Lui Vlad Zografi
Nenumărate sunt narațiunile SF, dar și ipotezele „științifice” care presupun posibilă călătoria în timp. Fie în trecut, fie în viitor. Teoria einsteiniană a Relativității a fost folosită adesea ca bază speculativă pentru povești cu temponauți. Or, nu s-a observat că tocmai această teorie interzice călătoria în timp.
Să zicem că ne vom deplasa, din prezent, în anul 2100. Dar un an e mare. Unde pe cadranul mașinii noastre temporale punem săgeata? Pe o zi din 2100? O zi e mare. Atunci, pe o oră. Pe un minut. Pe o anume secundă. Dar și secunda e imensă, în fizica microcosmosului. Ca să dăm o indicație eficientă mașinii, ar trebui să accesăm cuanta indivizibilă de timp, ceea ce fizica cuantică nu permite. Principiul incertitudinii al lui Heisenberg, aplicat perechii energie-timp. Mișcarea în timp, ca orice tip de mișcare, necesită energie. O cantitate de energie oricât de mică consumată, face ca timpul să poată fi cunoscut cu o imprecizie proporțională.
Să zicem că asta ar fi posibil. Cum ne „teleportăm” prin timp, nu a explicat nimeni. Dar, oricum am face-o, ne trebuie un… timp! Deplasarea trebuie să dureze. Această durată se adaugă la timpul Universului. Deci nu vom putea ajunge în momentul t dorit, ci în t+dt!
Mai rămâne posibilitatea ca transferul în timp să fie instantaneu, cu timp 0. Asta ar contrazice însă limita fundamentală introdusă de Teoria Relativității – viteza luminii nu poate fi depășită!
Apoi, dacă ne gândim la putința de a vedea în trecut, teoretic ar fi posibil, așa cum imaginează Carl Sagan: dacă putem ajunge din urmă imagini de acum 100 de ani, purtate de fotonii luminii în Cosmos, la 100 ani-lumină distanță, atunci e posibil să avem în fața ochilor Pământul de acum 100 de ani. Un televizor spațio-temporal.
Însă a fi transportat ca un corp fizic în Bucureștiul anului 1926, tridimensional, solid, palpabil, cu care poți interacționa, poți să-l și modifici, eventual să-i salvezi de la moarte pe regele Ferdinand și pe Brătianu, asta nu se poate. Pentru că așa ceva trebuie să aibă un spațiu, să FIE undeva. Unde? În același loc în care este și astăzi. O casă în ruine ar trebui să ocupe același spațiu ca aceeași casă intactă. O autostradă contemporană – o fâșie de câmp sălbatic. Atomii unui om din mormânt ar fi dublați de atomii aceluiași om, viu. Ca să nu mai vorbim de principiul 2 al termodinamicii – astfel de reversări presupun scăderea entropiei, a dezordinii, care nu poate decât să crească.
Cât privește viitorul... nu este altceva decât o deducție, o extrapolare, rezultatul unor operațiuni ale minții umane – pe scurt, o Idee. Nu poți să călătorești, nu poți să fii într-o Idee. În Evul Mediu a fost o lungă bătălie între „realiști” și „nominaliști”. Primii, urmând gândirea lui Platon, acordau statut de realitate Ideilor, conceptelor mentale, noțiunilor – de pildă, ideea generalizatoare de „fruct” este reală, există înainte de lucruri, și se întruchipează în mere, pere, portocale. Ceilalți considerau ideile și noțiunile doar niște nume, născocite de om, fără consistență reală. A lua în considerare călătoria în viitor, înseamnă a te situa de partea scolasticilor realiști.
Călătoria în timp nu va fi posibilă niciodată. Dar ea rămâne un vehicul literar puternic, menit să creeze emoție, nostalgie, poezie.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
