Sari la continut

Protecția datelor cu caracter personal

Din 25 mai Republica.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR). Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

La Roumanie? „Nu-mi puteţi cere să iubesc pe cineva care nu m-a iubit”

Vă rog, citiţi această frază:

„Citindu-i, simţim că unica istorie pe care au considerat că merită să o înţeleagă, imaginile ce le apar cu predilecţie dinaintea ochilor, personajele familiare care îi inspiră sunt cele ale ţării noastre – mai exact, istoria, imaginile şi personajele care nu dau pace gândului poporului francez de la Revoluţia din 1789 încoace.”

Ştiu, momentan nu vă spune nimic. Dar, dacă veţi avea răbdare să citiţi până la final, veţi vedea că nu este deloc aşa, căci în miezul acestui pasaj există un cuvânt, unul singur – „noastre” –, care ascunde o realitate profundă a realităţii româneşti din zilele noastre.

Să începem, prin urmare, cu primele clarificări.

Fragmentul citat e luat de la pagina 207 din cartea „Epoca maselor. Tratat istoric asupra psihologiei maselor” (Ed. Institutul European, 2001), iar cei la care se face referire prin gerunziul „citindu-i” sunt Gabriel Tarde şi Gustave Le Bon, doi francezi care au contribuit decisiv la naşterea şi consolidarea psihologiei maselor ca ştiinţă.

În schimb, autorul cărţii „Epoca maselor” este Serge Moscovici, cel care, începând cu anii ’60, a revoluţionat domeniul psihologiei sociale cu lucrări în aria reprezentărilor sociale, a influenţei sociale şi a psihologiei maselor, devenind ulterior, printre altele, primul președinte al Asociației Europene de Psihologie Socială Experimentală (1974-1978).

Foarte multor cititori, acest nume le e deja foarte cunoscut, aşa că nu voi intra deloc în amănunte referitoare la cariera lui prodigioasă, cu atât mai puţin la opera lui – pe care, de altfel, o cunosc foarte puţin –, însă, pentru a explica mai bine de ce mi-a atras atenţia pasajul menţionat, voi trece în revistă câteva detalii biografice şi voi începe prin enunţarea celui mai important dintre ele: Serge Moscovici s-a născut la Brăila, în 1925, ca fiu al unor negustori de grâu evrei.

În 1948 a fugit în Franţa, de unde nu a mai revenit niciodată în România.

Acum, că am stabilit că este vorba despre un român care, la 23 de ani, după ce comuniştii au preluat puterea, a emigrat în Franţa, se clarifică şi motivul pentru care m-a deconcertat cuvântul „noastre” din pasaj: pentru că autorul, deşi român, numeşte acolo ţara lui ca fiind Franţa.

„Ţara noastră”, adică a lui, a lui Tarde, a lui Le Bon, a lui de Gaulle şi Napoleon (personalităţi la care face în mod frecvent referire în carte).

Formularea în cauză mi-a lăsat un gol în stomac în timp ce o citeam şi răsciteam şi, simţindu-mă atins la fibra carpato-danubiano-pontică, am căutat pe internet informaţii suplimentare despre Serge Moscovici. Astfel, am găsit un documentar realizat de televiziunea publică, intitulat „Cronica anilor risipiţi”, după numele unei cărţi autobiografice scrisă de el (Chronique des années égarées, în original, apărută în 1997 la editura Stock).

În cadrul documentarului-interviu, excelent realizat, lucrurile s-au limpezit şi mai mult, deoarece încă din primele minute Moscovici a tranşat problema calităţii sale de român, declarând că nu se mai considera deloc astfel. România aparţinea unui trecut îndepărtat, iar el devenise un „străin francez”. Nu mai vorbea limba română, deşi o înţelegea. Despre evenimentele din România postdecembristă nu cunoştea prea multe. Oraşul unde s-a născut, Brăila, şi-l amintea vag, iar despre Bucureşti a spus că nu mai seamănă cu „locul vesel” pe care l-a cunoscut, cu Capşa, Cişmigiul şi Gambrinusul de altădată.

Nu îşi mai amintea nici vreo poezie de Eminescu, însă – când era copil – citise poezii ale lui şi ale lui Alecsandri.

După care a sosit bomba:

„În carte – spune realizatoarea, Maria Cristina Ţilică –, aţi pomenit despre discriminarea rasială la care au fost supuşi evreii în România. Aţi avut de suferit fiindcă aţi fost evreu. Sunteţi supărat pe România pentru momentele de atunci?”

Replica lui Moscovici a fost că „supărat” nu e tocmai cuvântul potrivit.

„Am trăit un progrom, am fost exclus de la şcoală, am fost trimis la muncă silnică şi nici înainte de război lucrurile nu au stat mai bine.” Concluzia sa nu lasă o urmă de interpretare: „Nu-mi puteţi cere să iubesc pe cineva care nu m-a iubit.”

Se referă, în caz că nu am fost explicit, la România.

Fără îndoială, epoca românească dinaintea şi din timpul celui de-al Doilea Război Mondial trebuie aşezată în contextul mai amplu european. În circumstanţele extraordinare ale acelor vremuri nicăieri în Europa evreii nu se bucurau de multă simpatie, cu atât mai puţin în Franţa, ţara lui adoptivă, dar asta nu face afirmaţia lui mai puţin dureroasă.

Mergând mai departe pe pista contrafactuală a ipotezei dacă Serge Moscovici, rămânând în ţară, ar fi ajuns celebritatea ştiinţifică din Franţa, ne dăm seama că nu trebuie să scotocim prea mult după răspuns. Pentru că e evident: NU. Ca multe alte personalităţi româneşti ce au cunoscut consacrarea internaţională, şi el a fost nevoit să părăsească ţara.

De ce? Explicaţia dată de el e simplă:

„Romanii spuneau că ubi bene, ibi patria. Ei nu înţelegeau prin asta că patria este acolo unde este bine. Eu cred că, pentru a avea o patrie, aceasta trebuie să creeze bunăstare pentru cei care o locuiesc, să se ocupe de cetăţenii săi. Cetăţeanul nu aparţine unei naţii, unei ţări doar pentru că s-a născut acolo... Naţionalismul nu va fi suficient pentru a-i lega pe oameni de ţara lor.”

Sursa foto: lemonde.fr

Altfel zis, pentru ca un român să simtă că aparţine de România, România trebuie să se ocupe de el şi să creeze bunăstare pentru locuitorii ei. Din acest motiv, mulţi români se simt frustraţi şi de aceea „ne pleacă valorile, profesioniştii şi oamenii de talent”.

Românul bolnav de românism, însă, percepe asediile la excepţionalitatea statutului de român drept atacuri de lezmajestate asupra fiinţei naţionale, cu toate că – el nu ar recunoaşte – sistemul său de referinţă joacă un rol important. Pe de o parte, ca român, moare de ruşine când se compară cu nemţii sau englezii, deşi ţara lui, urlă el în gura mare, i-a dat pe Enescu, Brâncuşi, Tzara, Ionesco şi Comăneci (la Moscovici nu l-am auzit făcând referire vreodată). Pe de alta, când vine vorba de eul individual, face un pas înapoi – unul mic pentru el, dar mare pentru România – şi, în loc a se mai compara cu aceştia, priveşte spre românii din jur, la care descoperă scârbit că sunt săraci, inculţi, hoţi şi cerşetori. Din cauza lor, de fapt, moare românul patriot de ruşine. De teamă că, atunci când merge afară, e comparat cu unul din ăştia, în loc să fie asemuit cu Cioran.

Altminteri, îşi iubeşte ţara. Cu fluctuaţii, dar o iubeşte. El e mândru de România când olimpicii iau aur la matematică şi o reevaluează când confraţi de-ai săi pun de-un viol în Italia.

Pentru mine, pendularea obositoare între vârfurile excepţionale cu care ne identificăm, dar care exprimă mai degrabă abaterea de la sfera intelectuală românească decât confirmarea statutului ei, şi manifestările lumpeneşti, cu care avem mai multe în comun, dar care ne place să credem că sunt excepţii, scoate în evidenţă îndeosebi vidul lăsat de societate la nivelul clasei de mijloc şi, totodată, lasă nerezolvată eterna dilemă a României, aceea că, inclusiv acum, „urmaşul” lui Moscovici, rămânând în ţară, riscă să nu se împlinească profesional, iar plecând din ţară, riscă să devină exclusiv cetăţeanul ţării adoptive, urmând ca, ulterior, românul nostru patriot să-(ş)i deplângă (iar) soarta ca un veritabil bocitor de profesie.

Închei cu un ultim fragment transcris din interviu, în speranţa că va pune pe gânduri măcar pe o parte din cei ce urmăresc cu frenezie pe reţetarii de profesie, pe cei care-ţi iau durerea cu mâna şi te învaţă, în două săptămâni, cum să înfrunţi cu succes viaţa:

„Viaţa omului e un lucru extrem de dificil. Discutam cu cineva zilele trecute şi ne întrebam care e lucrul cel mai dificil care îi împiedică pe oameni să trăiască. Nu este teama de moarte, ci teama de viaţă... Din teama de viaţă ne vin cele mai multe dificultăţi şi suferinţe. Nu există o soluţie pentru problemele omului. Există numai posibilitatea de a le suporta, de a le trăi pur şi simplu. Nu suntem magicieni...”

Nu suntem magicieni, dar putem fi oameni. Şi dacă, întâmplător, suntem şi români, cu atât mai bine.

E suficient.

PS

Celor care sunt de părere că televiziunea publică produce numai emisiuni neinteresante – a se citi “fără audienţă” –, îi invit să urmărească acest excepţional interviu, de altfel, singurul acordat vreodată de Serge Moscovici unei televiziuni.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Da, bun articol, prin adevar si continut.
    • Like 0
  • Cronologic făcînd o analiză observăm o societate complet diferită de cea care a fost înainte de comuniști în comparație cu cea prezentă , care să recunoaștem este doar rezultatul interesului pentru ,, producție,, ce l-au avut comuniștii în detrimentul culturii și bunei creșteri. Da , vedem adesea oameni proști ( prostia însemnând în percepția mea acea stare de rătăcire lipsită de înțelesuri și argumentări ) , hoți și leneși. Manifestăm un patriotism violent și primitiv , injurios la adresa istoriei universale ; lipsit de fundament și fără respect de om și valori. România este un spațiu care nu iubește pe aceia care o locuiesc ci mai degrabă îi dezbină. În România oricine ai fii de orice profesie nu vei avea parte de respect. Le asociem toate relele acelora care sunt diferiți de colectivul prost , sărac și hoț : pentru că în România nu ai voie să fii diferit - în România nu ai voie să fii popă homosexual ( cu toate că nu pricep cum îți va putea anusul de român să-ti fie afectat dacă cineva e popă homosexual ) pierzând astfel valoarea acelui om pentru schizofrenia colectivă. În România nu ai voie să fii cinstit pentru că totul în jurul tău a fost distrus și furat , și ai fii în acest spațiu că un pericol - pericolul că acest loc să devină populat de oameni cinstiți. România este țara care nu te merită și nu te iubește !
    • Like 0
  • El nu este român și niciodată ei nu vor fi români, fiindcă ei se nasc să se iubească doar pe ei că indivizi, înschimb Romania este iubire, este eternitate, este fascinația existenței, Tărâmul Minunat al Universului!
    • Like 0
    • @ Marian Ion Brindusescu
      Misi Misi check icon
      Tărâmul Minunat al Prostiei!
      • Like 0
  • spune ca nu l-a iubit Romania. cateva intrebari
    - in timpul razboiului - nu era usor ptr nimeni (asta inseamna ca Romania nu iubea pe nimeni?)
    - problema evreilor - Hitler - lagare - peste tot in Europa (deci poate ar fi mai bine "Europa nu l-a iubit")
    - dupa razboi, venirea comunistilor - cati au suferit oare aici in tara?
    etc.
    • Like 0
  • In primul rand, nu-l puteți condamna pe S. Moscovite pt. ca atunci când a spus "a țării noastre" nu a mai fost roman. Eu unul, am fost... si, inca sunt... în aceeași situatie... - sunt plecat din România de câteva zeci de ani (de pe timpul cizmarului, mai exact)... si, cu toate ca sufletului iubește mai mult în romaneste... - totusi, au fost momente când m-am referit la America, ca... "țara noastră". De ce...?!? Simplu... - pt. ca este și țara mea. A spune altfel, ar fi o ipocrizie.
    În ceea ce privește înstrăinarea, care s-a produs intre S. Moscovite și Romania... ar fi chiar mai multe explicații.
    În primul rand, exact asa cum spunea el... - nu poti sa iubești pe cineva (ceva) care nu te iubește. Logic. Si, pe deasupra... - daca niciodată nu ai simțit, ca aparții acelui loc... asta înseamnă, ca... in sufletul tău, nu vei avea niciodată loc pentru aceea entitate. Punct.
    Sunt convins ca exista cazuri chiar și mai grave. Chiar eu, pot sa va dau un exemplu real. Cu cati-va ani în urma în germania, am întâlnit un tânăr (avea vreo 20 și ceva de ani) musulman, care era născut în Germania... si, care mi-a spus ca el niciodată nu se va simții german. Nu-i plăcea nici tara, nici oamenii... si, nici limba. Si, atunci... l-am întrebat și eu... - pai, atunci... de ce mai stai pe-aici...?!? Mi-a raspuns: - "N-am nici bani... si, nici n-am pe cineva foarte apropiat in alta tara. (nu-mi amintesc exact de unde-i erau parintii - probabil din Turcia).
    Oricum, e logic ca... daca nu te leagă sufletul de nici un loc, atunci... - "Ubi bene, ibi patria".
    • Like 1
  • Acum vreo 3 ani cand a fost difuzat prima data documentarul-interviu, TVR mai facea emisiuni foarte bune. Atunci l-am si descoperit pe Serge Moscovici -din pacate, nu am prins toata emisiunea, pentru care va multumesc aici. Fara a dori sa fac o observatie malitioasa cu privire la realizarea ei, mi-a parut acum, pe tot parcursul ei, ca, din nefericire, realizatoarea a facut o mica- mare obsesie din trenarile cu tenta nationala -cred ca, avand in fata o personalitate precum Serge Moscovici, cumva s-a ratat sansa unor intrebari mai profunde, altele decat dacat cele care cautau obsesiv un raspuns pozitiv, de confirmare a Romaniei in niste culori altele decat Serge Moscovici le putea simti...Dar va multumesc ca l-ati readus in discutie, un interviu memorabil!
    • Like 2
  • Cine iubește o ţară,o iubește cu bunele si relele ei! Iubesti ţara,sau locuitorii ei? Locuitorii sunt vremelnici si pot fi si răi! Indiferent unde vieţuiești,a nu-ţi iubi ţara,este ca si cum ai renunţa la radacini! Și,daca-i fi pom,ai putea trai fără radacini? Si daca ești om și ai renunţat la rădăcini,dar ti-au crescut altele in alta parte,poti fi mulţumit,nu poţi fi insa fericit,pt ca o parte din seva ta,pe care o ai datorita primelor radacini,s-a dus in jos,in noile rădăcini care te tin in viaţă!
    • Like 2
  • Fiecare țară are conducătorii pe care și-i merita. Educația este cheia progresului nostru, iar forma matura a educației, cultura maselor, pt ca la acest aspect mă refer, va fi cheia menținerii noastre. Iar alarma de la ceasul deșteptător va fi elementul care mă va trezi din aceasta utopie și mă va readuce în ,,cocalareasca-pitipoancorista,, noastră societate
    Bună ziua BMW seria 3(pisicuță) piesa de muzeu ambalata excesiv de un june cu Adibas din cap până în picioare, bună ziua gropi cauzate de...corupție, bună ziua incompetența functionareasca cauzată de...corupție, rezumand: bună ziua România, tara aflata in cancer moral, economic, social
    ...din cauza corupției, ați ghicit
    Șmecheria românească, orientarea, sustragerea de la sarcini, mica păcăleala...doar un idiot nu pune toate acestea pe seama artei corupției, arta pe care, noi, ca popor, am trecut-o prin toate perioadele istorice. Un lanț care ne inrobeste, care ne afundă în nenorocire, corupția. Serge Moscovici nu e de damnat, nici de apreciat, ci doar trebuie considerat.
    • Like 1
    • @ Ghita Cozma
      corect ! de specificat : Minority influence (Conversion theory of minority influence) -
      Moscovici claimed that majority influence in many ways was misleading – if the majority was indeed all-powerful, we would all end up thinking the same.
      • Like 0
  • Si totusi, datorită acestor superoameni, titani extrem de hărțuiți si cizelați, eu inca iubesc Romania. Ei lasă in urma lor o geana de speranța împotriva mediocrității care caracterizează din ce in ce mai mult nu numai Romania ci lumea in care trăim. Mulțumesc pentru gândurile frumoase si mai ales pentru link-ul interviului.
    • Like 1
    • @ Tristan Rayan Lund
      Leo check icon
      N-ai înțeles din articol că acești titani își datorează anvergura oricărui alt factor decât României și romanismului și că, pentru unii, a fi numiți români aproape că este o jignire?
      • Like 0
    • @ Leo
      Da, ai dreptate Tristian... - din păcate, am întâlnit și eu multi romani care evita sa spună ca sun romani, daca ii întreabă cineva de unde sunt. După mine, a-ti fi rusine de tara ta... este, exact ca și cum ti-ar fi rușine de părinții tai.
      Insa, vorba romanului... - "Nu poti sa-i ceri omului, ceea ce n-are...!".
      • Like 0
  • În sfârșit un articol bun!
    • Like 2


Îți recomandăm

Speranța Farcă

„Părinții sunt foarte angoasați, aud peste tot că copilul lui cutare face așa, copilul lui cutare face așa. Și se gândesc că ei nu oferă același start copilului lor, care va intra în competiție cu acei copii care au făcut toate acele cursuri. Gândim educația și viața ca pe o competiție”, spune Speranța Farca.

Citește mai mult

Șezlonguri în apă la Marea Neagră

Este o adevărată luptă între turişti pentru a prinde cel mai apropiat pat de plajă lângă apă deşi nu stau prea mult pe sezlong şi apoi tot ei se plâng că nu au soare pentru a se bronza din cauza umbrelelor extrem de apropiate.

Citește mai mult

Foto pentru textul Arinei Angelescu

Plec în oraș. Nu apuc să conduc prea mult când aud telefonul. E mama, care rămăsese cu cel mic. Inima îmi bate deja mai tare. Îmi trec tot felul de scenarii prin cap. Niciunul prea fericit. Răspund. Nu e mama. E băiețelul meu. Plânge în hohote și lasă puțin spațiu ca eu să înțeleg ceva. Nu-știu-ce grisine pe care le-am uitat acasă?!

Citește mai mult

Andrei Ene

AntiFragile, un startup care dezvoltă un sistem de etichete inteligente, care permit monitorizarea de la distanță a coletelor pe parcursul procesului de transport, a fost desemnat vineri seara câștigătorul competiției UPGRADE 100 Floors Elevator Pitch. Pe scurt, eticheta își schimbă culoarea dacă pachetul a fost scăpat de curieri.

Citește mai mult