți ai mei, să nu fi fost acolo, la primele mele competiții, cu pancarte pe care au scris David, the dolphin boy. Și mă întreb cum este pentru un copil care crește într-o instituție, eu cred că se simte pur și simplu fără rădăcini. Dar copiii aceștia trebuie să știe că și ei pot reuși. De aceea, am ales să mă alătur Hope and Homes for Children, îmi doresc ca noi să fim, împreună, cei care le spun: puteți!”, a afirmat atunci David Popovici. El a spus recent că își dorește să facă performanţă în sport pe termen lung şi să întoarcă o parte din acest succes nu doar sub formă de inspirație pentru alţi tineri - la rândul său fiind inspirat de alţi performeri români -, ci şi ca o contribuţie pentru comunităţi.

Citiți și:

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Loredana Dinu, eleva scoala postliceala de asistente

Pe Loredana și Ana Maria le-am întâlnit în săptămâna care celebrează Ziua Internațională a Asistentului Medical. Sunt multe femei 40+ care sunt nevoite să se reorienteze profesional - fie după ce li s-au restructurat posturile sau au început să fie marginalizate la revenirea din concediul pentru îngrijirea copilului. Invizibilitatea profesională a femeilor 40+ este un subiect despre care se vorbește mult prea rar. După 50 de ani, devine aproape imposibil să te mai angajezi undeva.

Citește mai mult

World New Music Days

Ce înseamnă „New Music”, muzica asta „nouă” sau „contemporană”: muzica scrisă acum de către creatori şcoliţi în marea tradiţie a muzicilor occidentale, care au dat cu nasul prin tot felul de tehnici de compoziţie născocite de la Renaştere până în Modernism, dar care au acum libertatea să scrie muzică în propriul lor limbaj.

Citește mai mult