Jurnal de tată | Episodul 8 | Noi nu ne facem planuri de Crăciun, nu rezervăm restaurant de Revelion. Dacă azi Daniela râde, atunci și noi suntem bine

Acum, viața noastră este complet diferită. Cancerul nu ține cont de educație, statut social sau avere. Doar vine, îți bate la ușă și îți zice: “Stai pe loc, de acum înainte tu vei trăi după cum îți zic eu!”. Însă nu este un verdict final, pentru că Daniela luptă în continuare. După aceste cure de chimioterapie, așteptăm reevaluări și noi decizii ale medicilor. Și știm că nu se va termina atunci, pentru că această boală este un maraton, nu e un sprint. Tratamentele Danielei vor mai dura luni, ani poate. Apoi vor urma controale periodice.

În primele săptămâni de la debutul bolii aveam ideea greșită că totul se va rezolva repede. Când au intervenit medicii prima oară, pentru biopsie, eu credeam că aceea va fi operația în care cancerul e eliminat. Ei încă evaluau situația și investigau pentru a stabili diagnosticul, dar noi deja credeam că ajunsesem mult mai departe în această luptă. Tot atunci am început să evaluez “valoarea” noastră financiară. Câți bani avem, ce putem vinde și cât de repede, câți bani putem strânge de la apropiați. Credeam că dacă ai suficienți bani pe care să îi arunci în el, cancerul o să dispară. Într-adevăr e absolut necesar ca bolnavul să dispună de cele mai noi tratamente, făcute corect și la timp, iar asta uneori poate însemna costuri astronomice. Dar lupta aceasta nu este doar despre bani și gesturi rapide.

În cazul nostru, ruptura a fost brutală. În trei săptămâni am ajuns în punctul în care nu mai știam sigur dacă Daniela va mai părăsi spitalul. Ni s-a luat tot. Tot ce credeam că e sigur, toți stâlpii pe care ne bazăm viața, planurile pe care le făceam au dispărut într-o clipită. Așa că acum, în această perioadă, viața noastră e din ce în ce mai ușoară și frumoasă. Pentru că atunci când ai pierdut tot nu poți să devii mai trist decât erai, nu poți fi mai nefericit. Poți doar să primești înapoi bucuria.

Cum fac față gândurilor despre trecut? Cum reușesc să mă adaptez gândului că mai avem luni și ani de tratamente și spitale? Într-un mod destul de simplu. Nu mă gândesc la cum era, ce am pierdut, ce a pierdut Daniela. Iar viitorul? Păi viitorul e mâine. Dacă mâine Daniela e veselă și se joacă, atunci mâine e o zi frumoasă. Dacă mâine e un pic abătută sau moleșită, așteptăm, pentru că va trece. Nu facem planuri de Crăciun, nu căutăm restaurant să sărbătorim Anul Nou. Nu intru pe site-uri să prind oferte pentru vara ce urmează. Și nu mai caut procente sau studii legate de boală. Nimeni nu are ziua de mâine garantată. Dacă azi e bine, dacă azi Daniela râde, atunci și noi suntem bine.

Ce ne-a ajutat în tot acest timp?

1. Comunicarea. Cancerul nu este un stigmat, nu este o rușine. Nu este vina noastră sau a Danielei că boala a venit. Și nu este o luptă pe care o poți duce singur, oricât de puternic ai crede că ești. Am spus ce se întâmplă multor oameni și asta ne-a ajutat. Unii au venit cu o vorbă bună, cu un sfat, cu un cadou, alții au ajutat cu o informație sau o rugăciune.
2. A doua părere medicală. Pentru noi, chiar dacă a fost identică celei de la Marie Curie, a ajutat să fim împăcați că nu putem face nimic mai mult decât ce se face acum.
3. Alți părinți. Am ajuns în contact cu alți părinți ai căror copii au trecut prin boală și a ajutat să discutăm cu ei. Să îi întrebăm. Oricât de deschiși ar fi medicii, nu poți să vorbești relaxat cu ei. A ajutat foarte mult să întrebăm alți părinți lucruri simple. De exemplu: “Acum Daniela a primit următoarele medicamente și a reacționat astfel. S-a întâmplat și cu voi la fel?”
4. Schimbarea modului de a gândi. Cum spuneam mai sus, nu îți mai poți seta așteptări într-o asemenea luptă. Iei fiecare zi cu bucurie și fiecare moment de calm devine de neprețuit.

Ce nu ne-a ajutat în tot acest timp? Două întrebări și căutarea răspunsului la ele. Prima: de ce a venit această boală la un copil de 2 ani și a doua: de ce nu am văzut mai repede? Nu am găsit răspunsul și am înțeles, de fapt, că aceste întrebări aduc doar durere. Importantă e lupta, să fim răbdători și puternici. Într-o zi poate vom găsi și răspunsurile.

De unde găsim noi puterea? De la ea. Daniela a trecut prin nenumărate proceduri, tratamente, operații. Nici nu mai putem ține minte numele și numărul medicilor implicați în lupta ei. Ecografie, cardiologie, anestezie, chirurgie și, bineînțeles, oncologie. În toată această luptă Daniela e cel mai puternic copil. Dacă ea nu e tristă, cum putem noi să fim altfel?

Tratamentele corecte, la timp și medicii de la Marie Curie. Forța Danielei. Dumnezeu. Aceste trei elemente ne-au adus unde suntem astăzi. De când a venit pe lume, Daniela doar a dăruit. Și o va mai face în continuare.

___

De cele mai multe ori, povestim despre copiii bolnavi și mamele care îi însoțesc. Vom vedea aici lucrurile din perspectiva tatălui, a celui care așteaptă, care face drumuri acasă-spital. Andrei Bătrînu, profesor din Bacău, face naveta la București, unde soția este internată la Spitalul Marie Curie cu fiica lor, Daniela, diagnosticată cu o formă agresivă de cancer.

A început să împărtășească experiența lor oamenilor de la Dăruiește Viață, care i-au propus să-și spună povestea ca să-i ajute pe tații aflați în aceeași situație să se simtă mai puțin singuri. Aceasta este pagina de jurnal 8, iar aici poți citi paginile 1, 2, 3, 4, 5, 6 și 7.

Puteți susține construcția Spitalul de Copii (#NoiFacemUnSpital) unde vrem să implicăm familia în tratamentul copilului. Donează pe daruiesteviata.ro. Vom continua publicarea paginilor de jurnal cu sprijinul Sandrei Popescu, voluntar Dăruiește Viață.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp