Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Deschiaburirea Europei

ctp

Am spus că nu mai abordez rațional zicerile lui cg, deoarece adepții lui sunt mândri să fie iraționali, ignoranți și violenți. Și deștepți pentru că dau cu degetul pe telefon.

Totuși, ceva mă împinge să mai încerc o dată: modul aproape experimental în care idolul lor calcă la blană pedala prostirii în față – „Ia să vedem, o s-o înghită și pe-asta?”. De fapt, nu el, ci aceia care-i scriu discursurile ținute din raiul bine luminat al sufrageriei sale.

„Chiaburii de la Bruxelles vor pleca”. Chiar așa a cuvântat aseară Mesia cu Macete: chiaburii. Un cuvânt care practic nu mai există în româna uzuală. La fel de rar era folosit acest turcism și înainte de 1945; comuniștii au fost cei care l-au vehiculat intens ca echivalent al rusescului „kulak”, cum numeau boșevicii țăranii care trebuiau jefuiți de bunuri în procesul colectivizării.

„Deschiaburirea”, așa s-a numit arestarea, omorârea, deportarea țăranilor mai mult sau mai puțin înstăriți care se opuneau colectivizării după modelul sovietic până în 1962. 

Numind „chiaburi”, care trebuie alungați, conducerea Uniunii Europene, cg se raliază ideologiei bolșevice. Nu-i de mirare, de vreme de același cg califică condamnarea în Parlament a comunismului din 2006 drept „o rușine”. Carevasăzică, cg vrea o revoluție bolșevică în România și în Europa. Bun așa, dar cum se pupă asta pe gură cu glorificarea de către același cg a Mișcării Legionare, a lui Zelea Codreanu și Ion Antonescu, adică extrema dreaptă, adversari feroce ai comunismului? „Suntem cegiști, suntem fascisto-comuniști!” – așa ar trebui să strige românoșii împachetați în tricolor ai lui cg, admiratori ai celor mai mari nenorociri care au lovit România în secolul XX.

Cum să împaci dreapta neagră cu stânga roșie? – mă gândesc, întrucât nu mă pot dezbăra de viciul ăsta dezgustător.

Având în vedere că ambele urăsc de moarte intelectul rațional, vor să-l scoată din capul oamenilor, eventual cu toporul, propun fanilor MîRGA o formulă unificatoare, datând din 1990, mândră, scurtă și sănătoasă: „Noi muncim, nu gândim!”. Iar cg va însemna „crima gândului”.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

sala de asteptare

Marin simte un junghi care nu trece de câteva săptămâni și merge la medicul de familie. Primește trimitere pentru o investigație imagistică decontată de CAS, dar prima programare disponibilă este peste cinci săptămâni. Așteaptă. După investigație, mai trec alte săptămâni până la următoarea consultație. Diagnosticul vine după aproape două luni - un interval în care singura constantă este incertitudinea. foto: Profimedia

Citește mai mult

CTP--

Un exemplu admirabil de logică matematică dat de președintele Dan în legătură cu alegerile anticipate: „Toate sondajele ne spun că vom fi cam tot acolo, fără posibilitatea de a forma o majoritate. Nu ar avea niciun fel de logică. Plus încă 3-4 luni de alegeri, în care partidele, în mod logic, legitim, se vor ataca unele pe altele.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Călătorim, dar rămânem prizonieri în normalul nostru. Degeaba vezi lumea, dacă o judeci mereu cu aceiași ochi

Nu știu exact când mi-am dat seama de asta. Probabil undeva între o masă luată într-un loc în care nimeni nu se grăbea, o stradă pe care oamenii păreau să meargă mai încet decât eram eu obișnuit și momentul în care am realizat că mă enervez, în tăcere, pentru că lucrurile nu se întâmplau „cum trebuie”. Doar că acel „cum trebuie” era, de fapt, „cum știu eu”.

Citește mai mult