Despre tristețea de după înfrângere și frumusețea tenisului fără sfârșit. Un dialog cu Cristian Tudor Popescu.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Republica împlinește 10 ani
Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Cu siguranţă că, dacă ai fi câştigat Roland Garros-ul, aceste rânduri nu ar mai fi fost scrise. Atunci te-ar fi iubit toţi românii şi un articol în plus care să te elogieze ar fi fost inutil. Ar fi adăugat o picătură de apă într-un ocean de entuziasm şi unanimitate.
Din păcate ai pierdut finala și românii, după un bine știut nărav al neamului, s-au grăbit să se dezbine la greu în loc să se unească pentru a trece mai ușor peste supărare și a merge mai departe cu capul sus. S-au grăbit să se împartă în două tabere, unii (oribil de mulți) acuzându-te furibund, alții asumându-și amărăciunea pe cont propriu și iubindu-te în continuare.
Celelalte fete ale noastre au fost eliminate din primele tururi. Nimeni nu le-a ironizat, nimeni nu le-a pus la zid. Fotbaliștii s-au făcut de râs în Polonia; au fost tratați cu apatia resemnării.
În schimb asupra ta, purtătoarea de speranță adevărată, au prăbușit cerul. Așa cum singură ai mărturisit, parcă venise sfârșitul lumii. Și nu declanșat de cineva din tării, inabordabil, ci chiar de tine, cea mai lovită, de fapt, de deznodământ.
Eu vreau să-ți spun doar atât: cred că meritai să câștigi, cred că ai jucat inteligent, cred că ai făcut ce se impunea în mod normal într-un astfel de joc și, mai cred, că destinul a avut un plan special cu tine prin acest turneu și prin acest deznodământ. Un plan, pe termen lung, în folosul tău.
După accidentarea de la Roma toți credeam că nu vei putea juca la RG. Sau că vei claca după primul tur. Nu s-a întâmplat. Într-un mod aproape miraculos ligamentele tale s-au recuperat într-o săptămână. În partida cu Zvitolina ți s-a oferit un al doilea miracol: revenirea incredibilă de la 3-6, 1-5, minge de meci. Mulți, poate chiar și tu, au primit aceste miracole ca pe ceva normal și cuvenit. Le-au desacralizat, ceea ce a impus lecția din finală: alt miracol (de la 4-6, 0-3, minge de 0-4), dar în sens invers. Adică: luați aminte!
Dacă îmi permiți, eu aș interpreta această dramă pe care ai trăit-o în finală ca un semn extrem de încurajator: cineva, cu forța miracolului și care iți vrea binele, veghează asupra ta. Vrea mai mult de la tine (și pentru tine) decât un titlu de grand slam. Vrea să lași prin cariera ta sportivă nu un punct ci o dâră, un fel de cale lactee în tenis, vizibilă și peste decenii.
Anul trecut am asistat direct, pe Philippe Chatrier, la finala Serena Williams – Garbine Muguruza. A fost un deznodământ asemănător: marea favorită a fost învinsă de o tânără, în zi de grație, atacând dezlănțuit, căreia i-a ieșit totul. Pur și simplu, marea Serena nu a avut ce să-i facă! Scorul final din acel meci a fost chiar mai drastic (5-7, 4-6) decât cel din finala pierdută de tine sâmbătă.
După acel rezultat, însă, Muguruza nu a mai cucerit, până în prezent, niciun titlu. Nu s-a mai calificat, până în prezent, în nicio finală de turneu WTA.
Asta aș numi eu evoluție de efemeridă. Exemple sunt multe în sport și, mai ales, în tenis.
Probabil că destinul tău, draga noastră Simona Halep, este să durezi. Și, probabil, cine veghează asupra ta consideră că mai ai nevoie de lecții de viață, de sacrificii mobilizante (chiar dacă dureroase) ca această tristă finală, pentru a deveni suficient de puternică. Atât de puternică încât să câștigi nu un turneu de grand slam și apoi să dispari ci să câștigi suficient de multe grand slam-uri pentru a compune o constelație.
Și încă ceva: nu trebuie să te superi pe cei ce azi te critică cu toată furia dezamăgirii lor. Trebuie să înțelegi că acest popor, lipsit decenii întregi de mari bucurii și de speranță, se agață și el, cum poate, de fiecare șansă de a sărbători ceva. Tu, prin performanțele tale excepționale de anul acesta, pe zgură, i-ai oferit nu doar o serie de bucurii ci și o speranță enormă că vei atinge superlativul. Și el, poporul, odată cu tine. Din păcate, neîmplinirea unei speranțe doare mult mai tare decât absența ei.
N-a fost să fie. Deocamdată! Va fi, sunt sigur, curând. Și repetitiv.
Asimilează ce e bun din această lecție și mergi mai departe senină, stimulată de realitatea că azi joci mai bine ca ieri și că mâine vei juca mai bine ca azi. Primul titlu de grand slam și locul I în clasamentul mondial vor veni de la sine. Ai să vezi!
P.S. M-as bucura daca cineva ar putea face ca aceste ganduri sa ajunga la Simona. Multumesc!
http://www.conteledesaintgermain.ro/
Simona e oricum mai buna.Are arme destule pt o Ostapenko. Nu le-a folosit !:( ar trebui intrebat si Darren totusi. Asa ar fi corect
Nimic ! I-a fost frica de pierderea finalei !
Unui mare jucator NU-I este frica sa piarda ! Era ok daca pierdea incercind sa cistige agresiv. Asa a pierdut aparindu-se !
Ca toti observatorii, stia precis ca in fata unei jucatoare ce risca totul pe lovituri imparabile, stia ca in fata unui asemenea joc nu poti cistiga daca adversara nu greseste suficient, si a preferat sa creada ca adversara va gresi suficient.
Aceasta preferinta o impiedica sa fie o mare jucatoare. Probabil va ajunge numarul 1 mondial, insa nu va ramine in istorie ca un mare sportiv. Tenisul oferit de Simona n-o recomanda deocamdata decit ca pe o sportiva extrem de tenace, serioasa, dedicata, ce merita respectul tuturor, si doar atit !
Nimic ! I-a fost frica de pierderea finalei !
Unui mare jucator NU-I este frica sa piarda ! Era ok daca pierdea incercind sa cistige agresiv. Asa a pierdut aparindu-se !
Ca toti observatorii, stia precis ca in fata unei jucatoare ce risca totul pe lovituri imparabile, stia ca in fata unui asemenea joc nu poti cistiga daca adversara nu greseste suficient, si a preferat sa creada ca adversara va gresi suficient. Era foarte posibil sa fi si cistigat ! Insa ar fi cistigat aparindu-se, neoferind un tenis de inalta calitate. Inalta calitate inseamna risc, precizie, imaginatie, in afara de dedicatie, tenacitate, sacrificiu, tactica !
Aceasta preferinta o impiedica sa fie o mare jucatoare. Probabil va ajunge numarul 1 mondial, insa nu va ramine in istorie ca un mare sportiv. Tenisul oferit de Simona n-o recomanda deocamdata decit ca pe o sportiva extrem de tenace, serioasa, dedicata, ce merita respectul tuturor, si doar atit !
Simona are nevoie de un antrenor care s-o determine sa scoata la iveala si acel 1% din reteta succesului formata din 99% transpiratie si 1% inspiratie.
Acel 1% o va face o MARE sportiva , nu locul ocupat in ierarhia tenisului !
Simona avea dreptate cind spunea ca poate n-a fost pregatita sa cistige turneul !
N-a fost !