Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Directorul general al CFR Călători, Traian Preoteasa: Nu sunt sărac. (…) Am 4.000 de euro numai de pe chiria din Dubai. Deci, eu am peste 11.000 de euro pe lună

Traian Preoteasa -

foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Traian Preoteasa, directorul general al CFR Călători, companie cu mari datorii la bugetul de stat, a spus joi, într-o conferință de presă, că „nu este sărac”, având venituri lunare de 11.000 de euro pe lună, din care 4.000 de euro chiria de la un apartament în Dubai și o altă proprietate închiriată în ţară. În plus, urmează să își mai cumpere un al doilea apartament în Dubai. 

Întrebat dacă e mai greu să conduci CFR Călători decât o țară, având în vedere că salariul său îl depășește pe cel al președintelui României, Traian Preoteasa a răspuns: „Eu nu am nicio vină că președintele are un salariu care ar trebui să fie de 10 ori mai mare”, adăugând că președintele României are un salariu „de mizerie”.

De unde a avut bani pentru a-și cumpăra apartamentele în Dubai? au insistat jurnaliștii. Întrebarea l-a iritat pe seful CFR Călători: „Ce înseamnă angajat al statului? Să mor de foame?”

„Care e legătura între incapacitatea de plată a CFR și cheltuielile mele private? Care e legătura între incapacitatea de plată a companiei și apartamentele mele din Dubai?", a izbucnit el.

„În concepţia unora probabil angajaţii statului trebuie să fie săraci lipiţi pământului. Nu sunt sărac. Nu am 5.000 de euro pe lună, am 4.000 de euro numai pe chiria din Dubai. Am peste 11.000 de euro pe lună. (...) Dacă luaţi veniturile, am peste 11.000 de euro pe lună şi nu plătesc nicio rată. Este un contract de vânzare-cumpărare, care este suma totală a apartamentului. Plăteşti o taxă de rezervare, după care într-un cont escrow plăteşti rate la an, nu la lună, nu există rată lunară şi se trag bani în funcţie de realizările constructorului. Primul apartament este terminat, s-a plătit în decurs de cinci ani şi mai are o componentă contractul din Dubai, plăteşti jumătate şi jumătate după ce iei cheia, care se plăteşte singur din chirie. Nu plătesc niciun leu rată în Dubai”, a explicat Traian Preoteasa, potrivit News.ro.

„Și la fel și miniștrii. Am înțeles că salariul ministrului e 13.000 de lei pe lună. Credeți-mă, ei sunt curajoși că sunt miniștri cu banii ăștia. Nu poți să conduci niște ministere – și sunt 15 oameni sau 20 de oameni în România – să le dai 13.000 de lei. Nu este vina noastră că președintele n-are 100.000 de euro. Aș mai face polemică cu dumneavoastră și când m-am dus eu în Dubai să le spun ce salariu am. Mi-au spus că din ce țară africană vin. Și am spus că 5.000 de euro are premierul. Evident că m-am simțit prost, dar asta e realitatea. Eu nu merg pe linia populistă în care… și vă dau alt exemplu. V-am zis, nu am niciun leu indemnizație de la CFR Călători, dar nu poți să fii în administrarea unei companii cu cifră de afaceri de un miliard de euro cu 5 lei. Haideți să fim serioși! Vrem performanță și le dai 50 de lei sau 70 de lei? Mi se pare populism ieftin. Adică, dă-i pe măsura indicatorilor, că de aia s-a făcut ordonanța 109 cu indicatori și lăsați-l pe președinte să i se dea 100.000 de euro. (…) Nu poți să conduci o scară de bloc cu 13.000 de lei, dar o țară. Deci, eu sunt foarte de acord ca președintele să aibă 100.000 de euro cel puțin pe lună net. Păi cum să nu te simți prost când un șofer de Uber în Dubai are 9.000 de euro pe lună”, a spus Traian Preoteasa.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • cea mai mare sărăcie este detracarea morală. campioni sunt specialii în capoate negre și vișinii. alba-neagra raportărilor este congruentă cu șmenarii ș-ale lor digitații. lipsește, nu pentru mult timp, factorul presiunii temporale: R P D, r p d, că vine poliția! ... . . .
    • Like 1


Îți recomandăm

Cristian Tudor Popescu

Niște postaci, pe cât de ignoranți, pe atât de aroganți, s-au aruncat să afirme că Einstein n-a avut realizări în mecanica cuantică. Au fost, din fericire, puși la punct de cunoscători. Într-adevăr, Einstein a oferit prima aplicație fizică a mecanicii cuantice, în 1905, când nici Planck nu credea în ea – legile efectul fotoelectric, aflate la baza panourilor fotovoltaice care încălzesc case astăzi.

Citește mai mult

Ayatollah Ali Khamenei Teheran / sursa foto: Profimedia

Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a fost ucis în atacurile coordonate SUA-Israel, de sâmbătă dimineața, de la Teheran. Presa de stat iraniană notează că Ali Khamenei a fost ucis în biroul său, în primele ore ale zilei de sâmbătă, în timp ce „își îndeplinea îndatoririle”. Presa de stat iraniană a anunțat, de asemenea, că fiica, ginerele și nepotul ayatollahului au fost uciși într-un atac.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Totalitarismul feroce al conducerii Iranului este echivalent cu totalitarismul nazist, care nu a cedat nici când a murit Hitler; în locul național-socialismului, religia musulmană dusă la extrem. Corpul Gardienilor Revoluției Islamice = SS. Disprețul și cruzimea cu care omoară zeci de mii de iranieni, demne de Führer.

Citește mai mult

Violenta domestica / sursa foto: Profimedia

Știu cum arată o casă în care o femeie a fost lovită, pentru că, în aproape 30 de ani de muncă în protecția copilului, am intrat în destule case în care aerul era prea greu ca să respiri normal. Case în care copiii vorbeau în șoaptă, fără să li se ceară. Case în care mama trăgea mâneca în sus și spunea că s-a lovit de ușă, cu ochii în pământ, în timp ce copilul se uita fix la mine, de parcă voia să-mi spună altceva, dar învățase deja că tăcerea e mai sigură decât adevărul.

Citește mai mult