Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Imagine

imagine AI

Acesta nu e Mihăiță. Nici băiatul din imagine nu există, nici fratele lui mai mic, nici tatăl care lucrează ca paznic în ture epuizante. Nici povestea cu sandvișurile și sucurile oferite la terasă, nici colegii de birou care s-au mobilizat imediat pentru a ajuta o familie necunoscută nu sunt reale.

Totuși, peste 22.000 de oameni au dat like acestei povești în mai puțin de o zi. Mii de internauți au distribuit-o, emoționați de „curajul și demnitatea unui copil sărac din București”. Problema este că totul e inventat. Imaginea este generată cu inteligență artificială, iar textul – cu probabilitate foarte mare – este scris cu un model precum ChatGPT. (EduPedu, 4 aprilie 2025)

Mai ieşea din casă, după săptămîni. Aglomerarea omenească, zgomotul, mirosurile îl năuceau. Uneori rămînea nemişcat în mijlocul puhoiului, contemplînd un colţ de clădire sau încercînd să urmărească un chip anume, pînă cînd vocea baritonală îi bubuia în urechi: „Care sînt motivele staţionării dumneavoastră în acest punct? Atunci, circulaţi, vă rog, circulaţi.” Legea e precisă: nu sta, nu căsca gura, mişcă-te, mergi, fă tot timpul ceva şi nu privi în urmă, nici în dreapta, nici în stînga, că te faci stană de sare. Circulaţi. FAST FORWARD.

Într-o seară, demult, cînd lucrurile mai aveau importanţă, s-a oprit şi a început să meargă cu spatele. A mers aşa sute de metri, se fereau din calea lui fără să-i spună nimic. În schimb, mergînd normal, se ciocnea mereu de cîte cineva. Niciodată nu fusese în stare să deosebească cum trebuie oamenii de imagini. Vlăjganul ăsta, de pildă, cu muşchii lui neverosimili şi tricoul pe care scrie NOLTAS cu litere mari roşii, cum să crezi că e real? Se convingea cînd era dat grămadă. Pe cînd bătrînelul distins, cu ochelari şi mustaţă cenuşie, e un om, fără îndoială, îţi aminteşte de tata. Privirea trecea fără să se oprească peste marca micuţă din colţul lentilei stîngi a ochelarilor moşului. O floare aurie de lotus pe fond verde. Mai sînt în oraş cîteva zeci de mii de moşuleţi care se duc ca să aibă de unde veni, de dimineaţă pînă seara, şi toţi poartă fie pe lentilele ochelarilor, fie la rever, fie pe mînecă, acelaşi lotus auriu pe fond verde care încoronează, imens, ziguratul din apropierea Centrului.

Şi el se duce ca să aibă de unde veni. Poate şi el e doar o imagine. Poate că, în timp ce rătăceşte pe marele bulevard, mai multe holocamere mobile îl urmăresc şi o voce baritonală intonează: vă rugăm priviţi cu atenţie. Observaţi ochii spălăciţi, privirea fără obiect, culoarea nesănătoasă a feţei, aspectul general respingător. Cu ce seamănă un astfel de individ? Vă spunem noi, cu un peşte mort.

Nu. O imagine nu gîndeşte. Sau, cine ştie, poate gîndeşte un singur gînd, lipit de ea, îl gîndeşte de mii de ori, pînă cînd se transformă în contrariul a ceea ce exprimă, apoi revine, apoi îşi schimbă iarăşi sensul şi tot aşa pînă cînd imaginea dispare. Dacă o imagine poate să dispară.

Se trezise odată în faţa unei mulţimi dezlănţuite, care venea ocupînd întregul bulevard. Toată lumea se refugia în clădiri sau pe străzile laterale. Îl credeau nebun sau un şef al forţelor de ordine văzîndu-l cum rămîne nemişcat, cu mîinile în buzunare, în faţa tăvălugului care agita pancarte şi urla ceva. L-au copleşit, într-o clipă. Bărbaţi mohorîţi, femei desfigurate de strigăt, băieţandri bezmetici ţîşneau în faţa lui, se contopeau un moment cu el, apoi treceau mai departe, într-o succesiune vertiginoasă, năucitoare, fără să-i stîrnească măcar senzaţia unei adieri. După ce trecuseră, lăsîndu-l din nou stingher, se întorsese şi-i privise cu un fel de milă înfiorată cum se depărtează. Biete imagini, momîi nici măcar făcute din paie, umbre ale unor fiinţe care n-au existat. Trebuiseră să se scurgă cîteva ore pînă cînd gîndul îl curentase, înlocuind mila cu un frison: dar dacă el este cel demn de milă, dacă el este imaginea prin care au trecut nestingheriţi, ei, oamenii? De fapt arătau mai reali aşa cum strigau şi alergau în numele a ceva, mai reali decît el care stătea şi tăcea. Sau, cine ştie, poate că totul e doar imagine, şi el, şi ei, şi mila, şi cerul, un decor pictat pentru nebănuiţi actori principali.

Nu. Cînd lumea întreagă începe să ţi se pară iluzorie e semn sigur că tu ai început să te transformi, lent şi ireversibil, în propria-ţi imagine.

(Acest text l-am scris acum 37 de ani; face parte din romanul Vremea Mânzului Sec)

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.


Îți recomandăm

Laurențiu Beșu

Un val de reacții fără precedent traversează sistemul judiciar românesc, după ce judecătoarea Sorina Marinaș, de la Curtea de Apel Craiova, a publicat pe Facebook un mesaj de solidaritate cu judecătorii Laurențiu Beșu și Raluca Moroșanu — două dintre vocile care au semnalat public presiuni, disfuncționalități și nereguli sistemice din interiorul justiției, în urma publicării unui documentar Recorder despre sistemele obscure care controlează justiția românească în ultimii ani.

Citește mai mult

Ilie Bolojan dec 2025

- vă ofer soluția pentru a rezolva problema banilor pentru români în 24 de ore: decideți că infracțiunile de corupție nu se prescriu, așa cum s-a procedat în cazul omorurilor și al violurilor; foto: Profimedia

Citește mai mult

 Vlad Predescu.

„Mi-am operat mama, căreia am pus o proteză de șold și mi-am făcut curaj, aș putea spune, câteva luni. După ce am intrat în intervenție și am reușit să mă detașez și să uit că o operez, lucrurile au decurs foarte bine. Slavă Domnului, e pe picioarele ei și merge în continuare”, spune medicul ortoped al cărui nume este sinonim cu excelența în chirurgia artroscopică și a genunchiului: Vlad Predescu. Imagine din arhiva personală a dr. Vlad Predescu

Citește mai mult