Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

De ce (nu) iubim România

Piața Constituției: parada militară de 1 Decembrie

photo icon Piața Constituției: parada militară de 1 Decembrie Sursa: Foto: Alexandra Pandrea

„Sunt român”, i-am spus controlorului care ne verifica biletele. Şi-a dat ochii peste cap şi i-a şoptit colegului său câteva cuvinte, strecurând şi câteva zâmbete ironice şi priviri dispreţuitoare. Singurul cuvânt pe care l-am distins a fost „zingaro”. Am oftat.

Din spate însă, se aude o voce tremurată, puţin emoţionată, care mă întreabă: „Sunteţi român? Cel mai bun prieten al meu e tot român. Suntem colegi la Universitatea Bocconi”. Am zâmbit.

Ziua de 1 decembrie nu e doar aniversarea actului de naştere a României moderne. Este şi celebrarea unei relaţii. Întocmai unei zile de căsătorie, sărbătorim relaţia noastră cu România. Ne aducem aminte de ce iubim România. Dar şi de ce nu o iubim.

Convieţuim cu România. Are calităţi, are defecte.

O iubim pentru toţi tinerii excepţionali care ne reprezintă în lume, în universităţi de prestigiu.

Nu o iubim pentru că nu a ştiut să-i ţină acasă şi i-a împins spre o emigrare forţată.

O iubim pentru că unii dintre ei aleg totuşi să se întoarcă, acceptând, de dragul ei, venituri de zeci de ori mai mici şi condiţii de lucru însutit mai proaste.

Nu o iubim pentru că aceştia nu au niciodată acces la funcţiile de decizie.

O iubim pentru că, pentru al patrulea an la rând, cetăţenii ei au demonstrat că ştiu să-şi facă auzită vocea din stradă.

Nu o iubim pentru că a fost nevoie de asta pentru a ni se asigura porţia de normalitate.

O iubim pentru că tinerii din diaspora au ales să stea la cozi interminabile pentru a vota.

Nu o iubim pentru că au fost puşi în situaţia de a sta la cozi interminabile pentru a vota.

O iubim pentru că regiunile noastre sunt incluse constant în topurile celor mai frumoase destinaţii din lume.

Nu o iubim pentru lipsa drumurilor care să ne ducă la ele.

O iubim pentru Festivalul George Enescu sau Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu.

Nu o iubim pentru că în Capitală nu avem nicio sală de spectacole construită în ultimii 25 de ani.

O iubim pentru Simona Halep, Cristina Neagu sau Lucian Bute.

Nu o iubim pentru cei care-i denigrează din fotoliu atunci când ei pierd o competiţie, în ciuda a mii de ore de muncă la antrenamente.

Convieţuim cu România. Are calităţi, are defecte. De 1 decembrie nu trebuie să-i declamăm zgomotos iubirea. Trebuie să o respectăm, să o încurajăm, să o tolerăm. Trebuie să învăţăm să trăim cu ea. Şi mai ales, să nu o abandonăm. La mulţi ani, România!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • A fi roman nu este un titlu de noblete ce se cere a fi precizat, la fel nu este o rusine.
    • Like 0
  • La nivel declarativ stam bine, poporenii sant plini de iubire fata de tara mama, Romania. Rau este ca aceasta infatuata iubire nu se regaseste aproape deloc in realitatea vietii de zi cu zi. Majoritatea intram in categoria mentionata de parintele Cleopa, cei care dau sfaturi din teorie, sant ca izvoarele de apa pictate pe perete. La fel si cu spontan declarata iubire fata de tara. Poate ar fi timpul sa ne privim in oglinda asa cum santem in realitate si nu cum ne inchipuim noi a fi. Ori pentru asta iti trebuie credinta in Dumnezeu, radacini sanatoase udate cu sudoarea muncii cinstite, respect pentru toti si toate, natura oameni, animale. Realitatea este ca ne lepadam ca de ciuma de totalitatea valorilor pentru care multi romani adevarati au luptat si murit pe parcursul a 100 de ani si nu numai. Practim, traim pe creditul lasat noua de inaintasi, Dumnezeu sa-i odihneasca! Cand acesta se va fi terminat, la fel vom fi si noi. Unicul lucru bun inca ramas este credinta stramoseasca majoritar ortodoxa, pana si aici am inceput lepadarea, poporeni si cler deopotriva. Cum vine asta vindem peste jumatate din pamantul tarii benevol la straini, drumurile sant pline de gropi, milioane de avorturi, copii abandonati pe strazi, padurile rase, ape minerale concesionate, la fel petrol, industrie praf.......si ne batem cu pumnul in piept ca ne iubim tara. Dumnezeu vede si judeca iubirea asta a noastra.
    • Like 0
  • Iubesc Romania dintotdeauna dar nu-mi plac locatarii ei.
    • Like 2
    • @ Ana Elena Casapu
      Locuiti in România?
      • Like 0
    • @ Serban Florin
      check icon
      da matale ?
      • Like 0
  • Ce pot sa spun FRUMOS si ADEVARAT. Felicitari!
    • Like 2


Îți recomandăm

Cristian Tudor Popescu

Totalitarismul feroce al conducerii Iranului este echivalent cu totalitarismul nazist, care nu a cedat nici când a murit Hitler; în locul național-socialismului, religia musulmană dusă la extrem. Corpul Gardienilor Revoluției Islamice = SS. Disprețul și cruzimea cu care omoară zeci de mii de iranieni, demne de Führer.

Citește mai mult

Violenta domestica / sursa foto: Profimedia

Știu cum arată o casă în care o femeie a fost lovită, pentru că, în aproape 30 de ani de muncă în protecția copilului, am intrat în destule case în care aerul era prea greu ca să respiri normal. Case în care copiii vorbeau în șoaptă, fără să li se ceară. Case în care mama trăgea mâneca în sus și spunea că s-a lovit de ușă, cu ochii în pământ, în timp ce copilul se uita fix la mine, de parcă voia să-mi spună altceva, dar învățase deja că tăcerea e mai sigură decât adevărul.

Citește mai mult

Steag Iran / sursa foto: Profimedia

Mă amuză specialiştii care explică, cu un zâmbet doct şi o hartă colorată în spate, că ştiu exact ce va urma în Orientul Mijlociu. Dacă ar fi fost atât de simplu, şahinşahul ar fi murit pe tron, Khomeini ar fi rămas un exilat pitoresc într-o Franţă în care intelectualii de stânga îi adulau pe revoluţionari, iar experţii occidentali nu ar mai fi fost nevoiţi să îşi rescrie memoriile explicând cum „semnalele existau” şi în 1979, dar n-au fost interpretate corect.

Citește mai mult