Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Îngerii păzitori stopează violarea țăranului român

"Totuși, e o sală de cinema. Filmul a fost programat să ruleze aici".

"Păi, da, pentru că directorul MȚR este mason și jidan, de-aia!".

Domnul care a emanat această explicație arată ca un bodiguard de supermarket sărit de 40 și vorbește ca un adept din anii `20 al lui Corneliu Zelinski. Numitul Codreanu (asta înseamnă Zelinski în polonă) s-a baricadat în Facultatea de Drept din Iași pentru a împiedica desfășurarea cursurilor, în urma eliminării slujbelor religioase de către rectorat.

Veghetorul nostru fără uniformă a ocupat și el, împreună cu un detașament de asalt dotat cu icoane și pancarte, sala de cinema a Muzeului Țăranului Român. Scopul? Împiedicarea proiecției filmului 120 de bătăi pe minut, deținător al Grand Prix și premiul FIPRESCI la Cannes 2017, deoarece "e cu homosexuali".

Au reușit. N-a fost vorba de o manifestare alternativă: bodiguarzii ortodoxiei puteau să-și intoneze cântecele religioase și să agite icoanele în fața cinematografului, îmbiindu-i pe spectatorii care intrau la film să rămână și să cânte cu ei, căci înăuntru îi așteaptă Sodoma. Oamenii ar fi putut să aleagă. Dar nu, sturmabteilung a ținut să le interzică în forță spectatorilor să vadă filmul pentru care plătiseră. Și au făcut asta cu înjurături, obscenități ("S-a stins lumina, care mi-ai pus mâna pe fund?"), amenințări ("Auzi, doamnă, noi suntem tineri, noi suntem viitorul, matale ți-ai trăit traiul...", "Aveți prea mulți dinți în gură, domnu?"), cugetări: "Țăranul român nu e homosexual. N-au ce să caute filme cu homosexuali plătite de Soros, de masoni și de ambasade în Muzeul Țăranului care e sediul spiritualității românești. Să le dea în altă parte, la Mol". Vorbeau ca și cum MȚR ar fi acolo de pe vremea lui Cuza, cel puțin. Dacă eram de față, le spuneam că, până în 1989, clădirea a fost Muzeul de Istorie a PCR...

Și aș fi putut să fiu. Merg relativ des la cinema la MȚR, tocmai pentru că nu oferă blockbustere, ci creații ale unor cinematografii europene și de pe alte continente, nedestinate largului consum de popcorn. Anul trecut, de pildă, am văzut aici realizări memorabile ale cinemaului maghiar (On Body and Soul, Ildikó Enyedi) și iranian (The Salesman, Asghar Farhadi). O să văd și 120 battements par minute, dar nu la Mol, vreau să-l văd la MȚR, în liniște, asigurată, la nevoie, de polițiștii dnei Carmen Dan.

Iar apropo de țăranul nehomosexual, vine acum un film, God`s Own Country, produs probabil tot de studiourile iudeo-masonice Soros, unde este vorba de doi oieri care se iubesc. Unul dintre ei este interpretat de tânărul actor român Alec Secăreanu. Îi aștept pe căpitanii ăștia de plai să se ducă să zbiere balada Miorița în timpul proiecției.

Ce nu mă mai face să râd, însă, e gândul că "ideologeala" acestui grup de hominizi carpato-danubieni constituie chiar doctrina celor care guvernează acum România având în spate niște milioane de votanți... 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

Scaun in groapa / sursa foto: Alex Livadaru

Aceasta este capitala, sfâșiată de 6 primari de sector care pun borduri și panseluțe la suprapreț și care au tocat în ultimul deceniu miliarde de euro ca să vopsească gardurile pe afară. Nu-i mai pomenim pe Sorin Oprescu și Gabriela Firea, care au îngropat Bucureștiul în datorii și i-au diminuat șansele de a se dezvolta.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

„Mi-e rușine de rușinea lui”. Zicala asta românească mi-a venit în minte în vreme ce mă uitam la sforțările plug în trotuar ale televiziunilor de știri de a zugrăvi deplasarea președintelui Dan la menajeria de dictatori a regelui Trumpf ca pe un triumf.

Citește mai mult

Balet incluziv / sursa foto: arhiva personala

Mulți dintre părinții copiilor cu dizabilități din România au renunțat de mult să spere că pot să se bucure de beneficiile artei fără să fie respinși, judecați, etichetați ironic. În vârtejul multelor griji și greutăți pe care le au de dus, mersul la spectacol, la muzee, la teatru a devenit un ideal utopic. Rareori există programe adaptate, tururi senzoriale, ore „relaxate” în care zgomotele neașteptate să fie acceptate. În puținele cazuri în care există astfel de oferte, rareori ajung și la urechile părinților. Accesibilitatea e înțeleasă preponderent fizic – rampă, lift – dar nu și senzorial, emoțional sau social.

Citește mai mult