Copii de toate vârstele, de obicei în jur de 40, sunt împărțiți în grupe de 4-5 membri și primesc sarcina de a construi cu resurse limitate un dispozitiv de protejare a unui ou crud. Oul zburător este apoi aruncat de la înălțime pentru testarea sistemului de protecție. Activitatea are o tradiție lungă în Taberele cu Haz, organizate de Liana Rosetka și Magda Velicu, împreună cu echipa lor, încă din 2011. Copiii nu vor să renunțe la ea pentru că se bazează pe faptul că, anul următor, vor veni cu o idee mai bună și vor reuși să construiască o “armură” mai solidă astfel încât oul să rămână întreg. Pentru că se întorc. Chiar dacă locul se schimbă, cadrul și regulile rămân aceleași. Și pe lângă toate lucrurile pe care le învață despre ei și despre ceilalți, revin și pentru sentimentul că părerea lor contează și au o contribuție. Organizatorii îi întreabă la sfârșit ce le-a plăcut și ce nu, și îi implica astfel în organizarea următoarei tabere. Nu este însă singurul motiv.
„Am pornit cu copii mici, de pregătitoare, și ne opream pe undeva pe la clasa a VI-VII-a. Am fost convinși că acesta va fi segmentul de care ne vom ocupa cu precădere, gândindu-ne că la liceu nu o să-i mai intereseze. Dar nu a fost așa. Ei insistă să meargă cu noi în continuare, deși au telefonul doar două ore pe zi. Suntem foarte stricte și comunicăm totul foarte transparent părinților, inclusiv în ceea ce privește comunicarea dintre ei. Pentru că sunt părinți care își doresc să vorbească cu copiii în fiecare seară, înainte de culcare. Cu noi nu pot face acest lucru, pentru că primesc telefoanele doar după masa de prânz, două ore, și nu facem nicio excepție.
Nu au voie cu gustări decât pe drum. În prima seară, confiscăm absolut tot. Așadar, fără dulciuri, fără sucuri acidulate și fără cofeină. Au oră de culcare, iar dușul este obligatoriu în fiecare seară. Trebuie să înțeleagă că igiena persoanală este importantă în general, dar cu atât mai mult cu cât stai în cameră cu alte persoane, pe care trebuie să le respecți. Toate regulile sunt explicate clar de la început, cu evidențierea relației dintre cauză și efect. (…) Și noi ne-am pus întrebarea de ce revin. Ne-au spus simplu că le place de noi și simt că nouă ne pasă de ei”, spune Liana Rosetka.
În 2024, platforma Republica vă invită să cunoașteți poveștile antreprenorilor români care au avut curajul să investească în educație. Vom intra în lumea celor care au deschis grădinițe, școli, instituții private de învățământ și care au făcut din actul de învățare- indiferent de forma pe care o îmbracă sau de vârsta celor cărora se adresează- o afacere profitabilă, cu șanse de a se dezvolta în viitor. Dăm credit educației este un proiect editorial care este realizat în parteneriat cu Banca Transilvania, pe parcursul întregului an 2024.
Diversitatea locurilor și diferențele dintre noi
După 15 ani în corporații, Liana Rosetka a decis să-și înființeze propria companie de training. Organizarea de tabere împreună cu Magda a venit din dorința de a crea pentru proprii copii și pentru cei ai cunoscuților altfel de experiențe de învățare. La început, au fost puțini, iar din punct de vedere financiar a fost o provocare. De la un an la altul însă, s-a păstrat un nucleu de copii, care și-au adus proprii prieteni. Modelul s-a perpetuat, iar acum taberele funcționează în baza unei liste de așteptare. Câțiva dintre copiii care au participat la Taberele cu haz vin acum ca voluntari. Printre ei se numără și fiica Lianei, care vrea să preia organizarea de tabere de la mama ei.
„Am făcut tabere în foarte multe locuri din România. Și în fiecare tabără am indentificat obiceiuri locale, port popular, mâncăruri specifice zonei, tot ce este relevant pentru zona respectivă, astfel încât copiii să cunoască diversitatea acestei țări. În fiecare zi avem fie drumeții, fie ateliere cu diverse jocuri și activități în care ei să colaboreze, să-și pună la un loc abilitățile, și să se poată bucura de diferențele acestea dintre ei.
Pentru că unul dintre scopurile noastre este să-i facem să înțeleagă că diferențele sunt doar lucruri complementare. Dacă ne uităm din această perspectivă și punem tot la un loc, pot ieși lucruri mai mărețe decât dacă face fiecare singur. Facem tot felul de jocuri care să implice toate vârstele. În combinația asta de copii de la clasa a V-a până la a XII-a, fiecare are ceva de învățat. Cei mici se uită la cei mari ca la niște modele, lucru care îi responsabilizează pe cei mari. Astfel sunt mai atenți la limbaj, la comportament. Pe de altă parte, cei mici învață să fie independenți, să fie mai autonomi, să ia decizii, să capete curaj, să-și dea seama că faptul că sunt mai mici, nu înseamnă că nu pot avea idei, că nu pot gândi”, a explicat Liana.
Greu și frumos. În același timp
Tabăra nu este neapărat o experiență confortabilă pentru copii. În lipsa părinților își pot gestiona poate mai greu emoțiile, nu știu cum să armonizeze sentimentul de dor de casă cu bucuria experiențelor trăite, trebuie să interacționeze și să colaboreze cu copii pe care nu-i cunosc. Sunt puși în situația de a-și gestiona frustrările, de a-și găsi propriile soluții fără să vină cineva să-i salveze ori trebuie să-și asume consecințele atunci când aleg să nu mănânce pentru că nu le place. Din toate aceste dificultăți vine însă câștigul personal.
„Ne-am dat seama că mulți copii sunt neglijați din punctul de vedere al expunerii, al experiențelor. Sunt uneori așa de cocoloșiți că nu mai știu ce să aleagă. Tabara le oferă un cadru, o structură cu reguli și responsabilități, și de multe ori chiar ei sunt cei care cer să facă diverse lucruri. În plus, tabăra este un prilej de a avea experiențe diferite, tipuri de interacțiuni diferite, un aspect foarte important pentru că, de-a lungul vieții, nu interacționezi doar cu cine vrei tu.
Poate să fie greu și frumos în același timp, și cred că din asta vine și satisfacția. Copiii realizează la un moment dat că au făcut niște lucruri singuri, niște progrese pe care nu credeau că le vor putea face. Dar cu sprijinul nostru și al celorlalți copii care sunt mai dezinvolți, reușesc. Au fost copii care avuseseră experiențe nefericite și nu voiau să mai meargă în tabere. (…) Copiii sunt foarte diferiți, dar au în comun nevoia de siguranță și să simtă că îți pasă de ei. Și atunci vor veni să-ți vorbească și le poți fi de folos”, spune Liana.
Cum aleg tabara pentru copilul meu?
În prezent, oferta de tabere este foarte bogată și foarte diversă, astfel că părinții se pot afla de multe ori în dificultate atunci când trebuie să aleagă. Din perspectiva părintelui, Liana spune că decizia trebuie să țină cont atât de copil, cât și scopul pe care îl urmărești tu ca părinte. Atunci când merge, de exemplu, cu colegii de clasă, oportunitatea de a interacționa cu alții poate dispărea. Pe de altă parte, dacă un copil este mai introvertit, experiența unei tabere unde nu cunoaște pe nimeni, s-ar putea să nu fie tocmai plăcută.
Din punctul de vedere al organizatorului, Liana spune că este foarte important ca părinții să aibă încredere în persoanele responsabile de copii, iar comunicarea să fie transparentă și eficientă. Două aspecte care se construiesc în timp.
„Noi, atât Magda și cu mine, cât și ceilalți membri din echipă, avem niște valori după care ne ghidăm foarte clar. E foarte important să aducem copiii înapoi sănătoși și fericiți. Astfel că orice decizie luăm o validăm raportându-ne la aceste două aspecte, și toată povestea o construim în jurul lor. Suntem o echipă de oameni care își pregătesc cu mult timp înainte activitățile, materialele, intervalele, împletirea activităților fizice cu cele intelectuale. Avem colegi cu abilități în zona de actorie, care organizează tot felul de activități de mișcare, de coordonare și exerciții pentru atenția distributivă, și care completează extraordinar ceea ce știm noi să facem. (…)
Si copiii, și adulții au aceeași nevoie de a învăța. În acest moment, provocarea la copii este în ceea ce privește capacitatea de rămâne concentrați. Însă noi nu ne descurajăm, rămânem pe drumul nostru și continuăm să-i încurajăm să fie reflexivi, punem întrebări și așa mai departe, pentru că știm că undeva, acolo, vor rămâne cu ceva”, a mai spus Liana.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Ma uit rar si in treacat pe la TV-uri, mai ales dimineata si la orele de pranz. Tot felul de vedete si vedetuțe care vin pe canapea sa-si povesteasca viata, experientele, vacantele prin Africa, de multe ori insotiti de odrasle musai destepte, talentate si ultra rasfatate. Pe urma dau bani la o tabara sa-i mai educe si aia nitel, ca ei au facut tot ce au putut. Mai tarziu se vor duce la psiholog. Cat sunt in aceasta patura sociala? Vreo 10-15%?
Tabara ce poate sa faca? Sa-l invete pe ala micu sa interactioneze, sa se spele si sa-i dea mancare sanatoasa (pe care o lasa in farfurie ca el nu vrea brocoli, el vrea hamburger), sa-i ia telefonul ca sa nu se joace pe sub patura in loc sa doarma. Doua saptamani si apoi? Apoi se intorc la realitatea lor.
Dar mai exista o realitate care priveste peste 50% din copiii, adolescentii si tinerii Romaniei. Cu ei cum ramane?
Intr-o tara cu peste 20 % saracie lucie, cu 42 % analfabetism functional, cu 16 % abandon scolar, cu 28 % dintre contractele de munca incheiate cu venitul minim, nu cred ca putem sa le cerem acestor oameni sa fie cool si sa-si trimita copiii in Tabara cu Haz.
"Unu din cinci români (peste 20%) trăia anul trecut în sărăcie, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). Cei mai săraci sunt copiii și tinerii cu vârsta până la 24 de ani.
Cea mai înaltă incidenţă a sărăciei s-a întâlnit în rândul persoanelor de 0-17 ani (27%) şi a celor de 18-24 ani (26,5%).
Lipsa acută a resurselor financiare face ca unele persoane să nu îşi poată permite deţinerea unor bunuri, efectuarea unor plăţi sau consumul unor produse care, în stadiul actual de dezvoltare economico-socială, reprezintă un minimum de elemente necesare unui trai decent.
În anul 2022, rata de deprivare materială şi socială severă a fost de 24,3%, în creştere cu 1,2 puncte procentuale, faţă de anul anterior. Numărul total al persoanelor afectate de deprivare materială şi socială severă a fost în anul 2022 de 4.594.000 persoane. În anul 2022, incidenţa deprivării materiale şi sociale severe este mai ridicată în principal la persoanele în vârstă de până la 18 ani (30,8%) şi la persoanele vârstnice de 65 de ani şi peste (25,8%)."
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/4-milioane-de-romani-traiau-anul-trecut-in-saracie-ins-2583041
Din astfel de categorii facea parte si fetita de 9 ani din Galati, de care nimeni nu pomeneste, omorata in bataie de propria mama. M-a revoltat profund nepasarea celor din jur. Atatia vecini care declarau la microfonul stirilor ca au auzit de nenumarate ori scandal si tipete in apartament si stiau ca respectiva o batea pe copila. Deci, eu pe aia ii trageam la raspundere pentru nesimtire, indiferenta, prostie, mizerie umana. Nimeni nu a dat un telefon, atat, un simplu telefon, la 112 sau la politie sau la Protectia Copilului. Un copil chinuit care a trait 9 ani pe acest pamant fara bucurii, fara dragoste, un copil cu un sfarsit dureros. Si nenorocitii din jur nu au suflat o vorba.
Nici autoritatile nu au habar. Cred ca politia si cei de la Protectia Copilului trebuie sa stie despre familiile problema, despre cazurile sociale, despre ce se intampla cu niste copii. Sa supravegheze anumite familii. Au aparut acum, dupa ce s-a produs nenorocirea si le-au luat pe celelalte doua fete mai mici, pline de lovituri si vanatai. Vieti distruse pentru ca in Romania autoritatile sunt ca si inexistente. Comunitatea nu exista. Asta nu inseamna ca tragedii nu sunt, ca lume saraca nu mai e pe nicaieri, ca oameni care traiesc la marginea societatii, din varii motive, nu mai exista, insa aici procentele sunt uriase, situatia este grava si atinge intr-un fel sau altul, mai mult de 50% din populatia tarii.
„Indicatorul AROPE, utilizat de Eurostat pentru a măsura riscul de sărăcie și excluziune socială în Europa, arată că cel mai dezastruos scor se înregistrează în România: 41,5% dintre copiii - adică 1,5 milioane - se confruntă cu nutriție deficitară, acces limitat la educație și servicii sociale”. – 07.03.2023 https://www.dw.com/ro/copiii-din-rom%C3%A2nia-cei-mai-expu%C8%99i-s%C4%83r%C4%83ciei-dintre-copiii-europeni/a-64908444
Presiunea care ar trebui sa se puna permanent pe guverne, parlamente, administratii, din partea presei, ar trebui sa fie uriasa si constanta, vizavi de astfel de probleme.
Este bine sa ne ocupam si de copiii din familii realizate intr-un fel sau altul, pentru ca si acolo exista o seama de probleme, este absolut necesar sa avem un strat social de oameni cu posibilitati materiale, mai mari sau mai mici (din pacate in Romania foarte putini numeric, aici e problema).
Nu fac parte din tabara celor ipocriti care imediat cum ai spus ca ai mancat la restaurant sau te-ai dus in nu stiu ce excursie sau ti-ai cumparat un obiect-moft, sar repede cu gura: da` e atata saracie in lume, atatia oameni nu au ce manca, oceanul e poluat, temperatura creste, padurile mor etc si tie iti arde de prostii.
Nu poti sa-ti anulezi viata, sa te inchizi intr-un pod si sa cugeti la problemele lumii, in post si rugaciune.
Dar, pentru ca intotdeauna exista un dar, Romania o sa resimta din ce in ce mai acut patura aceasta de oameni cu mari probleme existentiale. In timp, toti acesti copii, adolescenti vor deveni adultii de maine si problemele pe care le vor ridica si nevoile pe care le vor avea vor fi semnificative si coplesitoare si nu cred ca aia 10-15% care merg si in Tabara cu Haz vor fi in stare sa-i scoata la lumina, sa duca Romania la mal. Probabil ca multi nici nu vor stii sa inoate.
Si chiar asa. De ce fara dulciuri? E vacanta de vara, e soare, e cald, e relaxare si fericire si bucurie si se invata lucruri noi si extraordinare. Ce rau face o prajitura sau o inghetata? Ar aduce doar entuziasm. Pana la urma nu sunt in tabara de munca fortata, ci in Tabara cu Haz, Dumnezeule. Pot fi copii care sa vada absenta dulcelui ca pe o pedeapsa (poate din cei care nu s-au mai intors?). Mai ales cei mai mici.
Nu ar fi rău ca Tabăra cu Haz să asigure gratuit locuri pentru copii din zone defavorizate/cămine/orfelinate. Dar trăim în România și asta e mai greu de imaginat aici. Pentru că acei copii ar putea să audă, când le e lumea mai dragă, comentarii de genul “Ia uite-l și pe săracu’ ăla, ce țoale are pe el”.
Dacă tot am deschis traista cu amintiri... am participat cu ani în urmă la cursurile unei școli având ca temă centrală evoluția spirituală. Într-o zi, un cursant a fost trimis acasă (aproape în șuturi) pentru că nu avea bani să plătească ultimul modul de curs... cam ăsta e nivelul multor antreprenori autohtoni care au pus pe fugă milioane de români.
Si ca sa fac si eu o confidenta: terminasem cu scoala, eram la primul job, eram incantata si foarte plina de elan. Primul job in contabilitate la o firma italiana si lucram si ca traducator. Ce mai, eram absolut entuziasta. Castigam proprii mei bani si m-am gandit sa-mi fac un cadou: un ceas (iubesc ceasurile) si pentru asta am intrat la magazinul Unirea, la parter. M-am uitat la vitrine, chiar daca stiam ce doresc: sa fie rotund, nu prea mare, dar nici mic, sa fie auriu (imi place tot ce sclipeste), sa fie elvetian. Am cerut doua modele, am ales repede (nu-mi place sa sacai personalul de vanzare) si gata. Era scump. Scot cardul meu de debit, domnisoara de la vanzari se uita la mine, ia cardul si-mi cere buletinul. N-am sa uit niciodata chestia asta. Imi venea s-o intreb ce nu e in regula cu mine, ce s-a intamplat? Eram OK imbracata (multe haine le aveam chiar din Unirea). In fine, am cumparat ceasul, putin suparata de incident, dar faptul ca a fost admirat de toata lumea, asta m-a facut sa trec peste acel moment pe care nu l-am mai povestit nimanui (as fi umbrit frumusetea ceasului). Il am si acum, e mecanic si-l intorc in fiecare dimineata pentru ca-l port cu mine peste tot. E ca un talisman, e amintirea primului lucru cumparat din bani munciti de mine.
Stiu ca nu putem fi toti de un succes uluitor in viata asta, apreciez mult pe cei care reusesc prin vointa, munca, seriozitate, talent si noroc. Pentru ca toate sunt importante. Si eu as vrea sa fiu Angela Gheorghiu, dar nu sunt. Imi plac cei care au facut ceva in viata, care au o situatie buna si foarte buna. E normal sa-i oferi copilului tot ce poti, tot ce e mai bun, dar asta de multe ori vine la pachet cu aroganta, nesimtirea, proasta crestere a odraslei. Dar asta e o alta discutie.
E bine ca exista si Tabara cu Haz, e bine ca mai sunt oameni care aleg sa mearga la muzee, expozitii, teatru, care intra in librarii, care-si duc copiii sa vada si sa invete lucruri inteligente.
Dar sunt multi copii, dupa cum se vede si pe statistici, care o duc foarte rau. Sunt prea multi si Romania incepe sa fie afectata si o sa fie afectata din ce in ce de acest dezastru social. Se va transmite de la o generatie la alta si nu sunt solutii usoare si rapide de redresare. Daca se incepea bine de la momentul 1989 si aveam un parcurs bun, acum eram altfel in statistici. Totul ar fi aratat altfel. Din pacate Romania nu a avut norocul unor guvernanti necorupti si neticalosi.
Nici nu stiam cine e ministrul familiei. Am aflat in seara asta de la DIGI24: Natalia Intotero care acum s-a gandit sa modifice nu stiu ce lege.??!!
„Ministrul Familiei, Natalia Intotero, a declarat vineri seară, la emisiunea LIVE, de la Digi24, prezentată de Alexandru Rotaru și Robert Kiss, referitor la cazul fetiței care a fost ucisă de mama ei în Galați, că vrea să modifice hotărârea de Guvern 679 din 2003, care prevede condițiile de obținere a atestatului maternal profesionist. Ea a mai adăugat că a fost trimis și Corpul de Control la DGASPC Galați”. - https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/ministrul-familiei-vrea-sa-schimbe-legea-dupa-tragedia-din-galati-unde-o-fetita-a-fost-ucisa-de-mama-institutiile-pot-face-mai-mult-2673283
Tipic romanesc. Tot ministra spune:
„Jumătate dintre mamele sub 15 ani din UE sunt din România. Intotero: „Majoritatea minorelor rămân însărcinate în urma unui abuz” - https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/jumatate-dintre-mamele-sub-15-ani-din-ue-sunt-din-romania-intotero-majoritatea-minorelor-raman-insarcinate-in-urma-unui-abuz-2600803
Vedeti, astea sunt lucrurile care ne fac praf ca natie. Mie imi pare extrem de bine cand sunt copii care merg in tabere cool, dar apartin unui procent minuscul in raport cu dezastrul din tara asta, iar autoritatile noastre reactioneaza greu, prost si nu stiu cum sa se spele pe maini. Legislatia este facuta pe genunchi si o carpim si o modificam din mers, la plesneala si doar atunci cand moare cineva si ajunge cazul in presa, pentru vreo trei zile. Apoi, iar tacere.
Sunt foarte revoltata si va mai fac o dezvaluire: chiar zilele astea am depus o Declaratie la politie si impreuna cu politia am trimis si la Protectia Copilului cazul. Este ceva grav, m-am gandit mult inainte sa fac lucrul asta pentru ca mi-e teama ca autoritatile nu fac nimic si pot sa agravez situatia (sunt multe amanunte), am incercat sa intervin, sa vorbesc cu respectivii.
Nu am asteptari, nu am sperante. Reactia autoritatilor e de enervare pentru ca-i deranjezi. Ti se tot spune ca nu au cadru legal. Asa ca ramane sa te descurci tu cum poti. Nu mai spun ca ei sunt mereu foarte grabiti, trebuie sa vorbesti rapid, ca altfel nu ai nicio sansa.
Sesizarea depusa de mine este argumentata, clara si prezinta un caz grav. Nu e ceva in imaginatia mea. Dar e vorba de religie, respectivii apartin de o secta, iar copiii traiesc un adevarat cosmar religios: austeritate pe toata linia. La mancare, la jucarii, nu au TV, nu vad desene, nu interactioneaza cu alti copii, nu merg nicaieri, doar la biserica lor. Stau inchisi in casa. Si peste toate astea sunt loviti. Nu va pot spune ce urlete se aud din apartamentul lor, ce tipete infioratoare. In fiecare zi, de nu stiu cate ori pe zi. Sunt mici, unul are 3.8 ani, celalalt are 5.10 ani. Sa tii niste copii ore in fiecare saptamana, duminica cate 7 ore pe zi, la asa-zisa biserica, mi se pare o nebunie. Pe mama copiilor o acuz cel mai tare. Tatal copiilor asa s-a nascut, asa a crescut. Ea a aderat cand s-a maritat cu el si e la fel de inversunata in implementarea regulilor incat o consider ca nu e in toate mintile. Tatal ei a lasat-o sa stea in apartament, a plecat si n-a mai dat pe acolo, a abandonat-o. Asa ne-am pricopsit cu ei alaturi.
Mi-a luat timp sa inteleg totul pentru ca nu prea imi cunosteam vecinii. In Bucuresti nu stam prea mult. Anul 2023 am stat in cea mai mare parte pentru probleme de sanatate in familie. Am incercat sa vorbesc si cu ceilalti vecini, cu presedinta de scara, nu intereseaza pe nimeni. Nu se baga nimeni.
Nu am incredere ca se va rezolva ceva, dar mi-am spus ca am sa fac tot ce pot. Am depus suflet in Declaratie si am spus ca probabil sunt singura sansa a acestor copii, pentru ca nu vad cine sa mai sesizeze in viitorul apropiat autoritatile. M-am documentat, am citit ce am gasit pe internet, am vazut niste documentare, am incercat sa aflu cat mai multe. Au mai fost cazuri celebre, au aparut in presa, despre copii maltratati, in cultul asta si nu s-a intamplat nimic. Si acum cand scriu il aud pe unul din copii urland. E traumatizant numai sa si auzi.
Imi cer scuze pentru asa discurs, dar devin patimasa cand discut despre cei doi copii. Astept sa vad daca se va intampla ceva.
In schimb, mesajul e asta: refugiati-va aici ca puteti face ce doriti, va puteti bate copiii in liniste, netulburati de nimeni. Doar, bataia-i rupta din rai.
Pe mine nu ma intereseaza religia lor si nici pe statul roman laic nu trebuie sa-l intereseze, dar nicio religie din lumea asta, niciun argument, nicio justificare nu trebuie sa permita sa-ti tii copiii in intunericul mintii, sa-i bati, sa-i tii in posturi si sa-i duci la o casa unde fiinteaza o biserica, pentru a asista la tot felul de trairi ale adultilor, tot felul de manifestari. Drepturile copilului trebuie sa primeze dincolo de orice argument de orice natura. Copilul nu e bunul tau, nu e maimutoiul tau sa faci ce vrei tu cu el.
Pe langa ca nu avem legislatie, se adauga incompetenta, nepasarea, dorinta de a nu se confrunta cu astfel de probleme. De ce sa-si puna capul la bataie autoritatea, de ce sa aiba un cuvant de spus, mai bine sa se doarma linistit cu capul pe birou. In Romania se intervine doar daca moare cineva sau ajunge in coma la spital sau ajunge plin de lovituri si vanatai, iar presa pomeneste ceva despre asta. In Romania nimeni nu previne, nimeni nu intervine la timp, mai ales cand e vorba de copii. Nicio autoritate din lumea normala, din tarile democratice si dezvoltate nu vrea sa fuga cu copiii tai in brate si sa-i ascunda in munti, dar e necesar sa intervina, sa-i puna pe copii intr-un mediu protejat si sa analizeze cazul, sa intervina psihologii sau psihiatrii, sa se puna niste conditii parintilor cu probleme. Exista niste reguli, o procedura, ca daca ajungi in atentia lor, nu ajungi chiar degeaba. Apoi copiii se reintorc in familie sub o supraveghere necesara si obligatorie pe o perioada de timp decisa de autoritate, functie de gravitatea situatiei care a dus la scoaterea copiiilor de acolo.
Cautand informatii pe internet (sunt putine pentru ca nu vor sa se expuna, am inteles ca semnezi un fel de contract de confidentialitate cand aderi), cautand informatii am dat peste un interviu din ziarul Adevarul din 2016 ale unor predicatori din aceasta secta. Pai ce spun respectivii ramai socat, si-mi dau seama ca spun cu masura, cu perdea. Aceste sminteli ar trebui sa fie sub o supraveghere a statului laic si democratic pentru ca tu, ca adult, nu ai decat sa crezi in ce vrei daca legea permite acelei secte sa fiinteze, dar niste copii nu au ce cauta in aceasta poveste. - https://adevarul.ro/stiri-locale/timisoara/ce-prevede-crezul-familiei-de-penticostali-1681033.html
Cazul Andreea si Roberto Cruz care au fost condamnati la inchisoare acolo etc. Si multe alte cazuri din strainatate. In Romania e liniste, ca de obicei, noi nu facem valuri, noi stam pititi pe dupa usile inchise.
Ideea e ca aceste secte se apara foarte bine la nivel mondial. Imediat incep sa faca galagie, sa iasa in presa si sa puna presiuni tipand ca le sunt incalcate drepturile. Care drepturi? Sa-ti tampesti copiii? Sigur, ca lor li se adauga o serie de gura casca ai internetului, oameni care habar nu au despre ce e vorba, nu stiu nimic, dar sar repede cu gura: nazistii care rapesc copilasii din familiile iubitoare. Nici eu nu pledez pentru a lua copilul din familie definitiv, dar pledez pentru supraveghere din partea autoritatilor si pentru apararea intereselor copilului. Pana la un punct, nu cum a fost cazul fetitei de 9 ani din Galati, care am inteles ieri ca era stiut de catre autoritate. Si ce a facut autoritatea? A lasat-o sa moara. Pur si simplu copilul ala a murit in chinuri.
Ce vor ajunge cei doi copii ai vecinilor mei? Ce vor deveni ei in viitor? Niste adulti cu probleme grave de judecata, tulburati de ideile implementate de la nastere, niste fanatici religiosi, rigizi si obtuzi care-si vor educa la randul lor copiii la fel. Ce batai au incasat copiii astia, ce urlete si subliniez, urlete, se auzeau zilnic de la ei din casa, nu va puteti imagina. Ziceai ca-i arde cu fierul rosu. De cand am intervenit si am amenintat, s-au mai ferit, copiii plang ceva mai putin. Sa vedem ce vor face autoritatile.
E mult fariseism in lume, multa minciuna si multa prefacatorie, si la adapostul unor drepturi si libertati care depasesc normalul si ajung in grotesc, in absurd se intampla o seama de lucruri oribile. Am vazut pe streaming-uri niste documentare foarte interesante despre secte, despre practici, presiunile puse pe membri si imi dau seama cat de toxice sunt, cat de mult rau pot face, chiar daca cei care povesteau s-au ferit sa spuna totul.
Si nu e vorba numai despre religii, e vorba de comunitati intregi din zone defavorizate, e vorba de etnia roma cu o medie foarte tanara, de 24 de ani, care nu e integrata de niciun fel si nimeni nu a facut nimic pentru ei de-a lungul celor 34 de ani. Ingroasa randul lumii interlope, a traficantilor de droguri, a prostitutiei, a hotiei. Sunt probleme mari care se vor intoarce in viitor ca un bumerang, direct peste fata Romaniei.
Ieri a fost prezentat cazul unui baiat de 14 ani lovit salbatic de alti adolescenti pentru ca nu a platit taxa de protectie!
Despre consumul de droguri, despre centrele de tratare a dependentei, inexistente de altfel, despre dependenta de jocurile de noroc, despre expunerea la violenta excesiva prezenta la tot felul de ore prin intermediul televiziunilor romanesti care produc filme romanesti pline de violenta la fiecare minut sau cumpara filme violente si atat, ca sunt mai ieftine, despre publicitatea agresiva la pariuri, despre toate astea mai vorbeste madam Gorghiu sau musiu Predoiu, cel ce revolutiona in trei zile politia? Nu, au incheiat capitolul. Familia Pascu poate sa stea linistita, cazul se va pierde printre alte stiri „cutremuratoare”, cum ar fi ce mai fac concurentii de la Survivor All Stars (un show interesant cand e realizat de altii, la romani totul ajunge in mocirla, totul e manelizat la extrem, niste dudui botoxate peste masura si niste insi tatuati fara sfarsit fac circ ieftin, de mahala).
Si atunci ne mai miram ca suntem in masa analfabeti functional, ca abndonam scoala, ca suntem violenti si rai de la 12 ani, ca alunecam in degringolada usor si incet, dar sigur. Cifrele vorbesc de la sine, nu e vorba de cazuri izolate. Avem impresia ca sunt putine pentru ca in presa ajung putine cazuri. Saracia, coruptia si lipsa de educatie fac ca societatea romaneasca sa fie afectata peste masura.
Nu am înțeles de ce fără dulciuri. O copilărie fără o linguriță de miere sau un pătrățel de ciocolată nu poate fi decât o exagerare stupidă. Ce le dați în schimb? Prozac?