Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Limbajul crimei aduce după el crima. Întotdeauna

Dominic Fritz - FB

Acum câteva zile, un afacerist timișorean a publicat pe Facebook un text în care îl numește pe primarul Timișoarei "lepră de pui nazist". Postarea lui a fost distribuită, preluată, amplificată pe rețele sociale de persoane (unele dintre ele cu funcții politice) cărora eticheta aceasta li s-a părut un bun prilej de jubilație.

Ne întrebăm uneori, citind cărțile de istorie, cum s-a construit discursul urii. Cum a fost posibil să se ajungă la instituționalizarea limbajului urii și transformarea lui în politică de stat. Ei bine, așa a fost posibil: prin acceptarea unor astfel de escaladări inacceptabile, prin normalizarea rasismului mai întâi ca fapt de limbaj, apoi ca fapt politic. Astfel încât, în cele din urmă, stilistica urii devine politica urii. Iar cel care e distrus mai întâi stilistic e distrus în cele din urmă și fizic.

Așa s-a întâmplat întotdeauna. Limbajul crimei a adus după sine crima. Fără excepție. Singura variabilă e timpul: în unele contexte istorice s-a petrecut mai devreme, în altele mai târziu - dar limbajul care voia să distrugă a sfârșit întotdeauna prin a distruge. Întotdeauna pe cel vulnerabil în diferența lui: cel de altă etnie, altă rasă, alt sex, altă religie.

Pentru asta, pentru a deveni adică din limbaj acțiune politică, limbajul urii a avut nevoie de un șir de escaladări - pe care le-a vrut cât mai rapide. A început cu insinuări și aluzii; a trecut apoi la insulte și amenințări; au urmat caricaturi în care cel diferit era mereu portretizat drept sub-uman, non-uman, anti-uman; i s-a distrus mai întâi imaginea - pentru a putea fi distrusă apoi ființa concretă. Până când acest limbaj al urii s-a încărcat, până la ultima silabă, în mintea tuturor de conștiința faptului că ceea ce e atacat stilistic trebuie distrus fizic. Când acest gând în mod normal de neconceput a devenit normalitate în mintea majorității, limbajul urii a devenit acțiune politică.

Și a distrus.

"Lepră de pui nazist": eticheta aceasta are absolut toate caracteristicile limbajului fascist și nazist din anii trecuți. "Lepră": intenția e de a transforma omul într-o boală, care (ca toate bolile) trebuie eradicată. (Fasciștii, inclusiv cei români, vorbeau despre "sifilisul" evreiesc.) "Pui": aici, intenția subliminală e de a sugera că cel care trebuie distrus se reproduce sau e rezultatul unei reproduceri - ergo, și genitorii sau progeniturile trebuie distruse. "Nazist": aici e o punere în abis, e nazism acuzând victima că e nazistă, plus un exercițiu de vinovăție prin asociere, prin indicarea etniei sau a naționalității germane. E limbaj al urii în formă condensată - și cu atât mai eficientă, dovadă fiind rapiditatea preluărilor în rețelele sociale. 

Am lansat, la PEN România, un apel către toți cei care credem într-o Românie europeană pentru a izola & denunța acest discurs al urii. Așa cum spunem acolo, nu putem lăsa discursul urii să se normalizeze. De fiecare dată în istoria noastră când discursul urii s-a normalizat, România a trecut prin experiențe atroce și criminale - de la crimă de stat la crimă în masă. Limbajul crimei aduce după sine crima. Întotdeauna.

Discursul urii nu trebuie normalizat. Toți cei care credem într-o Românie europeană trebuie să-l oprim.

Să nu lăsăm limbajul urii să ajungă politică. Mai ales azi - când limbajul urii a ajuns, în apropierea noastră strictă, război. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Mhai Nai check icon
    Din pacate atitudinea acestora este incurajata chiar de unii colegi de-ai dumneavoastra, domnule Vancu. Ex: Dl. Tuca in emisiunile dumnealui pe YT. Nu stiu ce-l leaga de Timisoara, dar el. se leaga destul de des de primarul Timisoarei. Si cu toate acestea insista permanent ca este om de presa, cu 30 de ani de experienta, nu politician
    • Like 0
  • Domnul Dinu, autorul "memorabilei" afirmații, este un om de afaceri care a sponsorizat echipa de rugby a Timișoarei.
    Sub patronajul său, echipa a avut succese remarcabile. După un timp, Domnia sa s-a retras din motive necunoscute nouă. Domnul Dinu a venit în Timișoara din Arad, a dezvoltat afaceri în zonă, nu cunoaștem și nici nu ne interesează natura acestora.
    Ceea ce ne interesează este discursul profund naționalist-patriotard al personajului. Dacă l-ar numi cineva "vinitură" nu cred ar suporta invectivele de răspuns. Spre deosebire de dl. Robu, din Bocsig-Arad, "nazistul" Fritz a finalizat multe proiecte, fie ele și începute sub mandat Robu. Proiecte pe care predecesorul, aflat în partidul la putere și astăzi, le-a avut blocate. Observ,cu satisfactie, ca democraticul PNL, a luat de bun un sondaj care-l vede pe Robu iubit în Timișoara și lasă baltă alegerea candidaților PNL înscriși în cursa pentru fotoliul de primar. Nu știu ce priză la timișoreni au Tabăra său Supuran, dar cu Robu, merg la pierdere. Dacă PSD Timișoara are creier, adică Simonis, că el e păpușarul, vor merge cu Fritz pe proiecte și vă fi bine în oraș.
    • Like 2
  • Fioros! Nu este vorba de un partid contra altui partid. De fapt, acest limbaj al urii se transmite din generație în generație, în familie și în colectivitate. Îmi amintesc cum, prin anii 60-70, prieteni care mergeau la Liceul German din București , evitau să vorbească germană în autobuz și pe stradă deoarece nu o dată li se strigase în gura mare: Fasciștilor, vorbiți românește! Și erau doar niște copii! Cum altfel decât prin această încărcătură de ură, aplecare spre bârfe groase și lipsă de logică poate fi explicată ascensiunea unora ca George Simion, Diana Șoșoacă și compania. Sau ascensiunea partidelor extremiste din alte țări (dar poate acolo fenomenul nu e atât de răspândit. La noi poți fi adeptul unui partid respectabil, european în esență, dar să ai față de adversari aceeași ură și același limbaj ca d-na Șoșoacă față de restul lumii).
    • Like 4
  • Daniel00 check icon
    Pe principiul: "Cine zice ala este!"; cred ca acela care a zis este doar o lepra de afacerist securist-comunist.
    • Like 1
  • Nume check icon
    Dezgustator ce s-a intamplat. Din pacate acest limbaj si comportament suburban ajunge din ce in ce mai dominant in societate. In loc ca un astfel de comportament sa fie penalizat si admonestat, este dimpotriva apreciat si sustinut. Bunul simt a devenim nesimtire si invers. Valorile sunt inversate. Democratia, si libertatea prost intelese, cu incercarea de egalizare a claselor sociale in care banii si like-uri sunt principalele criterii, ne-a adus in aceasta situatie. Spre sa fie doar un un ciclu de viata al umanitatii in care vulgul si grobianismul sunt considerate virtuti si dupa ce societatea va cadea suficient de mult din punct de vedere uman, in care chiar si suburbanii si trogloditii nu se vor mai simti in siguranta sa avem o redescoperire a valorilor umane: omenie, cinste, corectitudine, respectul fata de semnul tau, educatie si bun simt.
    • Like 1
    • @ Nume
      Nazuinte bune. Dar tare mi-e teama ca dupa atata exagerare cu drepturile si libertatile, in special pentru cei ce nu le merita, dupa atata degenerare, restabilirea ordinii nu se va putea face decat cu forta. Iar asta va genera "pierderi colaterale". Si iar vom avea "greseli ale trecutului". Si astfel ne vom invarti in cerc.
      • Like 0
  • Si johannis si primarul timisoarei se "bucura" de aceleasi aprecieri: fascisti, nazisti, nu o sa le amintesc pe toate si nici "marii" colpoltori ai unor astfel de caracterizari, nu merita atentie, cu toate ca nu trebuie uitati. Toti apartin insa unei categorii sociale si anume hotilor nationali, pripasiti, in primul rand la psd si la celelalte "partide" aflate in cardasie cu abominabilul psd. Nu le place ca respectivii nu "pun botul" la bisnitariile lor, la furaciunile ordinare, nu accepta sa fie cumparati, nu leaga prietesuguri cu toate cazaturile neamului, cazaturi politice se cred ei, cazaturi care, multumita degringoladei intentionate din educatie le aduce o armata de inbecili pomanagii, lenesi si hoti drept alegatori.
    • Like 6
    • @ Zugravu Mircea
      Articolul e corect. Acea vorbă denigratoare la adresa lui Dominic Fritz ESTE una plină de ură. Iar limbajul urii e aducător de rău și trebuie rejectat. Nu îl simpatizez pe Dominic Fritz și politic sunt fix în tabăra opusă, dar sunt clar ÎMPOTRIVA atitudinii pline de ură împotriva lui și de fapt împotriva oricui. Eu critic, mă lupt la nivel de idei, vreau să învingă un curent politic față de altul, îi apreciez pe unii și îi dezavuez sau îi disprețuiesc pe alții, dar în același timp NU URĂSC pe nimeni, pe ABSOLUT nimeni.
      Dar e uimitor cum tu nu realizezi că te încadrezi fix în acest limbaj al urii. Tu URĂȘTI din rărunchi și ești orbit de ură. Ce ai înțeles tu din articol este doar că unii membri ai taberei tale politice au fost atacați. În continuare ataci și tu, așa cum știi, cu un limbaj al urii bine cunoscut în cazul tău. Păi esența articolului nu era de tipul: trăiască PNL-ul și USR-ul și moarte PSD-ului și celorlalate ”căzături politice”, așa cum spui. NU, mesajul articolului era doar unul împotriva LIMBAJULUI URII, care este aducător de rău, ÎNTOTDEAUNA și împotriva ORICUI este folosit. Mi-ar plăcea să cred că autorul ar fi împotriva limbajului urii împotriva oricui, deși bănuiesc că nu-i așa. Fiindcă PSD-ul a fost bălăcărit și făcut CIUMA ROȘIE ani la rând. Ăla era fix tot un limbaj al urii, dar bineînțeles că nimeni din militanții înfocați de atunci, de pe dreapta, nu a avut nicio ezitare sau reținere în a-l folosi și propaga. Se credeau ÎNDREPTĂȚIȚI să-l folosească. Așa cum și tu, mereu, te consideri ÎNDREPTĂȚIT să folosești limbajul urii împotriva stângii și nu vezi nimic în neregulă în asta. Și așa cum și cel care l-a atacat cu ură pe Dominic Fritz s-a crezut ÎNDREPTĂȚIT să o facă... La toate aceste atitudini, fie de pe stânga, fie de pe dreapta, există această componenetă comună: URA. Din păcate.
      • Like 0
    • @ Dan Cojocaru
      Observ ca nu scapi nicio ocazie de a ma combate si de a-ti arata simpatiile. Da, urasc psd-ul. Este adunatura fostilor, adunatura care, prin toti diriguitorii sai promovati la carma, nu a pregetat sa distruga economia tarii, economie realizata prin sacrificiul si munca generatiilor anterioare, munca de care elementele actuale si inaintasii lor s-au ferit cat au putut. Nu aveau niciun drept sa critice si sa desfiinteze tot ce au facut altii. Evident, nu cei ce i-au prasit. Doar, ipocrit, au cantat-o. Da, m-am saturat de nemernicii p.roman, vacaroi, a,nastase, v.ponta, dragnea, viorici, firea si toti ceilalti fosti si actuali nemernici, mincinosi, imbogatiti pe spinarea celor multi, pozand in capabili, in realitate niste cazaturi ce au "condus" direct sau s-au infiltrat, la nivel inalt, in celelalte partide cu scopul de a le denigra si a poza i salvatorii natiei. Acesti ipochemeni nu sunt demni decat de ura si condamnare. Din pacate, tot ei au facut constitutia, prin iorgovan tutelat de iliescu, constitutie ce-i favorizeaza numai pe ei. Alegerea orientarii tale, eu, o cosider, cel putin, gresita. Niciodata, oricat te-ai stradui nu o sa ma faci sa-mi schimb parerile. Cel ce se face ca nu intelege mesajul articolului si-l rastalmaceste esti tu. La fel procedezi de fiecare data cand comentezi. Scrii mult, amestecat, fals documentat in speranta de ati impune gandirea.
      • Like 6
    • @ Zugravu Mircea
      Nu am intenția să îți schimb eu opiniile politice. Întotdeauna am zis că diversitatea opiniilor e mai bună decât unanimitățile impuse. Iar eu nu urăsc pe absolut nimeni, deși unii îmi sunt foarte antipatici iar alții doar așa și-așa. Vreau doar să îți combat această ură viscerală, care deja începe să fie absurdă. Dacă (doar) îi antipatizezi pe PSD-iști e corect. Dar zic, antipatie, nu ură. Mă crezi sau nu, acum și eu îi antipatizez. Dar e absurd să vezi tot răul din România rezumat doar la PSD și să nu vezi răul făcut și de celelalte partide și lideri. Am mai spus-o, de exemplu Băsescu a fost primul conducător care a pus România pe tavă străinilor, iar tu ai orbul găinilor, nu vezi asta, ci vezi doar PSD, PSD, PSD... Repet, PSD-ul e nașpa, dar nici alții nu sunt mai buni ca ei, ba uneori dimpotrivă. Mă amuză că ai o atitudine nostimă pentru a-ți liniști conștiința. Vezi că există rele și în alte partide, dar le pui tot în cârca PSD-ului, fiindcă vezi-Doamne, PSD-ul și-a INFILTRAT oamenii răi în partidele ”bune”. Asta e chiar amuzant. Deci dacă face PSD-ul nasoale spui că PSD-ul e rău. Și până aici e corect. Dar dacă fac alte partide nasoale, tu dai vina tot pe PSD, care și-ar fi infiltrat oamenii. Ei bine asta e de noaptea minții și nu dovedește decât o ură oarbă, dusă dincolo de limitele raționalului. Îți reamintesc că au existat deținuți politici torturați inimaginabil în închisorile comuniste, de regulă îi regăseam în fostul PNȚ-cd (Coposu, Diaconescu, Ticu Dumitrescu etc etc) care par să nu fi avut deloc aceeași ură ca tine la adresa urmașilor comuniștilor (FSN, FDSN, PDSR, PSD). Unii dintre ei chiar și-au iertat, creștinește, torționarii. Asta nu te pune pe gânduri că de fapt răul, veninul care fierbe și dă pe-afară, e în primul rând în tine și abia în al doilea rând în cei pe care-i urăști? Se pare că nu te pune pe gânduri.
      Nu militez pentru diluarea răului, pentru amestecarea răului cu binele, pentru uitarea atrocităților și pentru acoperirea furtișagurilor, a corupției, a trădării de țară, a lipsei de empatie cu populația etc etc. Am și eu dorința de a vedea dreptate și cinste în societatea românească. Vreau însă să nu fie nimeni supus urii viscerale, ci doar pedepselor drepte, acolo unde se impune.
      Infractorii să plătească întotdeauna, după cât au greșit, așa e drept, și nu după câtă ură se revarsă asupra lor, cu sau fără motiv.
      • Like 0
    • @ Dan Cojocaru
      Raul in romania a inceput reconcilierea impusa de activistul pcr, filosovieticul iliescu cu al sau fsn, pdsr, psd, cu p.roman, vacaroiu si urmatorii.
      Probabil ca basescu te-a privat de ceva. Prea il urasti. Omiti cu rea vointa ca a fost singurul presedinte care a incercat sa starpeasca ticalosia, adanc infipta in scurt timp. De ai a fost sabotat de toti si s-a cautat discreditarea lui. De aia maimutoiul ponta i-a taiat prerogativele de sef de stat si mai tarziu drepturile de sef de stat, drepturi de care se bucura un criminal ca iliescu sau o nulitate, marioneta ca constantinescu. Cacofonie intentionata. De aia un tigan hot a fost pus sa-l compromita. In viziunea ta firea nu trebuie sa raspunda de faptele surorii dar basescu da pentru frate. Cine-i mai incrancenat dintre noi?
      Exemplele date de tine cu iertatorii fosti detinuti politici sunt doar corectitudine politica. Nimeni nu poate ierta asemenea fapte. Doar daca a fost racolat.
      Exact pentru ce spui ca nu militezi, in realitate militezi fara perdea. Una spui la inceput si exact contrariul il sustii la final. Incerci o aburire, deloc subtila. Sunt destui care te-au "citit".
      Doar prin "ura viscerala" nu se uita si, poate odata???!!! nemernicii isi vor primi pedeapsa. Dar nu cu asemenea politicieni, guvernanti sau justiari. Sa nu mai mentionez alegatorii.
      • Like 4
    • @ Zugravu Mircea
      N-are nimeni cu ce să mă ”citească” ascuns, în spate, fiindcă eu sunt chiar extrem de deschis. Spun tot ce gândesc, pe față și nu-mi ascund simpatiile sau antipatiile. Dar ceea ce te derutează pe tine și ai impresia că aș fi ascuns sau ”aburitor” este că am poziții NUANȚATE, spre deosebire de tine care vezi totul doar dintr-o perspectivă simplă, clară, dar îngustă. N-am ascuns niciodată că am votat de-a lungul timpului, conform simpatiilor de moment, atât dreapta cât și stânga. Întotdeauna am votat, ca și mulți alții, răul considerat mai mic, nu neapărat vreo mare simpatie. Politicienii de regulă nu merită deloc simpatie, cu extrem de puține excepții, deci votul e pe principiul: înghit o broască mai mare sau mai mică?
      Pe Băsescu nu-l urăsc, am mai spus că nu urăsc pe nimeni. Dar îl antipatizez și îl disprețuiesc la maximum. Ceea ce spui tu de bine despre el e o închipuire a ta. Băsescu ar trebui să plătească pentru răul făcut de el, nu de fratele lui. Fiindcă a făcut destule, deși a rămas protejat de justiție. Amintim: vânzarea flotei comerciale a țării, mișmașurile cu terenuri și retrocedări atât ca primar general cât și ulterior, ca președinte. A protejat și a condus ”statul mafiot” așa cum el însuși s-a exprimat într-o înregistrare video, a persecutat în justiție oponenții politici, prin locotenenta sa Kovesi. Despre acțiunile sale mafiote a spus destule de exemplu fostul său apropiat (acum la PSD) Radu Cristescu. Care spunea că Băsescu ducea afară din țară, cu curse aeriene private, valize de bani negri. E credibil asta, din moment ce el patrona întreaga mafie de pe vremea PDL-ului. Acea mafie care făcea parcuri la țară, terenuri de fotbal în pantă și telegondole către nicăieri. Apoi, repet, el a pus țara la mezat, prin armonizarea furtișagurilor alor noștri cu furtișagurile celor din afară. Deci a făcut o grămadă de rele adevărate, nu glumă. Dar el a avut mereu talentul de a fraieri oamenii, să se prezinte pe el ca Albă ca Zăpada, iar pe adversarii lui politici ca pe Zmeii cei răi. Se dădea victimă, deși el în acea vreme era ”capo di tutti capi”. În concluzie, îmi pare rău să-ți spun, dar îl vezi pe el, mafiotul șef, ca fiind luptătorul pentru dreptate. Te-a fraierit, asta e, îmi pare rău. Dar nici nu vrei să deschizi ochii, te complaci în obsesiile tale. Încă o dată, Am zis de Băsescu, dar asta nu înseamnă că susțin că PSD-ul ar fi OK. Năstase a fost la fel de mafiot, doar că mult mai fin și mai ”elegant”. Năstase a avut ocazia să-l bage la bulău pe Băse, dar nu a vrut să treacă această linie roșie, adică să scape de adversarul politic cu ajutorul justiției aservite. În schimb Băse n-a avut aceeași reținere și l-a paradit pe Năstase, tot prin intermediul justiției aservite. Nu zic că era vreunul dintre ei cinstit. Amândoi erau bandiți. Dar unul a fost un bandit ”civilizat”, iar altul un bandit fără niciun scrupul. Tot Năstase a girat privatizarea oneroasă a Petrom-ului, dar a fost o decizie politico-strategică, pentru a ”îmbuna” decidenții europeni pentru primirea noastră în UE. Adică a fost un fel de șpagă la nivel mare, european. A fost bine, a fost rău? Eu zic că a fost rău, dar poate nu e corect cum zic eu, nu știu.
      Iliescu într-adevăr a fost un personaj malefic pentru țară. Trebuia să se înceapă reformele adevărate de pe vremea lui, dar el a preferat, pentru liniștea lui, să îi lase pe toți ”lupii” din jurul lui să devalizeze toată economia și să se îmbogățească, iar el să fie lăsat în pace la Cotroceni, cu eticheta de ”sărac și cinstit”. Constantinescu cred că a fost singurul bine intenționat și tocmai de aceea a dispărut rapid din peisajul politic, marginalizat de mafioții din jur. Iar Johannis a fost descris perfect de Ponta. Indiferent dacă îl simpatizezi sau îl antipatizezi pe Ponta, totuși el l-a descris perfect pe Johannis. A zis așa: are toate defectele lui Băsescu, fără să aibă niciuna din puținele sale calități. Superb spus. Adică se referea că e la fel de rău ca Băse, dar nu și așa de inteligent ca el. Asta e situația, nu te supăra pe mine, supără-te pe ei, cei care merită.
      Ca să nu crezi că ”țin” cu PSD-ul și le fac propagandă, o să mai dau exemple rele și de la ei:
      Petre Roman a girat devalizarea economiei, începând cu liberalizarea prețurilor fără un suport economic. Zicea că economia românească e ”un morman de fiare vechi”, lucru care dat o direcție dezastruoasă și a justificat devalizarea și privatizările oneroase.
      - Văcăroiu a avut doar vina de a nu fi un reformator. Guvernarea lui a fost una relativ stabilă, dar ancorată în trecut, pe gustul lui Iliescu. Nu a fost el însuși un mafiot, dar a fost un personaj contraproductiv
      - Năstase a fost mafiot, arogant, elitist etc. Dacă ajungea el președinte, ar fi fost un regim autoritarist și mafiot la fel de grav ca pe vremea lui Băsescu
      - Dragnea a fost mafiot, dar nu a putut fi mai puternic ca sistemul creat de Băse, deci a sfârșit la bulău și are cariera politică încheiată.
      - Firea și Pandele cred că sunt ei înșiși mafioți, nu numai cei din jurul lor. Încă nu sunt dovezi concrete, dar cred că vor apărea și atunci cariera lor politică se va încheia, probabil chiar la bulău. Foarte bine.
      -Hrebenciuc, mafiot și el și sforarul-șef al PSD într-o anumită perioadă. Acum s-a terminat cu el.
      -etc etc
      Dar tu zici și de Ponta și de Viorica Dăncilă și nu văd de ce. Niciunul dintre ei nu pare să fi fost infractor. Ponta a fost sub tirul justiției lui Băse-Kovesi, dar s-a dovedit că a fost acuzat degeaba. Dăncilă era o proastă și atât, ce i se poate reproșa altceva? Înțeleg că tu îi antipatizezi pe toți PSD-iștii fără discriminare, dar nu e corect să amesteci infractori cu oameni normali.
      În concluzie nu căuta să vezi cine știe ce ascunzișuri printre rândurile scrise de mine. Întotdeauna ce am avut de spus am spus direct și deschis și așa voi face și în continuare.
      • Like 0


Îți recomandăm

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult

Testat e Hot

Vreau să vă arăt azi un program inedit de educație la firul ierbii: el începe chiar pe pajiștea a două festivaluri care atrag în fiecare an zeci de mii de tineri și își propune să fie un fel de curs introductiv într-o materie pe care școala românească se jenează să o predea.

Citește mai mult

BT Go

Într-o eră în care tehnologia avansează rapid, IMM-urile sunt nevoite să adopte rapid inovații digitale pentru a rămâne competitive și a profita de oportunitățile de pe piață. Serviciile care simplifică birocrația permit antreprenorilor să se concentreze pe inovație și dezvoltarea afacerilor lor.

Citește mai mult