Justiția postumă. Cazul Rodicăi Stănoiu despre corp, putere și indiferență

foto: Inquam Photos / George Călin

Corpul care a reglementat legea

Cazul Rodicăi Stănoiu dezvăluie un jalnic paradox, aproape dickensian: corpul unei femei care, odată, a reglementat legea devine, în cele din urmă, obiectul ei de investigație. În ultimele luni de viață, acest corp – învârstnicit, slăbănogit, dependent – pare să fi navigat o succesiune de spații instituționale și relaționale care îi fragmentează treptat statutul: corp medicalizat în spitalele bucureștene, corp marcat de leziuni vizibile la cap și față, corp suspect de violențe neraportate și, în final, corp exhumat.

Un corp văzut, dar neinterogat

Potrivit relatărilor din presă și declarațiilor apropiaților, în săptămânile premergătoare decesului din 3 decembrie 2025, Rodica Stănoiu, la 86 de ani, a trecut prin internări repetate la Floreasca și Obregia. Trupul ei arăta urme clare – vânătăi, posibile lovituri – care au alarmat cercul restrâns al cunoscuților. Totuși, aceste semne nu au declanșat sesizări oficiale către poliție. Medical, corpul a fost tratat și externat rapid, uneori pe semnătură; juridic, a rămas neproblematizat, ascuns în sfera privatului și a rutinei clinice.

Rutina care suspendă vigilența

Aici stă discrepanța esențială: corpul a fost văzut de medici și apropiați, dar nu chestionat instituțional. A fost îngrijit superficial, dar nu recunoscut ca purtător potențial de indicii penale. Vulnerabilitatea unei femei în vârstă a rămas, astfel, în umbra rutinei, fără să activeze mecanismele de protecție ale statului.

Moartea ca declanșator de atenție

După deces, logica se inversează brusc. Fragmente disparate – subnutriție, izolare, control asupra telefonului, externări pripite, o relație controversată – intră în circuitul mediatic. Corpul defunctei se transformă rapid într-un corpus de suspiciuni, iar moartea devine eveniment juridic incert. Parchetul Ilfov se autosesizează nu pe baza unui raport medical, ci impulsionat de articolele de presă.

La doar câteva zile de la înmormântare, corpul este exhumat din Cimitirul Izvorul Nou, preluat de Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” pentru necropsie, analize toxicologice și examinări detaliate. Deschis din nou, de această dată nu pentru vindecare, ci pentru adevăr.

Un verdict care nu șterge traseul

Rezultatele preliminare indică absența leziunilor directe legate de deces și lipsa semnelor unei morți violente – un corp post-mortem care pare să contrazică narațiunea suspiciunii. Totuși, acest verdict inițial nu șterge traseul anterior: un corp degradat vizibil, retras din relații sociale, expus posibil unui control interpersonal subtil și persistent.

Justiția care vine după corp

Ce rămâne, dincolo de concluziile medico-legale încă în așteptare, este istoria recentă a acestui corp: îmbătrânit și dependent de îngrijire; circulat între spitale fără alarme instituționale; observat de apropiați, dar neinterogat de sistem; și, abia postum, transformat în teritoriu de anchetă penală.

Ironia tragică e palpabilă: o femeie care a administrat legea timp de ani ajunge să fie administrată de procedurile ei, în cele din urmă. Corpul traversează, în câteva săptămâni, toate registrele puterii moderne – medical, mediatic, juridic, penal. Abia după moarte primește atenția integrală, implacabilă a statului.

Când statul ascultă prea târziu

Cazul Rodicăi Stănoiu devine astfel o meditație sumbră asupra cât de târziu pornește, uneori, justiția să asculte cu adevărat corpul – mai ales când acesta aparține unei femei vârstnice, prinsă în singurătatea propriului declin.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp