Despre Musica Coloris, o nouă editură muzicală românească, pentru partituri românești. Interviu cu Ştefan Diaconu, instrumentist și editor muzical: „Pentru a edita Simfonia a II-a de Enescu mi-am luat o lună liber de la cântat, o lună petrecută în fața monitorului. Dar satisfacția e imensă”

Ștefan Diaconu e un fenomen muzical: un incredibil virtuoz al flautului și tuturor instrumentelor din familia acestuia. Deși e stabilit de ceva timp pe tărâmuri scandinave vine în România cât poate de des. Își iubește țara, fără declarații emfatice, pentru că e îndrăgostit de filonul ei muzical, pe care îl promovează peste tot în lume. Dirijor, aranjor, și compozitor, cu o pasiune aparte pentru muzica lui Enescu, Ștefan e la bază flautist concertist şi cameralist, lider al cvintetului de suflători româno-scandinav V Coloris şi membru al celebrului de-acum Moldo Duo, alături de acordeonistul Radu Răţoi. E un pasionat, unul interesat de tot ce e legat de note pe o hârtie cu portative. De la Enescu vine şi ideea înfiinţării unei edituri muzicale. Cu partiturile lui a început, cu un proiect AFCN, urmat de editarea completă a muzicii simfonice enesciene, pentru integrala realizată de dirijorul român Cristian Măcelaru cu National de France, la prestigioasa casă de discuri Deutsche Grammophon. La editura Muzica Coloris visează să publice partituri ale compozitorilor români, atât consacrați, cât și tineri, pentru a le face accesibile muzicienilor din țară și din străinătate. Proiectul său ambițios include și editarea lucrărilor neterminate ale lui Enescu, precum Simfonia a V-a, dar și lucrările altor compozitori români intrați într-un con de umbră ca Paul Constantinescu sau Alfred Alessandrescu.

Salutare Ștefan mulțumesc pentru interviu și pentru exclusivitatea asta despre unul dintre proiectele tale majore. Dar ca să începem cu începutul, ce mai faci, ce mai cânți, ce mai orchestrezi?

Luna asta nu cânt prea mult, luna asta mă ocup doar de partituri. Sunt aproape de finalizarea unei ediții complete la muzica simfonică a lui George Enescu. Și chiar acum sunt pe ultima sută de metri cu finalizarea partiturilor care sunt în acest proiect.

Noi am mai vorbit despre pasiunea ta pentru partituri și pentru editare, când ai început cu Simfonia a IV-a de Enescu, la care te-ai înhămat datorită lui Dan Dediu. Dar spune-mi te rog cum a început pentru tine povestea aceasta cu editarea de partituri, de note muzicale.

Eu am avut şansa și plăcerea să cresc într-o familie cu un tată muzician. El se ocupa, pe lângă faptul că era profesor de muzică la Liceul de Artă din Iași, de pregătirea și instruirea tinerilor amator. Îi învăța să cânte la un instrument și să învețe să citească muzică. Și eu, fiind în aceeași breaslă, am început de foarte timpuriu să fac diferite mici aranjamente. Am fost chiar de mic pasionat de compoziție, într-o mare măsură încă de pe atunci.

știmă pentru clarinet cvintet V Coloris

La ce vârstă ai învățat armonie, să pui bobițele pe un portative dublu?

Bine, bobițele simple le-am învățat până la șase ani. Dar în grupări armonice, mai interesante, am făcut început ceva compoziții pe când aveam 10-11 lucrări pentru pian. Îmi plăcea să improvizez și să scriu ceea ce improvizam. Iar ulterior, când am mai crescut, pe la 15-16 ani, am început să fac și aranjamente, în special pentru blockflöte, instrumentul cu care mă ocupam și eu, și tatăl meu. Și practice, așa s-a dezvoltat pasiunea asta de a scrie muzică, pentru grupurile de amatori care aveau nevoie ethnic de aranjamente. Așa am ajuns până aici.

Da, contează foarte mult mediul în care crești, așa cum contează și să ai un program care te ajută și te stimulează, te face să fii și mai bun în ceea ce faci.

Vorbind despre epoca modernă, acum ca aranjor un software te va ajuta să asculți ceea ce ai gândit, și dacă asta chiar funcționează în realitate. Iar cu cât un soft e mai dezvoltat și are o redare mai fidelă, cu atât poți să știi dacă aranjamentul tău funcționează. Evident că asta e doar un mod de a te verifica, pe care nu l-am avut în copilărie, dar care mi-a folosit, pentru că aşa înveți fiecare instrument în parte, cum sună, cum funcţionează. Iar după un anumit timp, începi să simți cumva fiecare instrument, să îi simți personalitatea, fiindcă practic asta urmăresc eu, ca toți cei care au făcut orchestrație, marii orchestratori ai istoriei muzicii. Au ajuns la ideea de a simți caracterul fiecărui instrument și au reușit să le combine între ele încât să creeze o poveste. Practic, asta e o orchestrație de succes. E o poveste care nu e doar despre muzică, ci e și despre personalitatea fiecărui instrument.

 pagină de partitură generală de orchestră editată în programul Dorico

Când ai simțit că încep să devin serioase lucrurile în această direcție și cum te-ai canalizat? Pentru că ești un om ocupat cu concerte, cu V Coloris, cu Moldo Duo, acum faci foarte multe. Când ai început să simți că lucrurile devin serioase în direcția orchestratului?

Odată cu pandemia care s–a suprapus cu apariția unui nou software de scris note muzicale. Se numește Dorico și m-a provocat să-l învăț - eu scriam într-un program ceva mai vechi, în Finale, un program foarte bun, dar vechi, un fel de dinozaur, care încă mai funcționa, dar nu la standardul la care aș fi avut nevoie. Iar acest program nou a venit cu foarte multe îmbunătățiri și mi-am dat seama cât de multe lucruri poți să faci cu el. Tot testându-l și încercând să-l învăț cât mai bine, am început să scriu, evident, partituri și aranjamente. Și practic, din dorința și curiozitatea de a stăpâni mai bine programul, am început să scriu mult mai multe aranjamente și note, fiindcă îmi făcea o reală plăcere.

..și o provocare…

…și o provocare, da. Care dă rezultate muzicale foarte frumoase. Și apoi am avut un prim proiect mai amplu cu un compozitor român, o Integrală pentru suflători

…Dinu Lipatti

…da, Lipatti, asta a fost prima provocare de editor profesionist, ca să îi spunem așa, cu partituri care au apărut la editura Grafoart și care au fost donate și sunt accesibile astăzi în multe biblioteci ale lumii. Un rezultat foarte fain, pentru că am căutat tot timpul, chiar de la început, să am o raportare, un racord între ceea ce fac eu și ce fac cele mai mari și cele mai bune edituri la ora actuală. Tot timpul, acesta a fost ghidajul meu. Proiectul Lipatti a fost ceva complex, de la scris la înregistrat un documentar video.

În ce an s-a întâmplat?

În pandemie, chiar în 2020, s-a suprapus chiar peste începutul pandemiei. Proiectul a fost susținut de AFCN, care a fost foarte deschisă și generoasă să finanțeze un asemenea demers.

Un demers important pentru muzica românească...

Da, și mă bucur că cei care aleg proiecte culturale au vrut și acest proiect, pentru că e important ca pe lângă concertele și festivalurile care se întâmplă în România să rămânem și cu ceva palpabil, să rămânem cu o serie de partituri și o serie de înregistrări care, chiar dacă nu au cea mai mare vizibilitate în primul an, vor rămâne peste timp. Pot să-ți spun că în doar câțiva ani au început să aibă un impact destul de semnificativ asupra culturii române. 

Simfonia I de George Enescu copie după manuscris original

Simfonia I de George Enescu editată la Musica Coloris

Dar, înainte de Lipatti, știu că ai interacționat cu partiturile lui Enescu, împreună cu compozitorul Dan Dediu. În ce an a fost asta?

În 2019. Simfonia a IV-a a fost primul proiect de amplitudine cu o lucrare simfonică, de a transcrie după manuscris. A fost o provocare, nu bănuiam deloc ce o să însemne, dar am descoperit pe parcurs. A fost un lucru foarte complicat pentru mine; era și atunci, este și acum, fiindcă a transcrie după manuscris, mai ales după manuscrisele lui Enescu, e ca și cum încerci să transcrii dintr-o limbă străină, care e scrisă nu în grabă, dar ca într-un fel de limbaj codat și foarte dens. De fapt, asta e o caracteristică a manuscriselor lui Enescu; nu știu dacă din lipsă de spațiu sau de foi, sau doar din plăcerea lui de a scrie așa, manuscrisele lui sunt foarte, foarte dense și foarte aglomerate, și atunci îți trebuie multă atenție ca să înțelegi fiecare parte cui aparține și ce se întâmplă.

Iar acest proiect a ieşit foarte bine, e o partitură care poate fi găsită la Editura UNMB la București. Apoi, a venit invitația să refaci tot după manuscris și Rapsodiile române, pentru că ele nu existau practic, nu se puteau achiziționa de nicăieri.

Da, din păcate e complicat cu achiziția partiturilor lui Enescu în general. Am avut privilegiul să-l cunosc pe Matei Bănică, cel care este editor la Grafoart, practic singura editură comercială de muzică din România. Și cu el am avut și încă am o colaborare foarte bună. El a venit cu ideea, el lucrând mult și cu alte partituri de muzică românească și mai ales cu Enescu, muzică de cameră muzică pentru pian. Așa că am vrut să începem și acest lung demers de a transcrie rapsodiile lui George Enescu. Sunt deja câțiva ani de când le-am făcut apoi cu timpul le-am mai corectat, fiindcă într-un final am reușit să avem acces și la ceva manuscrise care ne-au oferit o nouă lumină și noi detalii față de partitura editată deja acum 100 de ani de Editura Salabert. Și tocmai prin această descoperire a manuscriselor și la restul pieselor, nu doar la Simfonia a IV-a, am început să-mi dau seama de fapt câte greșeli sunt în în partiturile lui Enescu. În fiecare partitură editată, nu există niciuna care să nu aibă măcar vreo 10 greșeli, asta cel mai puțin, dar unele au și mai multe.

 Integrala Enescu la Deutsche Grammopohon cu National de France și dirijorul Cristian Măcelaru

Îmi dau seama că e o muncă titanică în ceea ce faci tu, îngreunată şi de situația cu manuscriselor Enescu, ale compozițiilor sale cu drepturile deţinute de edituri străine, o situație care te-a și adus aici, la crearea unei noi edituri muzicale.

Da, practic toată activitatea din ultimii ani a fost susținută în primul rând de Grafoart, apoi de Radio France, instituția care a făcut comanda pentru cele trei simfonii de Enescu înregistrate de Nationale de France și Cristian Măcelaru. Și apoi, în ultimă instanță, anul acesta a venit un sprijin destul de consistent, tot din partea Administrației Fondului Cultural Național, care, iată, a susținut un nou proiect care se numește George Enescu Renewal, adică reînnoirea lui George Enescu, dacă îi să spunem așa, în care, practic, am avut susținere financiară pentru a putea edita cele trei suite, pentru a putea corecta după manuscrise cele trei simfonii și Rapsodiile, și Poema română.

O parte foarte consistentă a creației enesciene…

…da. Iar toate aceste lucruri, practic, au condus natural la întrebarea de ce nu s-ar putea crea o platformă? O editură care să se ocupe în mod special de muzică românească, în special de muzica lui Enescu, dar nu numai, și de muzica unui Dinu Lipatti sau Sigismund Toduță. La care sper să adauge alţi mulți compozitori români de avangardă, care poate s-ar cânta mai des dacă ar fi ușor de cumpărat. Chiar dacă ele sunt editate la edituri de stat, în păcate, acestea n-au un mecanism de promovare și de vânzare a partiturilor.

Dacă un muzician, un instrumentist străin aude o muzică, nu știu, Lipatti să spunem, că ai pomenit de el, Toduță, de care te-ai ocupat mai nou sau chiar Enescu, și vrea să cumpere partitura asta, de unde poate să o caute?

Trebuie să dea telefon la niște prieteni să primească o copie scanată, fiindcă din cunoștințele mele este aproape imposibil să cumpere aceste partituri. Nu există un webshop online, nu există niște date clare pe care să le poţi accesa.. Totul este așa.

Întreabă un prieten, cum se spune…

Exact.

Să înțeleg că acum te afli în etapa a doua a editării creației simfonice enesciane?

Da, cel în cofinanțarea AFCN, cu etapa realizării a suitelor, a Poemei române și corectarea tuturor simfoniilor enesciene. Prima etapă a fost cum spuneam editarea celor trei simfonii și a rapsodiilor, care a fost susținută financiar, culmea, chiar de francezi. Inițial ei au fost cei care și au dorit acest lucru și au făcut-o. Costurile editării unei partituri sunt destul de mari, fiindcă necesită foarte multă muncă și mult timp. De exemplu, o simfonie, Simfonia a III-a, care este și cea mai complexă, a durat peste un an, un an și jumătate pentru a fi finalizată. Și asta e doar una dintre cele 14 lucrări de orchestră pe care le-a scris Enescu.

Da, e o muncă extraordinară, e titanic pot să spun fără să greșesc. Care va fi a treia etapă, Ștefan? Bănuiesc că le vei publica pe toate. Cei interesați le vor putea găsi pe toate undeva, într-o serie? Și începând de când?

Da, da, acesta este planul, ca până anul viitor, nu știu dacă în ianuarie sau cel mai târziu în aprilie, cu siguranță, fiindcă atunci este următorul deadline la care cei din Franța trebuie să primească partiturile pentru următoarea înregistrare.

Pentru continuarea integralei Deutsche Grammophon?

Da. Până atunci, cred că o să fie gata toată creația simfonică a lui George Enescu. Mai rămâne poemul simfonic Vox Maris, Simfonia concertantă pentru violoncel și mai rămân cele două Intermezzo pentru orchestră de coarde și Uvertura de concert pe teme populare românești.

Cvintetul V Coloris

de la stânga la dreapta:

Jonas Lyskjær Frølund, clarinet (Danemarca)

Niklas Kallsoy Mouritsen, corn (Danemarca)

Felicia Greciuc, oboi (România)

Constantin Barcov (România/ Suedia)

Ștefan Diaconu, flaut (România)

E un plan ambițios și meritoriu, mai mult decât meritoriu ce vrei tu să faci, Ștefan? Cum se va chema această editură pe care o visezi?

Da, editura se numește Editura Musica Coloris, și da, are legătură și cu cvintetul în care activez.

E multă culoare în viața ta…

Da, e doar o culoare dintr-un mănunchi mai mare pe care sper să-l întregesc. Şi chiar și coperțile partiturilor, designul pentru care am optat, ca fiecare compozitor să aibă culoarea lui specifică.

Pascal Bentoiu are o simfonie care se cheamă Culori, a șasea, şi asta mă face să mă gândesc la compozitorii români pe care sper să ajungi să îi publici…

Da, sperăm că o să ajungă și simfoniile lui Bentoiu pe masa de lucru, și cât mai mult altele. În principal ne dorim să creăm partituri de calitate, partituri accesibile, să reparăm prejudiciul pe care muzica lui Enescu îl are din cauza lipsei unui material competent, modern și actualizat, și astfel muzicienii să îl cânte cu plăcere iar dirijorii să își dorească să se apropie. Ştiu asta din experiența cu alți compozitori. De exemplu, Carl Nielsen, odată cu refacerea ediţiei integrale a operei sale în Danemarca, undeva în anii 2000 a început să fie cântat mai mult. A început să fie cântat chiar mai mult decât era până atunci.

Cvintetul V Coloris și compozitorul Aurelian Băcan la Festivalul Enescu 2025

Și era cântat, spre deosebire de Enescu care din păcate nu e cântat în România zilelor noastre. Te gândeşti şi la compozitori contemporani, ca de exemplu Aurelian Băcan un tânăr clarinetist și compozitor căruia i-ai cântat cu V Coloris o primă audiție în Festivalul Enescu?

Da, practic acesta e o altă direcție a editurii în care vreau să conectez, practic, compozitorii români consacrați pe care i-am menționat deja, cu tineri compozitori români de valoare, care s-au afirmat și care au ceva de spus cu adevărat, cum e cazul lui Aurelian Băcan pe care l-ai menționat. Totul pe aceeași platformă. În felul acesta, muzica românească, să fie pe același website, practic, unde se găsește muzica lui Enescu; cel care o accesează să găsească și muzica tinerilor compozitori. Și, în acest fel, vor fi poate mai vizibile și mai ușor de reperat pentru profesioniști și curioși.

Planuri de viitor? Enescu?

Da, lucrările neterminate ale lui George Enescu, asta ar fi în plan după ce voi termina cu lucrările actuale. În primul rând și Simfonia a IV-a și Simfonia a V-a de George Enescu, care a fost terminată de Pascal Pentoiu. Și a V-a încă este în momentul de față tot în variantă de manuscris.

Și lucrările fără număr de opus?

Există mai multe lucrări terminate de Cornel Țăranu: Capriciu pentru vioară, mai este o variantă de concert pentru pian și orchestră, ca să nu mai vorbesc de Simfoniile de școală. Acel concert care a fost cântat de Luiza Borac

… a fost cântat și în festivalul Enescu de Alexandra Dăriescu…

…da, există multă muzică de Enescu, chiar dacă sunt unii care susțin ideea că, dacă Enescu nu a le-a dat număr de opus, ar trebui interzise.

Ar fi cam mult…

Da, un pic prea mult. Stau și mă gândesc că mulți dintre compozitori care au fost nemulțumiți ulterior de muzica lor, și-au distrus partiturile pe care le-au re-evaluat. Enescu nu a făcut asta, cu toate că era un om foarte pretențios, perfecționist și modest.

Da, de aici și această scriitură atât de atentă, de detaliată a partiturilor sale…

… exact. El spune chiar despre Simfonia a II-a, într-un interviu, în ultima perioadă a vieții că a tot sperat să aibă timp să facă o revizie, fiindcă o considera o lucrare neterminată. Chiar el a spus că e o lucrare departe de a fi gata. Cu toate acestea, chiar dacă Enescu a declarat că nu a fost mulțumit de ea, se cântă astăzi și nimeni nu are nimic împotrivă.

Și mai există perspectiva asta, în care ajungi să-l cunoști cumva pe Enescu și devenirea lui, prin oarcursul creației, începând cu cele de tinerețe.

Da, e important că le avem. E foarte important și ar trebui să existe înregistrările tuturor creațiilor sale, o integrală a lucrărilor neterminate de Enescu, nu doar a celor terminate. Poate va fi în viitor și acest lucru o prioritate, fiindcă muzica lui e foarte de calitate, chiar dacă nu are număr de opus. E același Enescu, și în lucrările fără opus.

Ai făcut multe pentru Enescu și, din câte spui, o să mai faci. Ai făcut multe și pentru Dinu Lipatti, pentru Sigismund Toduță. La capitolul acestor. compozitori români intrați într-un con de uitare, ce planuri ai?

Nu poți să te ocupi de o creație în integralitatea ei. Fie că e vorba de suflători pentru început sau, sigur, un compozitor care, cred eu, că ar trebui mai valorificat, cum e cazul lui Paul Constantinescu, care e un compozitor foarte bun. Desigur, Mihail Jora și mai mulți compozitori din acea perioadă, să zicem, de aur, să zicem, a componisticii românești. Cred că ar trebui valorificați mai mult și, în primul rând, ar trebui făcuți accesibili. Evident că sunt și compozitori contemporani sau aproape contemporani care nu mai sunt printre noi, care sunt la fel de importanți și trebuie să le cunoaștem rădăcinile, trebuie să ai un punct de plecare. Dar, rădăcinile astea sunt cam uitate, din păcate, și poate și lipsa partiturilor e unul dintre motive. Și sperăm ca, prin aportul mediului cultural, al ministerului sau altor entități care pot să susțină acest lucru practice, toate aceste lucrări vor începe să capete viață și să fie cunoscute. Mai există, de exemplu, astfel de proiecte, acum câțiva ani, a fost un proiect cu Alfred Alessandrescu, unul din primii compozitori români de importanță, cel care a scris practic prima simfonie românească.

A scris și poem simfonic tot cam în premieră pe la noi!

Da, așa este. Și, la fel, a existat o inițiativă prin care muzica acestui compozitor a fost resuscitată. Deci, se observă în ultima vreme o aplecare spre revitalizarea acestor lucruri uitate, dar avem mare nevoie de susținere, avem nevoie să nu fim singuri dar și de susținere financiară și morală din partea colegilor și a muzicienilor din breaslă, pentru a putea face acest lucru.

Eu sper că apelul tău va fi auzit, pentru că interesul pentru această materie primă e mare. E o necesitate, chiar dacă pentru cei care nu sunt din branșă pare ceva neimportant. Pe tine te-a ajutat foarte mult practica la capitolul acesta. Partiturile lucrate pe care le-ai făcut pentru cvintet, sau ceea ce faci cu Radu Rățoi la Moldo Duo e o practică, și lucrurile astea te-au dus spre editare elaborată. Cât de important e să îmbini teoria cu practica, Ștefan?

E foarte important. În primul rând, practica evoluează teoria și teoria evoluează practica.

Practica ne omoară, cum se zice…

Da, da, nu întotdeauna. Doar un mic exemplu: ca editor de partituri și muzician care am cântat în orchestră, care cântă frecvent și muzică de cameră, atunci când creez o știmă pentru o orchestră, am în minte cum mi-ar plăcea mie să fie acea știmă, să o pot cânta ușor, să o învăț cât mai repede. În felul acesta aleg multe detalii: cât de mare să fie pagina, cât de mult spațiu sau liber să fie în pagină. Fiecare instrumentist are pauze în care trebuie să aștepte. Iar dacă nu există niciun indiciu unde trebuie să înceapă, își pierde neuronii numărând măsuri. Și atunci au nevoie de câteva repere, la alte instrumente de exemplu, ca să știe pe unde se află. Eu, ca instrumentist, știu ce repere mi-ar plăcea sau ce e cel mai ușor de auzit în orchestră.

Ceea ce ar ajuta, pentru că dirijorul are rostul lui în fața orchestrei, dar contează foarte mult reperele de care vorbești, în plan grafic.

Exact, exact. Da, fiindcă, la urmă urmei, orchestra cântă după partitură. Exact, așa este.

Moldo Duo - Ștefan Diaconu, flaut și Radu Rățoi, acordeon

Când îți place ceva, când ești pasionat de ceva, îți găsești timp, dar trebuie totuși să te întreb când ai timp pentru toate, Ștefan?

Da, asta e provocarea cea mai mare, fiindcă am o carieră de interpret, iar acum o carieră de editor. Este destul de complicat. De exemplu, pentru a edita Simfonia a II-a de Enescu mi-am luat o lună liber de la cântat, o lună petrecută în fața monitorului. Dar satisfacția e imensă, pentru că avem mare nevie de aceste partituri. Uneori încerc să mai lucrez câte ceva și când sunt prin turnee, când am puțin liber, dar e destul de complicat. Deci, cumva, în weekenduri și vacanțe dispar pentru o perioadă, și toată atenția mea se focusează pe aceste două direcții. Și, într-adevăr, e puțin frustrant când nu ai. timp să studiezi la flaut, fiindcă trebuie să petreci, alea, șapte, opt, zece ore la un monitor.

Mai studiezi la flaut, la cât de bun ești?

Mai puțin, dar trebuie studiat, fiindcă sunt conștient că trebuie. Și să știi că e adevărat ce se spune că nu se vede dacă nu studiezi trei zile, dar dacă nu studiezi patru, vede vede publicul. La flaut, poate scapi puțin mai ușor cu cinci zile. Dar, dincolo de glumă, lucrurile stau așa: dacă nu studiez acum, se vede foarte bine peste trei sau patru ani. Așa cum spuneam, sunt destule frustrări cu timpul pe care nu îl am tot timpul. Faptul că am proiecte și cu Moldo Dup și cu V Coloris, care sunt destul de complicate, nu e ușor să cânți în concert aproape solist, pentru că asta e în muzica de cameră, ești mereu aproape solist. Și e destul de epuizant când în două săptămâni am program când cu Radu, când cu cvintetul. Dar acest lucru mă menține practice activ

Te ține în mână, da….

Da, și nu-mi permite să mă las de flaut și mă ține să fac și flaut, și editare de partitură.

Ștefan, la final vreau să-mi dai o dată, un termen, o zi în care o să pot intra pe o platformă, să dau un click și să comand o partitură așa, de plăcerea de a o avea și de a-mi pune o lucrare, să o ascult urmărind-o de pe partitura editată de tine la Muzica Coloris. Când?

Ca să-ți dau o dată, prima etapă a website-ului, care este în construcție, va fi gata chiar la început de noiembrie. Cel târziu pe 1 noiembrie va fi platform disponibilă pentru partiturile lui George Enescu din acest proiect, un proiect susținut de AFCN. Este practic o parte din rezultatul proiectului, după cum este el conceput, ca partiturile să fie donate universităților din țară, deci la Iași, București și Cluj, și unor orchestre de importanță națională, cum ar fi orchestrele din București, Iași și Cluj. Iar aceste partituri vor apare și pe o platformă online, va fi acest site www. muzicacoloris. com, unde fiecare cititor va avea acces să vadă toată partitura și va avea, de asemenea, și acces să asculte înregistrările făcute de Cristian Măcelaru cu Deutsche Grammophon.

Sună foarte bine. Eu îți țin pumnii, și îți doresc multă putere de muncă, Ștefan. A fost o plăcere să stăm de vorbă!

Îți mulțumesc tare mult pentru interviu și sper că muzica lui Enescu să fie din ce în ce mai bine auzită.

Așa să fie. Mulțumesc mult, Ștefan.

Eu îți mulțumesc! 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp