Am o familie numeroasă. Băieți și fete, mami și tati, bunici, unchi și mătuși, eu am grijă de toate. Le șterg de praf, le ung, le încarc, le descarc și le încarc la loc. E o cruzime să le ții descărcate, suferă, bietele.
În fiecare noapte de vară adorm cu obrazul pe un pat bătrân de Bergara Timber pentru vânat mare. Glock e băiatul meu. Îl fixez pe stativ, mă întind în pat și mi-l pun pe piept . Țeava mi-o lipesc de frunte. Stau așa cam un ceas. Apoi mă simt ca nou-născut.
Alteori, fixez patru Remington de asalt în linie, mă leg la ochi, mă așez pe un scaun în fața lor și dau drumul la salve din minut în minut pe telefon. Cam într-un sfert de oră, mă curăț de toate relele, mă simt purificat până în casa sufletului, făcut din lumină și boare de iasomie, cum sunt îngerii.
Nu trag niciodată în sticle, cutii de bere sau ținte de carton, e lipsă de iubire și respect. Mai mare lipsă de iubire și respect pentru ele nu e decât să nu tragi deloc. Să le lași să îndure în tăcere, ca un bărbat adevărat, silit să-și țină sămânța să îngălbenească în el.
Nu tot timpul în tăcere: în serile senine, netulburate de voci omenești, aud cum susură plânsul ușor al Lugerului și Berettei.
I-am făcut pe mulți să tacă din gură. Nu-mi pare rău de niciunul dintre ei. Îmi pare rău, mi se rupe inima pentru câteva dintre dragele mele că n-am fost în stare să le dau să aducă la tăcere decât porumbei și câini vagabonzi.
Dumnezeu le vorbește oamenilor numai când e liniște.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
