Naosul Bisericii lui Hristos, având deasupra turla cu chipul Mântuitorului ca Pantocrator, Atotțiitor al lumii, e partea cerească.
Pridvorul și pronaosul sunt hărăzite istoriei, timpului și faptelor oamenilor – aici pot fi pictați și înmormântați ctitorii și binefăcătorii sfântului lăcaș.
Odată intrați în naos, credincioșii urcă pe o corabie care lasă în urmă cele pământești, călătorind, prin eterul eternității, spre Dumnezeul cerului și pământului ce-și are locuirea în altar.
În spațiul din fața altarului nu se pot afla, ca intercesori între Cel de Sus și creștini, decât preoții care țin slujba sau ierarhi ai Bisericii.
Și totuși, într-o biserică ortodoxă din Prahova, România, preoții au părăsit prezbiteriul, locul slujirii de Dumnezeu, l-au predat mai marilor politici ai zilei și s-au mutat pe scaune, gata să ia notițe din predica de la Partid.
Sub comuniști, Ceaușescu era pomenit în cuvântul popilor, „Să-l țină Dumnezeu”, ceea ce nu l-a împiedicat să smulgă bisericile din loc și să le dărâme, dar nu s-a văzut vreodată un prezidiu de Partid întrunit în Biserică...
... Priviți mutrele acestor ipochimeni, măcinate de lepra samsarlâcului politic, fățăul ăluia care-și butonează telefonul... Și-au pus tricolorul pe masă, pentru ei – căci, privit dinspre noi, publicul, steagul e așezat invers, cu roșul la stânga...
Întorcând dosurile altarului, stau ca un prag de poticnire, ca o stănoagă oarbă, între Dumnezeu și credincioși...
Iisus le-ar fi răsturnat masa în cap.
Căci marea Biserică Ortodoxă Română a zis așa despre mizeria asta: „Biserica nu e doar loc de rugăciune”, prin urmare, poate găzdui și astfel de ședințe tovărășești. Trebuie să vin eu, Sfântâniță, și să le îndes pe gât, Patriarhului și sfintei sale camarile, cuvintele rostite de Iisus când i-a alungat pe zarafii și neguțătorii înstăpâniți în Templu:
„Și au venit în Ierusalim. Și, intrând în Templu, a început să dea afară pe cei ce vindeau și cei ce cumpărau în Templu, iar mesele schimbătorilor de bani și scaunele vânzătorilor de porumbei le-a răsturnat. Și nu îngăduia să mai treacă nimeni cu vreun vas prin Templu. Și îi învăța și le spunea: „Nu este oare scris «Casa Mea, casă de rugăciune se va chema, pentru toate neamurile?».Voi însă ați făcut din ea peșteră de tâlhari” ” (Marcu 11, 15-17)
Tolănită lângă jilțul puterii lumești, BOR îl revinde pe Iisus la preț bun, mult mai mult decât 30 de arginți.
