Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Federer – Istoria Artei

Roger Federer

Simțeam serviciul, dreapta și reverul lui Stanimal ca pe niște lovituri de baros asupra unei opere de artă... Fiecare minge dărâmătoare trimisă de Roiger înapoi, cu simțul său de anticipație și îndemânarea unice, părea un miracol...

O clipă m-a dus gândul la un clasic al boxului, bătălia Clay-Foreman, Kinshasa, 1974, dar era prea puțin. Clay s-a apărat în cea mai mare parte a meciului, în vreme ce Federer, cum a avut cea mai mică ocazie de a ataca, a făcut-o fără să ezite, iute și ascuțit. Nu a încercat să evite, dimpotrivă, l-a înfruntat în schimburi de rever în cros pe Wawrinka, posesorul celui mai puternic în regim de precizie backhand din istoria tenisului. A venit la fileu cum se venea pe vremea marelui Rod Laver, aflat în tribuna de la Indian Wells, dar în fața unor passing shot-uri de o violență și rapiditate cum nici nu se visau acum o jumătate de veac, pe care le-a agățat cu voleuri „mână moartă” cu efect ca ale lui Năstase ori McEnroe, sau aproape plonjate, adânci și tăiate în stil Laver, făcându-l pe Mr Muscle să surâdă cucerit. A servit cu constanța și plasamentul lui Pete Sampras și a lovit cu dreapta ca... Roger Federer – n-am termen de comparație, nicio ființă cu o rachetă în mână n-a executat vreodată un forehand aducător de puncte cu o asemenea eleganță picturală. 

Din nou, ca și în meciul cu Nadal, s-a văzut respectul imens pe care jucătorii de toate vârstele îl arată patriarhului Roiger. În primul set, la 5-4 pentru Federer, servește Wawrinka și conduce cu 30-15. Primul serviciu se duce ca din tun, pe reverul lui Federer, la limită. Arbitrul de linie încrucișează palmele, arbitrul de scaun spune out. Stan se uită lung, Roiger face semn că mingea a fost puțin afară – Stan renunță la challenge. Reluarea a arătat tușa ciupită un milimetru... Federer a câștigat apoi ghemul și setul...

Ultima dată când Roger Federer a triumfat la Australian Open și Indian Wells în același an a fost în 2006. Atunci, la AO, îl învingea în turul 4 pe Tommy Haas – acum Haas i-a strâns mâna ca director al turneului Indian Wells. Iar învinsul său de la Indian Wells 2006, Ivan Ljubičić îi este acum antrenor, în vreme ce finalistul James Blake a devenit comentator...

Dincolo de timp, pe un teren nepământean, numai al lui, Roger Federer continuă să joace tenis așa cum picta Dalí, dansa Nureyev sau scria Borges.

Să-l vezi pe Federer jucând live poate fi un scop în viață... 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Nicușor Dan AP

Tudor Postelnicu, Ministru de Interne de tristă amintire al lui Nicolae Ceauşescu (1987-1989) şi fost şef al Securităţii comuniste (1978-1989), nu a rămas în istorie prin cine ştie ce ispravă, ci printr-o vorbă memorabilă rostită în timpul uneia din şedinţele procesului intentat, în 1990, foştilor demnitari comunişti: „Am fost un dobitoc”, a grăit acesta în încercarea de a se debarasa de trecutul nu tocmai onorant. Cu toţii facem alegeri proaste în viaţă. Foto: Profimedia

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu---

Privesc reportajele care relatează despre cei 100.000 de oameni din Prahova stând la cozi cu bidoanele să ia apă. Dacă ar fi fără sonor și cuvinte scrise pe ecran, aș putea să cred că sunt din Ucraina. De o săptămână în România se petrece o criză umanitară tipică distrugerilor provocate de război – dar încă fără război. România arată de parcă în toate instituțiile statului ar fi plantați sabotori profesioniști. De fapt, e vorba de impostori amatori. Amatori de bani mulți, câștigați fără să miște un deget – poate altă parte a corpului.

Citește mai mult