Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

Imagine

imagine AI

Acesta nu e Mihăiță. Nici băiatul din imagine nu există, nici fratele lui mai mic, nici tatăl care lucrează ca paznic în ture epuizante. Nici povestea cu sandvișurile și sucurile oferite la terasă, nici colegii de birou care s-au mobilizat imediat pentru a ajuta o familie necunoscută nu sunt reale.

Totuși, peste 22.000 de oameni au dat like acestei povești în mai puțin de o zi. Mii de internauți au distribuit-o, emoționați de „curajul și demnitatea unui copil sărac din București”. Problema este că totul e inventat. Imaginea este generată cu inteligență artificială, iar textul – cu probabilitate foarte mare – este scris cu un model precum ChatGPT. (EduPedu, 4 aprilie 2025)

Mai ieşea din casă, după săptămîni. Aglomerarea omenească, zgomotul, mirosurile îl năuceau. Uneori rămînea nemişcat în mijlocul puhoiului, contemplînd un colţ de clădire sau încercînd să urmărească un chip anume, pînă cînd vocea baritonală îi bubuia în urechi: „Care sînt motivele staţionării dumneavoastră în acest punct? Atunci, circulaţi, vă rog, circulaţi.” Legea e precisă: nu sta, nu căsca gura, mişcă-te, mergi, fă tot timpul ceva şi nu privi în urmă, nici în dreapta, nici în stînga, că te faci stană de sare. Circulaţi. FAST FORWARD.

Într-o seară, demult, cînd lucrurile mai aveau importanţă, s-a oprit şi a început să meargă cu spatele. A mers aşa sute de metri, se fereau din calea lui fără să-i spună nimic. În schimb, mergînd normal, se ciocnea mereu de cîte cineva. Niciodată nu fusese în stare să deosebească cum trebuie oamenii de imagini. Vlăjganul ăsta, de pildă, cu muşchii lui neverosimili şi tricoul pe care scrie NOLTAS cu litere mari roşii, cum să crezi că e real? Se convingea cînd era dat grămadă. Pe cînd bătrînelul distins, cu ochelari şi mustaţă cenuşie, e un om, fără îndoială, îţi aminteşte de tata. Privirea trecea fără să se oprească peste marca micuţă din colţul lentilei stîngi a ochelarilor moşului. O floare aurie de lotus pe fond verde. Mai sînt în oraş cîteva zeci de mii de moşuleţi care se duc ca să aibă de unde veni, de dimineaţă pînă seara, şi toţi poartă fie pe lentilele ochelarilor, fie la rever, fie pe mînecă, acelaşi lotus auriu pe fond verde care încoronează, imens, ziguratul din apropierea Centrului.

Şi el se duce ca să aibă de unde veni. Poate şi el e doar o imagine. Poate că, în timp ce rătăceşte pe marele bulevard, mai multe holocamere mobile îl urmăresc şi o voce baritonală intonează: vă rugăm priviţi cu atenţie. Observaţi ochii spălăciţi, privirea fără obiect, culoarea nesănătoasă a feţei, aspectul general respingător. Cu ce seamănă un astfel de individ? Vă spunem noi, cu un peşte mort.

Nu. O imagine nu gîndeşte. Sau, cine ştie, poate gîndeşte un singur gînd, lipit de ea, îl gîndeşte de mii de ori, pînă cînd se transformă în contrariul a ceea ce exprimă, apoi revine, apoi îşi schimbă iarăşi sensul şi tot aşa pînă cînd imaginea dispare. Dacă o imagine poate să dispară.

Se trezise odată în faţa unei mulţimi dezlănţuite, care venea ocupînd întregul bulevard. Toată lumea se refugia în clădiri sau pe străzile laterale. Îl credeau nebun sau un şef al forţelor de ordine văzîndu-l cum rămîne nemişcat, cu mîinile în buzunare, în faţa tăvălugului care agita pancarte şi urla ceva. L-au copleşit, într-o clipă. Bărbaţi mohorîţi, femei desfigurate de strigăt, băieţandri bezmetici ţîşneau în faţa lui, se contopeau un moment cu el, apoi treceau mai departe, într-o succesiune vertiginoasă, năucitoare, fără să-i stîrnească măcar senzaţia unei adieri. După ce trecuseră, lăsîndu-l din nou stingher, se întorsese şi-i privise cu un fel de milă înfiorată cum se depărtează. Biete imagini, momîi nici măcar făcute din paie, umbre ale unor fiinţe care n-au existat. Trebuiseră să se scurgă cîteva ore pînă cînd gîndul îl curentase, înlocuind mila cu un frison: dar dacă el este cel demn de milă, dacă el este imaginea prin care au trecut nestingheriţi, ei, oamenii? De fapt arătau mai reali aşa cum strigau şi alergau în numele a ceva, mai reali decît el care stătea şi tăcea. Sau, cine ştie, poate că totul e doar imagine, şi el, şi ei, şi mila, şi cerul, un decor pictat pentru nebănuiţi actori principali.

Nu. Cînd lumea întreagă începe să ţi se pară iluzorie e semn sigur că tu ai început să te transformi, lent şi ireversibil, în propria-ţi imagine.

(Acest text l-am scris acum 37 de ani; face parte din romanul Vremea Mânzului Sec)

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult