Alexandra Gătej

Dar relația dintre singurătatea umană și companionul animal este mult mai complexă și fascinantă decât simplul „animalele ne fac să ne simțim mai bine". foto: Aaron Amat / Alamy / Profimedia

Ți s-a întâmplat să fii lângă persoana iubită și să te te simți fooarte singur? Să simți că nu ești acolo, că nu e acolo, că nu te înțelege? foto Elvenphoto / Alamy / Profimedia

„Trecerea de la acel gen de activitate – cu încărcătură profesională de mare calibru, cu termene fixe, dar și cu mult neprevăzut și nou, de natură să te țină mereu în priză și să te simți ca un tren de mare viteză pe șină – la ce facem acum – producție de brânzeturi nobile (maturate și nu numai) și pregătirea de mese la punctul nostru gastronomic de la Meșendorf, respectiv cazarea turiștilor la locația recent deschisă la Criț (sate aflate la limita Brașovului cu Mureș, la o aruncătură de băț de Sibiu și de Harghita), pare o schimbare radicală, și totuși, într-un fel nu este.”

Ne trezim și ne culcăm cu telefonul lângă pat și pun pariu că primul lucrul pe care îl facem dimineața este să ne uităm repede la ce s-a mai întâmplat. Foto: Profimedia

„L’heure bleue – o experiență imersivă la Muzeul MINA”, noul proiect al Festivalului SoNoRo și primul de acest gen din România, propune publicului o experiență senzorială complexă, printr-o sinergie a simțurilor auditiv, vizual și olfactiv, într-un concert programat de patru ori în această săptămână: joi, 26 septembrie, și vineri, 27 septembrie 2024, la ora 18:00 și la ora 20:30. Am discutat cu Răzvan Popovici, violist și directorul executiv al Festivalului SoNoRo, și cu Florin Piscociu, coordonatorul proiectului „L’heure bleue”.

Un alt efect pozitiv a fost și acela că pentru scurt timp am putut vedea cum elitele noastre devin ascultătoare, iau notițe și tac iar intervalul acesta (mic) pe care l-am putut cu toții dedica gândirii și nu orgoliilor a fost un timp umplut cu valoare.

„Îmi amintesc că mergeam în zona lacului Bolsena și însoțeam familii de oameni bogați care aveau palate decorate și unii dintre acești domni aveau o vilă pe lac și în pauza de lucru mergeam la lac să facem baie. Astfel că părea ca o vacanță; fiind copii, ne lăsau un pic mai liberi. Acestea sunt primele amintiri legate de muncă, dar și de întâmplări frumoase...”

Conform Acordului de la Paris trebuie neapărat să limităm creșterea temperaturii medii față de nivelurile preindustriale, adică comparativ cu cea de acum 100 de ani să fie de 1,5 grade Celsius sau cel mult 2 grade Celsius. Pentru a face acest lucru trebuie neapărat să încercăm să reducem emisiile.

În lumea de astăzi, toți trebuie să fim foarte atenți la ce, cât și cum consumăm atât din resursele proprii cât și din cele ale planetei. Nu doar indivizii dar și companiile care produc bunurile sau serviciile pe care noi le folosim în viața de zi cu zi. În felul acesta a apărut conceptul de „ESG” despre care tot auzim în ziua de astăzi, adică ceva despre mediu, ceva despre societate și ceva despre guvernanță corporativă. Pentru unii este o modă, pentru mulți dintre noi este ceva destul de abstract. Foto - Martin Barraud/ Caia Image/ Profimedia

Nu cred că mă hazardez când spun că nu avem o obișnuință a reciclării. Pentru cei care stau în București în sectoarele 1 sau 2 știu cât de greu s-a ajuns la un minimum de sistem de colectare diferențiată care mai mult nu funcționează. Sunt, e adevărat, alte sectoare unde funcționează și alte orașe din țară unde merge bine de câțiva ani acest fel nou de a arunca resturile pe care le consumăm acasă. Dar pe ansamblu nici bunicii, nici părinții, nici noi nu avem o cultură a colectării diferențiate a materialelor pe care le folosim în traiul zilnic sau unde muncim. Foto: halyna romaniv / Alamy / Alamy / Profimedia