Drobul de sare numit AUR

E ceva vreme de când este vehiculată public aserțiunea că, dacă se adoptă măsuri (impopulare) de reformă, efectul inevitabil ar fi creșterea masivă a popularității AUR și a altor partide cu retorică populistă, care ar ajunge la o majoritate zdrobitoare la viitoarele alegeri. După părerea mea, această aserțiune este mai puțin credibilă decât povestea drobului de sare care amenință viața copilului din copaie. Iată de ce.

Primul argument și cel mai semnificativ este că, nicăieri în lume, votanții populiștilor nu ating praguri foarte ridicate. Deși promisiunile lor fantasmagorice ajung să fie crezute de o parte a alegătorilor, această parte nu este, nici pe departe, majoritară. În covârșitoarea majoritate a cazurilor, aceștia sunt, cel mult, 20-30% dintre alegători. Desigur, în cazul unei prezențe reduse la vot, ponderea lor poate fi mai importantă. Dar acest lucru nu se întâmplă decât, cel mult, dacă există o apatie a electoratului, care de regulă afectează mai ales partea lui mai instruită. Nu suntem într-o asemenea situație. Chiar dacă nemulțumirea unei părți a electoratului cauzată de măsurile de austeritate poate fi importantă, propaganda populistă nu reușește să captureze mai mult decât “suspecții de serviciu”: persoanele mai puțin educate, din medii defavorizate, cei mai săraci și mai puțin adaptați la un mediu în evoluție.

Dacă însă partea mai instruită a electoratului înțelege că măsurile de austeritate sunt temporare, iar direcția societății este cea bună, se produce concomitent o mai bună mobilizare a acestei părți a electoratului. Mai mult, măsurile respective sunt recunoscute ca inevitabile, iar promovarea lor poate atrage chiar popularitatea forțelor politice legate de aceste măsuri. Faptul că Ilie Bolojan, care este considerat întruchiparea actualului program guvernamental, este în prezent un om politic deosebit de popular se datorește faptului că el, ca persoană, este perceput ca un om integru, hotărât să scoată țara la lumină. Acest lucru nu a scăzut, ci a crescut popularitatea electorală a partidului din care face parte, chiar dacă istoria recentă a partidului nu este chiar roză. Iar rezultatele guvernului Bolojan sunt mai mult decât încurajatoare: cu deficitul bugetar la jumătatea celui din anul anterior, în primele 5 luni din 2026, există premise ca anul să se încheie cu performanțe superioare celor promise, dacă reforma va continua. Oricum, din iulie rata inflației va scădea întrucâtva, din august încă și mai mult, iar probabila încheiere a conflictului din Iran va duce la o semnificativă scădere a prețurilor internaționale nu doar la petrol și gaze, dar și la alte produse; unul din caii de bătaie ai celor care se opun oricarei reforme va dispărea, de la sine. Iar reducerea deficitului bugetar, piatra de moară de gâtul economiei româneşti, se va repercuta pozitiv asupra altor indicatori, mai uşor de perceput, cum sunt reducerea ratelor dobânzilor şi revenirea pe o tendinţă de creştere a economiei – alt cal de bătaie anti-reformă.

Al doilea argument este legat de percepția publică legată de corupție. Societatea, aproape în ansamblul ei, recunoaște corupția ca una din cele mai pernicioase trăsături ale lumii politice de la noi. Popularitatea cu totul ieşită din comun a partidelor nou apărute în ultimii ani (din grupa “suveranistă”, promovate cu multă pricepere pe tik-tok și altele asemenea) are exact această cauză. Percepția privind nediferențierea partidelor “tradiționale” (falsă, după opinia mea) în raport cu corupția a favorizat ascensiunea “noilor” actori politici. Aici, însă, se produc inevitabile reașezări: unii din nou-veniții pe scena politică și-au pierdut complet suflul, imediat ce s-au confruntat cu lumea reală, iar cei care i-au votat s-au dumirit în ce capcană au căzut; alții își arată, direct sau indirect, permeabilitatea la corupție, așa încât au mai puțini adepți; în sfârșit, unele dintre partidele “tradiționale” dovedesc tot mai clar că au o abordare anti-corupție nu doar declarativă. Deși există nu puține acțiuni concertate pentru a “dovedi” că “toți sunt corupți”, percepția publică este neechivocă: “șobolanii din cămară”, “cutiile de pantofi”, portbagajele cu milioane de euro, ceasurile mai scumpe decât o garsonieră și altele asemenea sunt asociate doar cu un singur partid, care nu mai poate fi disociat de sintagma “socialism de caviar”. Legat de acest argument, anticipez că partidele percepute ca anti-corupţie, adică cele asociate cu imaginea lui Ilie Bolojan, au o şansă mare să strângă mai multe voturi, printr-un program electoral explicit şi credibil axat pe această dimensiune.

Al treilea argument este dat de rezultatele de la voturi reale, nu de la “sondaje de opinie”. În urmă cu un an, cel mai recent vot național a condus la un raport 60-40 între cei cu fața spre lumea liberă vs. “suveraniști”. Înțeleg că există, nu puține, voci care furnizează cele mai alarmiste sondaje de opinie; diferența zdrobitoare dintre sondajele acestora și rezultatele efective la vot mă face să nu îmi fac griji legate de predicțiile lor. Își imaginează cineva că, la un vot național pentru un nou parlament, o parte a celor 60% s-ar întoarce brusc înspre “suveraniști”? Sau înspre socialiştii de caviar? Eu sunt de părere să nu mizeze nimeni pe capacitatea de a confuziona electoratul, mai mult decât a mers până în prezent.

După părerea mea, ultimele luni au adus şi o mult mai netă separare a apelor pe scena politică. Avem, pe de o parte, gruparea PNL-USR-UDMR, care a redus deficitul bugetar și arată apăsat că este pregătită să lupte contra corupției; este gruparea susținută, destul de fățis, de Uniunea Europeană și care se bucură și de încrederea creditorilor României. Ilie Bolojan se conturează a fi un personaj politic asemănător lui Magyar Peter, câștigător într-un scrutin dintr-o țară cu probleme foarte asemănătoare celor ale României. De partea cealaltă avem PSD și AUR (celelalte partide “suveraniste” sunt insignifiante), care au un bazin electoral comun, chiar dacă pretind că nu sunt apropiate, pentru uzul celor care sunt gata să înghită asemenea povești. Acestea au, probabil, sprijinul MAGA, pe lângă cel al altor inamici ai UE. Pe plan naţional, sunt sprijinite de o întreagă pletoră de extractori de rente – care sunt ombilical legaţi de un status quo politic. Părerea mea este că raportul de forţe între cele două grupări nu va fi foarte departe de rezultatul din turul doi al alegerilor prezidenţiale de anul trecut. Iar dacă gruparea reformistă va îngloba şi grupările desprinse din acestea, după modelul din Ungaria, nu vor mai fi risipite voturi, cum s-a întâmplat în 2024.

Acestea sunt câteva dintre argumentele pentru care nu cred că “drobul de sare” numit AUR ar avea un succes electoral care să îl ducă înspre o majoritate absolută – singur sau împreună cu ceea ce va mai rămâne din PSD. Cred că alegerile anticipate sunt greu de evitat, în actuala situaţie politică de la noi. Şi mai cred că societatea românească se schimbă în bine. Wishful thinking? 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp