Invitat în emisiunea „În fața ta” de la Digi24, scriitorul și politologul Stelian Tănase a răspuns celor 10 întrebări scurte, adresate de jurnalistul Florin Negruțiu.

Oricum, scena politică românească a devenit, printre altele, un spațiu al deriziunii celor mai importanți oameni ai puterii.

Mai exact, este vorba de teocrația prezentă prin impunere față de memoria și față de întreaga concepție de viață a lui I. Iliescu. foto: Profimedia

Un stat puternic respectă reguli, legi și protocoale. Ion Iliescu a murit ca fost președinte de stat, necondamnat penal, dar vinovat moral, și prim-ministru Ilie Bolojan i-a organizat funeraliile, așa cum spune legea.

Oamenii trăiau atunci o bucurie mare dar și o spaimă profundă, nu știau ce va urma, unde ne îndreptăm. foto: Profimedia

Să fii decent e una- legat de dispariția unui om. Să te încăpățânezi să uiți umbrele acestuia, să faci abstracție de toate ororile întâmplate în mandatele sale... înseamnă să falsifici istoria sau să eviți să te confrunți cu episoadele de traumă colectivă ale acestui popor.

Vreme de treizeci și cinci de ani, mai mult de o treime din viața lungă a lui Ion Iliescu, România nu a fost capabilă să facă dreptate cu privire la cele întâmplate în 1989 și 1990. Nu dreptatea becisnică pe care o clamează, zilele acestea, circarii pixelului, ci o dreptate autentică, bazată pe acte temeinice de justiție.

Să fie clar de la început: nu mi-a plăcut niciodată Ion Iliescu. La primele alegeri libere din România eram încă la liceu și tocmai căpătasem drept de vot. Împlinisem 18 ani. Dis de dimineață am pornit-o spre secția de vot, între mama și tata. Eram gata să leșin de emoție pentru că nu mai votasem niciodată.

Și că dacă nu ”iertăm” cele mai inimaginabile ticăloșii, nu ne vom găsi locul în Paradis.

De la președintele Ion Iliescu eu am învățat că democrația se deprinde greu.