Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

De Ziua Dorului, REGINA MARIA a lansat primul abonament medical pentru românii din afara granițelor

Pe 13 mai, de Ziua Dorului, Rețeaua de sănătate REGINA MARIA a lansat primul abonament medical dedicat comunității de români din afara țării susținând, chiar și peste granițe, grija pentru sănătate și accesul la servicii medicale de calitate, la medicii ”de acasă”. Abonamentele DOR oferă servicii de prevenție prin consultații și controale online, în Clinica Virtuală, dar pot fi utilizate și cu ocazia revenirii românilor în țară, în locațiile REGINA MARIA, pentru o serie de analize de laborator sau imagistică, precum și pentru consultații offline.

Cu această ocazie, alături de antropologul Alexandru Dincovici, REGINA MARIA demarează și cel mai amplu studiu social referitor la efectele dorului asupra comunităților afectate de migrație. Datele arată că aproximativ 5 milioane de români lucrează în afara țării – acestui număr adăugându-i-se o comunitate cel puțin egală rămasă în țară și afectată, în aceeași măsură, de fenomenul dorului. Ce probleme pot apărea în urma acestei separări? Care e impactul acestora asupra sănătății? Ce posibile soluții și mecanisme de gestionare sunt disponibile pentru români?

Demersul REGINA MARIA completează eforturile depuse până acum în întâmpinarea nevoilor pacienților și adaptarea la noile comportamente de consum al serviciilor medicale. La final de martie 2020, Rețeaua a lansat Clinica Virtuală, platforma de consultații online, care le permite pacienților accesul la aproape 500 de medici și 40 de specialități, din confortul casei lor. Clinica Virtuală a fost de mare ajutor în timpul pandemiei atât pentru pacienții din România, dar și pentru românii plecați în afară. Într-un an de la lansare, în Clinica Virtuală s-au înregistrat 300.000 de programări, câteva mii fiind realizate de români din afara țării. Din feedback-ul primit, inclusiv pe canalele de social media ale Rețelei, românii își doresc să vorbească cu un medic în limba română – le este nu doar mai ușor să își descrie simptomele, ci se simt și mai confortabil.

De asemenea, datele interne REGINA MARIA de dinainte de pandemie arată creșteri de 20% ale vizitelor în policlinici în lunile de vară, în special în luna august – perioadă în care foarte mulți români stabiliți în afară se întorc acasă și vin la medic pentru analize și consultații de rutină. 

“Grija pentru toți pacienții români a fost dintotdeauna o prioritate pentru noi, așadar nevoile celor aproape 5 milioane de români care trăiesc în afara granițelor nu pot fi trecute cu vederea. Noile abonamente medicale DOR, dedicate celor ce trăiesc peste hotare, precum și familiilor rămase în țară, sunt născute din dorința noastră de a construi punți solide atât emoțional, dar mai ales practic. Ideea acestor pachete a apărut în urmă cu câțiva ani, pe măsură ce primeam tot mai multe feedback-uri de la românii stabiliți în afară. Iar pandemia ne-a arătat în mod clar cât de mult au fost așteptate. Numărul mare de programări în Clinica Virtuală din afară nu a făcut decât să valideze eforturile noastre și să ne motiveze să le dăm o formă concretă. Abonamentul DOR contribuie la siguranța că pacienții români de pretutindeni pot beneficia de servicii medicale de cea mai înaltă calitate și de medici bine pregătiți, oriunde s-ar afla. Își pot alege singuri medicul la care doresc să fie consultați, se pot programa și de pe mobil și chiar pot vedea notele medicilor, bazate pe evaluările primite de la alți pacienți“, a declarat Andreea Minuță, Director Divizia Abonamente REGINA MARIA.

Din cercetările existente, știm că sentimentul de dor are puternice manifestări psihosomatice și un impact semnificativ asupra sănătății românilor din diaspora. Antropologul Alexandru Dincovici coordonează studiul care își propune o înțelegere mai bună a dorului și a modului în care acesta afectează viețile românilor plecați și ale familiilor rămase în urmă. Studiul pornește cu un chestionar adresat celor care locuiesc în afara țării, cât și aparținătorilor din România și care va fi disponibil pe site-ul REGINA MARIA.

"Dorul este un subiect de cercetare dificil, însă cu puternic impact social, întrucât analiza lui ne trimite la granița dintre migrație, economie, sănătate și identitate. Ne propunem să demarăm cel mai amplu demers de cercetare a dorului și a impactului pe care acesta îl are în viața celor din diaspora. Mai mult ca oricând, în ultimul an sănătatea a devenit condiție esențială a capacității celor plecați de a face față presiunii, dorului și rezilienței la noile condiții de viață.", a punctat Alexandru Dincovici, antropolog.

„Până acum, cele mai accesate specialități din Clinica Virtuală au fost medicina generală și internă, endocrinologie, dermatologie, obstetrică-ginecologie, pediatrie și psihologie. Este interesant că zona de consiliere psihologică și psihoterapie a crescut foarte mult anul trecut, cu 40% în total, online plus offline, în contextul pandemiei. Anxietatea dezvoltată de izolare a condus la depresie, la insomnii, stări de panică sau de irascibilitate.”, a completat Andreea Minuță, Director Divizia Abonamente din REGINA MARIA.

În contextul în care în România, la nivelul anului 2018, cheltuielile cu prevenția au fost doar la jumătate din media europeană și doar 37% dintre români merg la medic pentru controale regulate, abonamentul medical rămâne cea mai importantă și accesibilă metodă de a încuraja mersul la medic.

Despre Rețeaua de sănătate REGINA MARIA

___________________________

Rețeaua de sănătate REGINA MARIA este liderul serviciilor medicale private din România.

Recunoscută pentru calitatea serviciilor medicale, REGINA MARIA este singurul operator care deține trei spitale cu acreditări internaționale. Prin cele 13 acreditări deținute – o performanță unică în Europa Centrală și de Est, REGINA MARIA demonstrează constant angajamentul său pentru excelența medicală și siguranța îngrijirii pacienților.

Totodată, REGINA MARIA a inovat și segmentul serviciilor medicale pentru companii, lansând în premieră în România conceptul de abonamente corporate, în urmă cu 25 de ani. Mai recent, compania a dezvoltat și pachete medicale specializate pentru IMM și persoane fizice, gestionând în prezent un portofoliu de peste 650.000 de abonamente. În plus, în ultimii 10 ani, REGINA MARIA a investit peste 130 de milioane de euro în dezvoltarea sistemului medical din România, prin modernizarea sau deschiderea de noi locații, achiziția de aparatură performantă și pregătirea echipelor medicale.

REGINA MARIA este singura companie de servicii medicale din România care a preluat în totalitate și a integrat cu succes peste 30 de alți jucători de pe piață, având o prezență proprie în 20 de județe și acoperire națională prin intermediul celor peste 310 clinici partenere. Compania reunește aproape 7.000 de angajați și colaboratori și oferă servicii complete de spitalizare și chirurgie, maternitate, policlinică, imagistică, laborator și stocare de celule stem, unui număr de peste 4.5 milioane de pacienți.

În timpul pandemiei COVID-19, REGINA MARIA a implicat în testare 9 laboratoare de biologie moleculară din Rețea, atingând o capacitate de prelucrare de peste 4000 teste RT-PCR/zi și procesând până acum peste 500.000 de teste la nivel național.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult