Îmi imaginez uneori un posibil scenariu pentru America viitorului, când copiii sau nepoții mei vor ajunge la maturitate; văd Statele Unite devenind o economie de servicii și informații; îmi imaginez cum aproape toate industriile manufacturiere importante se vor fi mutat în alte țări; văd uriașe forțe tehnologice aflate în mâinile câtorva persoane și cum cei care reprezintă interesul public nu pot nici măcar să înțeleagă problemele reale

Peste 70 de cititori au răspuns afirmativ în legătură cu propunerea de noi probleme de matematică și de fizică. E o surpriză foarte plăcută apariția acestor oameni iubitori de rațiune printre cretinetzii și netanderthalii, nu puțini și ei, care murdăresc Facebook-ul. Am primit solicitarea de a publica și probleme de logică, ceea ce voi face.

Cu un ministru de Externe inexistent și un președinte Aghiasmă, România nu e luată în seamă de nimeni.

Întrucât președintele Dan se declară „Profund îngrijorat de escaladarea declarațiilor publice” între SUA și UE, și înțelege cu siguranță că invitarea lui în așa-zisul Consiliu pentru Pace alături de V. Orban este o încercare a lui Trump de a rupe Europa, lovind unele țări, ademenind altele, ar trebui să refuze?

Pe 3 ianuarie 1889, povestea spune că în piața Carlo Alberto din Torino, Friedrich Nietzsche a văzut un cal bătut cu sălbăticie de birjar. Filosoful a izbucnit în hohote de plâns, s-a dus și a îmbrățișat calul. A scos un geamăt și s-a prăbușit la pământ. Apoi, și-a petrecut ultimii 10 ani din viață complet nebun.

În Groenlanda, nimeni nu deține pământul. Pământul nu se vinde. În Groenlanda nu există proprietate privată asupra terenului. Nu poți cumpăra un lot pentru a-ți construi o casă, și niciun milionar nu poate cumpăra o bucată de coastă pentru a-și face un resort privat. Tot pământul aparține colectivității (statului/comunei).

Dacă tastezi în acest moment cristian tudor popescu sau ctp pe Google, sunt afișate „Cele mai populare subiecte”, adică: Europa FM: Cristian Tudor Popescu: „Nu știu dacă poporul român merita libertatea”.

Popescu s-a dus vizavi, la ministrul Culturii. Andrei Pleșu l-a primit jovial pe tânărul necunoscut. Era interesat de soarta Adevărului, ziarul cu cel mai mare tiraj din țară. Popescu i-a relatat sec și exact ce se întâmplase, inclusiv semnătura lui iresponsabilă. La auzul procentelor de împărțire a acțiunilor, Pleșu a râs cu poftă: „Curat privatizare, coane Fănică!”. Știa deja ce voia Popescu de la el: „Dumneata vrei să scriu un text pentru ziarul de mâine? Așa, pe picior, mă iei pe sus?”.

Sare din Google la mine un titlu lăbărțat ca o libarcă: „Eroare de proporții a lui Cristian Tudor Popescu. Ce confuzie a făcut reputatul jurnalist în ajunul Paștelui”.

„Îți dai seama? Oamenii ăștia sunt nebuni, au ieșit în stradă fără să aibă pe nimeni în spate!...”. Asta spunea, în noiembrie 1987, o persoană culturală care încerca să mimeze disidența, având un spate bine dezvoltat, ca și alții de felul ăsta – relații la ambasade (Olanda, cu precădere, dar și Rusia), în aparatul ceaușist de nivel înalt, turnătorie la Securitate în paralel cu disidența, cunoscuți și promovați la postul de radio „Europa liberă” – și făcând, oricum, pași în față mici și laterali... Nebunii erau muncitorii și studenții brașoveni.