Alexandra Gătej

Ne trezim și ne culcăm cu telefonul lângă pat și pun pariu că primul lucrul pe care îl facem dimineața este să ne uităm repede la ce s-a mai întâmplat. Foto: Profimedia

„L’heure bleue – o experiență imersivă la Muzeul MINA”, noul proiect al Festivalului SoNoRo și primul de acest gen din România, propune publicului o experiență senzorială complexă, printr-o sinergie a simțurilor auditiv, vizual și olfactiv, într-un concert programat de patru ori în această săptămână: joi, 26 septembrie, și vineri, 27 septembrie 2024, la ora 18:00 și la ora 20:30. Am discutat cu Răzvan Popovici, violist și directorul executiv al Festivalului SoNoRo, și cu Florin Piscociu, coordonatorul proiectului „L’heure bleue”.

Un alt efect pozitiv a fost și acela că pentru scurt timp am putut vedea cum elitele noastre devin ascultătoare, iau notițe și tac iar intervalul acesta (mic) pe care l-am putut cu toții dedica gândirii și nu orgoliilor a fost un timp umplut cu valoare.

„Îmi amintesc că mergeam în zona lacului Bolsena și însoțeam familii de oameni bogați care aveau palate decorate și unii dintre acești domni aveau o vilă pe lac și în pauza de lucru mergeam la lac să facem baie. Astfel că părea ca o vacanță; fiind copii, ne lăsau un pic mai liberi. Acestea sunt primele amintiri legate de muncă, dar și de întâmplări frumoase...”

Conform Acordului de la Paris trebuie neapărat să limităm creșterea temperaturii medii față de nivelurile preindustriale, adică comparativ cu cea de acum 100 de ani să fie de 1,5 grade Celsius sau cel mult 2 grade Celsius. Pentru a face acest lucru trebuie neapărat să încercăm să reducem emisiile.

În lumea de astăzi, toți trebuie să fim foarte atenți la ce, cât și cum consumăm atât din resursele proprii cât și din cele ale planetei. Nu doar indivizii dar și companiile care produc bunurile sau serviciile pe care noi le folosim în viața de zi cu zi. În felul acesta a apărut conceptul de „ESG” despre care tot auzim în ziua de astăzi, adică ceva despre mediu, ceva despre societate și ceva despre guvernanță corporativă. Pentru unii este o modă, pentru mulți dintre noi este ceva destul de abstract. Foto - Martin Barraud/ Caia Image/ Profimedia

Nu cred că mă hazardez când spun că nu avem o obișnuință a reciclării. Pentru cei care stau în București în sectoarele 1 sau 2 știu cât de greu s-a ajuns la un minimum de sistem de colectare diferențiată care mai mult nu funcționează. Sunt, e adevărat, alte sectoare unde funcționează și alte orașe din țară unde merge bine de câțiva ani acest fel nou de a arunca resturile pe care le consumăm acasă. Dar pe ansamblu nici bunicii, nici părinții, nici noi nu avem o cultură a colectării diferențiate a materialelor pe care le folosim în traiul zilnic sau unde muncim. Foto: halyna romaniv / Alamy / Alamy / Profimedia

În România așa un loc există pe lângă Cluj - se ocupă de el un grup de oameni cu mulți ani de experiență în spate din care face parte și Jeff Tucker - un om care construiește case pe tot globul de când se știe.

Stai pe plajă cu o carte în mână sau te holbezi la linia orizontului. Sau te uiți după costumele de baie care-ți trec prin față. Vacanță. N-ai nici un chef de gânduri grele sau de subiecte complicate. Dar dacă ești o fire jucăușă ai putea, spre exemplu să îți propui tot felul de jocuri mentale - ca acelea pe care ni le făceam singuri în copilărie - să numeri toți oamenii pe lângă care treci sau câte mașini albe sunt pe drum într-o oră.. ei bine, de la tine de pe prosop te-ai gândit de câte ori te întâlnești cu ceva ce e făcut din sau cu plastic? (Foto: Clara Margais / DPA / Profimedia)

Toți avem o părere despre Oliver Stone. Că e un mare regizor ale cărui filme marchează fiecare generație, că e putinist (deși veteran al războiului din Vietnam), că e controversat pentru luările sale de poziție anti-statale sau anti-mainstream, că e foarte dificil profesional și uman, în fine, că se aseamănă cel mai adesea cu personajele negative din filmele sale. A real bad big boy. King Hater. Foto - Profimedia