
Foto: Profimedia
Un om a fost ucis. Unul cu care mulți nu erau de acord. Unul care, prin ideile lui, a stârnit controverse, a provocat, a iritat. Dar tot un om. Și când un om este ucis, nu te bucuri. Nu pentru că ai fi de acord cu el, ci pentru că ai bun-simț și aperi niște principii. Pentru că ai învățat că demnitatea și legea nu sunt negociabile, nici măcar atunci când celălalt te enervează profund. Când te bucuri de uciderea cuiva, nu arăți cât de mult îl detestai, ci cât de puțin ai înțeles din ce înseamnă să fii om. Și apărător al democrației.
În România, reacțiile la moartea lui Charlie Kirk au fost diverse. Unii au tăcut. Alții au plâns. Dar au fost și voci care au jubilat. Care au spus că „a meritat”, că „așa pățești când ești extremist”. Și aici e problema. Când asasinarea devine prilej de glumă, de satisfacție, de revanșă ideologică, înseamnă că am pierdut ceva esențial pe drum. Am uitat că libertatea nu înseamnă doar dreptul de a spune ce gândești, ci și responsabilitatea de a o face fără să calci în picioare demnitatea altuia.
Libera exprimare nu e un scut pentru ură. Nu e un permis de a batjocori, de a umili, de a râde de durerea altuia. E un exercițiu de maturitate. Și da, e greu. E greu să accepți că cineva poate gândi altfel decât tine. Că poate fi conservator, habotnic, radical. Dar dacă tu crezi în libertate, atunci trebuie să o aperi și pentru ei. Nu doar pentru cei care îți plac. Nu doar pentru cei care îți confirmă convingerile. Ci mai ales pentru cei care te provoacă, care te scot din zona de confort, care te fac să te întrebi „cum poate cineva să creadă așa ceva?”
Asta e democrația. Nu unanimitate, ci diversitate. Nu liniște, ci dezbatere. Nu confort, ci fricțiune. Și dacă vrem să trăim într-o societate în care libertatea are sens, trebuie să învățăm să o protejăm chiar și atunci când ne doare. Chiar și atunci când ne vine să strigăm „nu merită!”
Pentru că, în final, nu e despre ei. E despre noi. Despre cine vrem să fim. Despre ce fel de lume vrem să construim.
Asasinarea celui care gândește altfel decât mine nu e niciodată o victorie. E o pierdere. Și dacă nu știm să o tratăm cu maturitate și echilibru, atunci poate că problema nu e la cel care a murit. Ci la cei care au rămas.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Asta e una. A doua chestie ar fi daca s-ar fi bucurat cineva daca in locul lui Charlie Kirk ar fi fost vorba despre Hitler.
P.S. Trădătorii sunt trădători, indiferent că sunt rusofili sau francofili, germanofili etc Trădător înseamnă să vinzi interesul țării tale pentru interesul altei țări (oricare) pe bani sau alte avantaje. Sau chiar din motive care nu țin de niciun avantaj personal (pot exista și astfel de situații bazate pe resentimente). A trăda = a te da după interesul altor țări, în dauna țării tale. Punct. Dar repet, fără pedeapsa capitală. Și să-ți spun un secret: există (sau se pot inventa) pedepse mai rele ca moartea....
Am văzut cum stă treaba cu accidentele în trafic, neatenția, nesăbuinta și așa mai departe. Dacă cineva ar știi câ nu mai conduce vreodată și că stă 20 de ani la răcoare pentru un accident grav, să vezi cum ar scădea prețurile RCA în ideea că ASF-ul ar asigura o piață funcțională.
De la protomarxistii revolutiei franceze, la bestiile de azi.
Cum sa nu se bucure?
Aia dintre voi care sunteti inca confuzati: beliti ochii, asta aduce ideologia asta.
Gata cu povestile, it got real!
Nu mai aveti scuze sa-i mai sustineti pe progresisti.
O bestie care ucide, trebuie eliminata.
Tu asta ai inteles, ca problema sunt "progresistii", nu sanatatea mentala si accesul facil la arme? Cum ai ajuns la concluzia asta?