Să fii decent e una- legat de dispariția unui om. Să te încăpățânezi să uiți umbrele acestuia, să faci abstracție de toate ororile întâmplate în mandatele sale... înseamnă să falsifici istoria sau să eviți să te confrunți cu episoadele de traumă colectivă ale acestui popor.
Priveam, copil, la televizorul alb-negru revoluția. Teroriști, apeluri la apărarea televiziunii, apa otrăvită, împușcăturile de la aeroport, pericolele de la colț de stradă anunțate la TVR. În mijlocul lor, revoluționarul principal, înconjurat de generali, actori, poeți, „oameni de bine”.
Vorbesc mulți despre faptul că Ion Iliescu a fost ales legitim. O fi fost- am dubii că era ceva echilibrat în acele vremuri- în condițiile respective. Ce expunere mediatică ar fi putut avea PNȚCD-ul lui Ion Rațiu și Corneliu Coposu la singura televiziune controlată total de noii vătafi, care propaga „nu ne vindem țara”? Ce putere de a discerne să fi avut un popor abia ieșit din beznă la lumină, speriat de libertatea care se deschidea în față, victima perfectă a tuturor manipulărilor?
Apoi au fost mineriadele, pe care, la fel, le-am văzut la televizor- niște episoade sinistre, violente, cu efecte extraordinar de grave pe plan intern și extern. Pe mine, adolescent, m-au marcat.
Ai mei nu au fost niciodată membri ai PCR.
Nu au votat niciodată PSD, indiferent în ce s-a metamorfozat această structură. La fel de bine, primul meu vot l-am exercitat cu lacrimi în ochi de supărare și frustrare, împotriva mea și credințelor mele de tânăr visător. Am pus ștampila pe Ion Iliescu (și ai mei la fel) mânați de perspectiva unui Vadim Tudor la Cotroceni.
A fost singurul vot pe care eu și părinții mei, anticomuniști convinși, oameni de dreapta, l-am dat vreodată pe vreun candidat al social- democraților.
Să-mi ceri astăzi să fiu trist, să respect dispariția lui Ion Iliescu, să-mi ceri să particip la această mascaradă- funeralii naționale, zi de doliu, ceremonii- este ca și cum mi-ai cere să-mi șterg memoria, să uit de manipulările de la revoluție, eroii morți, militarii împușcați, oamenii uciși, tinerii bătuți cu brutalitate de mineri. Ar însemna să uit că decenii la rând România a fost confiscată de niște structuri care s-au osificat la putere și în instituții.
O mare parte din ceea ce România nu e astăzi, o mare parte din potențialul ei întârziat sau ratat i se datorează, da, acestui domn (tovarăș).
Să-mi ceară cineva să plec privirea, să-mi cobor sufletul în bernă pentru Ion Iliescu, să-mi șterg memoria- abia acesta este un act de indecență de nepermis.
Gândul meu zboară (și astăzi) către eroii din 1989, către victimele minerilor și familiile acestora.
Mai bine mort, decât comunist (sau neo-comunist sau apărător al democrației originale).
Mai bine derbedeu (și astăzi).
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
De el nu mai zic nimic ca au zis altii ..
Emil Constantinescu _ 0 barat , m-a invins sistemul si blah , blah.
Traian Basescu - nasul flotei - 1/2 barat ,vara nu-i ca vara si alte dileme.
Klaus Iohanis - ala mai mare prost dintre prostii Romaniei.
Baba din colt care vinde flori are mai mult simt decat Werner.
Germanicus valahius prostum ..!!!
In fine , Domnul Dan , mai are pana sa ii putem face o caracterizare .
Sunt curios ,de ceilalti cand va veni vremea vom vorbi cum ?
Pana la urma , trebuie sa fim sinceri cu noi insine ca sa putem recunoaste ca Ion Iliescu a fost cel mai cinstit dintre presedintii Romaniei posdecembriste, ... El , un vechi bolsevic, nu a putu fii niciodata acuzat ca a dorit sa fie altceva . Sinceritatea o apreciez dintre cele mai multe atribute ,, fiind de altfel si singura calitate care o recunosc detractorilor mei imbecili de pe acest forum .
Indiferent cum , crestineste , sa ii fie tarna usoara..
În urmă cu vreo 4 ani am scris un text care mă reprezintă. Mă gândesc că articolul dumneavoastră e ocazia perfectă pentru a supune judecății cititorilor republica gândurile mele...
„Revoluția” română în direct...
-episodul 32-
Primul episod a fost cel mai palpitant: ne uitam admirativ la pulovărul lui Petrică și la zâmbetul cuceritor al tovarășului Nelu în timp ce teroriștii trăgeau din toate pozițiile și trupurile eroilor nevinovați erau făcute scrum. Că de, tovarășii veneau de pe baricada de la Inter!
Episodul doi a fost în Duminica Orbului. Cuceriți de „soarele” care nu îndrăznea să răsară decât o dată cu apariția tovarășului Iliescu, ne-am bulucit în cabinele de vot fiindcă erau primele alegeri libere din ultimii 45 de ani. Știm cu toții ce-a ieșit din urne...
Episodul trei a fost și el palpitant (doar pentru unii!): regele Mihai a fost „interceptat” din drumul spre Curtea de Argeș de autoritățile acelor vremuri și întors la aeroport. Chiar așa, ce să caute un rege în țara tovarășului Iliescu?
Episodul patru : Adunarea Constituantă votează noua Constituție a țării și „poporul” o aprobă prin referendum. România devine pentru eternitate republică. Curtea regală rămâne pentru totdeauna în cărțile de istorie, înlocuită fiind de o nouă curte: Curtea Constituțională!
Episodul cinci: am repetat cu patriotism tovărășesc alegerile din 1990. Vezi Doamne, noi nu ne vindem țara! Cum să ne conducă niște unii care nu știu gustul salamului cu soia?
În episodul șase am ales (în sfârșit!) un profesor care să ne conducă. Din păcate a fost învins de sistem. Nu se știe nici până în ziua de azi ce (sau cine) e „sistemul” ăsta!
Apoi (ce să vezi?) am reluat episodul doi, că nu-l puteam alege pe Vadim. „Norocul” nostru a fost că după încă patru ani de mandat tovarășul zâmbăreț nu mai avea voie să candideze (Constituția moșită de Iorgovan nu-i mai permitea, că altcum era președinte și în ziua de azi!).
Și uite-așa am ajuns să trăim o grămadă de episoade în hăhăiala marinarului luptându-se cu corupția. Mă și mir cum de nu a reușit să răpună balaurul, tocmai el, cavalerul în armură de incoruptibil! Probabil că nu l-a lăsat EBA din Parlamentul European...
Când am crezut în sfârșit, după zece ani, că ne-a pus Dumnezeu mâna în cap, ce să vezi? Ghinion! Ne-am ales cu încă un profesor, dar ăsta nu s-a lăsat învins de sistem și s-a pus gospodărește pe treabă. A început construirea României lucrului bine făcut. Nu oricum, ci pas cu pas. În primul mandat ne-am uitat cu admirație la primul pas al domniei sale, în al doilea îl „apreciem” cu „zâmbete” printre dinți că nu a lăsat Ciuma Roșie să moară. Păi cine ne mai conducea dacă tovarășii din funcții își pierdeau privilegiile?
În episodul 32 defilăm pe sub Arcul de Triumf, depunem coroane de flori la mormintele eroilor necunoscuți și ne uităm cu gura căscată la televizor, ca să nu pierdem cumva episoadele ce vor urma...
Și vor urma, vă asigur!
-Francisc, 18 decembrie 2021-
Continuare în zilele noastre...
Ce e val ca valul trece. Ne-am scăpat de ghinion și în episodul 33 ne-a pus Dumnezeu mâna pe creștet. Mă rog, nu chiar el, ci „reprezentanții” săi de pe pământ, băieții ăia deștepți înțoliți în robe vișinii. Cică ne-a șuierat glonțul pe la ureche și era cât pe ce ca următorul glonț să ucidă „democrația originală”, așa că s-au pișat pe el de vot și au decretat cu de la sine putere că-i musai să mergem încă o dată la cabine ca să obținem rezultatul necesar „coaliției pro-europene”. Uite-așa se trage apa peste o democrație fără ghilimele...
Episodul 34 ne pune în fața unei realități dureroase: nu mai e destul cașcaval pentru dezmățul aleșilor în vistieria patriei, prin urmare o „nouă reformă” e inevitabilă. Cu mânecile suflecate până la cot ne apucăm gospodărește de treabă. De data asta nu o facem pas cu pas, ci cu „pachete” de măsuri. Și (cum e „firesc” într-o democrație nefirească!) în loc să le tăiem macaroana celor care și-au permis prea mult, în primul „pachet” îi punem să plătească oalele sparte tot pe naivii care încă mai cred că onestitatea e o virtute.
Unii spun că episodul 35 (ce coincidență, fix anii de „reformă” duși pe apa Sâmbetei!) e ultimul din seria „ce fraieri am fost, băga-mi-aș!”. Cică trecerea în neființă a lu‘ nea Nelu pune capac ticăloșiilor tovărășești. Gata prieteni, serialul s-a terminat cu un succes de răsunet: l-am îngropat cu funeralii și cu doliu național, așa cum se cuvine unui fost președinte. Vă dați seama câtă dreptate aveau cei care strigau în anii ‘90 că „Iliescu-apare, soarele răsare”?
Urmează sezonul doi al acestui serial interminabil. O luăm încă o dată de la capăt după ce s-au schimbat generațiile de privitori care aplaudă spectacolul jenant de care au parte...
-7 gustar 2025-
E clar că societatea prezentului nu ține cont de convingerile unora ca noi. Ne-am trăit traiul și ne-am mâncat mălaiul.
Ultimul pe listă (cu „voia dumneavoastră”) nu mai e. Ce facem acum? Îl susținem pe Bolojan sau așteptăm să ne „salveze” Georgescu?
Ramaneti sincer si original , nu va coboriti nivelul ...va sugerez acest lucru prieteneste pentru ca imi permit sa va apreciez...
Va multumesc pentru atentie, va doresc noapte buna.
Spun întotdeauna ce cred, deci nu se pune problema sincerității. Vă las pe dumneavoastră să „judecați” cât de „original” sunt...