Încleștarea lumilor: un meci la Paris, altul la Bruxelles

Sala freamătă de emoție. Organizatorii testează luminile și sunetul. Arbitrii fac schimb de hârtii, antrenorii își aranjează lucrurile în jurul ringului. Spectatorii mișună de colo colo, se așează la locurile lor, discută, se ceartă, fac pariuri. Atmosfera din sală este tensionată și emoționantă. Este totuși primul meci de box care are loc în holul unui muzeu de artă. Tavanul este pictat de Michelangelo. Vitraliile prin care se scurg luminile pe ring înfățișază sfinți și apostoli. Pe laturi sunt picturi de Van Gogh, Monet (Claude), Matisse și câteva mări de Aivazovski. Într-un colț, o orchestră de cameră interpretează Danse Macabre de Saint-Saens.

Intră și pugiliștii. Este un meci istoric. Casele de pariuri dau cote amețitoare. Jurnaliștii se întrec în articole, interviuri, fantezie și literatură. Televiziuni din toată lumea transmit în direct.

Prezentatorul show-ului este un domn dolofan, cu figura unui maitre de cirque, la vreo 50 de ani, îmbrăcat într-un costum alb care se vede pe trupul său rubensian așa cum se vede o sfoară care strânge un jambon. Are mersul vivace, cu toate că respiră greu, iar sudoarea îi compune pe frunte broboane cristaline care ușor ușor îi întind sinistru pe chip rimelul și fardurile.

Citește mai mult:

Dacă e marți, e Belgia. Dacă e miercuri, e România?

Bomba umană din Europa explodează în serie

„Doamnelor și domnilor, în aplauzele dumneavoastră, celebrul pugilist de renume mondial, filantrop, iubitor de artă, curator și apărător la drepturilor omului, în colțul din dreapta Rudolf Civilizatul!”

Sala aplaudă frenetic! Un entuziasm exploziv cade în valuri înspre scenă, spectatorii chiuie, fluieră, încurajază. Rudolf Civilizatul intră în ring îmbrăcat în halat de mătase. Este un învingător și, totuși, un domn. Deține centura cu diamante și rubine de zeci de ani. A dovedit tot ceea ce avea de dovedit, a trecut prin tulburări uriașe, a fost bolnav, a fost aproape mort, a fost nebun, a fost singur, a fost crud, a fost uriaș, a fost de neîntrecut, a fost un părinte al tuturor celor văzute și nevăzute, un idol în viață. Întotdeauna s-a ridicat din sânge și noroi și întotdeauna a inventat un uppercut chiar și cu mâinile legate în sârmă ghimpată. Acum are alura unui zeu, se mișcă încet, este blând și, totuși, fioros, este tolerant și totuși asupru.

„Doamnelor și domnilor! În aplauzele dumneavoastră, în colțul din stângă, tânara speranță a boxului mondial, provenit dintr-o favelă înfometată și murdară, o fiară ageră și ambițioasă, Bebe Fiorosul!”

Sala murmură indecisă, un mozaic sonor de ovații și huiduieli, orchestra greșește intenționat câteva note, cineva sparge undeva o sticlă, membrii unei galerii intonează un cântec ciudat precum un cor de eleve mahmure de la Școală Religioasă.

Pariorii își freacă mâinile. Arbitrii încearcă să-și amâne zâmbetele amuzate până la scârbă și ridicol pentru când meciul se va fi terminat. Bebe Fiorosul apare sprinten, obosit, încercănat și flămând, cu umerii bine făcuți, acoperiți cu un bumbac subțire și oarecum murdar. Antrenorul său este un bătrân boxer, retras de mult din activitatea profesionistă, cu început de Parkinson și niște ochelari ca fundurile unor borcane. Poartă o bluză veche de trening de la o olimpiadă est-europeană de acum patruzeci de ani.

Începe lupta.

Rudolf se mișcă lent și grațios. Din când în când privește vitraliile care aruncă lumini frumoase și inegale pe ring și îi face un semn antrenorului său, cu un gest tandru, să observe și el frumusețea. Bebe se apropie și îi zdruncină mușchii pietroși cu un croșeu fâșneț. Sala amuțește, Rudolf abia se clintește. Dansul picioarelor revine într-un ritm alert, iar sala freamătă din nou incitată. Rudolf îi aruncă lui Bebe vorbe grele despre necesitatea de a salva porumbeii chilieni, pe cale de dispariție. Îl face ignorant și incult pentru faptul că nu știe că purcelușii aricioși de Ushuaia nu mai există în sălbăticie de peste zece ani și că se topesc ghețarii. Bebe se apropie și îi aplică un pumn în plină figură. Rudolf nu era nici măcar în gardă! Antrenorul său îi strigă: Rudolf, cred că înțeleg nuanța aceea de oranj din Monet...Rudolf zâmbește extaziat: Ți-am spus că este ceva acolo....ți-am spus! Bebe continuă să îi dea târcoale ca un lup flămând unui elan pe care îl consideră muribund. Urmează o serie fabuloasă de pumni care pe Rudolf îl zgâlțâie serios și chiar se clatină de câteva ori, lăsându-se să cadă controlat în corzi. Cineva din sala urlă: dă-i Civlizatule una ca lumea! Rudolf se întoarce către acea voce din mulțime, cam pe unde presupunea el că s-ar afla și răspunde aspru: nu, tinere, așa ceva nu se poate! Nu este drept! Eu am alte interese acum, arătând ostentativ cu mănușa sa fabuloasă înspre tavanul renascentist. Și apoi, trebuie să trăiască și el, nu? Bebe se apropie și lovește iar.

De dragul publicului, Rudolf lovește de câteva ori. Lovituri slabe, dar bine plasate. Bebe se zguduie serios, de câteva ori cade amețit, dar se ridică la loc. Rudolf face un schimb de opinii cu o doamnă din public despre Școala de la Barbizon și despre drepturile asasinilor închiși pe viață. Dă și un autograf rapid și se angajază să ajute câteva sute de copii orfani cu bani pentru studii. Revine în ring, iar Bebe îi aplică iar câteva lovituri. Meciul se încinge. Între cei doi luptători se încleștează un aer tensionat. Rudolf lovește melodios, cu gesturi largi și neglijente, însă pline de încredere și armonie. Bebe este bulversat, se lasă pe corzi apoi revine ca din pușcă și îl trimite pe Rudolf la pământ cu un uppercut neașteptat. Sala amuțește. Rudolf se ridică înainte ca arbitrul să termine de numărat. Este drept, nu se aștepta la asta.

Cineva din sală urlă: boxează bă, că te uiți dupaia la tablouri sau hai Rudolf, hai....altcineva urlă Bă, dacă n-ai chef de box, retrage-te si gata. Antrenorul său îi spune acestuia Stai liniștit, va obosi în curând. Am primit un mesaj acum, iese un Brâncuși pe piață. Rudolf îi face un semn cu ochiul. Bebe îi arde din nou o serie de două croșee puternice. Cineva din sală, văzând că Rudolf cam ia bataie, se repede la antrenorul lui Bebe și îl face KO cu o lovitură de cartier care îi strivește bătrânului pomeții și ochelarii, lăsându-l lat ca o carcasă de vită cu coastele rupte. Sala ovaționează.

Rudolf sare de pe un picioar pe altul, un dans de protocol, total lipsit de entuziasm și chef. Bebe lasă garda jos și boxează ca un bărbat, Rudolf zâmbește și se gândește la drepturile omului, la Crucea Roșie și la păpădiile-oranj-de-Turnul-Măgurele pe care dorește să le cultive pe pământurile sale pentru a ajuta pinul-de-Buthan să prospere.

Bebe se oprește din dans, la fel și Rudolf. Sala tace amețită de emoție. Cu o propulsie ucigătoare, Bebe trimite un croșeu în barba lui Rudolf. Acesta din urma rămâne drept și impasibil, iar după câteva secunde se prăbușește inconștient într-o pufnitură teribilă care zguduie tot ringul. Arbitrul numără. Knocked-out. Victorie Bebe.

În timp ce Rudolf își revenea cu greu, înconjurat de medici, impresari și jurnaliști, acesta ar fi întrebat cu o dicție sacadată și dezarticulată de acel pumn colosal: ce Brâncuși se scoate la vânzare?

Află mai mult:

Corespondență din Bruxelles: Serviciile secrete au eșuat, soldații sunt niște păpuși înarmate, belgienii „still pissing”