Sari la continut

Protecția datelor cu caracter personal

Din 25 mai Republica.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR). Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

De ce este anarhismul în creștere de popularitate?

Proteste violenta

Foto: Guliver/ Getty Images

De vreo o sută de ani încoace, anarhia este confundată, în mod eronat, cu haosul și cu dezordinea. De fapt, anarhismul este doar lipsa de încredere în autoritate, de orice fel. Anarhiștii contesta legitimitatea oricărei forme de ierarhizare între homo sapiens, fie că vorbim despre dreptul divin al monarhilor, despre harul preoților, despre bogăția capitaliștilor sau despre capacitatea oamenilor de a se organiza egalitarist, în comunități socialiste, cu milioane de membri. În fond, anarhiștii sunt doar iubitori de libertate, iubitori autentici și însetați, care chiar pun această valoare mai presus de toate celelalte. Veșnic nemulțumiți de stăpânii lor, oricare ar fi aceștia, anarhiștii subminează autoritatea prin orice mijloace, până la a o distruge. Totuși, pe lângă exprimările violente ale celor mai extremiști dintre ei, marea și perpetua problemă a anarhiștilor este faptul că ei nu prezintă niciodată o formulă viabilă de organizare, care să înlocuiască constructele sociale pe care tocmai le-au dărâmat. Ei distrug, fără să pună nimic în loc.

Este treaba altor ideologi să propună și să implementeze propriile utopii sociale, argumentându-le fezabilitatea și manipulând mase largi de indivizi, inclusiv mulți anarhiști, seduși de progresismul noilor idei. Dar, după un timp, politicile cele noi ajung inevitabil să fie percepute de către contemporani ca fiind conservatoare, retrograde și inechitabile. Anarhiștii se înmulțesc din nou, reclamând erorile noului sistem. Sistemele capabile de schimbare se adaptează. Celelalte se prăbușesc în urma unor revoluții.

Toate revoluțiile sunt anarhiste. Aproape întotdeauna, revoluționarii nu știu ce, cum sau pe cine să pună în locul celor pe care îi dau jos. „Jos” este lozinca cea mai folosită în revoluții. Iar anarhiștii sunt primii care vor să dea jos, dar, bineînțeles, fără să propună o alternativă. Totuși, ei sunt motorul revoluțiilor. În anarhie se întâlnesc armonios ambele extreme politice, și stânga, și dreapta, reclamând aceleași erori sistemice, dar din perspective diferite. Dacă anarhiștii sunt puțini sau slabi, ei nu reușesc să prăbușească complet sistemul. În acest caz, revoluțiile sunt confiscate de utopii similare celor precedente, iar sistemul continuă să funcționeze deghizat în noile haine. Dacă nici utopia generală nu se schimbă, ci doar câteva lozinci, atunci revoluția se numește simplu: lovitură de stat.

În ciuda imaginii sale dezastruoase, anarhismul este cel mai popular curent politic din istoria modernă a lumii. Anarhiștii sunt cei care se opun tuturor, cei care nu sunt de acord cu nimic. Statul este pentru ei doar „un rău necesar”, iar asta în cel mai bun caz. Sunt cei care nu votează deloc sau cei care votează „răul mai mic”, deși nu cred, realmente, în programul propus de candidatul ales. Iar ei sunt cei mai mulți. Aproape orice alegeri democratice ar fi câștigate de partidul absenților. Absenții sunt, de fapt, anarhiști, cei care nu cred că votul lor contează. Sunt cei care nu au nicio preferință electorală, pentru ei toți politicienii sunt o apă și un pământ, adică niște neaveniti și niște ipocriți, care nu sunt mânați de idealuri patriotice, din contră, abia așteaptă sa profite cu nesimțire de pozițiile lor, pentru a-și asigura câte o felie mai mare de plăcintă, lor și familiilor lor. Dacă liberalii, socialiștii sau comuniștii pot fi convinși și încorporați, în numele unor ideologii politice utopice, anarhiștii se vor arăta sceptici oricărei forme de organizare care implică vreo formă de ierarhie.

Din perspectiva cauzelor care determina anarhismul, ca opțiune politică, există cel puțin 3 feluri de anarhiști:

1. Anarhiști teoreticieni și asumați. Sunt oameni care au citit, au studiat și au căutat să găsească sisteme perfecte, în care oamenii să poată trăi în armonie. Nu le-au găsit. Ei cred că toate sistemele politice existente prezintă lacune logice, așadar funcționalitatea lor este imperfectă, nici măcar perfectibilă. Anarhia este, în opinia lor, singura formă naturală a evoluției lumii. Îndepărtându-se ideologic de curentul socialist al lui Karl Marx, teoreticienii anarhiști s-au scindat și ei în moderați și radicali, primii insistând doar înspre eliminarea statului din economie, pe când ceilalți militând pentru eradicarea totală a statului, și mai ales pentru desființarea organului său represiv, Poliția. Cei mai cunoscuți anarhiști teoreticieni au fost Godwin, Preudhon și Bakunin, însă categorisiri mai relaxate includ în același grup politic o mulțime de personalități celebre, printre care Platon, Gandhi sau John Lennon.

2. Anarhiști needucați. La naștere cu toții suntem anarhiști. În fragedă copilărie, ne comportăm ca niște maimuțe și nu înțelegem conceptul de autoritate. Crescând, învățăm despre funcționalitatea statului, despre responsabilități și despre reguli. Însă nu toți învățăm la fel de bine. La fel ca și la matematică sau la chimie, la înțelegerea funcționalității statului și a doctrinelor politice curente, mulți copii rămân corigenți. Ei nu reușesc să înțeleagă nici la vârste adulte cum funcționează un Parlament, un Guvern sau Banca Națională. Nici ce sunt alea moțiuni de cenzură, ordonanțe de urgență sau accize. Ca să poți pretinde că ești susținătorul unei ideologii, trebuie măcar să înțelegi cum funcționează ideologia respectivă sau să-i poți identifica valorile principale, nu doar să contribui cu resursele tale la desăvârșirea ei. Anarhiști needucați rămân deci, cei a căror educație deficitară nu a putut contura, în mintea lor, o imagine comprehensivă a statului ideal, așadar nicio o ideologie nu i-a putut convinge. Ei rămân anarhiști by default.

Totuși, după împlinirea vârstei de 18 ani, și ei primesc drept de vot, conform utopiei democratice în vigoare. Deși inculți din punct de vedere politic și incapabili să înțeleagă utilitatea sau valoarea votului propriu, anarhiștii needucați se împart, la această vârsta, în 3 subcategorii. Cei care nu merg să voteze (anarhiști asumați), cei care își vând votul pe o pereche de gumari (anarhiști egoiști) și cei care cred despre ei că sunt capabili să ia decizii politice (anarhiști activi). Desigur ultimii, cei care se supraevaluează, victime ale efectului Dunning-Kruger, încetează să fie anarhiști, mergând la vot. Ei se aliniază celor deja convinși și înregimentați în ideologiile democratice existente, dar sunt cuceriți mai degrabă de argumente neserioase, cum ar fi culorile steagului partidului sau mutrele candidaților.

3. Anarhiștii ipocriți sunt cei care susțin (iar unii chiar cred) despre ei că nu ar fi anarhiști. Unii dintre ei nu înțeleg faptul că anarhismul este un comportament, nu o declarație. La nivel declarativ, unii dintre acești anarhiști se declară, de fapt, anti-anarhiști sau chiar activiști civici. Totuși, o parte dintre acești demagogi continuă să fure statul, pe unde pot, să submineze sau să discrediteze statul prin faptele lor, sau să obțină foloase necuvenite de la stat. Anarhiștii ipocriți sunt cei care slăvesc conceptul de stat, îndopându-se cu beneficiile sale. Majoritatea politicienilor români din ultimii 30 de ani fac parte din această categorie. Toți cei care au fost vreodată implicați în acte de corupție, deturnare de fonduri, abuz în serviciu, evaziune fiscală sau trafic de influență, toți au acționat împotriva statului, așadar sunt anarhiști ipocriți. Toți cei care au semnat, au autorizat, au supervizat, au omis intenționat sau au ascuns miile și miile de tunuri din banii statului, sunt de asemenea anarhiști ipocriți. În cifre absolute, suntem probabil în România câteva milioane de cetățeni care favorizăm constant anarhia, subminând sistemul fragil al autorității, trișându-l sau speculându-i vulnerabilitățile, atunci când dăm șpagă, când ne sunăm pilele pentru ajutor, când evităm să stăm la coadă sau când traversăm pe roșu.

În secolul 21, anarhia se manifestă ca o hemoragie a unui sistem care nu funcționează bine. Metodele distructive ale anarhiștilor, cele care le discreditează atât revendicările, cât și pe ei înșiși, sunt cele mai vizibile. Ele vor să atragă atenția asupra nedreptăților sociale observate, însă, de multe ori, ajung să fie disproporționate în raport cu cauza, sau să degenereze în violență, distrugere și debandadă. De aici și imaginea deplorabilă a anarhiștilor în general. Tocmai din motive de imagine, anarhiștii asumați preferă să se declare libertarieni, adică fix același sens, dar cu o rezonanță mai neutră.

Mișcări anarhiste, mai ample că niciodată, au loc acum în SUA și în Europa de Vest, acolo unde anarhiștii contesta valorile capitaliste până la demolarea monumentelor care indică originea lor istorică. Tot probleme cu autoritatea statului reclamă și revoluționarii din Belarus, tot anarhiști și ei, în fond, însă percepuți ca „pozitivi” de opinia publică internațională, la fel cum au fost percepuți și anarhiștii români din decembrie 1989.

Iată deci că între anarhiștii buni și anarhiștii răi este o linie foarte sensibilă. Anarhiștii sunt „buni” dacă se opun „autorităților rele”. Atunci ei devin revoluționari, luptători pentru o cauză bună, mari lideri, conducatori, și eventual, eroi sau martiri. Imaginea lor este cu piepul gol împotriva tancurilor. Însă, dacă autoritățile sunt „bune”, atunci anarhiștii devin golani, huligani, insurgenți, infractori, criminali, rebeli, haiduci sau partizani, dar oricum trădători. Iar în privința trădării, dreptatea o stabilește întotdeauna cel care câștigă lupta.

Anarhie, (lb. greacă) Αν-αρχία = „fără conducere”. Sens originar: societate a oamenilor liberi

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Anticovizii(diotii)sunt anarhisti ?
    • Like 0
  • Falș!
    De când mă știu am fost anarhist, dar totdeauna am avut și soluția, reunirea a două extreme, globalismul dus până la limba universală și autonomia până la nivel de miCĂ COmunitate.
    Alegeri la nivel de cartier/sat, unde, dacă nu știi personal candidatul, știi destui care îl cunosc, alesii ăia, localii, să meargă mai departe, pe regiune, să se cunoască în dezbateri de idei și să-și alegă liderii, tot așa, până la nivel global, taxele și impozitele să rămână loco, liderii locali să hotărască, consultându-ne, în ce investim banii comunității, o mică parte, 10-20% să meargă la fondurile regionale, globale.
    Dreptul de vot să fie câștigat în urma unui examen în care să demonstrezi că ai logică minimală și habar de ce votezi și importanța votului.
    • Like 1
  • Mr.Oh check icon
    E firesc sa nu ai incredere in Autoritate.
    Aceasta conserva mereu un Status quo. Al unei elite. Elita ce doarme si nu se adapteaza la realitate insa cere tuturor celorlalti sa se conformeze unei realitati si autoritati orbeste.

    Normal ca trebuie scuturati si treziti din dulcea amorteala a autosuficientei. Si ce trezeste mai repede decat frica de moarte?
    Anarhistii nu au solutii pentru ca nu e rolul lor acesta. Ei nu sunt elita.
    • Like 2
  • Articolul nu-si justifica in nici un fel titlul.

    Nu toate miscarile sociale sunt anarhiste, nici macar toate din cele la care se face referire.

    Si multe alte afirmatii discutabile doar pentru a spune ca ne inecam in anarhisti de tot felul?! Am folosit ?! pentru ca e neclar ce vrea sa spuna autorul. Totul pare o insiruire de idei despre cei ce ii crede a fi anarhisti si distribuirea lor pe caprarii.

    Daca tot e sa facem afirmatii controversate as vrea macar niste justificari. Ma rog. Pierdere de timp.
    • Like 3
    • @ HateField
      Delia MC Delia MC check icon
      Articolul e o sinteză și da, pierdere de timp.
      Fiindcă anarhia adevărată e cu totul altceva. Nu cred că știe ce este că dacă ar ști, ar povesti. S-a referit la anarhia cu jumătăți de măsură.
      • Like 1
  • Parerist check icon
    Am și eu o părere, ca tot romanul. Eu cred ca anarhismul in creștere e o reacție la faptul ca în toate tarile politicienii odată aleși încep sa se considere Dumnezeu pe Pământ. Nu contează că-s de stânga sau de drepta, că-s într-o tara democratica sau nu, peste tot statul își cam depășește mandatul și încearcă sa se bage în chestii în care n-ar trebui să se bage. Nu-i treaba politicienilor sa decidă adevăruri științifice, religioase, sau istorice de exemplu. Aici contrazic autorul, anarhismul ideologic nu are legătură cu extremele de stânga și de dreapta, ci se opune lor întrucât ambele promovează autoritarismul.
    • Like 4
  • Interesant articol. Dar am ramas cu doua nelamuriri:
    Toate revolutiile sunt anarhiste?
    De ce este anarhismul în creștere de popularitate?
    • Like 1
    • @ Ioan Luca
      Bună ziua!

      Pentru că există multă inteligență ne (-instruită/-modelată/ -ajutată). //nu vreau să pun semnul exclamării.//

      Cu bune,

      Purice Narcis-Teofil
      • Like 0
  • Adi check icon
    Mie-mi atrage atentia anarhismul miscarii feministe - cel aparut dupa razboiul al doilea mondial. Neofeminismul desantat care a aparut dupa ce NU mai era neaparata nevoie de femei pe piata muncii.
    Miscarea feminista este adorata de capitalism si de exploatatorii capitalisti.
    Pentru ca, odata ce sunt prezente pe piata muncii, femeile aduc un numar mai mare de angajati pe piata muncii.
    Un numar mai mare de angajati disponibili inseamna automat costuri mai mici cu salarizarea muncii pentru acelasi numar total de angajati (barbati + femei).
    Prezenta femeilor pe piata muncii scade automat pretentiile salariale care le-ar putea avea toti ceilalti care aspira pentru aceleasi job-uri.
    De aceea, guvernantii si exploatatorii capitalisti adora feminismul. Femeile nu inteleg ca ele sunt exploatate in acest proces.
    Femeile prezente pe piata muncii scad automat costurile cu salarizarea. Acolo unde exista oferta mai mare de forta de munca scade automat si pretul muncii. Guvernantii si exploatatorii capitalisti stiu asta - si de accea adora feminismul si femeile care, in loc sa stea acasa si sa-si creasca copiii fac concurenta barbatilor pe piata muncii.
    Iar la ora actuala; toata harababura din scoli este creata din cauza acestui fenomen: hoarde intregi de mamici care, in loc sa le dea cei 7 ani de acasa copiiilor, ele insista sa se duca "la serviciu". Probabil o fi dorinta lor de "socializare" in afara casei.
    In orice caz, e o intreaga nebunie pentru care toti contribuabilii sunt obligati sa plateasca acum cu varf si indesat.
    • Like 4
    • @ Adi
      Gabi check icon
      Deşi pare un pic misoginistic, totuşi e foarte bine punctuat. Eu am în familie o rudă care are o nevastă în jur de vreo 30 şi ceva de ani. Acum ei plătesc o altă femeie care vine din afara familiei lor, ca să stea cu copilul lor pentru vreo 2.500 lei pe lună, în timp ce nevastă-sa face zilnic naveta spre serviciu 1.5 ore dus + 1.5 ore întors ca să lucreze ca o banală învăţătoare plătită cu salariul minim.
      L-am întrebat pe soţ; ce rost are să piardă bani? Mi-a explicat că nevastă-sa pune mare importanţă pe cariera ei, şi dacă el n-ar fi de acord atunci ar risca să-şi piardă căsnicia şi totodată copilul în cazul unui eventual divorţ.
      • Like 3
    • @ Gabi
      Adi check icon
      pai, daca eu as fi casatorit cu o nevasta care m-ar pune intro asemenea situatie,,atunci as "analiza" situatia oferita pe tava de ea,,,mai ales daca bona e o tipa simpatica si intelegatoare ;)
      oricum,,,cred ca varu tau ar iesi mai ieftin cu o bona decat daca ar apela la serviciile unei dame de companie profesioniste ;) dar,,,mai intai trebuie vorbit cu un preot de la o parohie,,,poate face o derogare,,sau ceva de genu :-)
      • Like 3
    • @ Adi
      Există încercări de legiferare a unui salariu (atractiv) oferit de stat părintelui care se ocupă de creșterea (educație, îngrijire, etc) propriilor copii până la vârsta de 18 ani. Să sperăm că se vor concretiza (mai ales că astfel s-ar elimina deficitul de afecțiune al multor copii, situație care le afectează profund dezvoltarea ulterioară).
      • Like 1
    • @ Gabi
      Roxana B check icon
      Mda, e cu dus-intors.
      Statul acasa ,chiar si avind grija de propriul copil, ajunge sa alieneze persoana.
      Bona sta pentru bani.
      Doamna de 30 de ani se duce la serviciu sa faca ceva util si care sa-i dea acel self-esteem.
      Poate si o oarescare independenta financiara, in cazul in care sotul ar fi interesat de bona ....sau de alta.
      Chiar si daca sotia ar sta acasa, ar fi mama, amanta, sotie si gospodina, rar gasesti barbati care sa nu se plictiseasca la un moment dat.....si sa o ia ..pe pajiste, avind siguranta ca se pot intoarce oricind acasa, fara a suferi vreo consecinta.
      Nu stiu de ce si fara sa fiu feminista intr-un procentaj demn de luat in seama, am impresia ca exista foarte putini barbati care se insoara ca sa aiba o partenera de viatza cit de cit egala, si nu o "a doua mama" evident mai tanara si cu care pot avea sex cel putin la inceput, fara sa-i doara capul.
      Durerile de cap, in acest caz , apar abia dupa aparitia "concurentei"- adica a copiilor.
      Chiar mi-a trecut prin cap acum, cind apar copiii, atentia femeii este aproape in totalitate acaparata de ei.
      Cine sufera? Sotul.
      Ce face el ca sa nu mai sufere?Fie se duce la mama, daca mai traieste, fie...la alta care e disponibila.
      Orice, numai responsabilitate nu.
      De aceea zic, rari sint acei barbati care sa se ridice la inaltimea pretentiilor pe care traitul intr-o familie, alta decit cea de origine, le presupune.
      Eu mi-am trait copilaria pe vremea lui Ceasca.
      Ambii parinti lucrau, dar numai taica-meu lucra "in deplasare"
      Mama lucra "de-acasa" dar asta nu insemna ca ne avea pe mine si fratele meu mereu sub supraveghere.
      Am avut in decursul timpului mai multe femei care stateau cu noi si ajutau la gospodarie.
      Cind ne-am mutat in Bucuresti, eram deja intr-a treia, mergeam singura la scoala, care nu era f departe.
      Mama nu mai lucra de-acasa, trebuia sa mearga la serviciu.Tata...tot in deplasare...mai ales cind avea garzi....si dintr-a 5-a n-am mai avut pe nimeni sa stea cu noi, sa faca de mancare, etc.
      E drept, erau alte vremuri.
      Dar, din punctul meu de vedere, atunci ca si acum, independenta financiara este "un must" pentru o femeie, fie ea feminista sau nu.
      Si nu cred ca femeile trag salariile in jos, si-asa sint platite sub ceea ce cistiga un barbat la munca egala, dar daca cistiga decent astfel incit sa poata fi independente financiar daca barbatului i se nazare "sa-si schimbe viatza intr-o zi" si s-o ia din loc(mai totdeauna fara copiii aferenti) , atunci de ce sa nu aiba si sotia o slujba?
      In lumea de azi, cuvintul "casnica" da poate bine la elite, desi corect ar fi "socialite".
      "Casnic" as in "barbat casnic" trezeste admiratie la inceput, dar pentru cit timp?
      Statul acasa timpeste, deprima....
      Parca asa spun toti cei care au fost obligati sau au avut posibilitatea sa lucreze de-acasa pe timpul lockdown-ului.
      A fost OK 1-2-3 hai 4 saptamini dar dupa aia?
      • Like 2
    • @ Roxana B
      Adi check icon
      Dupa parerea mea; este o prostie sa-ti incredintezi copilul in primii "7-ani-de-acasa" unei bone,,,si sa mai pierzi si bani pe parcursul acestei alegeri financiare gresite.
      Mai mult ca sigur ca bona e; ori vreo moldoveanca care sta cu ochii numai pe aplicatia de fasebuci pe telefon, sau o filipineza care-i "face cu ochiul" sotului atunci cand sotia nu-i atenta. In ambele cazuri cineva pierde, ori copilul ori sotia, ori amandoi.
      Iar alternativa de a trimite la scoala copilul in primii 7 ani este iar una mediocra si riscanta, mai ales pe timpul pandemiei. Nu am incredere in ceea ce poate sa-mi invete copilul un bugetar (vezi grevista foamei Cristina Anghel, tupeista aia obraznica de la ALDE).
      In privinta sotiei-feministe de cariera care vrea si ea sa aiba o independenta financiara,,,toate bune si frumoase in teorie dar, doar atat! Pentru sot nu e niciun avantaj, caci de obicei o nevasta feminista vrea ca sotul sa-si imparta cu ea salariul sau, in timp ce ea doreste sa-si pastreze venitul castigat numai pentru uzul propriu. Feministele au pretentia sa primeasca totul de la barbati, dar au de oferit nimic. Un sot care-si pierde serviciul este imediat privit de catre sotie cu alti ochi si este deobicei alungat sau parasit fara mila. In timp ce sotul isi sustine sotia sa chiar daca ea nu produce venit dar e o mama buna pentru copii.
      Desigur ca exista si exceptii, dar sunt foarte rare. Iti spun asta din experienta si din discutiile pe care le-am avut cu cunoscuti pe parcursul mai multor ani.
      Ceea ce ea, "mandra feminista independenta" nu realizeaza, este ca dupa 40 de ani optiunile ei devin foarte limitate - o femeie imbatraneste ca laptele in timp ce barbatul imbatraneste ca vinul.
      • Like 3
    • @ Adi
      corne check icon
      de ce nu l-ati intrebat pe amicul dvs de ce nu renunta EL la cariera pentru a sta cu copilul? probabil pentru ca sunteti barbat si ganditi ca in evul mediu.
      mult succes cu "like"-urile, e plina magazia cu astfel de minti!
      • Like 4
    • @ Roxana B
      Gabi check icon
      Parţial de acord, şi pot adăuga că bărbaţii căsătoriţi le este teamă să admită că, căsnicia nu e chiar pentru oricine. Pentru cei interesaţi să afle detalii şi motivele, vizionaţi următorul video:
      https://youtu.be/L-2BHUVNP08
      • Like 0
    • @ corne
      Adi check icon
      sa stii ca tu ai o idee excelenta! Uite, daca eu asi fi in locul acelui barbat, si sotia ar fi de acord cu sponsorizarea, atunci eu asi renunta cu placere la serviciu si asi sta acasa cu bona. Trebuie sa fim flexibili si deschisi la minte, sa promovam egalitatea, si sa dam o sansa tineretului care e la inceput de drum :-)
      • Like 2
    • @ Adi
      Parerist check icon
      Si asistentul sotiei tale ar fi probabil multumit de aranjament. :D Intrebarea e cat dureaza pana se prinde sotia ca raportul cost/beneficii e mai degraba in favoarea asistentului decat a ta....
      Apropo, mie unuia imi plac gagicile mai bogate si mai de succes decat mine. Macar am garantia ca nu portofelul le intereseaza....
      • Like 0


Îți recomandăm

Fetiță la laptop

Situația se poate schimba în orice moment și școli aflate acum în scenariul verde sau galben pot trece de pe o zi pe alta în scenariul roșu, dacă în cadrul lor vor fi confirmate 3 cazuri de Covid. (Foto: Guliver/ Getty Images)

Citește mai mult

Scoala din valiza

„Educația digitală nu înseamnă neapărat distanțarea între copil și profesor. Și aici îmi vine în minte un alt exemplu: profesorii dintr-o școală din Ialomița, care au devenit dependenți de copiii pentru a putea să folosească mijloacele digitale și s-au apropiat de copii”.

Citește mai mult

Andreas Lier - BASF

„Mă duc aproape în fiecare dimineață cu bicicleta la birou, pe o distanță de 3-4 km, în timp ce vecinii mei adoră să-și conducă SUV-urile, să stea în ambuteiaje, să polueze aerul, lăsând o amprentă mare de carbon doar pentru a se simți foarte confortabil și a afișa simboluri de statut social”, dezvăluie Andreas Lier, CEO al BASF România, într-un interviu pentru Republica.

Citește mai mult

O afacere cu cânepă

Ionuț a plecat în India în toamna lui 2017 ca să viziteze cele șapte orașe sfinte. A luat această decizie după un an și jumătate în care a lucrat pentru o companie elvețiano-britanică din Praga, unde ajunsese ca proaspăt absolvent al unui masterat în Olanda, care nu și-a găsit nimic de lucru în țară.

Citește mai mult

Andrei Pitis

Andrei Pitiş, unul dintre cei mai cunoscuţi oameni din industria locală de IT, a investit până în prezent în 15 startup-uri, după ce în 2018 a demarat un proiect prin care vrea să ajute 100 de români să ajungă milionari în euro din startup-uri în tehnologie.

Citește mai mult