Am văzut meciul Serenei Williams cu tânăra australiancă Maya Joint. Nu mi-a plăcut. Megacampioana s-a plimbat pe teren, de colo-colo, având aerul că le face o mare favoare mulților privitori ai Wimbledonului.
Nu știu dacă, la 44 de ani, Williams nu vrea sau/și nu mai poate alerga la mingile care vin prea departe de ea. Doar când poate lovi de la șold, de pe picioare, și când servește, mai amintește de anii ei de glorie. Rezultatul e un soi de meci demonstrativ care demonstrează aroganța sextuplei câștigătoare a Wimbledonului. Un fake game, tenis „ștrandist”, care a culminat cu refuzul măgăresc al lui Williams de a participa la conferința de presă de după înfrângere.
Ca să nu mai vorbim de sora Venus: ea primește wild-card-uri, care ar putea fi date tinerelor jucătoare, și pierde sistematic și jalnic în primul tur.
A ști când și cum să pui punct carierei profesioniste este o marcă a legendelor. Martina Navratilova a câștigat, după 10 ani de absență, un meci pe tabloul principal de simplu la Wimbledon. Avea 47 de ani, dar a luptat serios până la ultima minge. Steffi Graf s-a retras la 31 de ani și n-a mai revenit niciodată. Chris Evert, la 35. Justine Henin, la doar 29 de ani, pentru că brațul ei nu mai făcea față.
Probabil că surorile Williams se distrează cheltuind din gloria trecută. Tenisul adevărat se întristează.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
