Ca aproape orice alt subiect din sfera publică, problema urșilor a împărțit și ea România în două. În timp ce unii oameni, preponderent din comunitățile de munte, trăiesc cu teama ca animalele să nu le intre în curte sau chiar în casă, activiștii de mediu și locuitorii din marile orașe atrag atenția că ursul brun este o specie protejată, considerată o adevărată comoară națională, care nu ar trebui ucis sub niciun pretext.
Între siguranța oamenilor și protejarea biodiversității se află autoritățile, chemate să stabilească un echilibru delicat în această chestiune.
Pentru a înțelege puțin mai clar lucrurile și pentru a avea o idee despre modul în care autoritățile din România vor acționa în anii următori în acest domeniu, am purtat un dialog deschis cu ministrul Mediului, Diana Buzoianu, pe care îl publicăm sub forma unui interviu acordat în exclusivitate platformei Republica. Și am încercat să abordăm o chestiune care stârnește mari pasiuni prin prima soluțiilor pe care ministerul de resort le vede astăzi: cote de prevenție gândite științific, măsuri de protecție pentru comunități, sancțiuni drastice pentru hrănirea urșilor și o strategie care să îmbine protecția vieții umane cu conservarea unei specii emblematice.
Carmen Dumitrescu: Povestea urșilor e veche, iar marele scandal a început încă din mandatul lui Tánczos Barna, când am urmărit îndeaproape subiectul. Atunci s-a comandat un studiu pentru evaluarea populației reale de urși din România. Pe baza acelui studiu a apărut o presiune constantă pentru creșterea cotelor de recoltare, adică pentru ca urșii să poată fi vânați în număr mai mare. Acum, există două perspective: cea a oamenilor care trăiesc în zonele unde urșii coboară, și care este cât se poate de justificată – nu e normal să te trezești cu ursul în curte sau lângă copilul tău. Și există și perspectiva celor care trăiesc mai departe, dar care văd în urs un simbol național, o specie rară, și consideră că vânătoarea, dincolo de aspectul ecologic, are și o componentă financiară – trofeele aduc bani. Am făcut această introducere pentru ca tu, Diana Buzoianu, nu doar ca ministru, ci și ca om, să îmi spui cum te raportezi la problema asta la modul general.
Diana Buzoianu: Eu cred că trebuie să avem o abordare echilibrată. Sunt două obiective clare: pe de-o parte, protecția vieții omului – viața umană trebuie să fie prioritară. Pe de altă parte, avem datoria de a proteja biodiversitatea, această comoară unică la nivel european, care trebuie păstrată și ca mândrie națională. Îmbinarea celor două obiective nu se face prin vorbe, ci prin soluții concrete, adaptate de la caz la caz. Legea prevede acum intervenția graduală: mai întâi alungarea ursului, apoi relocarea, iar abia în ultimă instanță împușcarea. Dar relocarea ridică alte probleme – care comunitate acceptă un urs care a creat deja necazuri în alt sat? Vă dau un exemplu recent: într-un sat a intrat ursul, s-a dat alarma, iar în același timp dispăruse un copil. Imaginați-vă coșmarul trăit de acei oameni, convinși că s-a produs o tragedie. Copilul a fost găsit după câteva ore, dar panica a fost uriașă. Nu putem să normalizăm asemenea situații. De aceea trebuie să le oferim primarilor posibilitatea de a acționa rapid atunci când viața oamenilor e pusă în pericol. În același timp, pentru urșii care rămân în habitatul lor, trebuie să venim cu măsuri preventive: garduri electrice pentru ferme, tomberoane securizate, soluții aplicate care au funcționat deja în unele comunități.
Există un concept cheie în discuțiile despre urși – „cotele de prevenție”. Cum le vezi?
Cotele de prevenție nu trebuie să fie o armă pentru vânători de trofee, ci un instrument pentru a preveni atacurile în zonele unde se știe că există probleme. Trebuie să fie bazate pe studii științifice și pe raportările autorităților locale, nu pe dorințe sau interese financiare. În momentul de față, știm că în România există aproximativ 8.000 de urși. Este o populație foarte mare comparativ cu alte state europene, dar asta nu înseamnă că putem acționa haotic. Trebuie să știm unde sunt concentrațiile prea mari, unde apar frecvent conflicte și să intervenim țintit. Realitatea este schimbată față de acum câțiva ani, spun cifrele pe care le avem, dar este un studiu făcut pe bază genetice, care încă nu a fost finalizat. Deci avem doar date intermediare, dar în momentul acesta avem în România între 10.000 și 12.000 de urși. Iar nouă toți experții pe care am vorbit ne-au spus România poate să gestioneze astăzi între 3500 și 4000 de urși. Când m-am dus la forumul internațional al miniștrilor, printre alte subiecte, discutând și despre lupi, că asta a fost discuția la nivel european, am fost întrebată de urși, mai exact care este situația în România. Și am zis că România are între 10 și 12 mii, pe datele preliminare, date de acest studiu. Oamenii au rămas, hai să nu zic șocați, dar foarte surprinși. Pentru că 12 mii, ca să punem în perspectivă, este un număr exponențial mai mare decât în toate statele celelalte la un loc. Asta e realitatea matematică astăzi. Au fost reprezentanți din alte state, care ne-au zis mirați: “Cum aveți 12 mii de urși? Păi noi avem unul și nu știm exact ce să facem cu el. I-am pus cip și ne este frică. Îl urmărim și nu știm exact ce să facem cu el. Deci i-am pus cip și îl urmărim.”
În spațiul public, mulți spun că România e singura țară din UE unde problema urșilor a scăpat de sub control.
Da, și asta pentru că avem două realități. În orașele mari, oamenii văd ursul ca pe un simbol, pe bună dreptate, și reacționează emoțional când aud de împușcări. În schimb, în satele de munte, oamenii trăiesc zi de zi cu frica asta. Este imposibil să le spui să accepte situația „pentru biodiversitate”, dacă le intră ursul în curte, le distruge gospodăria sau le pune în pericol viața. De aceea, repet: nu putem să mergem nici în extrema „împușcăm toți urșii”, nici în extrema „nu facem nimic”. Trebuie să fim echilibrați și să folosim instrumentele pe care legea deja ni le oferă.
Ce facem cu urșii de pe Transfăgărășan, obișnuiți să primească mâncare de la oameni?
În primul rând, în acele situații, amenzile trebuie să fie drastice. Eu vreau zilele astea să vin și cu o propunere legislative pe subiect și vedem dacă poate fi inclusă în planul 2 de măsuri. Am propus majorarea lor de la 1.500 de lei la 3.000 de lei, astfel că, chiar dacă sunt plătite pe loc, să nu mai fie simbolice. Că astăzi, dacă plătești amenda în 24 de ore, plătești, de fapt, 750 de lei. Mulți oameni trebuie să se înțeleagă că hrănirea urșilor este interzisă și extrem de periculoasă. Un urs care primește hrană de la oameni e, de fapt, un urs condamnat la moarte. De asemenea, lucrăm la soluții de îndepărtare a acestor urși de pe șosele, pentru că ei ajung acolo atrași de hrană. Trebuie să învățăm din greșelile trecutului: dacă îi obișnuim cu mâncare ușoară, ursul nu mai caută hrana naturală și se transformă într-un pericol. Și chiar vreau să merg și mai departe și să cresc această amendă de la 3000 de lei la 6000 de lei.
Totuși, oamenii au senzația că ajută urșii respectivi. Poate ar fi utilă și niște educație...
Da, mulți cred asta, că ajută. Dar un urs care a mâncat de două ori de la oameni este un urs care a învățat că nu are niciun motiv să se teamă de om și este un urs care, mai devreme sau mai târziu, va avea un incident cu un om și va fi ucis. Deci ideea e că eu nu mă duc să hrănesc o pufoșenie, nu mă duc să fac poză cu pufoșenia. Urșii sunt animale sălbatice. Nu sunt câinii din fața blocului și nici pisica ta de apartament. Iar pentru a ne bucura de ei, putem găsi variante civilizate: rezervații, centre de observare a urșilor, așa cum există în alte țări. Să fie protejate, controlate și să ofere și turiștilor, și localnicilor siguranță. Turismul se poate dezvolta și fără să punem în pericol comunitățile și animalele. Și cred că ar trebui discutat și cu Ministerul de Interne, pentru că inclusiv pe Transfăgărășan ar trebui să fie puse, dacă nu sunt puse deja, camera de luat vederi, astfel încât situația de la fața locului să fie bine și atent monitorizată. Și astfel pot fi identificați cei care hrănesc urșii și putem să le dăm amenzi usturătoare, nu amenzi de 500 de lei, ca acum. Oamenii trebuie să înțeleagă, repet, că astfel se pun atât pe ei în pericol, cât și pe cei din jurul lor.
Cum se vede, din Ministerul Mediului, colaborarea cu autoritățile locale?
Cheia este să le dăm primarilor posibilitatea să intervină rapid. Acum, procedurile sunt greoaie: trebuie aviz, trebuie aprobare, și până atunci ursul poate face deja rău. Eu vreau să le dăm instrumentele legale și logistice ca să poată acționa imediat, atunci când există un pericol clar pentru viața oamenilor. În paralel, vom finanța măsuri preventive. Avem deja proiecte pilot cu garduri electrice și tomberoane securizate, care funcționează. Trebuie extinse la scară națională.
În concluzie, cum se poate echilibra această situație sensibilă?
Printr-un pachet de măsuri: sancțiuni dure pentru hrănirea urșilor, cote de prevenție stabilite științific, nu pentru trofee, finanțare pentru prevenție (garduri electrice, tomberoane securizate) și posibilitatea legală ca autoritățile locale să intervină atunci când comunitățile sunt în pericol. Nu există o soluție unică. Sunt tipuri diferite de probleme și tipuri diferite de urși, care trebuie gestionate distinct. Important este să găsim calea de mijloc: să protejăm și viața oamenilor, și biodiversitatea.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.