●Hristos a înviat!
Nu se spune: S-aude că a înviat Hristos! sau Hristos ar fi înviat! Afirmația este tare, fără vreun dubiu: Hristos a înviat!
Și atunci, răspunsul, parolă de recunoaștere între creștini, de ce nu este același? De ce la Hristos a înviat! nu se răspunde tot cu Hristos a înviat! ?
Adevărat a înviat! aduce o umbră de îndoială. Căci este răspunsul la o întrebare nepusă: Învierea lui Hristos este adevărată sau este falsă?
Dacă, folosind manipularea, aș vrea să clatin credințe, aș repeta de multe ori: „Adevărat, Hristos a înviat, chiar a înviat, serios, pe bune că a înviat, să nu carecumva să credeți că nu e așa!”. Până la urmă, în capetele unora va încolți, fie și subconștient, buruiana îndoielii: „Domle, a înviat, a înviat, da chiar o fi înviat, sau e numai, așa, o vorbă?”.
Răspunsul repetat ultraafirmativ la o întrebare nerostită sădește răspunsul contrar. Dacă, spre pildă, vedem o bucătărie de bloc în care Virginica pregătește mielul de Paște și auzim o voce care pare să vină de Sus, de la etajul de deasupra: „Virginia e o sfântă!”. Pauză. Apoi, din nou : „Adevărat vă spun, Virginia e o sfântă!”...
Și tot așa. Fără să fi exprimat cineva vreo dubitație cu privire la sfințenia respectivei. După 5-6 repetiții, începe să ni se pară că șorțul Virginichii ar avea puțin mov la un colț...
● Dacă vorbirăm de adevărul hristic, musai să spunem ceva și despre dreptatea lui Iisus Hristos.
Și răspunzând, Iisus le-a vorbit iarăși în parabole, zicând: „Asemănatu-s-a împărăția cerurilor omului împărat care i-a făcut nuntă fiului său. Și și-a trimis slujitorii să-i cheme la nuntă pe cei poftiți, dar ei n-au vrut să vină. Din nou a trimis alți slujitori, zicând: Spuneți-le celor chemați: Iată, mi-am pregătit ospățul: juncii mei și cele îngrășate s-au înjunghiat și toate sunt gata. Veniți la nuntă! Dar ei, fără să țină seama, s-au dus, unul la țarina sa, altul la neguțătoria sa, iar ceilalți, punând mâna pe slujitori, i-au batjocorit și i-au omorât. Și auzind împăratul acela, s-a mâniat; și trimițându-și oștile, i-au nimicit pe ucigașii aceia, și cetății lor i-au pus foc. Atunci a zis către slujitorii săi: Nunta este gata, dar cei poftiți n-au fost vrednici. Mergeți dar la răspântiile drumurilor și pe câți îi veți găsi, chemați-i la nuntă. Și ieșind slujitorii aceia la răspântii, i-au chemat pe toți câți i-au găsit, și răi, și buni, și s-a umplut casa nunții cu oaspeți. Iar împăratul, intrând să-și vadă oaspeții, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haine de nuntă și i-a zis: Prietene, cum de ai intrat aici fără să ai haină de nuntă? Omul însă a tăcut. Atunci împăratul a zis către slujitori: Legați-l de picioare și de mâini, luați-l de aici și aruncați-l în întunericul cel mai dinafară! Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Că mulți sunt chemați, dar puțini aleși. (Matei, 22, 1)
Ce ne povățuiește Mântuitorul prin această parabolă a nunții imperiale? Carevasăzică, Maimarele îi invită pe niște supuși la prăznuirea mariajului urmașului său. Aceștia refuză. E dreptul lor, participarea la o nuntă nu poate fi obligatorie, nici măcar când e vorba de fiul împăratului. Pe atunci, în timpurile biblice, nu era ca acum, când 700 de inși s-au bulucit la nunta odraslei împăratului Dragnea ca să dea banul fără să crâcnească. Împăratul povestit de Iisus e prea stăpânit de trufie. Insistă în mod deplasat. Nedrept. Unii, din nou nu îl bagă în seamă, alții îi omoară trimișii. Nedrept. Marele om răspunde cât se poate de necreștinește, trimite armata să-i lichideze pe toți locuitorii acelei cetăți, arzând-o din temelii. Nedrept.
Omul pe care împăratul îl întreabă de ce nu poartă haine de nuntă e luat de pe uliță. Poate venea îmbrăcat de la muncă sau poate era un om sărac lipit, care nu avea decât o haină, așa cum le indica Iisus apostolilor: Să nu aveți nici traistă pe drum, nici încălțăminte, nici toiag, nici două haine. (Matei, 10, 9). N-a cerut să vină la nuntă, a fost luat pe sus. Nu-i răspunde nimic împăratului – poate că Dumnezeu l-a făcut surd și mut din născare. Sau peste măsură de sfios.
Ce vină poartă omul acesta? Subsemnatul nu-i pot găsi vreuna, și totuși, împăratul îl pedepsește aruncându-l să se chinuiască în întunericul iadului. Profund nedrept.
Morala parabolei: Mulți chemați, puțini aleși, ne spune Iisus.
Păi, aleși, cum, Mântuitorule, la întâmplare, sau după hainele de nuntă cele scumpe?
Performanța acestei povestiri hristice constă în faptul că toate acțiunile personajelor sunt fie nedrepte, fie neutre.
Cum să extrag eu din asta dreptate și bunătate creștină, stimați Republicani? Poate mă luminați.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
